ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 215/2023

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 29.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., prin reprezentant legal B., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 26369/07.06.2021 emisă de pârât, cu consecința admiterii contestației astfel cum a fost formulată, invocând în drept art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 Legea nr. 503/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 499, art. 529 alin. (2), art. 1385, art. 1388 și art. 1390 din C. civ., precum și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Prin sentința nr. 7 din 10 ianuarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței nr. 7 din 10 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a exercitat recurs reclamantul A., prin reprezentant legal B., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a susținut, în primul rând, că se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că prima instanță i-a respins contestația formulată ca rămasă fără obiect, astfel că fondul acesteia nu a fost judecat.

După o expunere succintă a obiectului contestației formulate și a motivelor ce au stat la baza respingerii cererii de plată nr. x/03.02.2021, precum și a apărărilor invocate de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, recurentul-reclamant a opinat în sensul că prin decizia nr. 26369/07.06.2021, contestată în cauză, Fondul nu i-a negat dreptul la plata indemnizației lunare solicitate prin cererea de despăgubire, ci, dimpotrivă, a susținut că va plăti această indemnizație în situația în care se va dovedi pe calea contestației că este îndreptățit la acest drept.

De asemenea, a arătat că poziția exprimată de intimatul-pârât prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond a fost în sensul că și-a îndeplinit obligațiile de plată către reclamant, arătând că în urma formulării cererii de plată nr. x/28.05.2021, prin care a solicitat plata despăgubirilor cu titlu de daune morale și materiale stabilite de Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 287/22.03.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a procedat la reanalizarea dosarului de daună și a acceptat la plată cererea menționată, achitând despăgubirile la data de 30.09.2021, conform dovezilor administrate, acesta fiind motivul pentru care contestația formulată împotriva deciziei FGA a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Astfel, prima instanță a făcut abstracție de cererea de despăgubire nr. x/03.02.2021, care are ca obiect acordarea unei indemnizații lunare minorului reprezentând obligația de întreținere pe care tatăl acestuia nu o mai poate presta în natură, în condițiile în care cererea nr. x/28.05.2021 vizează altă solicitare, și anume plata sumei de 50.000 euro cu titlu de daune morale și a sumei de 3.417 RON cu titlu de daune materiale, stabilite prin decizia penală definitivă nr. 287/2021 a Curții de Apel Suceava, fără a avea vreo legătură cu cererea nr. x/03.02.2021.

3.1. Criticile aduse sentinței de fond din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează nerespectarea regulilor de procedură prevăzute de art. 22 și art. 264 din același act normativ, sub acest aspect recurentul-reclamant apreciind că prima instanță ar fi trebuit să facă o aplicare corectă a principiilor fundamentale ale procesului civil și a regulilor de procedură prevăzute de C. proc. civ., în vederea stabilirii exacte a situației de fapt și aflării adevărului în baza tuturor probelor administrate în cauză și prin orice alte mijloace legale.

În dezvoltarea criticii formulate a susținut, în contextul citării prevederilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și a enunțării îndatoririlor reglementate de principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, că prima instanță nu a aplicat principiul amintit în soluționarea contestației formulate, din considerentele arătate în hotărârea atacată rezultând că instanța nu i-a analizat susținerile și apărările, lucru ce a condus la stabilirea unei situații de fapt necorespunzătoare realității, consecința fiind pronunțarea unei hotărâri nelegale. Așadar, prima instanță a achiesat în mod automat la argumentele pârâtului, considerând că solicitarea sa a fost reevaluată, fiind acceptată la plată și virată conform documentului aflat la dosar, acesta fiind considerentul eronat pentru care a apreciat că pârâtul și-a îndeplinit obligația de plată, respingând acțiunea ca rămasă fără obiect.

Referitor la încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 264 din C. proc. civ. privind aprecierea probelor, recurentul a susținut că, deși la dosarul cauzei se afla întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei atacate, inclusiv cererile de despăgubire nr. x din 03.02.2021 și nr. 7933 din 28.05.2021, rezultând astfel în mod clar situația de fapt, prima instanță nu a procedat la examinarea fiecărui înscris în parte, precum și la toate înscrisurile în ansamblul lor, conform textului de lege amintit, reținând în mod greșit situația de fapt și obiectul contestației și pronunțând o soluție nelegală.

De altfel, prima instanță a avut în vedere la soluționarea contestației un singur înscris, anume ordinul de plată depus de intimatul-pârât în susținerea apărării potrivit căreia și-a îndeplinit obligația de plată, însă, dacă ar fi coroborat acest înscris cu celelalte acte aflate la dosarul cauzei, ar fi constatat că acest ordin de plată privește plata altor despăgubiri ce i-au fost achitate, iar nu plata indemnizației lunare solicitate prin cererea de despăgubire nr. x/03.02.2021, respinsă prin Decizia nr. 26369/07.06.2021.

Concluzionând pe aspectul evidențiat, a arătat că în situația nerespectării regulilor de procedură menționate intervine sancțiunea nulității relative a sentinței de fond, iar în ceea ce privește existența unei vătămări a afirmat că, în forma actuală a art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., constituie motiv de casare încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității indiferent dacă se face sau nu dovada unei vătămări.

3.2. Din perspectiva incidenței motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a citat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din același act normativ și a susținut că prima instanță s-a limitat să preia argumentele invocate de pârât prin întâmpinare, dând o aparență de motivare a sentinței pronunțate.

În opinia recurentului, instanța de fond ar fi trebuit să expună situația de fapt reținută pe baza înscrisurilor administrate în cauză și să indice propriile motive de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția pronunțată. Or, din lecturarea sentinței de fond reiese că instanța nu a arătat argumentele pentru care a respins motivele invocate în contestație, pe care, în realitate, nu le-a analizat, întemeindu-și motivarea exclusiv pe susținerile și apărările pârâtului.

În aceste condiții, a apreciat recurentul, nerespectarea cerințelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii atrage imposibilitatea realizării controlului judiciar și, implicit, anularea sentinței atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, în vederea respectării dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare.

3.3. Cât privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul că incidența acestuia este dată de faptul că prima instanță a stabilit în mod greșit situația de fapt și obiectul contestației, consecința fiind aplicarea unor norme de drept material care nu erau incidente în speță.

Din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanța a constatat că intimatul-pârât i-a plătit sumele de bani solicitate prin contestație în baza ordinului de plată depus în dovedire la dosar, apreciind astfel în mod eronat că Fondul de Garantare a Asiguraților a executat de bunăvoie obligația, aplicând astfel în mod greșit dispozițiile art. 1469 și următoarele din C. civ. privind plata.

Însă, în cauză, contrar susținerilor intimatului-pârât, nu este vorba despre o cerere de plată ce a fost inițial respinsă și ulterior reanalizată și acceptată la plată, ci despre două cereri distincte având ca obiect solicitarea la plată a unor despăgubiri diferite.

Astfel, pe de o parte, există cererea nr. x/03.02.2021 prin care a solicitat plata unei indemnizații lunare reprezentând întreținerea pe care tatăl minorului nu o mai poate presta în natură, care a fost respinsă prin decizia nr. 26369/07.06.2021, făcând obiectul contestației de față; iar pe de altă parte există cererea nr. x/28.05.2021 prin care a solicitat plata daunelor morale și materiale dispuse prin decizia penală definitivă admisă de FGA printr-o decizie distinctă, neatacată în cauză, aceasta din urmă neavând, așadar, nicio legătură cu obiectul contestației din prezentul dosar, fiind avută în vedere în mod greșit de prima instanță.

Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, invocând în susținere și citând în acest sens din considerentele unor hotărâri judecătorești apreciate relevante în materie.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală. În dezvoltare a susținut că nu pot fi reținute criticile recurentului-reclamant, deoarece, prima instanță a apreciat în mod corect documentația aflată la dosar ca fiind lămuritoare, suficientă, completă și concludentă pentru soluționarea cauzei, nefiind necesară completarea probelor, iar în contextul în care instanța este îndreptățită să aprecieze asupra pertinenței și concludenței probelor, nu se poate susține că nu a analizat argumentele și apărările recurentului raportat la documentația depusă la dosar.

De asemenea, a considerat că hotărârea a fost motivată cu respectarea legii și a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, combătând apărările și susținerile intimatului-pârât, iar pentru termenul din data de 19 ianuarie 2023, la care au avut loc dezbaterile, a depus note de ședință prin care, în esență, a reiterat argumentele invocate prin cererea de recurs și răspunsul la întâmpinare, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin recurs, a apărărilor și susținerilor formulate prin întâmpinare și în raport cu dispozițiile legale incidente, constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în sensul că soluția de respingere a cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Demersul judiciar al reclamantului, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează solicitarea de anulare a deciziei nr. 26369/07.06.2021 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a fost respinsă cererea de plată nr. x/03.02.2021 formulată de reclamant, prin avocat.

Soluționând cauza în primă instanță, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca rămasă fără obiect.

Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că din înscrisurile existente la dosar, respectiv documentul aflat la fila nr. x, rezultă că suma de achitat reclamantului, de 50000 EUR și 3417 RON, a fost acceptată la plată și virată acestuia.

Reclamantul a criticat soluția primei instanțe, clamând prin cererea de recurs formulată: nerespectarea regulilor de procedură prevăzute de art. 22 și art. 264 din C. proc. civ., încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. privind motivarea hotărârii, precum și încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 1469 și următoarele din C. civ., aplicabile în materia plății, ca urmare a stabilirii în mod greșit a situației de fapt și a obiectului contestației.

Circumscris primului motiv de casare reglementat la pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., recurentul a susținut că prima instanță ar fi trebuit să facă o aplicare corectă a principiilor fundamentale ale procesului civil și a regulilor de procedură prevăzute de C. proc. civ., în vederea stabilirii exacte a situației de fapt și aflării adevărului în baza tuturor probelor administrate în cauză și prin orice alte mijloace legale. Or, în condițiile în care nu i-a analizat susținerile și apărările, consecința a fost stabilirea unei situații de fapt necorespunzătoare realității și pronunțarea unei hotărâri nelegale.

Referitor la încălcarea regulilor de procedură prevăzute de art. 264 C. proc. civ. privind aprecierea probelor, recurentul a susținut că, deși la dosarul cauzei se afla întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei atacate, inclusiv cererile de despăgubire nr. x din 03.02.2021 și nr. 7933 din 28.05.2021, rezultând astfel în mod clar situația de fapt, prima instanță nu a procedat la examinarea fiecărui înscris în parte, precum și la toate înscrisurile în ansamblul lor, conform textului de lege amintit, reținând în mod greșit situația de fapt și obiectul contestației și pronunțând o soluție nelegală.

Criticile recurentului-reclamant sunt apreciate fondate de instanța de control judiciar, fiind în măsură să atragă casarea sentinței recurate cu consecința trimiterii cauzei aceleiași instanțe pentru rejudecare, deoarece, din probatoriul administrat în cauză rezultă că prima instanță nu a lămurit situația cererii de plată nr. x/03.02.2021, care a fost respinsă prin decizia contestată, stabilind astfel în mod greșit starea de fapt și obiectul contestației.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte amintește că motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat pentru următoarele situații: în primul rând, pentru orice neregularități procedurale săvârșite de instanță, altele decât cele menționate la pct. 1-4 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în al doilea rând, pentru nesocotirea unor principii ale procesului civil, altele decât cele care sunt sancționate prin celelalte motive de recurs.

De altfel, așa cum s-a statuat și în doctrină și în jurisprudența recentă, poate fi invocat acest caz de nelegalitate a unei hotărâri pentru încălcarea dreptului la apărare; judecata pricinii în lipsa părții care nu a fost legal citată; nerespectarea principiului oralității; publicitatea ședinței de judecată; nesemnarea minutei de către judecători; lipsa încheierii de dezbateri; aplicarea greșită a unor texte de lege; nesocotirea principiului contradictorialității ori a principiului disponibilității și altele asemenea.

Totodată, instanța de control judiciar are în vedere faptul că în procesul civil operează principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat la art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit acestui text de lege: "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. "

Este de observat că încălcarea principiilor procesului civil este asimilată unor norme prevăzute sub sancțiunea nulității,pricinuindu-se astfel vătămarea dreptului reclamantului prin încălcarea dreptului său la apărare.

În speță, Înalta Curte reține că prima instanță și-a întemeiat soluția de respingere a acțiunii reclamantului ca rămasă fără obiect, exclusiv pe înscrisul aflat la dosar, din care a considerat că reiese acceptarea la plată și virarea către reclamant a sumei solicitate, de 50000 Euro și 3417 RON.

Susținerile reclamantului că au existat două cereri de plată având obiect diferit și că înscrisul reținut de prima instanță nu dovedește achitarea de către pârât a sumei solicitate prin cererea nr. x/03.02.2021 cu titlu de indemnizație lunară reprezentând întreținerea pe care tatăl său nu o mai poate presta în natură, respinsă prin decizia nr. 26369 din 07.06.2021, contestată în cauză, sunt confirmate de înscrisurile aflate la dosarul de fond.

Astfel, atașat cererii de chemare în judecată au fost depuse: decizia FGA nr. 26369/07.06.2021 de respingere a cererii de plată nr. x/03.02.2021; sentința penală nr. 178/03.11.2020 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr. x/2020; decizia nr. 227/04.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2020 având ca obiect apelul declarat împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Gura Humorului; iar la filele x, atașat întâmpinării formulate în cauză, au fost depuse: cererea de plată nr. x/28.08.2021; ordinul nr. 5368/30.09.2021 emis de FGA privind plata către B., în calitate de reprezentant legal al reclamantului A., a sumei de 3417 RON; ordinul nr. 5376/30.09.2021 emis de FGA privind plata către B., în calitate de reprezentant legal al reclamantului A., a sumei de 247400 RON; fișa dosarului de daună 181214 din 11.08.2021, care, la rubrica "Calcul sume despăgubire/Aviz juridic" are inserate mențiunile: "A. 50.000 Euro daune morale; 3416,66 RON daune materiale".

De asemenea, printre înscrisurile depuse la dosar se regăsește și cererea de despăgubire nr. x/03.02.2021, prin care reclamantul a solicitat Fondului de Garantare a Asiguraților acordarea indemnizației lunare reprezentând obligația de întreținere pe care tatăl său nu o mai poate presta în natură, până la împlinirea vârstei de majorat ori până la finalizarea studiilor, fără a depăși 26 de ani, după caz, întemeiată în drept pe art. 499, art. 1385, art. 1390 din C. civ. și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, precum și corespondența purtată cu pârâtul de către avocatul reclamantului, în legătură cu depunerea poliței de asigurare RCA, necesară soluționării cererii de plată.

Din analiza coroborată a înscrisurilor administrate în cauză reiese în mod indubitabil că reclamantul a formulat două cereri de plată, care nu au avut același obiect.

Astfel, pe de o parte, reclamantul a formulat cererea de plată nr. x/28.08.2021 ce a vizat acordarea de despăgubiri cu titlu de daune morale și daune materiale în sumă de 50.000 Euro și, respectiv, 3417 RON, cererea fiind soluționată favorabil conform înscrisului aflat la dosarul de fond și admisă printr-o decizie distinctă, neatacată în cauză, iar sumele de bani solicitate au fost achitate cu ordinele de plată sus-menționate, nr. 5368/30.09.2021 și nr. 5376/30.09.2021.

Pe de altă parte, reclamantul a formulat cererea de plată nr. x/03.02.2021 având ca obiect stabilirea unei prestații periodice, ce a fost respinsă de pârât prin decizia nr. 26369/07.06.2021, cu următoarea motivare: "Obiectul respectivei cereri nu poate fi analizat pe calea procedurii de soluționare a pretențiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, reținând astfel că pentru analizarea unei astfel de cereri este necesară administrarea unui probatoriu ce excede procedurii amiabile a FGA (expertiză contabilă, martori), în scopul dovedirii veniturilor și a îndeplinirii obligațiilor părintești, nefiind suficiente simplele prezumții invocate. Procedura administrativă necontencioasă presupune o analiză exclusiv în baza unor înscrisuri, fapt ce limitează posibilitatea de analizare exhaustivă a unor probe care să dovedească dreptul pretins. Astfel că, fără a se nega dreptul pretins, impedimentul în analizarea și eventuala constatare este constituit de imposibilitatea obiectivă de a stabili dreptul pretins doar în baza înscrisurilor atașate cererii de plată."

Or, așa cum se observă din motivarea deciziei contestate în cauză, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu a analizat această cerere de plată pe fondul său, astfel că nu se poate reține că a fost stabilit în favoarea reclamantului dreptul pretins și, cu atât mai puțin, că pârâtul și-ar fi îndeplinit obligația de plată a sumei pretinse cu acest titlu, cum în mod greșit a apreciat instanța de fond în fundamentarea soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca rămasă fără obiect.

În condițiile în care reclamantul a susținut că au existat două cereri de plată și că înscrisul de care a uzat pârâtul pentru a dovedi că și-a îndeplinit obligația de plată aferentă cererii în discuție în prezenta cauză (nr. 1530/03.02.2021 având ca obiect stabilirea unei prestații periodice), nu corespunde realității factuale și, prin urmare, că această cerere nu i-a fost analizată, iar instanța de fond nu a efectuat o analiză reală și efectivă a acestor apărări, în urma căreia să se confirme sau să se infirme aceste susțineri, Înalta Curte constată că dreptul la apărare al părții reclamante, precum și dreptul acesteia la un proces echitabil, au fost încălcate.

Pe de altă parte, în mod necesar, astfel cum prevede art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care trebuie să se raporteze atât la susținerile și apărările părților și la probatoriul administrat în litigiu, cât și la dispozițiile legale aplicabile raportului dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor legale anterior menționate.

De altfel, în cadrul unei proceduri, orice parte are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și al argumentelor invocate de părți, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătorești, total sau parțial, echivalează practic cu soluționarea procesului fără a intra în fondul acțiunii, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Este evident că, prin omisiunea instanței de fond de a examina și cerceta, în mod efectiv, prin considerentele hotărârii recurate, în integralitate, motivele de fapt și de drept invocate de reclamant în susținerea cererii formulate, care necesitau un răspuns specific și explicit, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. și a fost încălcat dreptul părții reclamante la un proces echitabil.

În aceste condiții, s-a cauzat părții o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Pe cale de consecință, se constată incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situația în care, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Având în vedere incidența motivului de casare anterior menționat, se constată că nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând să fie examinate de instanța de fond cu ocazia rejudecării cauzei.

Pentru considerentele expuse la pct. II.1 al prezentei decizii, constatând că sentința primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură, fiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantul A., prin reprezentant legal B., va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. prin reprezentant legal B. împotriva sentinței nr. 7 din 10 ianuarie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 ianuarie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.