ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4524/2023

Ședința publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 mai 2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Afacerilor Interne, au solicitat obligarea pârâtului Statul Român să pună la dispoziția Ministerului de Interne sumele necesare pentru plata ajutoarelor prevăzute în art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri bugetare, la data încetării raportului de serviciu, cu drept de pensie, prin trecerea în rezervă sau direct în retragere, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special; obligarea Ministerului Afacerilor Interne la plata drepturilor cuvenite; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 31 ianuarie 2023, reclamanții au solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în raport de prevederile cuprinse la art. 1 alin. (5), art. 20, art. 41, art. 44, art. 53 și art. 115 alin. (6) din Constituție.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 175 din 23 martie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022 în raport cu prevederile cuprinse la art. 1 alin. (5), art. 20, art. 41, art. 44, art. 53 și art. 115 alin. (6) din Constituție.

Totodată, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinările formulate, iar pe fondul cauzei, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs reclamanții, criticând soluția prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă.

Au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și, în urma rejudecării cererii, să se dispună sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022.

Recurenții-reclamanți au considerat că hotărârea este nelegală deoarece cererea de sesizare formulată îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, respectiv: excepția a fost invocată în fața unei instanțe judecătorești - Curtea de Apel Cluj; excepția se referă la O.U.G. nr. 168/2022, în vigoare la data formulării excepției; are legătură cu soluționarea cauzei, fiind identică ca și conținut cu ordonanța de urgență împotriva căreia s-a formulat prezenta acțiune; textul criticat nu a fost declarat neconstituțional printr-o hotărâre anterioară a Curții Constituționale a României.

În esență, s-au redat dispozițiile art. 20 alin. (1) din Anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri bugetare și s-a arătat că acestea reglementează un drept pecuniar stabilit prin lege în favoarea recurenților-reclamanți, dar a cărui acordare a fost prorogată prin ordonanțe de urgență, emise an de an, ultima fiind O.U.G. nr. 168/2022, fără a exista o justificare legală.

S-a arătat că Legea nr. 284/2010 a fost abrogată prin Legea nr. 153/2017, dar drepturile câștigate în baza acestei legi și neacordate nici până în prezent, au rămas în ființă, fiind un drept câștigat și neplătit. Chiar dacă legea a fost abrogată, în anii 2017, 2018, 2019, 2020, 2021 s-au emis în continuare ordonanțe de urgență prin care s-a prorogat acordarea acestor drepturi, astfel că, nici în anul 2022 nu pot fi plătite, nefiind cuprinse în bugetul național pentru anul 2022, la capitolul bugetar privind Ministerul de Interne. Toate aceste ordonanțe de prorogare a dispozițiilor au aceeași motivare. La aceste ordonanțe adăugându-se și legile de aprobare care, de asemenea, au adus modificări.

În continuare, cu privire la lipsa motivării actului normativ, s-a susținut că niciunul dintre motivele invocate de către Guvernul României nu sunt de natură a justifica urgența din perspectiva art. 115 din Constituție în modul în care aceasta a fost definită în jurisprudența Curții Constituționale. Motivele invocate de către Guvern în justificarea adoptării O.U.G. nr. 168/2022 sunt, de fapt, încercări de a justifica neputința acestuia de a adopta acte normative în timp util, încercându-se evitarea consecințelor încălcării legii.

Făcând referire la jurisprudența Curții Constituționale (decizia nr. 650/2022), recurenții-reclamanți au arătat că prin neacordarea drepturilor cuvenite se aduce atingere dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, cu referire la interdicția de a afecta drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție.

De asemenea, au susținut recurenții-reclamanți că O.U.G. nr. 168/2022 a fost adoptată cu nesocotirea dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece această lege reglementează în Capitolul VI modificarea, completarea, abrogarea și alte evenimente legislative, fără a utiliza noțiunea de prorogare a unor termene.

Modalitatea folosită de legiuitor în adoptarea O.U.G. nr. 168/2022, de prorogare a unor termene este contrară și dispozițiilor art. 78 din Constituție, potrivit cărora "Legea intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial sau de la o dată ulterioară, prevăzută în textul ei."

De la data prevăzută pentru intrarea sa în vigoare legea se aplică în ansamblul său și nu doar o parte din articolele legii. Dacă legiuitorul delegat ar fi dorit să abroge anumite texte dintr-o altă lege prin această ordonanță, avea posibilitatea să folosească una dintre modalitățile prevăzute în Legea nr. 24/2000, respectiv abrogarea, modificarea, dar în niciun caz prorogarea termenului, așa cum a procedat. Câtă vreme legea este în vigoare, nu poate fi amânat de la aplicare niciun articol din conținutul ei, decât prin metodele arătate. Cu atât mai mult, o dispoziție dintr-o lege abrogată integral nu poate fi ținută în vigoare printr-o O.U.G.

Chiar dacă legea este abrogată, dreptul și obligația corelativă rămân în ființă. Art. 44 alin. (1) din Constituția României garantează creanțele împotriva statului. Orice lege care încalcă această dispoziție constituțională nu poate fi decât neconstituțională într-un stat de drept.

Or, în situația de față se încearcă evitarea aplicării legii din motive care nu sunt prevăzute nici în preambulul ordonanței, nici în nota de fundamentare a acesteia. Este, deci, o modalitate abuzivă de ocolire a aplicării legii, ordonanța fiind adoptată cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituție.

Făcând referire la jurisprudența constantă a Curții Europene, recurenții-reclamanți au mai invocat încălcarea dreptului de proprietate recunoscut și ocrotit de art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, determinată de încălcarea caracterului rezonabil și proporțional al diminuării drepturilor patrimoniale.

În opinia recurenților-reclamanți, diminuarea drepturilor patrimoniale, cu consecința pierderii sprijinului financiar, impune persoanelor cărora le este aplicabilă o sarcină excesivă și disproporționată, fără a menține un just echilibru între interesul general și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale persoanei.

Conform art. 53 din Constituție, orice restrângere poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicabilă în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății, elemente care au fost nesocotite în prezenta cauză.

În cazul de față, nu este vorba de situația unei restrângeri temporare, ci este afectată însăși existența dreptului pentru că textul art. VII din O.U.G. nr. 168/2022 impune că în anul 2021, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.

De asemenea, au apreciat că, dispozițiile cuprinse în ordonanța de urgență încalcă și prevederile cuprinse în Directiva nr. 78/2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

În final, au susținut și încălcarea principiului constituțional al supremației legii, arătând că în virtutea acestui principiu, organele statului sunt obligate să acționeze în conformitate cu dispozițiile legale și să respecte speranțele legitime întemeiate pe prevederile legale în vigoare, indivizii putând conta pe previzibilitatea normelor legal adoptate și fiind astfel în măsură să își planifice viitorul în contextul drepturilor conferite de aceste dispoziții. Desigur, acest principiu nu împiedică statul să facă schimbări legislative, însă îi impune obligația ca, ori de câte ori o face, să mențină o balanță rezonabilă între încrederea indivizilor în prevederile legale existente și interesele pentru a căror satisfacere operează modificarea cadrului legal.

Au mai precizat recurenții-reclamanți că, în baza dispozițiilor legale, în momentul ieșirii la pensie și-au creat o proiecție bugetară care să le permită un trai decent și după data ieșirii la pensie. Această proiecție nu poate fi distrusă printr-o lege ulterioară sau prin amânarea aplicării legii pentru că astfel se încalcă dreptul de proprietate protejat de CEDO și Constituția României. În cazul dedus judecății, nu mai este vorba de salariu ci este vorba despre un veniu cuvenit ca urmare a întregii activități desfășurate în funcia respective, iar acest drept odată acordat nu mai poate fi anulat decât prin încălcarea legii fundamentale.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității formulării cererii de recurs, arătând că termenul impus de legiuitor de 48 de ore curge de la pronunțarea sentinței, respectiv 23.03.2023 și s-a împlinit pe data de 26.03.2023 ora 00:00. Așadar, depunerea recursului luni, pe data de 27.03.2023 este făcută cu depășirea termenului legal.

Totodată, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, arătând că recurenți-reclamanți nu au menționat care sunt motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul (indicarea temeiului legal), rezumându-se la reiterarea conținutul excepției de neconstituționalitate, astfel cum aceasta a fost formulată la fond, fără a arăta motivele pentru care excepția ar fi trebuit să fie catalogată drept admisibilă de către instanța de fond.

Pe fondul excepției de neconstituționalitate, intimatul-pârât a arătat că soluția pronunțată cu privire la excepția de neconstituționalitate este legală, instanța reținând în mod corect că norma de drept criticată sub aspectul constituționalității nu are legătură cu cererea de chemare în judecată dedusă judecății și nu poate influența modul de soluționare a acesteia.

În speță, a arătat că recurenților-reclamanți le-au încetat raporturile de serviciu cu unitățile în cadrul cărora și-au desfășurat activitatea, în perioada cuprinsă între anii 2011-2017, iar în această situație, aceștia înțeleg să invoce o excepție de neconstituționalitate, din cadrul unui act normativ care a intrat în vigoare la data de 09.12.2022.

II. Soluția instanței de recurs

Argumentele de fapt și de drept relevante

2.1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte va respinge excepția tardivității și excepția nulității recursului invocate prin întâmpinare de către intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne pentru considerentele arătate în continuare:

Referitor la excepția tardivității recursului, Înalta Curte reține că sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora:

"Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. (...)".

Totodată, în ceea ce privește calculul termenelor procedurale sunt relevante dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 1 C. civ. care prevăd momentul de la care începe să curgă termenul socotit pe ore, respectiv:

"când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare."

În cauză, se constată că sentința civilă nr. 175 din 23 martie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost pronunțată la data de 23 martie 2023, iar recursul formulat de reclamanți împotriva acestei soluții a fost transmis instanței prin email, la data de 24 martie 2023 (vineri), orele 13:45, astfel cum reiese din dovada atașată la dosarului.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamanții a fost declarat cu respectarea termenului de 48 de ore de la pronunțare, prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, fiind relevantă mențiunea datei și orei primirii e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul instanței, potrivit dispozițiilor art. 183 alin. (3) C. proc. civ., și nu data înregistrării în format fizic a dosarului pe rolul instanței de judecată (în speță, data de 27.03.2023, luni - prima zi lucrătoare), la care în mod eronat s-a raportat intimatul-pârât în susținerea excepției tardivității.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au expus critici care se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și care vizează soluționarea în mod greșit de către prima instanță a cererii de sesizare a Curții Constituționale, invocându-se o interpretare eronată a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu privire la condițiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească excepția de neconstituționalitate invocată.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

(1) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

(2) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

(3) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia;

(4) norma vizată să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În analizarea criticilor care vizează soluția de respingerea a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte observă că prima instanță a respins această cerere ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reținând că nu este îndeplinită cea de-a treia condiție, respectiv faptul că norma criticată nu are legătură cu cererea de chemare dedusă judecății și nu poate influența modul de soluționare a acesteia.

Această soluție este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale, întrucât, sesizarea instanței de contencios constituțional se dispune în condițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe condiții, printre care și aceea ca legea, ordonanța sau dispoziția normativă criticată ca fiind neconstituțională să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În cauză, prin acțiunea dedusă judecății înregistrată pe rolul instanței de contencios administrativ la data de 24 mai 2022, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Statul Român să pună la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne sumele necesare pentru plata ajutoarelor prevăzute în art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri bugetare, la data încetării raportului de serviciu, cu drept de pensie, prin trecerea în rezervă sau direct în retragere, personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, precum și obligarea Ministerului Afacerilor Interne la plata drepturilor cuvenite.

Reclamanții au solicitat sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, în raport de prevederile cuprinse la art. 1 alin. (5), art. 20, art. 41, art. 44, art. 53 și art. 115 alin. (6) din Constituție.

Acest act normativ (O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative) a fost adoptat la data de 8 decembrie 2022 și a intrat în vigoare la data de 9 decembrie 2022 prin publicarea în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1186.

Având în vedere contextul factual, Înalta Curte amintește că legalitatea unui act administrativ tipic sau asimilat se apreciază în raport cu dispozițiile legale existente la momentul emiterii actului administrativ.

Or, în cauză, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, norma de drept criticată sub aspectul constituționalității a fost adoptată ulterior momentului sesizării instanței de contencios administrativ de către recurenții-reclamanți și nu poate influența modul de soluționare al cererii de chemare în judecată.

Faptul că O.U.G. nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative ar avea un conținut identic cu ordonanțele de urgență anterioare, așa cum susțin recurenții-reclamanți, inclusiv cu cea împotriva căreia s-a formulat cererea de chemare în judecată în prezenta cauză (Ordonanța de urgență nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative) nu poate produce efecte juridice câtă vreme actul juridic se încheie în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data întocmirii lui, și este supus acestora.

În considerarea tuturor acestor aspecte, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului invocate de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și FF. împotriva sentinței civile nr. 175 din 23 martie 2023 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, cu privire la dispoziția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII alin. (1) din O.U.G. nr. 168/2022 în raport cu prevederile cuprinse la art. 1 alin. (5), art. 20, art. 41, art. 44, art. 53 și art. 115 alin. (6) din Constituție, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.