ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5158/2023

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.02.2021, reclamanta A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, recunoașterea dreptului de a beneficia de dobânzi în cuantum de 23.921.376 RON, reprezentând dobânzi fiscale aferente TVA rambursat cu întârziere, aferent lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, august 2015, septembrie 2015, calculate din ziua următoare depunerii decontului de TVA, precum și obligarea pârâtelor la achitarea efectivă a dobânzilor.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

Prin încheierea din 30 septembrie 2021, a fost introdusă în cauză Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, în calitate de intervenient.

Prin întâmpinări au fost invocate excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în nume propriu, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii.

Prin sentința nr. 271 din 18 februarie 2022, Curtea de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal:

(i) a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în nume propriu, invocată de pârâtă prin întâmpinare;

(ii) a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Fiscale pentru Contribuabilii Mijlocii, invocată de pârâtă prin întâmpinare;

(iii) a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București;

(iv) a respins cererea de chemare in judecată formulata de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București,ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

(v) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Bucureștiși Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii;

(vi) a obligat pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București,la plata către reclamantă a dobânzii fiscale aferente TVA, solicitată prin deconturile lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, august 2015 si septembrie 2015, astfel cum a fost aprobată la rambursare prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-MJ 203 din 19.01.2016 și Decizia de soluționare a contestației nr. 162/27.06.2016, anulate în parte prin sentința nr. 3411/25.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 1181/26.02.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, această dobândă fiscală urmând sa fie calculată începand cu a 91-a zi de la data depunerii deconturilor de TVA la organul fiscal șipână la data restituirii efective a TVA;

(vii) a respins rest cererea formulată de către reclamanta A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala București, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și intervenienta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs atât reclamanta A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala București, cât și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice .

3.1. Recurenta - reclamantă A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala București și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată, în esență, că sentința recurata este nelegala întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a regulilor de procedură și a normelor de drept material.

Astfel, în opinia recurentei, sentința recurată este rezultatul greșitei aplicări a următoarelor texte legale ce reglementează reguli de procedură în înțelesul art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv a art. 36 din C. proc. civ., precum și a greșitei aplicări a următoarelor texte legale ce reglementează norme de drept material în înțelesul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală, art. 13 alin. (6) din Hotărârea de Guvern nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, art. 10 alin. (18), (19) și (20) din Ordinul Președintelui ANAF nr. 3632/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București și punctele 78 și 79 din Capitolul III. E. al Ordinului nr. 3699/2015 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Judecătorul fondului a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a DGRFP București.

Reglementarea legală a calității procesuale se regăsește în art. 36 din C. proc. civ.. De asemenea, în conformitate cu art. 13 alin. (13) din Hotărârea de Guvern nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, AFP S1 este o structură subordonată, fără personalitate juridică, din cadrul DGRFP București.

În aceste condiții, contrar reținerilor din cadrul sentinței recurate, rezultă că DGRFP București este singura instituție abilitată să atribuie sumele necesare din bugetul propriu pentru plata dobânzilor fiscale, în conformitate cu art. 13 alin. (6) din H.G. nr. 520/2013 coroborat cu prevederile art. 10 alin. (18), (19) și (20) din Ordinul Președintelui ANAF nr. 3632/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București.

Precizează recurenta, în acord cu considerentele sentinței recurate, că achiesează parțial punctului de vedere înaintat de judecătorul fondului conform căruia AFP S1 este singura instituție abilitată de lege să efectueze demersurile imediat necesare emiterii procesului-verbal de restituire și a notelor de compensare, respectiv de restituire.

Însă DGRFP București prin directorul general, în calitate de ordonator terțiar de credite, este singura instituție ce are prerogativa demarării și aprobării procedurilor administrative necesare alocării din bugetul propriu a sumelor necesare plății dobânzilor fiscale datorate.

Recurenta consideră că hotărârea se impune a fi opozabilă inclusiv față de DGRFP București, dat fiind aceasta va fi cea care va proceda la efectuarea procedurilor necesare alocării sumelor din bugetul autorității în vederea efectuării plății cu titlu de dobândă fiscală.

În aceste condiții, concluzionează că se impune casarea parțială a sentinței recurate în conformitate cu art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta mai arată că raționamentul Curții de Apel București extinde în mod nelegal termenul de rambursare a TVA-ului solicitat de către A. prin Deconturile de TVA depuse în anul 2015, aplicând eronat art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală și punctele 78 și 79 din Capitolul III. E. al Ordinului 3699/2015.

Astfel, instanța reține că recurenta-reclamantă are dreptul la acordarea dobânzilor fiscale începând cu a 91-a zi de la data depunerii deconturilor de TVA la organulfiscal șipână la data restituirii efective a TVA, în conformitate cu art. 1171 și art. 124 Codul de procedură fiscală din 2003 raportate la punctele 78 și 79 din Capitolul III. E. al Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3699 din 17 decembrie 2015.

Deconturile de TVA au fost depuse însă anterior intrării în vigoare a Noului Codul de procedură fiscală și sunt guvernate astfel de prevederile vechiul Codul de procedură fiscală.

A. a depus în anul 2015 următoarele deconturi de TVA cu sume negative și opțiune de rambursare (a se vedea Anexa nr. 1 a Cererii de chemare în judecată, denumite în continuare deconturile de TVA"):

• Decontul aferent lunii ianuarie 2015 x - 2015 - depus la 25/02/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 106.451.703 RON;

• Decontul aferent lunii februarie 2015 x - 2015 - depus la 25/03/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 26.326.175 RON;

• Decontul aferent lunii martie 2015 x - 2015 - depus la 27/04/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 35.912.749 RON;

• Decontul aferent lunii iunie 2015 x - 2015 - depus la 27/07/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 87.090.464 RON;

• Decontul aferent lunii august 2015 x - 2015 - depus la 25/09/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 58.060.593 RON;

• Decontul aferent lunii septembrie 2015 x - 2015 - depus la 26/10/2015 prin care s-a solicitat la rambursare TVA de 21.625.652 RON.

După cum se poate observa cu ușurință, cele 6 deconturi de TVA cu sume negative și opțiune de rambursare au fost depuse începând cu data de 25.02.20215, iar ultimul Decont aferent lunii septembrie 2015 a fost depus la 26.10.2015.

În conformitate cu art. 352 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 353 din Noul Codul de procedură fiscală:

Art. 352 - (1) Dispozițiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.

(2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi.

Art. 353 - Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

Termenul de soluționare a cererilor A. privind rambursarea TVA-ului solicitat prin Deconturile de TVA este cel reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală.

Termenul general pentru soluționarea unei cereri a unui contribuabil (inclusiv a unei cereri privind rambursarea TVA-ului) este termenul de 45 de zile reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală:

Prezenta speță nu are ca obiect stabilirea dreptului reclamantei la rambursarea TVA, solicitată prin cele 6 deconturi din anul 2015, ci vizează recunoașterea dreptului reclamantei la plata dobânzilor prevăzute de art. 124 alin. (1) Codul de procedură fiscală din 2003, forma în vigoare în anul 2015.

Abia odată cu intrarea în vigoare a Noului Codul de procedură fiscală și, în mod specific, a art. 77 alin. (2) al acestui cod, legiuitorul român a reglementat posibilitatea prelungirii termenului legal de soluționare a unei cereri până la maximum 90 de zile de la data înregistrării cererii contribuabilului.

Cu toate acestea, termenul de 90 de zile reglementat de prevederile art. 77 alin. (5) din Noul Codul de procedură fiscală nu este aplicabil rambursării TVA-ului solicitat de recurentă prin intermediul Deconturilor de TVA, având în vedere faptul că acestea nu erau în vigoare la momentul depunerii ultimului Decont de TVA aferent lunii septembrie 2015 (26.10.2015), iar vechiul Codul de procedură fiscală nu reglementează o asemenea prorogare a termenului legal de soluționare de 45 de zile.

Recurenta achiesează la opinia Curții de Apel București conform căreia prevederile art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală trebuie coroborate cu prevederile speciale ale art. 1171 din vechiul Codul de procedură fiscală ce reglementează situația specifică a rambursărilor taxei pe valoarea adăugată. Legislația fiscală aplicabilă rambursării de TVA solicitate prin intermediul Deconturilor de TVA impune organului fiscal parcurgerea procedurii de rambursare aprobate prin ordin al ministrului finanțelor.

Cu toate acestea, viciul în raționamentul juridic al judecătorului fondului intervine în momentul indicării Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare aplicabile în prezenta cauză.

Astfel, judecătorul fondului reține în mod greșit aplicabilitatea Procedurii de soluționare adoptată prin Ordinul nr. 3699/2015 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare.

Drept consecință, instanța fondului reține în mod eronat faptul că, în conformitate cu punctele 78 și 79 din Capitolul III. E. al Ordinului 3699/2015 organul fiscal este obligat că efectueze inspecția fiscală, iar termenul de soluționare a cererii de rambursare va fi prorogat până la finalizarea procedurii de inspecție:

În schimb, Ordinul 3699/2015 este aplicabil strict deconturilor de TVA depuse după data de 01.01.2016.

Este de remarcat și faptul că judecătorul fondului echivalează termenul de cel mult 3 luni de zile reglementat de prevederile art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală cu termenul de maximum 90 de zile reglementat de art. 77 alin. (5) din Noul Codul de procedură fiscală, deși această ultimă prevedere legală nu este aplicabilă în speță, iar cele două termene comportă modalități de calcul diferite.

Or, atâta timp cât Deconturile de TVA au fost depuse anterior atât datei de 01.01.2016, dar și înaintea datei de 28.12.2015, ultimul Decont de TVA aferent lunii septembrie 2015 fiind depus la data de 27.10.2015, este evident că Procedura de soluționare prevăzută de Ordinul 3699/2015 nu le este aplicabilă.

În realitate, procedura de soluționare aplicabilă Deconturilor de TVA depuse de A. în anul 2015 este cea reglementată de Ordinul nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare.

Astfel, conform art. 5 din Ordinul 263/2010, procedura de soluționare reglementată prin intermediul acestuia este aplicabilă tuturor deconturilor de TVA înregistrate, sub imperiul vechiul Codul fiscal și al vechiul Codul de procedură fiscală, începând cu luna februarie 2010.

Astfel cum se poate observa, prevederile pct. 5 amintite anterior reprezintă o normă specială ce derogă de la termenul general de 3 luni reglementat de art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală ce reglementează durata generală de 3 luni a inspecției fiscale.

În atare condiții, rezultă că AFCM avea obligația de a finaliza inspecția fiscală în termen de 35 de zile de la înregistrarea Deconturilor de TVA, înăuntrul termenului general de 45 de zile reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală.

În concluzie, considerentele primei instanțe care neagă dreptul A. de a percepe dobânzi fiscale anterior celei de-a 91-a zi de la data înregistrării Deconturilor de TVA sunt neîntemeiate.

Așa cum s-a reținut de către Curtea Constituțională și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, contribuabilul este îndreptățit la despăgubiri (dobânzi) încă din ziua ulterioară depunerii decontului de TVA cu sume negative și opțiune de rambursare.

Astfel, din considerenteles deciziei CCR nr. 694/2015 (prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Codul de Procedură Fiscală) rezultă că un contribuabil este îndreptățit la restituirea sumelor achitate cu titlu de taxă sau impozit începând cu data la care acesta depune o solicitare scrisă la organul fiscal competent, însă dobânzile fiscale se vor calcula începând cu data la care contribuabilul a fost prejudiciat de lipsa sumelor de bani.

Tot în această decizie se reține că în măsura în care autoritatea fiscală nu deblochează sumele de bani solicitate de contribuabil, începând cu prima zi de la depunerea cererii de restituire (care în cazul de față sunt deconturile cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare), ne aflăm în situația unui caz de îmbogățire fără justă cauză a statului în detrimentul patrimoniului contribuabilului rezultată din imposibilitatea folosirii sumei de bani, percepută de stat, și privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata acelei sume.

Prin urmare, prin aplicarea dispozițiilor art. 70 și art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală, se instituie un termen de 45 de zile în beneficiul statului, și corelativ în dezavantajul contribuabilului. Acesta suferă o pierdere patrimonială, întrucât nu poate utiliza sumele la care a fost legal și judiciar îndreptățit pe întreaga perioada cuprinsă între data solicitării și data curgerii termenului de 45 de zile.

Dreptul la dobânzi din ziua următoare a depunerii deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiunea de rambursare subzistă și prin raportare la protecția oferită de către CEDO dreptului de creanță născut în patrimoniului contribuabilului.

Astfel, potrivit jurisprudenței CEDO, se arată că dreptul de restituire a TVA reprezintă un bun protejat de textul Convenției, reprezentând o valoare patrimonială care intră în domeniul de aplicație a noțiunii de "bun", întrucât reclamanta avea o speranță legitimă in a obține rambursarea sumei litigioase.

Sub un alt aspect, recurenta arată că prima instanța avea prerogativa calculării dobânzilor fiscale și obligării intimatelor-pârâte la plata efectivă a acestora - aplicare greșită a art. 1,8 și 18 al Legii 554/2004

Instanța reține greșit că în situația în care prin hotărâre judecătorească s-ar stabili în mod concret cuantumul acestor dobânzi, ar depăși limitele prevăzute de art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, în baza cărora reclamanta și-a motivat în drept demersul judiciar, stabilirea acestor sume fiind o atribuție exclusivă a organului fiscal pârât, conform dispozițiilor Capitolului al II-a din Ordinul Ministerului Finanțelor Publice nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.

Prevederile Legii nr. 554/2004 recunosc dreptul instanței de a calcula dobânzile datorate și de a obliga organul fiscal la plata efectivă a acestora.

Pentru o viziune completă asupra soluțiilor ce pot fi dispuse de către instanța de contencios administrativ, recurenta amintește prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004.

Așadar, obiectul acțiunii în contencios administrativ nu este reprezentat în mod exclusiv de obligarea autorității la emiterea unui act administrativ, ci și de repararea pagubelor cauzate contribuabilului prin pasivitatea organului fiscal, legiuitorul prevăzând în mod expres plata dobânzilor fiscale ca o formă de reparare a pagubei cauzate de lipsa de diligentă a autorității.

Calculul efectiv al sumei datorate cu titlu de dobânzi reprezintă un simplu corolar al recunoașterii dreptului recurentei. Din analiza cererii de chemare în judecată se poate observa că pretenția principală adusă în fața instanței o reprezintă recunoașterea dreptului la dobânzi pentru rambursarea TVA cu întârziere și obligarea autorității la plata efectivă a acestora. Or, obiectivarea acestui drept (și a obligației corelative) impune în mod necesar și confirmarea sumei efective pretinse.

Modul concret de calcul al dobânzii nu a fost niciun moment pus sub semnul întrebării de către organele fiscale. De altfel, calculul acestora reprezintă o operațiune matematică simplă ce nu necesită cunoștințe ori abilități de specialitate.

La data de 20 iulie 2023, recurenta-pârâtă a depus o completare a motivelor de recurs referitoare la prelungirea termenului legal de inspecție fiscală.

În drept, recurenta-reclamantă invocă prevederile art. 20 din Legea 554/2004, raportat Ia prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., precum și celelalte dispoziții legale invocate în cererea de recurs.

În probațiune, înțelege să își întemeieze susținerile pe probele deja existente la dosarul cauzei.

3.2. Recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice,și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă arată urnătoarele:

Astfel, în conformitate cu prevederile pct. 4 Cap. 2- din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal "plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai in baza cererii exprese depuse de acestea la organul fiscal competent".

Or, in urma soluționării cererii reclamantei, organul fiscal competent poate fie să aprecieze ca cererea este neintemeiata si sa înștiințeze contribuabilul in acest sens, fie sa o admită si sa emită procesul-verbal privind calculul dobânzilor.

Prin urmare, in speță sunt pe deplin aplicabile prevederile speciale in materie fiscala, respectiv dispozițiile imperative ale art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare.

Raportat la dispozițiile legale precizate, având în vedere faptul că, la data înregistrării pe rolul Tribunalului București, reclamanta nu a contestat răspunsul la cererea depusă privind acordarea dobânzilor, se impunea respingerea cererii de chemare in judecata ca inadmisibilă, raportat la procedura administrativa de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementata de dispozițiile art. 268 si următoarele din Codul de procedura fiscală, care este o procedura administrativa prealabila, iar nu o jurisdicție speciala administrativa.

Cu privire la depășirea termenului duratei inspecție fiscale prevăzut de art. 104 C.prod fiscala, soluționarea deconturilor de TVA depuse de A., s-a realizat în termenele legale prevăzute de legislația fiscală.

Astfel, A. a depus la Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București cererea nr. x/09.12.2020 de acordare dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor cu suma negativă de TVA aferente lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, septembrie 2015.

Cu privire la soluționarea deconturilor de TVA aferente lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, septembrie 201.5, inspecția fiscală din cadrul Administației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii a inițiat inspecția fiscală la data de 22.06.2015 pentru soluționarea deconturilor. În perioada 22.08.2015-10.11.2015 inspecția a fost suspendată în baza Decizie de suspendare nr. 23/26.08.2015, conform prevederilor art. 127 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 - Codul de procedură fiscală.

Potrivit articolului 104 din O.G. nr. 92/2003, durata efectuării inspecției fiscale este stabilită, în funcție de obiectivele inspecției, în cazul petentei fiind vorba de o inspecție fiscală generală, iar în ceea ce privește determinarea taxei pe valoarea adăugată, au fost solicitate informații suplimentare organelor abilitate de lege pentru determinarea operațiunilor impozabile.

OMFP nr. 1899/2004, CAP. 2 "Procedura de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal" stipulează:

"Dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului preăzut la pct. 1 sau a celui prevăzut la cap. I pct. 4 alin. (3), după caz, până în ziua înregistrării, inclusiv, a operațiunii de compensare și/sau a operațiunii de restituire ori rambursare a eventualelor diferențe rămase după efectuarea compensării, în conturile bugetare corespunzătoare, cu excepția impozitului pe venit."

La încheierea raportului de inspecție fiscală, societatea nu a formulat contestații în privința duratei efectuării inspecției fiscale.

Inspecția fiscală a fost finalizată prin emiterea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecție pentru persoane juridice nr. x/19.01.2016 prin care s-a stabili TVA suplimentar în sumă de 11.457.288 RON.

Prin Decizia de soluționare a contestației nr. x/27.06.2016, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a admis în parte contestația și a dispus desființarea parțială a Deciziei de impunere nr. x/19.01.2016 pentru suma de 884.409 RON, urmând ca organele fiscale să procedeze la refacerea inspecției fiscale cu privire la aceste servicii. Refacerea inspecției fiscale s-a finalizat prin admiterea la rambursare a sumei de 884.409 RON, suma ce a fost restituită la data de de 22.06.2016.

Drept urmare, față de cele prezentate se poate constata ca soluționarea, respectiv, restituirea efectivă a sumelor reprezentând TVA de rambursat s-a realizat în termenul termenul legal de 90 de zile.

Având în vedere aspectele prezentate, deconturile de TVA cu opțiune de rambursare a soldului negativ au fost depuse de A. la Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii în calitate de organ fiscal competent și au fost soluționate conform procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.

Referitor la jurisprudența Curții Europene de Justiție, invocată de instanța de fond în ceea ce privește prevederile art. 183 din Directiva 2006/112/CE, acestea nu prevăd nicio obligație pentru un stat membru de a plăti dobânzi pentru sumele reprezentând TVA rambursate cu întârziere și nici data de la care astfel de dobânzi ar fi datorate. Scopul art. 183, transpus în legislația națională prin art. 1473din Codul fiscal, este de a stabili dreptul statelor membre de a reglementa condițiile în care acestea efectuează rambursarea excedentului deducerilor de TVA sau când respectivul excedent se reportează: în decontul lunii următoare.

Or, în cazul de față, nu este îndeplinită această cerință esențială pentru aplicarea prioritară a dreptului comunitar, deoarece legislația internă este aliniată, deci compatibilă cu reglementarea comunitară.

Față de aceste aspecte, apreciază că sunt întemeiate criticile sale aduse sentinței recurate, fiind astfel întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. pentru admiterea acestora.

In susținerea recursului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Recurenta-reclamantă A., Sucursala București a depus întâmpinare la recursul părții adverse prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare; în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, a invocat inadmisibilitatea criticilor referitoare la prelungirea termenului legal de inspecție fiscală, invocate prin completare motivelor de recurs depuse în 20 iulie 2023.

A depus întâmpinare și recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, prin care a solicitat respingerea recursului promovat de reclamantă ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinărilor, părțile, îm esență, au reiterat apărărările dezvoltate în fața primei instanțe, precum și aspectele învecderate prin cererile de recurs.

II. Analiza cererilor de recurs

În cauză, A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala București a solicitat în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - București - Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice si Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - București, recunoașterea dreptului de a beneficia de dobânzi în cuantum de 23.921.376 RON reprezentând dobânzi fiscale aferente TVA-ului rambursat cu întârziere, aferent lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, august 2015, septembrie 2015, calculate din ziua următoare depunerii decontului de TVA, obligarea pârâtelor la achitarea efectivă a dobânzilor fiscale în cuantum de 23.921.376 RON cu titlu de dobânzi fiscale aferentei TVA-ului rambursat cu întârziere si la plata în solidar a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința pronunțată, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în nume propriu, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins cererea de chemare in judecată formulata în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Fiscale pentru Contribuabilii Mijlocii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, precum și excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București;

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Bucureștiși Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii și a obligat pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București,la plata către reclamantă a dobânzii fiscale aferente TVA, solicitată prin deconturile lunilor ianuarie 2015, februarie 2015, martie 2015, iunie 2015, august 2015 si septembrie 2015, astfel cum a fost aprobată la rambursare prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. F-MJ 203 din 19.01.2016 și Decizia de soluționare a contestației nr. 162/27.06.2016, anulate în parte prin sentința nr. 3411/25.07.2018 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia nr. 1181/26.02.2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, această dobândă fiscală urmând sa fie calculată începand cu a 91-a zi de la data depunerii deconturilor de TVA la organul fiscal șipână la data restituirii efective a TVA;

A respins rest cererea formulată de către reclamanta A.., Amsterdam, Olanda, Sucursala București, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și intervenienta Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, criticând modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a DGRFP București. De asemeni, se critică aprecierea instanței de fond referitoare la momentul de la care se acordă dobânzile fiscale, precum și refuzul primei instanțe de calcul efectiv al acestor dobânzi.

La rândul său, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, prin recursul formulat, critică respingerea excepției inadmisibilității, precum și recunoașterea dreptului societății la plata dobânzilor fiscale pentru soluționarea cu depășirea termenului legal a cererilor de rambursare TVA, considerând că soluționarea deconturilor de TVA depuse de A. s-a realizat în termenele legale prevăzute de legislația fiscală.

Recurenta - reclamantă invocă motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., iar recurenta - reclamantă consideră că este incident cazul de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 din același Cod.

Înalta Curte reține că art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. prevede:

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; (…) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material."

Referitor la motivul de casare/nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acesta este incident dacă prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Așadar, premisa aplicării textului legal menționat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă.

La rândul său, motivul de casare/nelegalitate instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare prin hotărâre sau aplicare greșită a nomelor de drept material.

Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Privind modul de soluționare a excepției inadmisibilității, criticată de recurenta-pârâtă prin recursul formulat, Înalta Curte notează că se invocă încălcarea prevederilor pct. 4 al Cap. 2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor, conform cărora pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal "plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai in baza cererii exprese depuse de acestea la organul fiscal competent".

Pornind de la acest aspect, în opinia recurentei-pârâte, ar fi aplicabile prevederile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările si completările ulterioare, astfel că trebuia să existe o contestație împotriva eventualei respingeri a cererii.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt neîntemeiate.

În acest sens se observă că cele 6 deconturi de TVA cu sume negative și opțiune de rambursare au fost depuse începând cu data de 25.02.20215, iar ultimul Decont. aferent lunii septembrie 2015, a fost depus la 26.10.2015, sub imperiul vechiul Codul de procedură fiscală.

Noul Codul de procedură fiscală a intrat în vigoare ulterior, la data de 1 ianuarie 2016, astfel cum dispune art. 353 din Cod.

În conformitate cu art. 352 alin. (1) și (2) din Noul Codul de procedură fiscală:

(1) Dispozițiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea acestuia în vigoare.

(2) Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân supuse legii vechi.

Așadar, contrar criticilor recurentei-pârâte, în privința deconturilor de TVA cu sume negative și opțiune de rambursare depuse de societate anterior datei de 1 ianuarie 2016, nu sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Noul Codul de procedură fiscală, acțiunea fiind admisibilă, cum corect a stabilit prima instanță.

Privind soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a DGRFP București, criticată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că, incepand cu 01.02.2016, societatea recurentă este administrată fiscal de catre Administratia Sector 1 a Finantelor Publice Bucuresti.

Cererea de acordare a dobânzilor pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor cu suma negativă de TVA a fost adresată de catre recurenta-reclamantă Administratiei Sector 1 a Finantelor Publice Bucuresti.

Tot Administratia Sector 1 a Finantelor Publice Bucuresti este cea care a raspuns cererii, precizand ca nu datorează dobânzi, întrucât sumele solicitate la rambursare au fost restituite in termen.

Așa fiind, corect a stabilit prima instanță că Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti nu este subiect pasiv al raportului juridic dedus judecatii, cata vreme nu a efectuat inspectia fiscala pentru solutionarea deconturilor de TVA si nu a solutionat cererea de acordare a dobanzilor pentru rambursarea cu întârziere a deconturilor cu suma negativă de TVA.

Prin urmare, nu există identitate intre subiectul pasiv al raportului juridic fiscal dedus judecatii si Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, conditie ceruta de art. 77 Codul de procedură fiscală, raportat la art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004 si art. 36 C. proc. civ.,

Este fără relevanță sub acest aspect faptul că că DGRFP București, în calitate de ordonator terțiar de credite, are prerogativa demarării și aprobării procedurilor administrative necesare alocării din bugetul propriu a sumelor necesare plății dobânzilor fiscale datorate.

Calitatea de ordonator de credite nu este de natură a conferi prin ea însăși calitate procesuală pasivă unei instituții străine de raportul juridic litigios.

Așa fiind, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate criticile aduse sentinței sub aspectul soluției date excepției lipsei calității procesuale pasive a DGRFP București,

Privind fondul cauzei, Înalta Curte notează, mai întâi, că ceea ce a solicitat intimata-reclamantă în prezenta cauză este dobânda prevazută de art. 124 alin. (1) Codul de procedură fiscală din 2003, forma in vigoare in anul 2015, aferentă plății cu întârziere a deconturilor de TVA.

Contrar cricilor recurentei-pârâte, în mod corect instanța fondului a reținut că reclamanta are dreptul la dobânzi pentru rambursarea târzie a TVA.

În acest sens se reține că, prin Hotararea pronuntata la 24.10.2013 in Cauza Rafinaria Steaua Romana S.A., Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca, atunci când rambursarea în favoarea persoanei impozabile a excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA-ului impune ca pierderile financiare astfel generate, în detrimentul persoanei impozabile, prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere.

C.J.U.E. a mai retinut ca un calcul al dobânzilor datorate de la buget care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA ar fi trebuit în mod normal să fie restituit conform Directivei TVA este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (Hotărârea Enel Maritsa Iztok).

A mai precizat ca nu există vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.

Așadar, în principiu, recurenta-reclamantă are dreptul la dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a TVA.

În continuare, pentru a stabili care este momentul la care organele fiscale trebuiau să ramburseze TVA și pentru a clarifica dacă a existat ori nu o întârziere în rambursare, Înalta Curte reține că cele 6 deconturi de TVA cu sume negative și opțiune de rambursare au fost depuse începând cu data de 25.02.20215 și până la 26.10.2015, așadar sub imperiul vechiul Codul de procedură fiscală.

Noul Codul de procedură fiscală a intrat în vigoare ulterior, la data de 1 ianuarie 2016, iar potrivit art. 352 alin. (1) și (2) din Noul Codul de procedură fiscală, în privința deconturilor de TVA cu sume negative și opțiune de rambursare depuse de societate anterior datei de 1 ianuarie 2016, nu sunt incidente dispozițiile Noului Codul de procedură fiscală, ci ale vechiul Cod.

Mai exact, termenul de soluționare a cererilor recurentei-reclamante privind rambursarea TVA-ului solicitat prin Deconturile de TVA este termenul de 45 de zile reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală, contrar criticilor recurentei-pârâte.

În același sens se reține că abia odată cu intrarea în vigoare a Noului Codul de procedură fiscală și, în mod specific, a articolului 77 alin. (2) al acestui cod, legiuitorul român a reglementat posibilitatea prelungirii termenului legal de soluționare a unei cereri până la maximum 90 de zile de la data înregistrării cererii contribuabilului.

Tot contrar criticilor recurentei-pârâte, termenul de 90 de zile reglementat de prevederile art. 77 alin. (5) din Noul Codul de procedură fiscală nu este aplicabil rambursării TVA-ului solicitat de recurentă prin intermediul Deconturilor de TVA, având în vedere faptul că acestea nu erau în vigoare la momentul depunerii ultimului Decont de TVA aferent lunii septembrie 2015 (26.10.2015), iar vechiul Codul de procedură fiscală nu reglementează o asemenea prorogare a termenului legal de soluționare de 45 de zile.

Înalta Curte mai reține că legislația fiscală aplicabilă rambursării de TVA solicitată prin intermediul Deconturilor de TVA impune organului fiscal parcurgerea procedurii de rambursare aprobate prin ordin al ministrului finanțelor, cum a rețimut și prima instanță.

Cu toate acestea, astfel cum arată și recurenta-reclamantă, prima instanță a reținut în mod greșit aplicabilitatea Procedurii de soluționare adoptată prin Ordinul nr. 3699/2015.

În realitate, Ordinul nr. 3699/2015 este incident strict pentru deconturile de TVA depuse după data de 01.01.2016.

Or, în cauză, având în vedere că Deconturile de TVA au fost depuse anterior datei de 01.01.2016, ultimul Decont de TVA aferent lunii septembrie 2015 fiind depus la data de 27.10.2015, este evident că Procedura de soluționare prevăzută de Ordinul 3699/2015 nu este aplicabilă.

Așa fiind, sunt întemeiate criticile recurentei-reclamante conform cărora instanța fondului a reținut în mod eronat faptul că, în conformitate cu punctele 78 și 79 din Capitolul III. E. al Ordinului 3699/2015, organul fiscal este obligat că efectueze inspecția fiscală, iar termenul de soluționare a cererii de rambursare va fi prorogat până la finalizarea procedurii de inspecție:

În realitate, procedura de soluționare aplicabilă Deconturilor de TVA depuse de recurenta-reclamantă în anul 2015 este cea reglementată de Ordinul nr. 263/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opțiune de rambursare.

Potrivit art. 5 din Ordinul 263/2010, procedura de soluționare reglementată prin intermediul acestuia este aplicabilă tuturor deconturilor de TVA înregistrate, sub imperiul vechiul Codul fiscal și al vechiul Codul de procedură fiscală, începând cu luna februarie 2010.

Prevederile amintite anterior reprezintă o normă specială ce derogă de la termenul general de 3 luni reglementat de art. 104 din vechiul Codul de procedură fiscală ce reglementează durata generală de 3 luni a inspecției fiscale.

În consecință, AFCM avea obligația de a finaliza inspecția fiscală în înăuntrul termenului general de 45 de zile reglementat de art. 70 din vechiul Codul de procedură fiscală.

De la acel moment s-a născut dreptul recurentei-reclamante la rambursarea TVA și tot din acel moment curge și dreptul acesteia la dobânzi, (deși recurenta solicită prin acțiune dobânzile din următoarea zi după depunerea decontului de TVA).

Acest aspect rezultă și prin raportare la jurisprudența CJUE, Înalta Curte făcând referire în cele de mai sus la Hotararea pronuntata la 24.10.2013 in Cauza Rafinaria Steaua Romana S.A., prin care s-a statuat ca un calcul al dobânzilor datorate de la buget care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA ar fi trebuit în mod normal să fie restituit conform Directivei TVA este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (Hotărârea Enel Maritsa Iztok).

În hotărârea menționată s-a precizat și faptul că nu există vreo diferență pertinentă între o rambursare târzie intervenită din cauza unei soluționări administrative cu depășirea termenelor prevăzute și cea intervenită din cauza unor acte administrative care au exclus în mod nelegal rambursarea și care au fost anulate ulterior printr-o decizie judecătorească.

Înalta Curte apreciază întemeiate și criticile recurentei-reclamante referitoare la statuările din sentința recurată asupra imposibilității instanței de a calcula ea însăși cuantumul dobânzilor aferente TVA restituit cu ăntârziere.

Se reține, în acest sens, că prima instanță a reținut greșit că, în situația în care prin hotărâre judecătorească s-ar stabili în mod concret cuantumul dobânzilor solicitate de reclamantă, s-ar depăși limitele prevăzute de art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, stabilirea acestor sume fiind o atribuție exclusivă a organului fiscal.

În realitate, prevederile Legii 554/2004 recunosc dreptul instanței de a calcula dobânzile datorate și de a obliga organul fiscal la plata efectivă a acestora, aspect care rezultă din prevederile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004.

Obiectul acțiunii în contencios administrativ nu este reprezentat în mod exclusiv de obligarea autorității la emiterea unui act administrativ, ci și de repararea pagubelor cauzate contribuabilului prin pasivitatea organului fiscal, legiuitorul prevăzând în mod expres plata dobânzilor fiscale ca o formă de reparare a pagubei cauzate de lipsa de diligentă a autorității.

Calculul efectiv al sumei datorate cu titlu de dobânzi reprezintă un simplu corolar al recunoașterii dreptului recurentei.

În același sens se mai observă că modul concret de calcul al dobânzii nu a fost niciun moment contestat de către organele fiscale.

Mai mult, recurenta - reclamantă a depus la dosar o explicitare a acestui mod de calculul, care reprezintă o operațiune matematică simplă și a cărui corectitudine este ușor de verificat.

Față de acestea, constatând neîntemeiate criticile recurentei - pârâte atât privind modul de soluționare a excepției inadmisibilității, cât și privind soluția asupra fondului cauzei, recursul acestei părți va fi respins ca nefondat în temeiul art. 496 C. proc. civ.

Reținând, totodată, întemeiate criticile recurentei - reclamante referitoare la modul de soluționare a fondului cauzei, recursul acesteia va fi admis.

Sentința recurată va fi casată în parte, iar în rejudecare se va admite în parte acțiunea și va fi obligată pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, la plata dobânzii fiscale în cuantum de 19.367.800 RON, dobândă calculată începând cu a 46-a zi de la data depunerii deconturilor TVA și până la data restituirii efective a TVA, și nu din ziua următoare depunerii deconturilor, cum s-a solicitat.

Întrucât sunt neîntemeiate criticile recurentei-reclamante referitoare la modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 271 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă A., Sucursala București împotriva sentinței nr. 271 din 18 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă pârâta Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, la plata dobânzii fiscale în cuantum de 19.367.800 RON, dobândă calculată începând cu a 46-a zi de la data depunerii deconturilor TVA și până la data restituirii efective a TVA.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 5.172 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat și taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 8 noiembrie 2023.