ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5891/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.05.2021 sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., prin reprezentant F. - consilier juridic și președinte ale G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților au formulat contestație împotriva deciziilor de respingere a cererilor de plată. La data de 26.07.2021, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției tardivității formulării contestației raportat la art. 13, alin. (5) din Legea 213/2015 și art. 19 din Legea 503/2004, iar, pe fondul cauzei, respingerea contestației ca nefondată, cu menținerea deciziilor în totalitate. În ședința publică din data de 25.10.2021, instanța a citat reclamanții cu mențiunea de a face dovada calității de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată. În ședința publică din data de 17.01.2022 instanța a invocat excepția introducerii cererii de o persoană fără calitate de reprezentant.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 232 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția introducerii cererii de o persoană fără calitate de reprezentant și a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții A., B., C., D., E. - toți reclamanții prin reprezentant F., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, față de introducerea de către o persoană fără calitate de reprezentant.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 232 din 14 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs F. reprezentant al recurenților-reclamanți A., B., C., D. și E.. În motivarea recursului în contextul expunerii situației de fapt, recurenții au solicitat respingerea Hotărârii Comisiei Speciale a FGA si menținerea Hotărârii Judecătoriei Hirsova si a Curții de Apel Constanta si soluționarea cauzei cat mai urgent a dosarului, întrucât soția si cei patru minori ai victimei accidentului, fără nici un venit, îsi așteaptă drepturile legale pronunțate de către instanța de judecata (accident rutier produs în februarie 2015). Enunțând dispozițiile art. 80 alin. (1) C. proc. civ., art. 84 alin. (1) C. proc. civ., a susținut că reprezentarea convențională a persoanelor juridice în fața instanțelor de judecată se poate face numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii, iar dobândirea acestei calități este condiționată de îndeplinirea criteriilor și formalităților prevăzute de legea specială, respectiv de Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic și Statutul din 2004 al profesiei de consilier juridic. În continuare, reprezentantul recurenților a redat dispozițiile art. 1, art. 15 din Statutul profesiei de consilier juridic, art. 16 alin. (1)-(3) din Statut, art. 29 alin. (3) din același act normativ, art. 6 din Legea nr. 514/2003, art. 2 și art. 3 din Legea nr. 514/2003, art. 22 alin. (1) din Statut, art. 3 din Legea nr. 514/2003, și considerentele apreciate ca fiind relevante din Decizia nr. 9/04.04.2016 pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - Înalta Curte de Casație și Justiție. La cererea de recurs au fost atașate înscrisuri.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus la dosar două întâmpinări, prin care a invocat excepția nulității recursului, motivată de faptul că recurenții nu au adus critici concrete de nelegalitate cu privire la soluția pronunțată de prima instanță. Pe fond, a susținut că în mod corect a apreciat judecătorul fondului asupra legalității deciziei contestate. Referitor la cererea și înscrisurile depuse de recurenți și comunicate de instanța de recurs prin adresa din 01.08.2022, a apreciat că cererea este depusă cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, iar procura nr. 75/22.02.2022 autentificată nu are natura juridică a unei procuri speciale pentru introducerea unei contestatii împotriva actelor emise de FGA.

Procedura de soluționare a cererii de recurs În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. Prin încheierea din data de 26 octombrie 2023 cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, conform dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la data de 31 octombrie 2023 reprezentantul recurenților-reclamanți formulând cerere de repunere pe rol a cauzei, fiind fixat termen la data de 7 decembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât, precum și sentința recurată în raport cu motivele invocate prin memoriul de recurs, prin prisma dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nul. Instanța de control judiciar amintește că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul art. 488 C. proc. civ. care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului. Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, în care nu indică niciun motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 C. proc. civ., recurenta nu evidențiază care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în articolul antereferit. Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată. Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. În acest context, așa cum s-a relevat mai sus, recurenta nu a indicat vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicate niciuna dintre ipotezele prevăzute la pct. 1-8 ale acestui articol, nici afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat. Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului. Înalta Curte constată că argumentele invocate de recurentă prin memoriul de recurs, în esență, se referă la dobândirea calității de consilier juridic, care este condiționată de îndeplinirea criteriilor și formalităților prevăzute de legea specială, enunțând textele legale respective, apreciate ca fiind relevante, aspecte care nu privesc nelegalitatea sentinței atacate. Instanța de control judiciar reține că judecătorul fondului a arătat motivul pentru care constatat că acțiunea este formulată de o persoană fără calitate de reprezentant, anulând acțiunea ca urmare a admiterii acestei excepții. Astfel, reținând dispozițiile art. 80 alin. (1) C. proc. civ., cu referire concretă la teza a II-a a acestui articol, art. 85 și art. 86 C. proc. civ., instanța de fond a apreciat că într-o interpretate per a contrario, mandatul pentru reprezentare în judecată trebuie să aibă caracter special, adică dat pentru reprezentarea în judecată a mandantului. Raportând situația de fapt la prevederile legale menționate, Curtea a reținut că "mandatele acordate de persoanele fizice A., B., C., D., E. mandatarului G. nu sunt mandate speciale, întocmite pentru reprezentarea părților la formularea cererii de chemarea în judecată în contradictoriu cu pârâtul FGA, fiind încălcate astfel prevederile art. 86 C. proc. civ. În al doilea rând, mandatul acordat unei persoane juridice în vedere reprezentării în judecată este nelegal, cu excepția situației în care legea însăși permite o astfel de reprezentare. Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 50/1995, activitatea de reprezentare în fața unei instanțe judecătorești se exercită numai de avocat, nefiind legală constituirea de asociații care să aibă ca obiect de activitate reprezentarea persoanelor fizice în fața instanțelor de judecată. În același sens sunt prevederile art. 3 din Statutul profesiei de avocat conform cărora este interzisă, sub sancțiunile prevăzute de lege exercitarea oricărei activități specifice profesiei de avocat de către o persoană fizică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou și în tabloul avocaților sau, după caz, de către orice persoană juridică, cu excepția societății profesionale de avocați cu răspundere limitată. În cauză, mandatul de reprezentare a fost acordat unei asociații care, în schimbul serviciilor de reprezentare este îndrituită să încaseze în propriile conturi 20% sau 30% din valoarea despăgubirii. Fără a intra în detalii referitoare la pactul de quota litis, interzis în raporturile dintre mandanții și mandatarii judiciari, Curtea se va rezuma la constatarea că o asociație nu poate exercita în mod legal activitatea rezervată avocatului, de reprezentare în temeiul unui mandat cu titlu oneros, nefiind permisă de prevederile legale enunțate o astfel de activitate a unei asociații." Așadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamantă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând motivul pentru care sentința este nelegală. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de anulare a acțiunii ca urmare a admiterii excepției introducerii cererii de o persoană fără calitate de reprezentant nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă. Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa. În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților și va constata nulitatea recursului formulat de reclamantă.