ÎCCJ, Decizia nr. 80/2023

Asupra cererii de recurs;

Din examinarea actelor cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii sub nr. x/2021, Inspecția Judiciară a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, împotriva pârâtului A. - judecător în cadrul Curții de Apel Oradea, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), m) și t) teza I din același act normativ.

Prin Hotărârea nr. 10J din 20.07.2022 a secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, a fost admisă acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva domnului A. - judecător în cadrul Curții de Apel Oradea și, în baza art. 100 lit. d

1

) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a aplicat acestuia sancțiunea disciplinară constând în "retrogradarea din gradul profesional de curte de apel în gradul profesional de tribunal" și continuarea activității în cadrul Tribunalului Bihor pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), m) și t) teza I din același act normativ, reținându-se că în raport cu probele administrate s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a elementelor constitutive ale abaterilor menționate, pentru considerentele sintetizate în continuare.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a reținut că aprecierile domnului judecător A. făcute în ședința publică din 07.02.2022, în toate cele opt dosare aflate pe rol, cu privire la legalitatea măsurilor administrative dispuse de doamna judecător B., în calitate de președinte de secție, au fost de natură a induce, în rândul justițiabililor, ideea că aceasta nu își îndeplinește în mod legal atribuțiile specifice funcției de conducere, afectând percepția publică asupra sistemului de justiție, ca serviciu public.

În concret, s-a reținut că în cadrul ședinței de judecată din 7.02.2022 domnul judecător A. a expus, în mod public, critici cu privire la modul de aplicare de către conducerea instanței a dispozițiilor art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, sugerând nelegalitatea măsurilor dispuse de conducerea secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Oradea.

Instanța disciplinară a reținut că modul în care domnul judecător a procedat a depășit limitele impuse de administrarea actului de justiție în cauzele ce îi reveneau spre soluționare, în condițiile în care legalitatea măsurilor administrative adoptate de către conducerea secției nu putea fi pusă în discuție în acel cadru procesual. În măsura în care domnul judecător A. ar fi apreciat că măsurile adoptate de conducerea secției nu erau legale, avea posibilitatea de a le contesta, cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile.

Ca urmare, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a reținut că atitudinea și comportamentul pârâtului judecător A. expuse în ședința de judecată din 7.02.2022 au afectat grav prestigiul funcției de magistrat și al justiției, ca valoare socială ocrotită de lege, fiind de natură a induce justițiabililor ideea unor disfuncționalități majore în activitatea Curții de Apel Oradea din perspectiva îndeplinirii atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că vinovăția judecătorului pârât în săvârșirea faptelor, sub forma intenției indirecte, a fost dovedită și a rezultat din modul în care acesta a înțeles să se manifeste și să expună propriile nemulțumiri față de modul în care au fost luate deciziile la nivelul instanței în care își desfășoară activitatea.

Toate acestea au condus la concluzia că atitudinea psihică a judecătorului pârât față de acțiunile sale a fost aceea de prevedere a rezultatelor faptelor pe care, chiar dacă nu le-a urmărit, a acceptat producerea lor, iar urmarea produsă prin săvârșirea acestei abateri disciplinare a constat în deteriorarea încrederii și a respectului opiniei publice față de funcția de judecător, cu consecința afectării imaginii justiției, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a reținut că, urmare a repartizării domnului judecător C. în cadrul secției penale a Curții de Apel Oradea începând cu 07.02.2022, completul P1CAF din cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a rămas fără titular, determinând luarea măsurilor necesare pentru asigurarea permanenței ședinței de judecată din aceeași zi.

În aceste condiții, doamna judecător B., în calitate de președinte al secției de contencios administrativ și fiscal, a întocmit procesul-verbal din 04.02.2022 prin care s-a constatat situația de absență a membrului completului P1 CAF și, în aplicarea art. 110 alin. (8), art. 110 alin. (4) și (6) din Regulamentul de organizare interioară a instanțelor judecătorești și a Deciziei nr. 6/2016 a Președintelui Curții de Apel Oradea, a desemnat participarea în ședința de judecată din data de 7.02.2021 a judecătorului de pe prima poziție din planificarea de permanență, respectiv domnul judecător A..

Față de această situație de fapt, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a constatat că deși domnul judecător A. a fost informat încă din 4.02.2022 despre măsura administrativă de înlocuire a titularului completului de judecată P1CAF, în ședința de judecată din 07.02.2022 acesta a amânat pentru termenul din 21.02.2022 cele opt dosare înscrise pe lista de ședință "în vederea efectuării demersurilor vizând propunerea și adoptarea măsurilor organizatorice privind modul de gestionare a dosarelor aflate pe rolul completului PI CAF".

În acest context, instanța disciplinară a reținut, cu majoritate, că modalitatea în care judecătorul pârât a administrat actul de justiție în cauzele în care a asigurat permanența în ședința din 07.02.2022 conturează nesocotirea nejustificată a obligațiilor cu caracter administrativ prevăzute art. 110 alin. (8) și de art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015, ceea ce se circumscrie, sub aspectul laturii obiective, abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 republicată.

Sub aspectul laturii subiective s-a reținut că probele administrate relevă o atitudine asumată a pârâtului judecător A. de nerespectare în mod nejustificat a obligațiilor cu caracter administrativ dispuse la nivelul Curții de Apel Oradea, care a avut ca urmare imediată afectarea relațiilor sociale ocrotite prin dispozițiile legale care reglementează relațiile magistraților în colectivele din care fac parte și prin cele care reglementează obligațiile administrative ale judecătorilor, cu scopul desfășurării în bune condiții a activității la instanțe și parchete.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, secția pentru judecători în materie disciplinară, cu majoritate, a reținut că probele administrate în cauză au relevat că domnul judecător A., asigurând la data de 7.02.2022 permanența completului de judecată P1CAF și fiind astfel învestit cu soluționarea celor 8 cauze aflate pe lista de ședință, a procedat, cu depășirea limitelor învestirii, la efectuarea unei analize care viza legalitatea și temeinicia măsurii dispuse prin procesul-verbal din data de 4.02.2022 de către președintele secției de contencios administrativ și fiscal ca urmare a adoptării Hotărârii Colegiului de conducere al Curții de Apel Oradea nr. 4/3.02.2022 și nu a judecat niciuna din cauze, nu a întocmit acte de procedură corespunzătoare etapei cercetării judecătorești, nu a dat cuvântul părților prezente, dispunând în toate dosarele amânarea judecății în scopul "efectuării demersurilor vizând propunerea și adoptarea măsurilor organizatorice privind modul de gestionare a dosarelor aflate pe rolul acestui complet", atitudine ce se circumscrie, sub aspectul laturii obiective, abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 republicată, constând în exercitarea funcției cu rea-credință.

Astfel, s-a reținut că prin modalitatea în care a administrat actul de justiție în ședința de judecată de la 07.02.2023, participând doar formal la aceasta, judecătorul pârât a adus o vătămare gravă drepturilor și intereselor legale ale participanților la procedurile judiciare, neexistând vreo justificare legală concretă pentru atitudinea pe care acesta a înțeles să o adopte în exercitarea funcției de judecător.

Ca urmare, instanța disciplinară a reținut că judecătorul pârât a acționat în deplină cunoștință de cauză atunci când nu a dispus nicio măsură în scopul judecării dosarelor, ci a dispus amânarea pentru un motiv neprevăzut de lege, urmărind, cu știință, să manipuleze legea în alt scop, respectiv acela de a-și crea o situație personală favorabilă din perspectiva volumului de muncă, fiind dovedită existența vinovăției, sub forma relei credințe, în săvârșirea faptei.

Împotriva hotărârii anterior arătate a secției pentru judecători în materie disciplinară a formulat recurs recurentul A., solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea excepției nulității absolute a acțiunii disciplinare, cu consecința anulării acțiunii disciplinare exercitate prin Rezoluția nr. 1005/27.05.2022 sau, în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii disciplinare.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul arătă că în mod eronat a fost respinsă nulitatea acțiunii disciplinare ca urmare a încălcării termenului de 45 de zile prevăzut de dispozițiile art. 45 alin. (3) din Legea 317/2004, republicată, pentru efectuarea verificărilor prealabile, întrucât data finalizării acestora este, așa cum se arată și în opinia minoritară a Hotărârii 10J/20.07.2022, data la care rezoluția de începere a cercetării disciplinare a fost avizată de către inspectorul șef, respectiv 30.03.2022, și nu data la care aceasta fost redactată.

De asemenea, apreciază că în mod greșit a fost respinsă nulitatea acțiunii disciplinare în raport cu desemnarea unui al doilea inspector judiciar, pentru că în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 73 din Legea nr. 317/2004 și ale art. 6 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție, și consideră că desemnarea doamnei inspector D. pentru instrumentarea cauzei este netemeinică, nemotivată și nelegală.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul apreciază că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre cele trei pretinse abateri disciplinare reținute în sarcina sa.

În esență, recurentul arată că în ședința de judecată din 07.02.2022 conduita sa a fost generată de preocuparea de a evita incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. în privința hotărârilor judecătorești, iar raportarea la aceste dispoziții reprezintă "cheia" juridică de soluționare a speței, pentru că în raport cu aceste prevederi nu au fost întrunite elementele constitutive ale nici uneia din cele trei pretinse abateri disciplinare reținute.

Referitor la greșita reținere a întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul arată că în hotărârea recurată nu s-a făcut o analiză distinctă și succesivă a elementelor ce compun latura obiectivă (elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre acestea). Totodată, arată că nu există nici o analiză privind legătura de cauzalitate dintre între fapta comisă și rezultatul produs.

Învederează că este greșită reținerea că a fost realizat elementul material, iar interpretarea eronată se datorează faptului că s-a făcut abstracție de conținutul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., raportat la care avea o obligație legală, consacrată printr-o normă imperativă.

Deși raportarea la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. a fost principala apărare, expusă în întâmpinarea formulată, prin hotărârea recurată nu s-a analizat această apărare, încălcându-se astfel prevederile art. 50 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Subliniază că folosirea termenilor "nelegal", "eronat", "greșit", ca de altfel întregul raționament logico-juridic pe care l-a expus în ședința de judecată din 7.02.2022, reprezintă îndeplinirea obligației legale ce îi incumba ca judecător de caz, respectiv evitarea incidenței motivului de casare derivând din teza finală a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În concret, îndeplinirea acestei obligații legale a însemnat să constate că, raportat la starea de fapt existentă, compunerea completului PI CAF "a fost schimbată, cu încălcarea legii" și, pentru a evita incidența motivului de casare de ordine publică privind nelegala compunere a completului la termenul de judecată din 7.02.2022, a luat măsura amânării cauzelor pentru cel mai scurt termen de judecată existent pe complet (un termen de 2 săptămâni).

Învederează faptul că judecătorul trebuie să vegheze asupra unei posibile erori, a unei fisuri în planul legalității, ce s-ar putea strecura în planul administrativ cu ocazia dispunerii schimbării componenței completului de judecată, context în care este inevitabilă relevarea caracterului nelegal al unei astfel de măsuri.

A se acredita teza că judecătorul care constată în plan judiciar că procesul-verbal întocmit în planul administrativ, și materializat în schimbarea componenței completului este întocmit "cu încălcarea legii", blamează justiția și aduce atingere prestigiului justiției, ar însemna că însăși legiuitorul a adus o atingere prestigiului justiției prin legiferarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 2 teza finală din C. proc. civ.. Mai mult de atât, ar însemna ca aceste prevederile din C. proc. civ. să nu mai aibă niciodată vreun câmp de aplicare în practică întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere prestigiului justiției. Consideră că astfel de teze nu pot fi acceptate întrucât premisa de la care a pornit legiuitorul în edictarea textului de lege în discuție reprezintă posibilitatea existenței unei erori umane, de înțeles, intervenite în mod excepțional în planul administrativ cu privire la schimbarea componenței unui complet de judecată.

Arată că tot ce s-a petrecut în planul administrativ-organizatoric în contextul trecerii domnului judecător C. la altă secție a reprezentat o stare de fapt pe care a luat-o ca atare și că în mod greșit s-a reținut în hotărâre că ar expus critici cu privire la această stare de fapt sau că ar fi blamat persoanele sau organele ce exercită funcții de conducere la nivelul instanței cu privire la acest aspect. Consideră că conținutul încheierilor de ședință din 7.02.2022 dovedește tocmai contrariul celor reținute prin hotărârea recurată și că nu a criticat hotărârea de colegiu.

Relevant din perspectiva raționamentului logico-juridic pe care l-a expus în cadrul activității de judecată din ședința din 7.02.2022 a fost elementul de fapt că la data ședinței domnul judecător C. nu mai avea calitatea de titular al completului PI CAF, ceea ce însemna că nu mai exista o situație de "absență" în sensul prevederilor art. 110 alin. (8) din ROM aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375 din 2015, întrucât această noțiune a "absenței" este explicitată prin alin. (9) al aceluiași text de lege care se referă la "absență a membrilor completului de judecată". Consideră că nu a făcut altceva decât să constate nelegalitatea compunerii completului de judecată, derivând din nelegalitatea procesului-verbal din 4.02.2022 întocmit de către președintele de secție de la Curtea de Apel Oradea. Amânarea judecării cauzelor pentru cel mai scurt termen existent pe complet (de 2 săptămâni) a dispus-o tocmai pentru surmontarea acestui incident procedural, raportat la particularitatea situației de fapt, care a implicat în planul activității judiciare o chestiune de judecată (cea a nelegalității compunerii completului de judecată) fiind singura chestiune de care a fost preocupat în ședința de judecată din 7.02.2022.

Ca urmare, apreciază, contrar celor reținute prin hotărârea recurată, că nu este realizat elementul material al abaterii disciplinare supuse analizei.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, arătă că greșit s-a reținut că au fost întrunite elementele constitutive ale acesteia întrucât abaterea vizează planul administrativ al lucrurilor, care în speță a fost depășit prin intrarea în sala de judecată și conducerea ședinței de judecată din 7.02.2022 a completului P1CAF, toate aspectele imputate desfășurându-se, de fapt, în planul activității judiciare și nu al celei administrative.

În consecință, în speță nu este realizat elementul material al acestei abateri disciplinare, care vizează nerespectarea unor "obligații cu caracter administrativ" și nicidecum aspecte circumscrise activității judiciare a judecătorului, nefiind realizată nici urmarea imediată, care poate avea loc doar în planul administrativ al lucrurilor. Mai mult, nu poate fi reținută nici vreo vinovăție a sa, nefiind realizat nici elementul subiectiv (latura subiectivă) a abaterii disciplinare.

Apreciază că, în concret, nu poate fi identificată vreo nerespectare a vreunei obligații cu caracter administrativ în raport de hotărârile de colegiu sau de dispozițiile din ROIIJ indicate în hotărârea recurată, întrucât acestea fie nu consacră vreo obligație care să-i incumbe, fie consacră obligații care au fost respectate.

Astfel, art. 5 alin. (2) lit. b) din ROIIJ este o normă juridică cu caracter general, care nu instituie o vreo obligație administrativă concretă, de natură a antrena răspunderea în caz de nerespectare, Hotărârea Colegiului de conducere nr. 4/03.02.2022 vizează transferul judecătorului C. în altă secție, fără a stabili vreo obligație în sarcina sa, iar Hotărârea Colegiului de conducere nr. 40/2021 privind aprobarea planificării de permanență pentru primul semestru al anului 2022, cât și Decizia nr. 6/2016 a Președintelui Curții de Apel Oradea, au fost respectate, neexistând un refuz de a participa la ședința de judecată din data de 7.02.2022. De altfel, obligația cu caracter administrativ instituită de art. 110 alin. (8) din ROIIJ se referă la participarea judecătorilor din lista de permanență la ședința de judecată, obligație pe care respectat-o.

Arată că nu poate fi acceptată ideea că obligațiile cu caracter administrativ vizate de textul art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 impun o anumită conduită a judecătorului în planul activității judiciare, întrucât o atare teză ar contravine principiului independenței judecătorului, context în care aspectele reținute în segmentul în discuție din hotărârea recurată constituie o depășire a atribuțiilor conferite de către lege, atât secției, cât și intimatei, întrucât cenzurarea raționamentului logico-juridic al judecătorului este atributul exclusiv al instanțelor judecătorești de control judiciar, în situația exercitării căilor de atac prevăzute de lege.

De asemenea, susține că prin hotărârea recurată s-a omis a se analiza un element component al laturii obiective a abaterii disciplinare în discuție, respectiv legătura de cauzalitate, ceea ce determină, ca, sub acest aspect, hotărârea recurată să fie dată cu încălcarea prevederilor art. 50 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 317/2004.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, recurentul formulează, în esență, critici cu privire la: (i) lipsa încălcării vreunei norme juridice; (ii) lipsa vreunei vătămări a justițiabililor; (iii) nerealizarea laturii subiective a abaterii disciplinare; (iv) omisiunea analizei legăturii de cauzalitate, ca element constitutiv al abaterii disciplinare în discuție.

Astfel, arată că nu a existat o încălcare a dispozițiilor art. 237 C. proc. civ. ci, dimpotrivă, a respectat prevederile alin. (2) pct. 1 ale acestui articol care impun judecătorului "rezolvarea excepțiilor ce se invocă ori pe care le poate invoca din oficiu", acesta fiind, de fapt, actul de procedură întocmit în cadrul ședinței.

Ca urmare, consideră că nu și-a depășit limitele învestirii, așa cum se reține în hotărârea recurată, ci doar și-a îndeplinit obligația legală de a constata nelegalitatea compunerii completului de judecată, context în care nu se poate reține nici că participarea sa în ședință a fost formală, tocmai pentru că a dispus, în urma unui raționament logico-juridic circumscris activității de judecată, măsurile concrete ce se impuneau a fi luate cu prioritate.

De asemenea, susține că nu a existat o încălcare a prevederilor art. 241 C. proc. civ., întrucât tocmai maniera legală în care a acționat a condus la evitarea incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 2 teza finală din C. proc. civ.

Apreciază că vătămarea adusă părților, care caracterizează abaterea disciplinară în discuție, nu poate fi doar ipotetică, ci trebuie să fie concretă și dovedită, iar în speță nu a existat și nu s-a probat nicio vătămare în condițiile în care în ședința de judecată din 7.02.2022 niciuna din cauze nu era în stare de judecată, ci în stare de amânare, aspect dovedit de evoluția ulterioară a cauzelor, atestată de fișa fiecărui dosar.

Concluzionează recurentul că, atât timp cât nu este realizat elementul material al abaterii disciplinare și nici urmarea imediată, este exclusă teza reținerii unei rele credințe în exercitarea funcției precum și orice legătură de cauzalitate între acestea, care, de altfel, nici nu a fost analizată prin hotărârea recurată.

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la modul de soluționare a excepțiilor formulate se arată, în esență, că a fost respectat termenul de 45 zile prevăzut de art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, pentru finalizarea verificărilor prealabile, iar referatul de desemnare a unui nou inspector judiciar din 14.02.2022 a fost justificat de gradul de complexitate în ansamblu a lucrării, menținut pe întregul parcurs ai cercetării disciplinare.

În privința motivului de recurs privind neanalizarea apărării formulate în fața CSM referitoare la faptul că în ședința din 7.02.2022, judecătorul a avut în vedere preocuparea de a evita incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., arată că în conținutul criticilor aduse nu sunt identificate aspecte care să conducă la răsturnarea situației reținute de instanța disciplinară cu referire la cronologia evenimentelor din perioada 1.02 - 8.02.2022 și nici nu este expusă, în concret, vreo încălcare a legii.

În ceea ce privește criticile privind greșita reținere a întrunirii elementelor constitutive ale abaterii de la art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, se arată că în conținutul încheierilor pronunțate în dosarele cu termen de judecată la 7.02.2022 s-a efectuat o analiză a legalității măsurii administrative dispuse de președintele de secție prin procesul-verbal de înlocuire din 4.02.2022, ca urmare a adoptării Hotărârii Colegiului de conducere nr. 4 din 3.02.2022 a Curții de Apel Oradea, prin folosirea termenilor de "nelegal", "eronat", "greșit" sugerându-se nelegalitatea măsurilor adoptate de conducerea secției.

Prin urmare, contrar celor susținute, atitudinea recurentului a reprezentat, în egală măsură, atât o manifestare contrară demnității funcției, cât și o manifestare de natură a aduce atingere prestigiului justiției.

Cu privire la criticile privind greșita reținere a întrunirii elementelor constitutive ale abaterii de la art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, arată că de la data adoptării hotărârii Colegiului de conducere recurentul judecător avea obligația să îndeplinească atribuțiile profesionale ce rezultau din actul administrativ emis în conformitate cu legea, așa încât participarea la ședințele de judecată nu putea fi una formală, ci era necesar ca în dosare să fie luate măsuri concrete de soluționare a cauzelor.

Contrar celor susținute, prin raportare la considerentele încheierilor de ședință, amânarea dispusă în cauzele de ședință din 7.02.2022, reprezintă în realitate un refuz, fie și temporar, de soluționare a cauzelor ce i-au fost repartizate cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare incidente în cauză.

Referitor la criticile privind greșita reținere a întrunirii elementelor constitutive ale abaterii de la art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, arată că în ședința publică din 07.02.2022, recurentul judecător nu a întocmit acte de procedură în vederea realizării scopului și conținutului cercetării procesului prevăzute de art. 237 din C. proc. civ.. Din conținutul încheierilor întocmite în dosarele aflate pe rolul completului a cărui permanență a asigurat-o rezultă cu claritate că judecătorul recurent nu a acordat cuvântul părților prezente, ci, cu nerespectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare, a procedat exclusiv la a "constata nelegalitatea măsurii administrative" dispuse de președintele secției.

Mai mult, prin modalitatea de exercitare a atribuțiilor profesionale, acesta nu a respectat dreptul părților la soluționarea cauzelor cu asigurarea celerității, prevăzut de art. 241 din C. proc. civ., dispunând amânarea cauzelor pentru un termen ulterior, fără a analiza în mod efectiv dacă cele 8 cauze sunt în stare de judecată sau necesită amânare, după caz.

În sfârșit, contrar celor susținute de recurent, atât prin acțiunea disciplinară promovată de Inspecția Judiciară, cât și prin Hotărârea nr. 10J din 20.07.2022 pronunțată de secția pentru judecători în materie disciplinară au fost analizate integral elementele constitutive ale abaterilor disciplinare, fiind expuse pe larg situația de fapt și probele care au conturat reținerea acestora.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a combătut apărările învederate de către intimata Inspecția Judiciară prin întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători

Cu titlu preliminar, față de faptul că recurentul și-a subsumat criticile din recurs unor motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se impune precizarea că recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, constituie o veritabilă cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii pronunțate în materie disciplinară, așa încât Înalta Curte de Casație și Justiție va soluționa calea de atac prin verificarea, atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor invocate de recurent, astfel cum a statuat Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în M. Of. nr. 634/20.07.2018.

Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Cu privire la motivul de nulitate absolută a acțiunii disciplinare pentru nerespectarea termenului de efectuare a verificărilor prealabile, Înalta Curte reține că, potrivit art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, aspectele semnalate în legătură cu abaterile disciplinare săvârșite de judecători "sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare. Verificările se efectuează în termen de cel mult 45 de zile de la data sesizării Inspecției Judiciare potrivit alin. (1). Inspectorul-șef poate dispune prelungirea termenului de efectuare a verificării prealabile, cu cel mult 45 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură".

În cauză, sesizarea formulată de președintele secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Oradea, cu privire la afirmațiile și măsurile dispuse în ședința publică din 7.02.2022 de către domnul judecător A., a fost înregistrată la Inspecția Judiciară - Direcția de inspecție pentru judecători la 11.02.2022, iar pentru verificarea aspectelor sesizate a fost stabilit, în condițiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, un termen de 45 zile.

Verificările prealabile au fost finalizate la 28.03.2022, iar prin Rezoluția nr. 531 din 28.03.2022 s-a dispus începerea cercetării disciplinare sub aspectul săvârșirii de către domnul judecător A. a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. m) și lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată.

Susținerea recurentului, în sensul că cercetarea respectării termenului de 45 de zile prevăzut de lege pentru efectuarea verificărilor prealabile, trebuie efectuată prin raportare inclusiv la data confirmării rezoluției de începere a cercetării disciplinare de către inspectorul șef, respectiv data de 30.03.2022, nu poate fi primită întrucât, ca regulă generală, dispozițiile legale care instituie termene imperative, de decădere, trebuie interpretate în mod restrictiv.

Din interpretarea dispozițiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezultă că termenul de 45 de zile a fost stabilit de legiuitor strict pentru efectuarea verificărilor prealabile, activitate care, potrivit dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. e) din același act normativ, se exercită doar de către inspectorii judiciari. Ca urmare, este evident că orice altă activitate ce nu este desfășurată de către inspectorii judiciari, cum este cea de avizare a rezoluțiilor, excede perioadei de efectuare a verificărilor prealabile.

Per a contrario, acceptarea ideii că rezoluțiile emise de către inspectorii judiciari în conformitate cu dispozițiile art. 45 alin. (4) și (5), trebuie confirmate/infirmate de inspectorul șef înăuntrul termenului de 45 de zile, ar conduce, în fapt, la reducerea acestui termen cu perioada necesară respectivei operațiuni, ceea ce nu poate fi permis. Mai mult, având în vedere că legea nu stabilește un termen pentru confirmarea/infirmarea acestor rezoluții, într-o asemenea situație, durata efectivă a termenului în care trebuie efectuate verificările prealabile ar deveni impredictibilă și ar putea varia de la un caz la altul, ceea ce, de asemenea, ar reprezenta o încălcare a dispozițiilor imperative referitoare la durata termenului.

Ca urmare, contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte reține că activitate de confirmare/infirmare a rezoluțiilor emise de către inspectorii judiciari la finalizarea verificărilor prealabile nu poate, în nicio situație, să afecteze termenul de 45 de zile, context în care constată că, prin raportare la data sesizării -11.02.2022 și data finalizării verificărilor prealabile - 28.03.2022, termenul de efectuare a verificărilor prealabile a fost respectat. De asemenea, confirmarea rezoluției, intervenită imediat, la data de 30.03.2022, s-a realizat într-un termen apreciat de instanța supremă ca fiind rezonabil.

Cu privire la motivul de nulitate absolută a acțiunii disciplinare pentru încălcarea art. 73 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și a dispozițiilor art. 6 din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, prin desemnarea în cauză a doamnei inspector judiciar D., Înalta Curte reține că Lucrarea nr. 22-531 a fost repartizată aleatoriu doamnei inspector judiciar E. (extras ECRIS IJ - sesiunea 1 de repartizare din 11.02.2022-dosar).

La 28.02.2022, față de complexitatea aspectelor semnalate în cuprinsul sesizării, doamna inspector judiciar E. a solicitat desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar, fiind întrunite condițiile art. 6 alin. (3) din Normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecție.

Referatul astfel întocmit a fost avizat de directorul Direcției de inspecție pentru judecători, iar la 2.03.2022 a fost aprobat de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare . În consecință, a fost desemnat aleatoriu cel de-al doilea inspector judiciar, respectiv doamna inspector judiciar F. (extras ECRIS IJ - sesiunea 1 de repartizare din 2 martie 2022 - dosar).

Ca urmare a încetării, la 8.04.2022, a mandatului de inspector judiciar al doamnei judecător E. (adresă dosar), la 14.04.2022 inspectorul judiciar F. a solicitat desemnarea celui de-al doilea inspector judiciar, referatul fiind aprobat de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare . Astfel, a fost desemnat aleatoriu cel de-al doilea inspector judiciar, respectiv doamna inspector judiciar D. (extras ECRIS Inspecția Judiciară - sesiunea 4 de repartizare din 14 aprilie 2022 - dosar).

Raportat la criticile invocate în recurs se observă, în primul rând, că recurentul nu arată în ce constă vătămarea produsă prin modificarea gradului de complexitate și instrumentarea lucrării de către o echipă de inspectori judiciari, iar nu de către un singur inspector judiciar.

Susținerea că, la data întocmirii referatului din 14.04.2022, nu mai era îndeplinită condiția prevăzută de dispozițiile art. 6 alin. (3) din Normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, întrucât motivul invocat, respectiv "complexitatea aspectelor semnalate în cuprinsul sesizării", nu mai reprezenta un motiv temeinic atât timp cât era deja dispusă începerea cercetării disciplinare, acreditează, de fapt, ideea că etapa cercetării disciplinare este mai puțin complexă decât etapa verificărilor prealabile, ceea ce este un nonsens. Dimpotrivă, menținerea gradului de complexitate atribuit unei lucrări de inspecție și în etapa cercetării disciplinare este nu doar logică, ci și dezirabilă, date fiind implicațiile acestei etape cu privire la cariera judecătorilor cercetați.

În acest sens, în jurisprudența anterioară a Înaltei Curți (Decizia nr. 130 din 12.04.2021 a Completului de 5 judecători), s-a constatat că "desemnarea unui al doilea inspector judiciar este o măsură benefică magistratului cercetat disciplinar, în condițiile în care examinarea condițiilor de exercitare a acțiunii disciplinare nu este realizată în mod unilateral, ci de către două persoane. O atare apreciere este susținută prin analogia cu faptul că, în apel și în recurs numărul judecătorilor care intră în compunerea completului este mai mare decât în cazul completului care soluționează cauza în primă instanță".

Altfel spus, operează prezumția potrivit căreia, a supune o chestiune analizei mai multor persoane crește șansele pentru obținerea unei aprecieri mai solide.

Față de aspectele expuse anterior, se poate concluziona că desemnarea în cauză a doamnei inspector judiciar D. s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale.

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte reține următoarele:

I. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că potrivit art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 24/2012, constituie abatere disciplinară "manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu".

Sub aspectul laturii obiective, abaterea disciplinară presupune încălcarea standardelor de conduită impuse magistraților de dispozițiile art. 90 din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată, care prevăd că judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în profesie și în societate, coroborate cu dispozițiile art. 104 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care prevăd că magistraților le este interzisă orice manifestare contrară demnității funcției pe care o ocupă, ori de natură să afecteze imparțialitatea sau prestigiul acesteia.

Pentru existența elementului material al laturii obiective a acestei abateri disciplinare trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții: să existe o manifestare/manifestări ale magistratului de natură a aduce atingere onoarei, probității profesionale ori prestigiului justiției; acestea să fie săvârșite în exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu și să fi avut loc în public sau să fi ajuns la cunoștința publicului. Urmarea imediată a abaterii disciplinare constă în afectarea prestigiului justiției și a respectului opiniei publice față de funcția de magistrat, cu consecința afectării nu doar a imaginii publice a judecătorului în cauză, ci a întregii justiții, ca sistem și serviciu în apărarea ordinii de drept. Între manifestările ce formează elementul material al acestei abateri disciplinare și urmarea imediată trebuie să existe o legătură de cauzalitate, care trebuie dovedită și trebuie să fie neîndoielnică.

În raport de considerațiile teoretice prezentate mai sus, Înalta Curte reține că, pentru a constata existența laturii obiective a acestei abateri disciplinare, trebuie să se poată reține că recurentul-pârât, în exercitarea funcției sau în afara exercitării acesteia, a încălcat standardele de conduită universal acceptate de comunitatea în care trăiește sau că s-a implicat în activități ce prejudiciază reputația instanțelor sau a sistemului judiciar în ansamblu său.

Față de situația de fapt expusă mai sus, se reține că ceea ce i se impută recurentului-pârât este împrejurarea că, în cadrul ședinței de judecată din 7.02.2022, când a fost desemnat să asigure permanența completului P1CAF, acesta a expus critici cu privire la modul de aplicare de către președintele secției de contencios administrativ din cadrul Curții de Apel Oradea a dispozițiilor art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.

Înalta Curte reține că, simpla folosire a termenilor "nelegal", "eronat" și "greșit", în cuprinsul considerentelor celor opt încheieri de ședință din 07.02.2022, subsumată expunerii unui raționament logico-juridic pentru a justifica măsura amânării judecății, din perspectiva unor argumente de fapt și de drept ce pot fi circumscrise unei verificări a legalității constituirii completului de judecată, nu poate conduce, per se, la concluzia că în acest mod a fost afectată percepția publică asupra sistemului de justiție.

Acești termeni sunt utilizați frecvent, atât în normele procedurale și regulamentare care jalonează modul de desfășurare a activității judiciare, cât și în hotărârile instanțelor de control judiciar învestite cu verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești atacate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, fără ca încrederea în actul de justiție sau prestigiul justiției să fie în vreun fel diminuate.

Așadar, nu se poate susține că manifestările reținute de instanța disciplinară ca fiind atitudini nedemne ale recurentului-pârât sunt de natură a crea în ochii unui observator rezonabil îndoieli cu privire la probitatea morală și profesională a acestuia sau a sistemului judiciar în ansamblu și nici că au un potențial de afectare a prestigiului funcției de magistrat, cât timp sunt circumscrise îndeplinirii obligației de verificare a legalității constituirii completului de judecată.

Deși afirmațiile recurentului pot fi de natură a pune la îndoială modul în care președintele de secție își îndeplinește atribuțiile specifice acestei funcții, așa cum se reține în hotărârea instanței disciplinare, și, totodată, ar putea fi percepute ca o manifestare ce se circumscrie unor aprecieri cu privire la profesionalismul acestuia, aspectele ar fi putut fi analizate doar prin raportare la elementele constitutive ale unei alte abateri disciplinare, care însă nu a constituit obiect al verificărilor prealabile și, implicit, al acțiunii disciplinare.

Ca urmare, în raport de considerentele arătate anterior, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.

II. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată:

Înalta Curte reține că, potrivit art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, constituie abatere disciplinară "nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente".

Pentru existența acestei abateri disciplinare este necesar, sub aspectul laturii obiective, să existe în sarcina judecătorului o obligație cu caracter administrativ prevăzută de lege, înscrisă în regulamentul de ordine interioară sau cuprinsă în acte administrative emise de conducătorul instanței și să existe, totodată, o nerespectare a acestei obligații din partea judecătorului; sub aspectul laturii subiective trebuie îndeplinită cerința ca, nerespectarea acestei obligații sa aibă caracter nejustificat.

În speță, instanța disciplinară a reținut că recurentul-pârât, procedând la amânarea tuturor cauzelor de pe lista de ședință din 7.02.2022 a completului P1CAF (în cadrul căruia fusese desemnat sa participe ca judecător de permanență), în vederea efectuării demersurilor vizând propunerea de adoptare a măsurilor organizatorice privind modul de gestionare a dosarelor aflate pe rolul completului, nu a respectat dispozițiile art. 110 alin. (8) și art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 1375/2015 și Hotărârile Colegiului de conducere al instanței nr. 4/2022 și nr. 40/2021.

Transpunând aspectele teoretice redate anterior la această situație de fapt, Înalta Curte reține că, prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 4/03.02.2022, prin care s-a aprobat trecerea domnului judecător C. în cadrul secției penale a Curții de Apel Oradea începând cu 7.02.2022, nu s-a stabilit, în concret, vreo obligație cu caracter administrativ care să incumbe domnului judecător A..

De asemenea, în ceea privește Hotărârea Colegiului de conducere nr. 40/2021, prin care s-a aprobat planificarea de permanență în cadrul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea pentru primul semestru al anului 2022, văzând și dispozițiile art. 110 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care prevăd că "în caz de absență, compunerea completului de judecată se va realiza prin participarea judecătorilor din planificarea de permanență", Înalta Curte reține că probele administrate nu susțin teza potrivit căreia domnul judecător A. nu și-a respectat obligația de a asigura permanența completului P1CAF în data de 7.02.2022.

Astfel, instanța disciplinară a reținut că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, pe motiv că, deși recurentul-pârât a participat la ședința de judecată, acesta și-a îndeplinit doar formal obligația de a asigura permanența completului P1CAF în data de 7.02.2022 întrucât, nu a dispus niciun fel de măsură procesuală în cauzele deduse judecății, folosind cadrul procesual stabilit anterior pentru a contesta măsurile administrative dispuse de conducerea Curții de Apel Oradea.

Înalta Curte, deși acceptă teza potrivit căreia obligația administrativă de a asigura permanența unui complet de judecată se consideră pe deplin îndeplinită doar dacă judecătorul aflat într-o atare situație își exercită efectiv funcția judiciară, constată că, în contextul în care, anterior, s-a reținut că modalitatea în care recurentul-pârât a procedat în cadrul ședinței de judecată nu întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, nu se mai poate aprecia că funcția judiciară nu a fost efectiv exercitată.

Altfel spus, atât timp cât s-a reținut anterior că afirmațiile făcute de recurentul pârât în cadrul ședinței de judecată din 7.02.2022 se pot circumscrise îndeplinirii obligației de verificare a legalității constituirii completului de judecată, nu mai poate subzista premisa îndeplinirii formale a atribuțiilor judiciare, privită ca o modalitate de concretizare a refuzului de a-și îndeplini obligația administrativă de înlocuire a unui membru al completului de judecată.

În ceea ce privește dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, avute de asemenea în vedere de către instanța disciplinară la pronunțarea hotărârii recurate, Înalta Curte reține că acestea au un caracter general și nu pot fi circumscrise, în concret, unor obligații cu caracter administrativ care nu ar fi fost respectate, în mod nejustificat, de către recurentul-pârât.

În consecință, reținându-se că modalitatea în care recurentul-pârât a acționat în data de 7.02.2022, nu poate fi circumscrisă condițiilor cerute de lege pentru incidența abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) din Legea nr. 303/2004, republicată, sub aspectul laturii obiective, Înalta Curte nu va mai analiza celelalte elemente constitutive ale acestei abateri, o asemenea analiză fiind de prisos în acest context.

III. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată:

Potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, constituie abatere disciplinară "exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență".

În speță, în sarcina recurentului-pârât s-a reținut săvârșirea acestei abateri disciplinare în varianta exercitării funcției cu rea-credință, concretizată în faptul că, învestit fiind cu soluționarea celor opt cauze din ședința de judecată din 7.02.2022, a procedat, cu depășirea limitelor învestirii, la efectuarea unei analize care viza legalitatea și temeinicia măsurii dispuse de către președintele secției de contencios administrativ și fiscal, prin procesul-verbal din 04.02.2022, făcând, în motivarea încheierilor de ședință din respectivele dosare, aprecieri și constatări cu privire la o chestiune administrativă care excedează dispozițiilor procesuale prevăzute de art. 237-244 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, există rea-credință atunci când judecătorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unor persoane.

Așa cum s-a reținut constant în jurisprudența Completului de 5 judecători, legiuitorul a circumscris sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților. Ca urmare, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună-credință), nu poate găsi o justificare.

Altfel spus, se poate reține existența acestei abateri doar în situația în care există o vădită contradicție între dispozițiile legale aplicabile în materie și măsurile procesuale dispuse în cauza respectivă.

Sub aspectul laturii subiective, judecătorul care acționează cu rea-credință realizează o distorsionare conștientă a dreptului, prin aplicarea greșită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări.

Prin urmare, reaua-credință presupune atât intenția de a manipula legea în mod conștient, cât și voința de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părțile implicate în proces.

Se impune, astfel, concluzia că verificarea existenței elementelor constitutive ale acestei abateri disciplinare trebuie să urmărească identificarea, în concret, a dispozițiilor de drept material sau procesual aplicabile într-o anumită cauză, a modului în care aceste dispoziții au fost aplicate de către judecător și, corelativ, atât a vătămării interesele părților, cât și a existenței intenției sau a acceptării posibilității producerii vătămării.

Prin urmare, angajarea răspunderii disciplinare este supusă cerinței îndeplinirii cumulative a condițiilor generale referitoare la faptă, vinovăție și legătura de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, iar în ceea ce privește vinovăția, aceasta trebuie constatată în mod cert, pe baza probatoriului administrat în cauză.

Or, așa cum s-a reținut anterior, amânarea judecății dispusă în toate cele 8 cauze înscrise pe lista de ședință a completului P1CAF a fost circumscrisă îndeplinirii obligației de verificare a legalității constituirii completului de judecată, ca expresie a rolului activ al judecătorului.

În acest context, modul în care recurentul judecător a înțeles să analizeze legalitatea unei măsuri administrative dispuse de președintele de secție prin procesul-verbal din 4.02.2022 și să aprecieze asupra existenței unor motive de amânare a judecății în cauzele ce i-au revenit spre soluționare, reprezintă modul în care magistratul a făcut aplicarea dispozițiilor procedurale incidente, ca parte a raționamentului logico-juridic, atribut esențial al activității de judecată propriu-zise.

Înalta Curte reamintește împrejurarea că,