ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 94/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 23.10.2019, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019, reclamantul Ministerul Cercetării și Inovării a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară: anularea procesului-verbal de inspecție încheiat la data de 04.04.2019, înregistrat sub nr. x/09.05.2019 emis de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice; anularea Deciziei nr. 8/C/17.07.2019, emise de către Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-a soluționat contestația Ministerului Cercetării și Inovării, formulată împotriva Procesului-verbal de inspecție încheiat la data de 04.04.2019, înregistrat sub nr. x/09.05.2019, emis de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară.

Prin sentința civilă nr. 697 din 5 august 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Educației și Cercetării, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 697 din 5 august 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul Ministerul Educației și Cercetării (M.E.C.), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că întreaga motivare a instanței de fond reprezintă o achiesare la apărările pârâtului, sens în care solicită ca instanța de control judiciar, în rejudecare, să analizeze în amănunt argumentele sale.

Astfel, arată că procesul-verbal atacat a fost emis fără o analiză temeinică a situației de fapt și de drept din speță.

Criticile de nelegalitate subsumate acestor motive de casare au fost prezentate la dosar.

Intimatul-pârât Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, apreciind că instanța de fond a analizat documentația de la dosar și în mod corect a constatat că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea normelor legale aplicabile.

Apărările formulate au fost dezvoltate la dosar.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului formulat de reclamantul Ministerul Educației, invocată de intimatul-pârât Ministerul Finanțelor prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurentul-reclamant a invocat critici ce pot fi circumscrise atât motivului de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cât și motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arătând textele de lege pe care le apreciază a fi fost aplicate greșit de către instanța de fond, precum și argumentele aduse în sprijinul acestui punct de vedere, aspecte pe care le-a prezenta punctual pentru fiecare dintre măsurile dispuse prin procesul-verbal de inspecție încheiat la data de 04.04.2019, înregistrat sub nr. x/09.05.2019.

De asemenea, a prezentat starea de fapt și a arătat motivele pentru care a apreciat că, în raport cu circumstanțele cauzei, instanța de fond a dat o interpretare greșită normelor de drept material incidente.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul Ministerul Cercetării și Inovării a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară: anularea procesului-verbal de inspecție încheiat la data de 04.04.2019, înregistrat sub nr. x/09.05.2019 emis de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice; anularea Deciziei nr. 8/C/17.07.2019, emise de către Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-a soluționat contestația Ministerului Cercetării și Inovării, formulată împotriva Procesului-verbal de inspecție încheiat la data de 04.04.2019, înregistrat sub nr. x/09.05.2019, emis de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, reținând legalitatea actelor administrative contestate.

Împotriva sentinței instanței de fond a formulat recurs reclamantul Ministerul Cercetării și Inovării, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu preliminar, se constată că în ședința publică din data de 12 ianuarie 2023, Înalta Curte a constatat că, deși cererea de recurs a fost întemeiată în mod expres doar pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a suținut că instanța de fond a dat eficiență doar susținerilor pârâtului, calificând această critică ca fiind subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte reține că, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat în esență faptul că instanța de fond a dat eficiență doar susținerilor pârâtului.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată, contrar susținerilor recurentului-reclamant, că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate aspectele susținute de către reclamant prin cererea de chemare în judecată și, mai mult, le-a analizat punctual.

Instanța de control judiciar constată, așadar, că prima instanță a efectuat un examen riguros cu privire la susținerile formulate prin acțiune referitoare la nelegalitatea măsurilor dispuse și a argumentat în concret de ce nu poate primi susținerile acestuia și care sunt motivele pentru care a apreciat că sunt temeinice și legale măsurile dispuse de pârât, precum și temeiul de drept pe care se sprijină soluția pronunțată.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, inclusiv în raport cu susținerile reclamantului din cererea introductivă.

În realitate, critica recurentului-reclamant, subsumată acestui motiv de casare, vizează nemulțumirea sa cu privire la soluția instanței de fond, aceea de respingere a cererii de chemare în judecată.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că și acesta este nefondat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte arată că, dată fiind multitudinea criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare anterior enunțat și aspectelor supuse verificării în prezenta cauză, pentru coerența și omogenitatea expunerii, analiza și soluția instanței de control judiciar se va realiza și insera deopotrivă în cadrul acestei secțiuni, în mod succesiv, corespunzător fiecăreia dintre categoriile de măsuri stabilite prin actul administrativ contestat, respectiv de probleme juridice cuprinse în cererea de chemare judecată și în actele administrative atacate.

Prin procesul-verbal de inspecție încheiat la data de 04.04.2019, înregistrat sub nr. x/09.05.2019, emis de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice s-au stabilit în sarcina recurentului-reclamant 14 măsuri, ce urmau a fi luate în termenele indicate în cuprinsul procesului-verbal de inspecție.

Procesul-verbal de inspecție de mai sus a fost contestat în procedura administrativă, iar prin Decizia nr. 8/C/17.07.2019, emisă de către Ministerul Finanțelor Publice, s-a soluționat contestația Ministerului Cercetării și Inovării, în sensul respingerii acesteia.

Instanța de recurs urmează să analizeze punctual hotărârea recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, referitoare la măsurile dispuse procesul-verbal de inspecție încheiat la data de 04.04.2019, reținând că prin cererea de recurs nu au fost contestate măsurile nr. 9 și 13 din acest proces-verbal de inspecție.

Măsura 1 prevede că:

"în respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 13/2017, A.. va elabora politici publice, programe și proiecte specifice domeniului de activitate".

Referitor la această măsură, recurentul-reclamant a susținut că, în calitate de succesor al Autorității Naționale de Cercetare Științifică și Inovare, are aprobată Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare și Inovare 2014-2020, prin H.G. nr. 929/2014, iar principalul instrument de implementare este Planul Național de Cercetare-Dezvoltare și Inovare pentru perioada 2015-2020, aprobat prin H.G. nr. 583/2015. Mai mult, A.. a inițiat acțiunile necesare în vederea elaborării noului proiect de Strategie Națională CDI pentru perioada 2021-2027, respectiv Planul Național CDI asociat.

Intimatul pârât a susținut că recurentul, deși avea obligația să elaboreze, coordoneze și controleze realizarea politicilor proprii în domeniul cercetării științifice, acesta nu a probat că ulterior înființării instituției a făcut demersuri în acest sens, simpla preluare a unor proceduri existente nefiind suficientă pentru demonstrarea respectării dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că potrivit art. 3 alin. (2) din Hotărârea nr. 13/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării și Inovării, în vigoare la momentul emiterii procesului-verbal de inspecție:

"(2) În calitate de autoritate de stat pentru cercetare- dezvoltare, Ministerul Cercetării și Inovării asigură, pe de o parte, elaborarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor în domeniul cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării, iar, pe de altă parte, coordonează elaborarea, aplicarea, monitorizarea și evaluarea politicilor pentru lărgirea patrimoniului național și internațional de cercetare, tehnologie și inovare, dezvoltarea economică sustenabilă, accesul rezultatelor cercetării și tehnologiilor dezvoltate pe piața internă și internațională, satisfacerea nevoilor cetățeanului și creșterea calității vieții acestuia."

Potrivit art. 4 din aceeași hotărâre:

"În vederea realizării obiectivelor din domeniile sale de activitate, Ministerul Cercetării și Inovării îndeplinește următoarele funcții: a) de strategie, prin care se asigură elaborarea Strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniul cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării; b) de administrare, prin care alocă, monitorizează și evaluează utilizarea resurselor pentru implementarea politicilor în domeniile sale de activitate; c) de elaborare, coordonare, control și evaluare a realizării politicilor în domeniul cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării."

Prin procesul-verbal de inspecție contestat s-a reținut că recurentul-reclamant a preluat pentru perioada 2014-2020, în calitate de succesor, Strategia Națională de Cercetare și Inovare elaborată de Autoritatea Națională de Cercetare Științifică și Inovare, astfel cum a fost aprobată prin H.G. nr. 929/2014.

Atât în fața instanței de fond, cât și în recurs, recurentul-reclamant a susținut că are aprobată Strategia Națională de Cercetare-Dezvoltare și Inovare 2014-2020, respectiv că a preluat toate drepturile și obligațiile Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, inclusiv procedurile aferente.

Cu toate acestea, deși a demarat anumite acțiuni, nu a elaborat în concret programe de politici publice și proiecte specifice domeniului de activitate, prima instanță reținând în mod corect că independent de dreptul reclamantului de a folosi strategia națională adoptată de o altă instituție, ca o consecință firească a preluării activității și structurilor de la Autoritatea Națională de Cercetare Științifică și Inovare, potrivit O.U.G. nr. 1/2017, prevederile art. 3 și 4 din Hotărârea Guvernului nr. 13/2017 sunt clare, în sensul că această instituție nou înființată în anul 2017 avea obligația de a elabora, coordona, controla și evalua realizarea politicilor proprii în domeniul cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării. Or, reclamantul nu a reușit să probeze faptul că, ulterior înființării instituției, a făcut demersuri în elaborarea acestor politici publici în domeniul cercetării științifice, dezvoltării tehnologice și inovării, simpla preluare a unor proceduri existentă nefiind suficientă pentru a respecta cerințele legale mai sus-menționate.

În ceea ce privește Măsura nr. 2, aceasta privește:

"în respectarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 820/2002 privind transferul acțiunilor deținute de stat la Societatea Comercială "Institutul de Cercetare-Proiectare Rulmenți și Organe de Asamblare - ICPROA"-S.A. Brașov din administrarea Autorității pentru privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în administrarea Ministerului Educației și Cercetării și ale H.G. nr. 13/2017, A. va asigura înscrierea datelor reale cu privire la acționariatul majoritar al Societății ICPROA S.A. - Statul Român prin Ministerul Cercetării și Inovării la Oficiul Național al Registrului Comerțului".

Cu privire la această măsură, recurentul-reclamant susține prin cererea de recurs că societatea ICPROA S.A. Brașov se află în procedura insolvenței din anul 2016, administratorul judiciar desemnat fiind CITR Filiala Brașov SPRL și că, din cauza acestei situații, Depozitarul Central S.A. nu a dat curs solicitării Ministerului Cercetării și Inovării din aprilie 2017 de a se transfera dreptul de administrare asupra acțiunilor deținute de Ministerul Educației Naționale către Ministerul Cercetării și Inovării, neexistând un contract de prestări servicii de registru între Depozitarul Central și societate.

Intimatul pârât a arătat că până la încheierea procesului-verbal contestat recurentul nu a îndeplinit formalitățile legale privind înscrierea datelor reale referitoare la acționariatul majoritar al ICPROA - S.A. Brașov la ONRC, intrarea în insolvență a acestei societăți nefiind de natură a împiedica demararea acestui proces.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Astfel, potrivit art. 1 din Hotărârea nr. 820/2002 privind transferul acțiunilor deținute de stat la Societatea Comercială Institutul de Cercetare-Proiectare Rulmenți și Organe de Asamblare - ICPROA - S.A. Brașov din administrarea Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în administrarea Ministerului Educației și Cercetării:

"Acțiunile deținute de stat la Societatea Comercială "Institutul de Cercetare-Proiectare Rulmenți și Organe de Asamblare - ICPROA" - S.A. Brașov se transferă din administrarea Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului în administrarea Ministerului Educației și Cercetării."

Însă, recurentul-reclamant nu a făcut dovada înscrierii actualizării acționariatul societății ICPROA S.A. Brașov în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului și, mai mult, acesta a recunoscut că nu a îndeplinit această obligație, motivând inacțiunea sa pe faptul că societatea a intrat în procedura insolvenței.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut în mod corect că până la momentul încheierii procesului-verbal de inspecție contestat, reclamantul nu a îndeplinit formalitățile privind înscrierea datelor reale cu privire la acționarul majoritar al societății ICPROA S.A. Brașov la Oficiul Național al Registrului Comerțului, intrarea în insolvență a acestei societăți nefiind de natură a împiedica demararea acestui proces.

Măsura nr. 3, stabilită prin procesul-verbal de inspecție încheiat la data de 04.04.2019, înregistrat sub nr. x/09.05.2019 și emis de Direcția Generală de Inspecție Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, prevede că "în respectarea prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015, A. va asigura regimul intern de numerotare a documentelor financiar-contabile, conform prevederilor legale invocate mai sus".

Potrivit pct. 24 din Normele generale de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile din 05.11.2015, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2634/2015:

"24. Entitățile vor asigura un regim intern de numerotare a documentelor financiar-contabile, astfel:

- persoanele care răspund de organizarea și conducerea contabilității vor desemna, prin decizie internă scrisă, o persoană sau mai multe, după caz, care să aibă atribuții privind alocarea și gestionarea numerelor aferente;

- fiecare document va avea un număr de ordine sau o serie, după caz, număr sau serie ce trebuie să fie secvențial(ă), stabilit(ă) de entitate. În alocarea numerelor se va ține cont de structura organizatorică, respectiv gestiuni, puncte de lucru, sucursale etc.;

- entitățile vor emite proceduri proprii de stabilire și/sau alocare de numere ori serii, după caz, prin care se va menționa, pentru fiecare exercițiu financiar, care este numărul sau seria de la care se emite primul document."

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susținut, în mod nefondat, că prin Decizia Președintelui ANCSI nr. 9284/06.07.2016, s-a aprobat procedura "Evidența formularelor cu regim intern de numerotare și înscriere", înaintată controlorilor MFP, cu adresa nr. x/02.11.2018.

Intimatul pârât a arătat că deși recurentul a susținut că prin Decizia Președintelui ANCSI nr. 9284/2016 a fost aprobată procedura menționată, în cuprinsul căreia există o persoană nominalizată pentru alocarea și gestionarea numerelor aferente, totuși din actele aflate la dosar rezultă că nu există un regim intern propriu de numerotare a documentelor financiar-contabile.

Înalta Curte constată că argumentele utilizate pentru conturarea criticii formulate nu pot fi reținute, în condițiile în care există un act normativ de rang superior care reglementează această procedură, iar normele interne invocate nu pot să aducă modificări sau să adauge la acesta.

Măsura nr. 4, stabilită prin același proces-verbal de inspecție prevede că:

"în respectarea prevederilor art. 19 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, A. va întocmi Inventarul bunurilor din domeniul public cu bunurile aparținând statului deținute în administrare de A., precum și de toate entitățile aflate în subordinea sau coordonarea sa, inclusiv cu bunurile culturale".

Referitor la această măsură, recurentul-reclamant a susținut în esență că prin preluarea prin efectul legii a unor institute în coordonare sau subordonare, în absența unor procese-verbale de predare-primire corespunzătoare, nu-i este conferit ministerului succesor nicio pârghie legală de control/verificare/contestare a datelor transferate ori a regimului juridic al patrimoniului institutelor, sens în care A. depinde în mod exclusiv în aceste spețe de patrimoniu de evoluția dosarelor în instanță și că în anul 2013, odată cu preluarea tuturor INCD-urilor, s-au inițiat proiecte de acte normative pentru actualizarea patrimoniului Institutelor Naționale de Cercetare-Dezvoltare (INCD), dar aceste date nu au putut fi actualizate, ca urmare a existenței unor procese aflate pe rol, astfel că s-a luat hotărârea promovării a trei pHG-uri pe categorii de activități, dar cum și acest demers era de durată, s-a hotărât elaborarea unui act normativ distinct pentru fiecare INCD.

Recurentul-reclamant a mai susținut că în urma acțiunii de control efectuate în perioada 31.03.-11.04.2017, prin adresa nr. x/20.04.2017 s-a solicitat tuturor INCD-urilor aflate în coordonarea A., situația patrimoniului public, privat și național cultural, iar în urma acțiunii de control efectuate în perioada 18.03.-20.04.2019, prin adresele nr. x/18.05.2018 și nr. y/19.10.2018 s-a solicitat tuturor INCD situația patrimoniului public, privat și cultural actualizat la data de 31.12.2017; că raportările intermediare, prin verificări succesive au fost actualizate la data de 31.09.2018 și au fost predate pârâtei prin echipa de inspecție; că urmare a adresei înregistrate la Ministerul Cercetării și Inovării sub nr. x/01.11.2018 și la DII-CDI sub nr. x/5.11.2018 de către echipa de inspecție din Ministerul Finanțelor Publice, s-a efectuat centralizarea datelor solicitate prin adresele mai sus menționate și au fost transmise oficial către Ministerul Finanțelor Publice sub nr. x/25.03.2019, nr. înregistrare Cabinet Ministru nr. x/26.03.2019, Borderou/U.M. 0356, nr. 53/27.03.2019.

Intimatul pârât a arătat că din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public recurentul reclamant nu figurează ca deținând astfel de bunuri, însă din anexa prezentată de recurent acest aspect este infirmat, acesta deținând bunuri din domeniul public al statului, pentru care avea obligația potrivit prevederilor legale să solicite prezentarea acestei situații și înainte de verificarea echipei de control.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, în vigoare la momentul inspecției și al întocmirii raportului de inspecție:

"(1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri."

De asemenea, potrivit art. 19 alin. (1) din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 224/2016:

"(1) Inventarul bunurilor din domeniul public se întocmește până la 31 decembrie 2017".

Instanța de recurs constată că și cu privire la această măsură, recurentul-reclamant a invocat argumente ce au condus la neîntocmirea acestui inventar și care, în opinia sa, nu îi sunt imputabile.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, în condițiile în care din documentele din Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflat în evidența Ministerul Finanțelor Publice, recurentul-reclamant nu figurează ca deținând bunuri aparținând domeniului public al statului, deși din anexa prezentată de reclamant la data de 31.12.2017, rezultă că acesta deținea astfel de bunuri în valoare de 79.905.349 RON, iar institutele naționale care funcționau sub coordonarea sa dețineau bunuri proprietate a statului în valoare de 2.216.668.333 RON.

Nu poate fi reținută nici împrejurarea că nu ar deține pârghii legale de control și verificare cu privire la patrimoniul institutelor preluate, câtă vreme ulterior demarării procedurii de inspecție, recurentul-reclamant a solicitat tuturor institutelor aflate în coordonarea sa, situația patrimoniului public, privat și național-cultural.

Măsura nr. 5 prevede:

"în respectarea prevederilor invocate mai sus, A. va efectua demersuri de analiză a titlurilor/actelor de proprietate emise fără respectarea prevederilor legale în favoarea altor entități decât Statul Român, prin autoritățile/instituțiile publice de specialitate, pentru bunurile aparținând domeniului public al statului, potrivit prevederilor legale, precum și actualizarea Inventarului bunurilor din domeniul public, conform măsurii nr. 4".

Măsura nr. 5 se înscrie în același context al actualizării Inventarului bunurilor din domeniul public, însă din perspectiva analizării titlurilor/actelor de proprietate emise fără respectarea prevederilor legale în favoarea altor entități decât Statul Român.

Înalta Curte constată că nici cu privire la această măsură nu au fost aduse dovezi din care să reiasă contrariul celor reținute prin procesul-verbal de inspecție.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susținut doar că prin adresa nr. x/2018 au fost solicitate tuturor INCD-urilor aflate în coordonare/subordinea M.C.L. situațiile cadastrale (extrase de carte funciară), aspect ce nu este în măsură să facă dovada contrară celor reținute prin actul atacat.

Prin Măsura nr. 6 s-a dispus:

"în respectarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 82/1991, A. va asigura înregistrarea în evidența contabilă a clădirii (care a fost în administrarea INID), situată în str. x, București, bun aparținând domeniului public al statului".

Sub acest aspect, recurentul-reclamant a susținut că Institutul Național de Informare și Documentare (INID) a fost reorganizat ca instituție publică cu personalitate juridică, finanțată integral din venituri proprii, în subordinea Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, în temeiul Hotărârii de Guvern nr. 1606/04.12.2008, care la art. 7 prevede că INID, reorganizat potrivit art. 1, preia toate drepturile și este ținut de toate obligațiile existente anterior reorganizării; prin H.G. nr. 830/04.08.2010 s-a hotărât că "patrimoniul aferent, precum și atribuțiile și celelalte drepturi și obligații ale INID se preiau pe bază de protocol de predare - preluare de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică. Disponibilitățile existente în contul INID se fac venit la bugetul de stat"; prin Decizia Președintelui ANCS nr. 9928/09.09.2010 s-a aprobat componența Comisiei constituite în vederea pregătirii încheierii protocolului de predare-preluare a patrimoniului, drepturilor și obligațiilor aparținând INID de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, iar Directorul General al Institutului Național de Informare și Documentare a emis Decizia nr. 43/08.09.2010 prin care s-a hotărât înființarea și componența comisiei de inventariere a patrimoniului INID; la data de 15.10.2010 a fost întocmit de către Comisia de inventariere a patrimoniului INID, procesul-verbal de inventariere, aprobat prin Decizia Directorului General nr. 44/16.10.2010, cele două Decizii, însoțite de procesul-verbal privind inventarierea bunurilor fiind înaintate către ANCS prin adresa nr. x/08.11.2010; la data de 11.11.2010, s-au întrunit membrii celor două Comisii, care au constatat neconcordanțe și lipsa unor documente, ceea ce a făcut imposibilă încheierea protocolului de predare-preluare; operațiunile de preluare și arhivare a documentelor INID s-au realizat exclusiv prin grija ANCS, iar la solicitarea acestuia, S.C. B. S.R.L. a procedat la inventarierea, legarea și ordonarea documentelor,

Cu toate acestea, INID, prin comisiile înființate, nu a fost în măsură să urmeze toți pașii necesari în vederea semnării protocolului, această instituție neputând prezenta un document doveditor cu privire la situația juridică a imobilului din str. x, București și nici la modul de dobândire al acestuia, imobilul nefigurând în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public sau privat al statului.

În ceea ce privește situația juridică a imobilului din str. x, București, Înalta Curte reține că potrivit art. XI din Hotărârea de Guvern nr. 830 din 4 august 2010 pentru modificarea unor acte normative de înființare, organizare și funcționare a unor entități din subordinea sau în coordonarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului:

"1. Hotărârea Guvernului nr. 1.606/2008 privind reorganizarea Institutului Național de Informare și Documentare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 17 decembrie 2008, se abrogă.

Astfel fiind, imobilul respectiv a fost preluat de la Institutul Național de Informare și Documentare (INID) în patrimoniul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică și Inovare, ambele preluări fiind operate în temeiul legii.

Intimatul pârât a arătat că faptul că recurentul nu a încheiat procese-verbale de predare-primire prevăzute de acte normative nu are nicio relevanță din perspectiva transmiterii patrimoniului către recurent.

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul nu a încheiat procesele-verbale de predare primire prevăzute de hotărârile de Guvern prin care a fost preluat succesiv imobilul, iar acest aspect nu are relevanță în contextul transmiterii patrimoniului către acesta și câtă vreme preluarea patrimoniului Institutului Național de Informare și Documentare de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și ulterior de către reclamant s-a realizat în baza hotărârilor de guvern, procesele-verbale de predare-primire având doar rol de inventariere.

Referitor la imobilul în discuție, Înalta Curte constată că la Protocolul de predare-primire, încheiat între A. și ANCSI, cu ocazia organizării A., înregistrat la A. sub nr. x/07.03.2017 și la MEN sub nr. x/07.03.2017, a fost anexat și procesul-verbal nr. x/04.01.2017 de inventariere a patrimoniului ANCSI, care cuprinde rezultatele inventarierii efectuate de Comisia de inventariere a patrimoniului ANCSI, dar imobilul deținut în administrare de INID, ce a fost desființat în anul 2010, nu figura ca fiind inventariat, iar din "Situația bunurilor din domeniul public al statului la 31.12.2017 pentru institutele din subordine" și "Situația bunurilor din domeniul public al statului la 30.09.2018 pentru institutele din subordine", reiese că imobilul din București, str. x, apare ca fiind deținut de INID, cu o valoare de inventar de 206.455 RON, stabilită la 31.12.2011, dar fără număr de inventar.

În speță, dreptul de administrare asupra imobilului din București s-a transmis în temeiul H.G. nr. 1.606/2008 către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și ulterior de către reclamant.

În aceste condiții, susținerile recurentului sunt nefondate, acesta fiind obligat să procedeze la inventarierea tuturor bunurilor proprietatea statului până la data de 31 decembrie 2017, inclusiv în privința acestui imobil, ceea ce nu a făcut.

Prin Măsura nr. 7 s-au dispus următoarele:

"în respectarea prevederilor art. 19 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, A. va actualiza Inventarul bunurilor din domeniul public al statului".

Referitor la această măsură, recurentul-reclamant a susținut prin cererea de recurs că la data de 30.04.2015, a fost reevaluat patrimoniul ANCSI, actual A. și s-a operat în contabilitate, însă pentru imobilul aparținând INID, nu există documente justificative pentru a fi înregistrat în contabilitate.

Intimatul a arătat că recurentul nu a depus diligențe în ceea ce privește inventarierea acestui imobil, încălcând prevederile art. 19 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, care vizează actualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului reclamant sunt nefondate, în condițiile în care, astfel cum s-a reținut și în privința Măsurii nr. 6, preluarea patrimoniului Institutului Național de Informare și Documentare de către Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și ulterior de către reclamant, s-a realizat în baza hotărârilor de guvern, iar din procesul-verbal nr. x/04.01.2017 de inventariere a patrimoniului ANCSI, imobilul în discuție nu figura ca fiind inventariat, deși din "Situația bunurilor din domeniul public al statului la 31.12.2017 pentru institutele din subordine" și "Situația bunurilor din domeniul public al statului la 30.09.2018 pentru institutele din subordine", reiese că imobilul din București, str. x, apare ca fiind deținut de INID, cu o valoare de inventar de 206.455 RON, stabilită la 31.12.2011, dar fără număr de inventar.

Toate aceste nereguli legate de necorelarea situației de fapt cu dispozițiile legale incidente, nu pot fi valorificate ca apărări de către recurentul reclamant, motiv pentru care va fi menținută soluția instanței de fond.

Măsura nr. 8 prevede că:

"în respectarea prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, A. va asigura înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român și al dreptului de administrare, potrivit legii pentru imobilele în administrarea sa și a unităților din subordinea și coordonarea sa".

Critica recurentului-reclamant sub acest aspect vizează faptul că pentru terenul aferent imobilului administrat de A. din București, str. x I. Mendeleev nr. 21 - 25, există un litigiu cu o persoană privată, ceea ce a condus la imposibilitatea actualizării prin H.G. a valorii clădirii și terenului și a schimbării administratorului.

Intimatul pârât a arătat că potrivit extrasului de CF, titularul dreptului de administrare asupra terenului și clădirii respective este Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare.

Așadar, se arată că ulterior preluării patrimoniului acestei autorități, conform H.G. nr. 13/2017, recurentul reclamant nu a efectuat niciun demers pentru actualizarea administratorului acestor bunuri, existența unui litigiu neavând relevanță din perspectiva obligației stabilite prin Legea nr. 7/1996.

Înalta Curte constată că această critică nu poate fi reținută, în condițiile în care din extrasul de carte funciară nr. x/28.09.2012, reiese că titularul dreptului de administrare asupra terenului și clădirii situate în municipiul București, str. x I. Mendeleev nr. 21 - 25, sectorul 1 este Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare, astfel că recurentul-reclamant nu era împiedicat să înscrie în cartea funciară dreptul de proprietate al Statului Român și dreptul de administrare, potrivit legii pentru imobilele în administrarea sa și a unităților din subordinea și coordonarea sa.

Cel mult, persoana privată cu care se purta litigiul putea înscrie în cartea funciară mențiunea cu privire la existența unui dosar pe rol, respectiv cu privire la dreptul litigios asupra imobilului respectiv, însă acest aspect nu poate conduce la imposibilitatea actualizării mențiunilor din cartea funciară, cu atât mai mult cu cât art. 1 alin. (3) din Hotărârea de Guvern nr. 13/2017 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Cercetării și Inovării prevede că:

"Sediul Ministerului Cercetării și Inovării este în municipiul București, str. x I. Mendeleev nr. 21 - 25, sectorul 1", iar din Anexa 6 din aceeași Hotărâre de Guvern, în lista bunurilor proprietate publică a statului aflate în administrarea Ministerului Cercetării și Inovării se regăsește și construcția cu teren în suprafață de 8.953,17 situată în Str. x D. Mendeleev nr. 21-25, cu o valoare de inventar de 56.642.594,10 RON pentru clădire și de 23.635.407 RON pentru teren".

În acest context se impun a fi reținute și următoarele dispoziții legale, din care reiese obligația recurentului-pârât de a proceda la actualizarea cărților funciare:

Art. 1 alin. (4) din Legea nr. 7/1996:

"Evidența imobilelor înscrise în planul cadastral și în cartea funciară se realizează și se actualizează din oficiu, la cererea persoanelor interesate sau la inițiativa autorităților publice. Autoritățile publice și titularii de drepturi asupra imobilelor au obligația de a sprijini crearea și actualizarea cadastrului prin punerea la dispoziție cu titlu gratuit a datelor și informațiilor deținute. Autoritățile administrației publice locale sunt obligate să acorde sprijin informațional, tehnic și de altă natură, în limitele competențelor, la crearea și actualizarea sistemului de cadastru și carte funciară".

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 7/1996:

"Imobilele ce aparțin domeniului public și domeniului privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale se vor înscrie în cărți funciare speciale ale unității administrativ-teritoriale pe care sunt situate, cu excepțiile prevăzute de lege".

Înalta Curte constată că nu sunt fondate nici criticile referitoare la măsurile nr. 10, 11 și 12, care vizează în principal modalitatea de evidențiere în contabilitate a angajamentelor bugetare și a celor aflate în curs de încheiere, astfel cum sunt reglementate prin Legea nr. 500/2002, O.U.G. nr. 88/2013, O.G. nr. 119/1999, Ordinul secretarului general al Guvernului nr. 600/2018, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1792/2002 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 517/2016.

Potrivit acestor măsuri s-au stabilit în sarcina recurentului-reclamant următoarele:

Măsura nr. 10:

"în respectarea prevederilor art. 4 alin. (2) și (3) și art. 22 alin. (1) și (2) lit. A) din Legea nr. 500/2002, precum și ale art. 18 și art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/2013, A. va asigura pentru exercițiul bugetar 2019 analiza tuturor angajamentelor bugetare, precum și a angajamentelor legale, a celor aflate în curs de încheiere (proiecte de angajamente legale), a creditelor bugetare și de angajament și va dispune raportarea/corectarea datelor în/din CAB, după caz".

Măsura nr. 11:

"în respectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, ale art. 4 alin. (2) și (3) și art. 22 alin. (1) și (2) lit. A) din Legea nr. 500/2002, precum și ale art. 18 din O.UG. nr. 88/2013, va asigura întocmirea și ținerea operativă a evidentei unice a angajamentelor bugetare si a angajamentelor legale".

Măsura nr. 12:

"în respectarea prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1792/2002, A. va asigura înregistrarea în debitul contului 8066 "Angajamente bugetare", a angajamentelor bugetare globale efectuate în cursul exercițiului bugetar".

În analizarea măsurilor 10, 11 și 12, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a respectat obligațiile prevăzute de art. 4 alin. (2) și (3), art. 22 alin. (1) și (2) lit. A) din Legea nr. 500/2002, art. 18 și 19 din O.U.G. nr. 88/2013, care se referă la obligația asigurării pentru exercițiul bugetar al anului 2019, a analizei tuturor angajamentelor bugetare, a angajamentelor legale, a celor aflate în curs de încheiere, precum și a creditelor bugetare și de angajament.

Pentru a dispune măsurile mai sus arătate, echipa de inspecție fiscală a constatat o diferență în valoare de 126.986.800 RON între datele raportate în Sistemul național de raportare - Forexeburg cu privire la creditele bugetare și angajamentele legale încheiate și datele din evidența contabilă, prezentate în Contul de execuție bugetară.

Din analiza documentelor prezentate de către recurentul-reclamant în cadrul inspecției fiscale, s-au constatat în principal următoarele deficiențe: nedeținerea unei evidențe a angajamentelor legale sau bugetare; neîncheierea de acte administrative globale, în vederea îndeplinirii obligației prevăzute la art. 19 din O.U.G. nr. 88/2013; neînregistrarea în debitul contului 8066 "Angajamente bugetare" a angajamentelor bugetare globale efectuate în cursul exercițiului bugetar, cu încălcarea prevederilor pct. 5 din Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1792/2002.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a susținut, referitor la aceste măsuri, că angajamentele legale și creditele bugetare rezervate definitiv în anul curent, prezentate în "Situația angajamente legale în derulare la 30.09.2018/FOREXEBU", în valoare de 1.620.123.000 RON, reprezintă rezervări de credite bugetare înregistrate; că diferențele constatate nu reprezintă abateri de la legislație; că din înregistrările raportate în Sistemul național de raportare Forexeburg, reiese că la sfârșitul anului, angajamentele legale, recepțiile, precum și plățile sunt egale și nu există diferențe, totalul raportat al angajamentelor legale, al recepțiilor și al plăților fiind în sumă de 1.412.953.444 RON, aferentă Capitolului 53.01, Capitolului 53.08 și Capitolului 74.01, acestea regăsindu-se în situațiile financiare aprobate de la 31.12.2018; că la data de 31.12.2018, înregistrările din CAB în Sistemul național de raportare - Forexebug a creditelor bugetare rezervate definitiv în anul 2018 sunt corelate cu înregistrarea în contabilitate în conturile extrabilanțiere 806.60 - Angajamente bugetare și în contul 806.70 - Angajamente legale, precum și cu recepțiile și plățile, cu angajamentele bugetare prezentate în Situațiile financiare întocmite și raportate la data de 31.12.2018 în Anexele 6 și 7, precum și cu Anexa 26 - Fișa programelor; că fișa contului 8066 Angajamente bugetare la nivelul trim. III 2018 a fost înaintată echipei de inspecție a MFP.

Intimatul pârât a arătat că recurentul avea din perspectiva dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 13/2017 și 74,75 alin. (3) din O.G. nr. 57/2002 obligația înființării și păstrării registrului documentațiilor, colecțiilor și bazelor de date de interes național, iar toate rezultatele cercetării trebuiau înscrise într-un registru special de evidență.

Înalta Curte constată că aspectele învederate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt în măsură să schimbe concluziile echipei de inspecție fiscală, chiar și în ipoteza în care diferențele ar fi rezultatul unor înregistrări eronate în contabilitate, astfel cum sugerează recurentul-reclamant.

Analizând aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect că în cauză problema pornește de la modalitatea de raportare în aplicația Controlul Angajamentelor Bugetare (CAB) a "Angajamentelor legale", care s-a efectuat la nivelul total al "Angajamentelor bugetare", deși potrivit art. 1 din Anexa 3 - Procedură privind modulul: Înregistrarea angajamentelor legale și bugetare în sistemul control al angajamentelor din OMFP nr. 517/2016, se prevede că se însumează toate angajamentele legale care iau forma unui contract de achiziție publică, comandă, convenție, contract de muncă, acte de control, acord de împrumut etc., la nivelul valoric al întregului articol bugetar si nu al valorilor însumate ale tuturor angajamentelor legale încheiate.

Din această perspectivă, instanța de fond a mai reținut că această distincție a condus la înregistrarea în aplicația CAB a unor date necorelate, motiv pentru care în mod corect pârâtul a dispus ca reclamantul să asigure pentru exercițiul bugetar 2019 analiza tuturor angajamentelor bugetare, precum și a angajamentelor legale, a celor aflate în curs de încheiere (proiecte de angajamente legale), a creditelor bugetare și de angajament și raportarea/corectarea datelor în/din CAB, să asigure întocmirea și ținerea operativă a evidentei unice a angajamentelor bugetare si a angajamentelor legale și să asigure înregistrarea în debitul contului 8066 "Angajamente bugetare", a angajamentelor bugetare globale efectuate în cursul exercițiului bugetar.

Prin urmare, susținerile recurentului-reclamant sub acest aspect nu sunt în măsură să schimbe aspectele reținute prin procesul-verbal de inspecție și nici considerentele instanței de fond.

Măsura nr. 14 a stabilit că:

"în respectarea prevederilor art. 77 din O.G. nr. 57/2002, art. 5 alin. (2) din Anexa 2 la Ordinul nr. 3845/2009 și ale art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, A. va întocmi și actualiza registrul de evidență, respectiv site-ul oficial specializat pentru înregistrarea și evidența rezultatelor cercetării finanțate din fonduri publice".

Organul de control fiscal a reținut nerespectarea de către recurentul-reclamant a dispozițiilor art. 77 din O.G. nr. 57/2002 la mai bine de 16 ani de la data emiterii acesteia, art. 5 alin. (2) din Anexa 2 la Ordinul nr. 3845/2009, la mai bine de 9 ani și jumătate de la data emiterii acestuia și a art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, respectiv inexistența la nivelul A. a registrului de evidență, respectiv a unui site oficial specializat pentru înregistrarea și evidența rezultatelor cercetării finanțate din fonduri publice.

În recurs, recurentul-reclamant a arătat că prin Ordinul A. nr. 578/01.10.2019 a fost aprobată Procedura-cadru de audit tehnologic, or, acest aspect confirmă faptul că la data inspecției fiscale nu exista nici măcar procedura cadru de întocmire și actualizare a registrului de evidență, deși acesta avea obligația înființării și păstrării registrului documentațiilor, colecțiilor și bazelor de date de interes național, iar toate rezultatele cercetării trebuiau înscrise într-un registru special de evidență, în conformitate cu prevederile art. 3 din H.G. nr. 13/2017, art. 74

14

, art. 75 alin. (3)

15

din O.G. nr. 57/2002, obligație pe care recurentul-reclamant nu a îndeplinit-o.

Intimatul pârât a arătat că recurentul reclamant nu a întocmit și actualizzat registrul de evidență, respectiv site-ul oficial specializat pentru înregistrarea și evidența rezultatelor cercetării finanțate din fondurile publice.

În concluzie, instanța de control judiciar apreciază că motivele invocate de recurentul Ministerul Educației (fost Ministerul Educației și Cercetării) în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a fost dată cu respectarea tuturor normelor legale de procedură, precum și cu corecta interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material incidente circumstanțelor factuale reținute, prin raportarea la susținerile părților litigante și la probatoriul administrat, nefiind incidente motivele de casare invocate.

Înalta Curte a procedat la verificarea criticilor de recurs prin prisma analizei respectării de către instanța de fond a dispozițiilor legale incidente pentru fiecare măsură dispusă prin actul administrativ contestat, deși multe din aspectele invocate reprezintă veritabile critici de netemeinicie a sentinței, și o reluare a apărărilor formulate la instanța de fond.

2.3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Educației (fost Ministerul Educației și Cercetării) împotriva sentinței civile nr. 697 din 5 august 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Ministerul Educației (fost Ministerul Educației și Cercetării) împotriva sentinței civile nr. 697 din 5 august 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2023.