ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5350/2023

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.12.2021, sub nr. x/2021, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând să se constate existența calității pârâtului de lucrător al Securității.

Prin sentința nr. 1037 din 23 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea acestuia de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței nr. 1037 din 23 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurentul-pârât A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecarea pe fond, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiate.

În motivarea recursului, într-o primă critică invocă lipsa calității unei persoane fizice de subiect de drept internațional, astfel că nu putea încălca pacte internaționale.

Arată că în cadrul dreptului internațional, subiecte de drept pot fi numai acele entități care participă atât la elaborarea normelor dreptului internațional, cât și la desfășurarea raporturilor juridice guvernate de aceste norme, dobândind nemijlocit drepturi și asumându-și obligații în cadrul ordinii juridice internaționale; statele constituie principalele subiecte de drept internațional, având caracter de subiecte originare, tipice, fundamentale ale dreptului internațional, întrucât numai statele, în virtutea suveranității lor, au dreptul nelimitat de a participa la elaborarea normelor de drept internațional și își pot asuma în totalitate drepturile și obligațiile prevăzute de dreptul internațional.

Un alt subiect de drept internațional îl reprezintă organizațiile internaționale, acestea având calitatea de subiect derivat al dreptului internațional și capacitatea de a-și asuma drepturi și obligații ce rezultă din personalitatea juridică distinctă de cea a statelor care o compun.

Având în vedere condițiile pentru încadrarea unei entități în categoria subiectelor de drept internațional - participarea la elaborarea normelor dreptului internațional și la desfășurarea raporturilor juridice guvernate de aceste norme - nu poate fi acceptat ca o persoană fizică să aibă calitatea de subiect de drept internațional.

Consideră că este eronată aprecierea primei instanțe în ceea ce privește urmărirea de către recurent a încălcării dreptului la viață privată și liberă circulație a altor persoane fizice, drepturi prevăzute de Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile și politice.

Susține că este absurdă și pretinsa îndeplinire a condiției prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008 ca informațiile furnizate Securității să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în condițiile în care dreptul internațional nu creează în mod direct drepturi și obligații pentru individ, care rămâne un obiect, și nu un subiect al dreptului internațional, acesta din urmă fiind un drept interstatal.

A doua critică vizează greșita interpretare de către prima instanță a condițiilor prevăzute la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport și cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 672/2012.

Arată că argumentele din senstința atacată exced cadrului legal.

Arată că prin numeroase decizii (nr. 843/2011, nr. 530/2009, nr. 1522/2011), Curtea Constituțională a României a statuat că O.U.G. nr. 24/2008 nu promovează răspunderea juridică sau politică și nici nu determină o formă de răspundere morală sau juridică cu caracter colectiv, însă, o hotărâre judecătorească ce constată, în mod nelegal, calitatea de lucrător al Securității a unei persoane, deși există suficiente elemente care dovedesc lipsa vinovăției sau a vreunei încălcări a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, aduce serioase prejudicii ce nu-și mai pot găsi cuantificarea justă sau reparația meritată, câtă vreme respectiva hotărâre a devenit publică.

În jurisprudența sa constantă (Deciziile nr. 899/2010, nr. 843/2011, nr. 1632/2011, nr. 760 și nr. 1416/2011, nr. 672/2012), Curtea Constituțională a subliniat faptul că într-o acțiune în constatarea calității de lucrător, promovată de CNSAS, pârâtul nu trebuie să își demonstreze nevinovăția, revenind instanței de judecată obligația de a administra probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția.

Arată că pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, probele nu trebuie apreciate individual, judecătorul având obligația să le coroboreze cu datele sau informațiile provenite din alte surse sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, consideră că aceasta a fost în mod greșit interpretată de către prima instanță, care nu a ținut cont de obligațiile sale, în calitate de angajat al fostei Securități, în gradul de locotenent în cadrul IJ Satu Mare - Securitate, printre care și aceea că era nevoit să declare orice fel de activități contrare regimului comunist.

Astfel, informația în legătură cu intenția numitului MAPE de a rămâne în străinătate se circumscrie obligațiilor care îi reveneau în sarcină oricărui ofițer din cadrul IJ Satu Mare - Securitate, motiv pentru care informațiile cuprinse în cele cinci note nu pot îndeplini cea de-a doua cerință legală privind îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, câtă vreme exista o obligație de serviciu de a comunica și dezvălui orice activitate de natură a periclita siguranța publică.

În privința verificărilor dispuse asupra numitului MAPE prin surse dirijate sau verificări la domiciliu, deși aceste măsuri au fost dispuse, nu rezultă prin ce modalitate concretă au fost puse în aplicare respectivele măsuri, respectiv dacă s-au folosit mijloace care au condus la încălcarea unor drepturi. Culegerea de informații despre o persoană nu are prin ea însăși aptitudinea să încalce drepturi câtă vreme din actele dosarului nu rezultă nicio altă modalitate de intruziune concretă în viața privată a subiectului.

Susține că urmărirea informativă a numitului GM a fost motivată exclusiv de manifestările naționalist-iredentiste maghiare ale acestuia.

Tot în legătură cu cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, consideră că aceasta are un conținut vădit neclar și imprecis, întrucât noțiunea de "drepturi și libertăți fundamentale ale omului" are o arie de acoperire mult prea mare și poate conduce la aprecieri subiective și la atribuirea calității de lucrător al Securității unor persoane care, în realitate, să nu fi îndeplinit această ultimă condiție legală; neclaritatea normelor creează confuzii și cu privire la conduita ce trebuie adoptată.

În acest sens, invocă jurisprudența Curții de Apel București

Invocând dispozițiile art. 35 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS, arată că CNSAS nu l-a înștiințat în temeiul art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, cu privire la demararea procedurilor de verificare, în legătură cu existența ori inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

De asemenea, invocă alin. (5) al articolului de mai sus, prin care se stabilește că:

"Direcția investigații și Direcția comunicare, la finalizarea verificărilor, înaintează întreaga documentație Direcției juridice, în vederea emiterii unui aviz scris și motivat în fapt și în drept. Direcția juridică înaintează Colegiului CNSAS, prin secretarul acestuia, nota de constatare cu privire la existența ori inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și avizul întocmit împreună cu materialele care au stat la baza întocmirii lor. Colegiul CNSAS, în maximum 15 zile lucrătoare de la înregistrarea la Secretariat, va lua în discuție nota de constatare (...)."

În acest sens arată că Nota de constatare este datată S/DI/1517/28.09.2021, iar ședința Colegiului CNSAS este din data de 16.11.2021, deci după 35 zile lucrătoare de la data întocmirii Notei de constatare.

Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond în mod corect a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității.

Astfel, arată că măsurile întreprinse sau încuviințate de către recurentul-pârât au încălcat flagrant drepturi și libertăți fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare, iar pe de altă parte, la acea dată acțiunile sale au presupus grave imixtiuni în viața privată a persoanelor vizate, încălcându-se dreptul la viață privată a acestora și dreptul la liberă exprimare.

În ceea ce privește lipsa calității persoanei fizice de subiect de drept internațional, respectiv imposibilitatea încălcării de către recurentul-pârât a unor pacte internaționale, solicită respingerea acesteia, având în vedere că persoanele fizice și persoanele juridice pot avea calitatea de subiect al raporturilor juridice de drept internațional public în măsua în care, prin tratate sau norme juridice imperative se reglementează drepturi sau obligații în ceea ce pivește aceste persoane.

Mai mult, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice a fost ratificat prin Decretul nr. 212/1974, astfel că face parte din dreptul intern și, prin urmare, orice persoană a dobândit obligația de a respecta dreptul la viață privată și dreptul la liberă exprimare, prevăzute în art. 17 și 19 din respectivul pact internațional.

Pe fond, consideră că prima instanță a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, reținând că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) pentru a se constata calitatea intimatului-pârât de lucrător al Securității, în condițiile în care motivația politică a urmăririi informative a persoanelor vizate de Securitate reiese cu prisosință din documentele menționate în nota de constatare și invocate în acțiunea de fond.

Mai arată că urmărirea informativă instrumentată împotriva persoanelor vizate de Securitate a fost una abuzivă, motivată de considerente politice și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituției României din 1965 sau a regulamentelor militare.

De asemenea, susține că afirmația recurentului în sensul că nu ar fi fost îngrădite drepturile fundamentale ale omului este lipsită de temei, întrucât simpla obținere a unor informații cu caracter personal referitoare la persoanele urmărite de Securitate, fără cunoștința și fără acordul acestora și pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naționale constituia o violare a dreptului la viață privată.

Totodată, arată că legiuitorul nu face disticție între perosanele care au inițiat și care au supus spre aprobare anumite măsuri și persoanele care le-au aprobat ori executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliție politică să vizeze încălcarea unor drepturi sau libertăți fundamentale.

În privința dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., arată că, deși recurentul-pârât susține că C.N.S.A.S. nu a procedat la informarea acestuia cu privire la demararea procedurilor de verificare a calității de lucrător al Securității în sarcina sa, acesta a recunoscut în întâmpinarea de la fond, că, deși a dat curs invitației primite, nu s-a procedat la comunicarea în scris la finalul termenului de 90 de zile a rezultatelor verificărilor efectuate, astfel că recurentul-pârât a avut cunoștință de inițierea procedurii de verificare, ce a fost declanșată în baza cererii nr. x/22.05.2006.

Referitor la invocarea art. 35 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., arată că termenele prevăzute în regulament au strict rolul de a organiza relația diferitelor structuri componente ale C.N.S.A.S., pentru buna desfășurare a activității, fără a reglementa natura juridică și nici vreo sancțiune în cazul nerespectării acestora; acest termen nu se regăsește în cuprinsul O.U.G. nr. 24/2008.. Așadar, termenul de 15 zile lucrătoare de la înregistrarea la Secretariat pentru luarea în discuție a notei de constatare este un termen de recomandare, neavând caracterul unui termen de prescripție sau de decădere.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 5 mai 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., să se constate existența calității pârâtului de lucrător al Securității.

Prima instanță a admis cererea de chemare în judecată și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurentul-pârât A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Într-o primă critică, recurentul-pârât susține că persoanele fizice nu au calitate de subiect de drept internațional, astfel că nu putea încălca pacte internaționale, respectiv în cadrul dreptului internațional, subiecte de drept pot fi numai acele entități care participă atât la elaborarea normelor dreptului internațional, cât și la desfășurarea raporturilor juridice guvernate de aceste norme, dobândind nemijlocit drepturi și asumându-și obligații în cadrul ordinii juridice internaționale.

Critica este nefondată, sub acest aspect Înalta Curte reamintind faptul că persoanele fizice și persoanele juridice pot avea calitatea de subiect al raporturilor juridice de drept international public în măsura în care, prin tratate sau norme juridice imperative (jus cogens) se reglementează drepturi sau obligații, în ceea ce privește aceste persoane.

Astfel, Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice a fost ratificat prin Decretul nr. 212/1974, așa încât face parte din dreptul intern, motiv pentru care orice peroană a dobândit obligația de a respecta dreptul la viață privată și dreptul la liberă circulație al altei persoane, drepturi recunoscute, așa cum s-a arătat, prin art. 12 din respectivul Pact Internațional.

De altfel, Constituția Republicii Socialiste România din 1965 prevedea garantarea cetățenilor Republicii Socialiste România a libertății cuvântului, a presei, a întrunirilor, a mitingurilor și a demonstrațiilor (art. 28), precum și a libertății conștiinței (art. 30, care stipula că oricine este liber sa împărtășească sau nu o credință religioasă și că libertatea exercitării cultului religios este garantată).

De asemenea, Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată și proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, cât și Declarația Universală a Drepturilor Omului fuseseră ratificate de România la momentul desfășurării activității informative, iar aspectele invocate prin cererea de recurs sub acest aspect, nu pot fi exoneratoare pentru recurent, câtă vreme acesta, ca agent al statului comunist, a contribuit la această stare de lucruri.

Înalta Curte observă astfel că în cauza de față există dovezi că recurentul, prin activitatea sa, a încălcat drepturi și libertăți fundamentale ale omului, astfel cum bine a reținut judecătorul fondului, înscrisurile depuse la dosarul de fond demonstrând cu prisosință acțiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viață privată și dreptul la libera circulație, prevăzute de art. 17, respectiv art. 12 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și drepturile și libertățile fundamentale ale omului, stipulate de Constituția de la acea dată și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

Textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de lucrător numai acelor persoane care au desfășurat activități prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi și libertăți fundamentale, ceea ce înseamnă că prin activitățile respective trebuia să se fi produs efectiv un rezultat.

Ca urmare a acestor exigențe deduse din textul legal sancționator, la analiza calității de lucrător, trebuie să se aibă în vedere și raportul rezonabil de proporționalitate între interesele generale și cele particulare.

În speță, se constată că prima condiție impusă de textul de lege de mai sus este îndeplinită, recurentul-pârât fiind angajat al fostei Securități, având gradul de locotenent în cadrul IJ Satu Mare - Securitate (1989).

În ceea ce privește a doua condiție, Înalta Curte constată că și aceasta este îndeplinită.

Astfel, recurentul-pârât a participat la supravegherea informativă a titularului dosarului nr. x (cotă C.N.S.A.S.), numitul M.A.P.E., urmărit pentru "legături suspecte cu cetățeni străini, întâlniri și relații neoficiale cu aceștia, suspiciuni că ar dori să se stabilească în străinătate", iar în dosarul informativ nr. x recurentul-pârât a dispus luarea în mapă de verificare și a întocmit un plan de măsuri privind pe numitul B., prin care a procedat la dirijarea surselor "C.", "D.", "E." și "F." de la locul de muncă, în vederea cunoașterii preocupărilor, comportării și documentarea manifestărilor ostile, așa cum rezultă din planul de măsuri întocmit de pârât la data de 24.05.1989.

În ceea ce privește dosarul nr. x se reține că persoana urmărită, numitul G.M., mozaicar, șef de echipă la Brigada nr. 2 din cadrul IACM Satu Mare, a fost semnalat cu manifestări ostile la adresa conducerii superioare de partid și de stat, precum și cu manifestări naționalist-iredentiste maghiare.

Astfel cum reiese din Nota de constatare întocmită de intimatul-reclamant CNSAS - Direcția Investigații, activitățile desfășurate de recurentul-pârât în dosarul nr. x au constat în: dirijarea și instruirea rețelei informative pentru a cunoaște acțiunile, atitudinile și concepțiile obiectivului, comportarea la locul de muncă, comentariile pe care le face pe marginea unor evenimente social politice; instituirea controlului, interceptarea corespondenței asupra trimiterilor poștale ale obiectivului în scopul cunoașterii concepțiilor celui în cauză, precum și pentru identificarea legăturilor și natura lor; documentarea cazului; avertizarea obiectivului pentru manifestări ostile la adresa conducerii de partid și de stat, precum și pentru manifestări naționalist-iredentiste maghiare.

De asemenea, au fost stabilite și puse în plicare măsurile ce urmau să se ia în raport cu fiecare dintre aspectele semnalate.

Totodată, în dosarul nr. x/1000, titularul, numitul M.A.P.E., a fost urmărit pentru legături suspecte cu cetățeni străini, întâlniri și relații neoficiale cu aceștia, suspiciuni că ar dori să se stabilească în străinătate, iar activitățile desfășurate de recurentul-pârât au constat în: încadrarea informativă a obiectivului la locul de muncă cu sursa "G." prin intermediul căreia se stabileau atitudinile și concepțiile obiectivului, comportamentul în relațiile cu personalul muncitor de naționalitate română și cu cel de naționalitate maghiară; instruirea și dirijarea rezidentului "C." pe lângă obiectiv pentru a stabili motivul mutării la Satu Mare, dacă intenționează să-și aducă și mama la Satu Mare, precum și pentru a semnala eventualele manifestări ostile ale acestuia; folosirea persoanei de sprijin "E." la domiciliul obiectivului, în scopul cunoașterii activităților extraprofesionale pe care le desfășoară și al identificării legăturilor și natura acestora; studierea posibilității instalării unor mijloace de tehnică operativă complexe la domiciliul acestuia, în scopul cunoașterii discuțiilor purtate de acesta; folosirea posibilităților de informare ale U.M. 0647, cu profil de interceptarea corespondenței și a compartimentului corespondent din cadrul Securității județene Satu Mare.

Față de aceste aspecte, prima instanță a reținut în mod corect că în cauză s-a dovedit, dincolo de orice dubiu rezonabil, implicarea pârâtului în acțiunea informativă deschisă asupra titularilor celor două dosare, precum și faptul că la baza activității pârâtului au stat informațiile ce conturează motivul politic al urmăririi domnilor B. și H., considerent pentru care propunerile și măsurile dispuse de către pârât au fost abuzive, justificate de considerente politice, și nu de stricta respectare a normelor legale în vigoare, inclusiv a prevederilor Constituției României din 1965, sau a regulamentelor militare, activitatea pârâtului fiind specifică poliției politice întrucât vine în sprijinul regimului totalitar comunist, fără a avea vreo legătură cu siguranța națională.

Cu alte cuvinte, activitate de obținere a unor informații cu caracter personal privind pe numiții G.M. și M.A.P.E., fără cunoștința și acordul acestora, nu a urmărit apărarea vreunui interes național, respectiv persoanele în cauză au fost supravegheate informativ în baza unor elemente ce nu erau de natură a fundamenta măsurile de supraveghere dispuse.

În ceea ce privește dosarul informativ nr. x, acesta a fost închis la data de 15.11.1989, fiind stabilită măsura avertizării titularului, care a fost pusă în aplicare, măsura închiderii dosarului fiind luată ca urmare a aprecierii că aceasta a avut efect.

Cu privire la dosarul nr. x/1000, ca urmare a deschiderii dosarului de urmărire informativă față de persoana urmărită, s-a dispus avizarea negativă a cererii de plecare în străinătate a titularului dosarului, prin Raportul din data de 20.07.1989.

Prin urmare, instrumentarea celor două dosare a avut asupra titularilor dosarelor efecte în planul îngrădirii unor drepturi și libertăți.

Astfel fiind, contrar celor susținute de către recurentul-pârât, Înalta Curte apreciază că un ofițer al Securității care a participat direct la instrumentarea unui dosar de urmărire încălcând, din motive politice, drepturi și libertăți fundamentale garantate de Constituție și de tratate internaționale ratificate de România, corespunde definiției lucrătorilor Securității, în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, importantă fiind, din perspectiva definiției date de legiuitor noțiunii de lucrător al Securității, imixtiunea arbitrară a autorităților în viața personală a celui urmărit.

Toate aceste acțiuni ale pârâtului vizând urmărirea îndeaproape a întregii vieți a unor persoane, dar și opiniile acestor persoane, constituie activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, aceste acțiuni ale recurentului-pârât reieșind din analiza coroborată a materialelor informative prezentate de intimatului-reclamant, din care rezultă că activitatea recurentului-pârât se încadrează aceleia de colaborator al securității.

În ceea ce privește critica formulată cu privire la greșita interpretare de către prima instanță a condițiilor prevăzute la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în raport și cu Decizia Curții Constituționale a României nr. 672/2012, Înalta Curte constată că prin decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, Curtea Constituțională a admis, în parte, excepția de neconstituționalitate invocată în dosarele nr. x/2011 și nr. y/2011 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", din cuprinsul art. 2 lit. b) teza I din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, sunt neconstituționale.

Însă, soluția din dispozitivul deciziei Curții Constituționale se impune a fi interpretată coroborat cu considerentele decizorii, respectiv cele care au stat la baza soluției pronunțate, cu atât mai mult cu cât neconstituționalitatea constatată de către instanța de contencios constituțional rezultă din modalitatea de interpretare și aplicare a textului de lege, fiind vorba de o decizie cu rezervă de interpretare.

Prin Decizia Curții Constituționale anterior amintită, s-au reținut următoarele aspecte:

"Curtea reține, totodată, că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" permit instanței judecătorești ca, soluționând acțiunea în constatare, să se pronunțe exclusiv pe baza unor asemenea documente.

În acest context, ceea ce trebuie, de asemenea, avut în vedere este dacă partea interesată a avut posibilitatea efectivă de a contesta autenticitatea probelor și de a propune dovezi contrarii. (...)

"Curtea constată, așadar, că prin sintagmele legale în discuție se aduce atingere unui element esențial al procesului echitabil, și anume principiului egalității armelor.

În aceste condiții, Curtea constată că sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" aduc atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, deoarece creează posibilitatea ca instanța judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității. A accepta o asemenea interpretare echivalează cu a acorda instanței judecătorești un rol superficial, incompatibil cu funcția sa de înfăptuire a justiției. Or, în cazul unei acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, realizarea justiției presupune și verificarea obiectivă a veridicității actelor și faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic și istoric al țării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiția imparțială, fără urme vindicative, într-o societate democratică și protecția drepturilor individului să fie atins. (...)

Prin urmare, Curtea constată că pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice. Cu alte cuvinte, asemenea documente nu pot avea forță probantă luate izolat și, ca atare, nu pot servi ca temei al admiterii acțiunii în constatare, decât dacă, pe calea unei atente și complete analize, sunt coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

O asemenea soluție corespunde îndatoririi legale a judecătorilor de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Curtea constată că, numai în aceste condiții, acțiunea în constatare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 poate fi just soluționată de instanța judecătorească, astfel încât scopul declarat al actului normativ - deconspirarea Securității să fie atins, iar adevărul istoric, corect receptat și consacrat."

Din interpretarea deciziei de mai sus, se constată că în speță, Curtea Constituțională a avut în vedere două aspecte, și anume: pe de o parte, faptul că relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice, ci se impun a fi coroborate cu date sau informații provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă, iar pe de altă parte sintagmele respective au fost constatate ca fiind neconstituționale în măsura în care s-ar încălca principiul egalității armelor în ceea ce privește administrarea probatoriilor, respectiv în ipoteza în care partea interesată a avut sau nu posibilitatea efectivă de a contesta autenticitatea probelor și de a propune dovezi contrarii.

Cu alte cuvinte, Curtea Constituțională a avut în vedere ca interpretarea sintagmelor "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității" să nu aducă atingere dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituție, și dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, respectiv să nu se creeze posibilitatea ca instanța judecătorească, în absența obiectivă a altor probe legale, verosimile, pertinente și concludente, să soluționeze acțiunea în constatare exclusiv pe baza relatărilor verbale consemnate de lucrătorii Securității.

Or, în speță, nu sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 672 din 26 iunie 2012 a Curții Constituționale, în condițiile în care recurentul-pârât a avut posibilitatea să formuleze apărări cu privire la aspectele ce se rețin sarcina sa, iar pe de altă parte, rapoartele informative nu sunt singurele probe administrate în cauză, acestea fiind interpretate coroborat cu notele informative date de sursele dirijate de către recurentul-pârât, precum și cu celelalte documente de la dosar.

Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., potrivit cărora:

"(2) CNSAS înștiințează persoana verificată în temeiul art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, cu privire la demararea procedurilor de verificare, în legătură cu existența ori inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. De asemenea, i se solicită persoanei verificate copie de pe cartea de identitate, un curriculum vitae amănunțit, precum și o copie certificată de pe carnetul de muncă.", Înalta Curte constată că aceasta este nefondat.

Astfel, la dosarul de fond se află adresa de înștiințare a recurentului-pârât, conform normei de mai sus, prin care i se aduce la cunoștință înregistrarea unei cereri privind verificarea sa și demararea acestor proceduri, solicitându-i-se o copie de pe actul de identitate și un curriculum vitae.

Cu privire la invocarea de către recurentul-pârât a dispozițiilor art. 35 alin. (5) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., potrivit cărora:

"(5) Direcția investigații și Direcția comunicare, la finalizarea verificărilor, înaintează întreaga documentație Direcției juridice, în vederea emiterii unui aviz scris și motivat în fapt și în drept. Direcția juridică înaintează Colegiului CNSAS, prin secretarul acestuia, nota de constatare cu privire la existența ori inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia și avizul întocmit împreună cu materialele care au stat la baza întocmirii lor. Colegiul CNSAS, în maximum 15 zile lucrătoare de la înregistrarea la Secretariat (...)", Înalta Curte constată că termenul la care face referire acest text de lege este un termen de recomandare, care nu presupune aplicarea unei sancțiuni în caz de nerespectare.

De altfel, acest termenul nu este prevăzut în O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, ci doar în Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.S.A.S., având rolul de a organiza activitatea diferitelor compartimente și structuri din cadrul acestei instituții.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 1037 din 23 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinței nr. 1037 din 23 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.