ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3825/2023

Ședința publică din data de 14 septembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.01.2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității pârâtului de lucrător al Securității.

Prin sentința civilă nr. 1337 din 14 decembrie 2020, Curtea a admis acțiunea și a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securității.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, iar, în subsidiar, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii CNSAS de a se constata calitatea sa de lucrător al Securității.

După ce a prezentat contextul litigiului și cele arătate prin întâmpinarea depusă la fond, recurentul-pârât a susținut, referindu-se la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanța de fond nu a sesizat lipsa cauzei acțiunii introductive și, astfel, i-a încălcat dreptul la o apărare efectivă, prin raportare la principiul rolului activ al judecătorului.

Cauza acțiunii este reprezentată de situația de fapt calificată juridică de către reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care a înțeles să invoce ca temei față de pârât cererea nr. x/14.03.2019 adresată de B., cerere prin care reclamantul nu a fost în niciun fel mandatat de persoana fizică să promoveze acțiune în constatarea calității de lucrător al Securității.

Prima instanță a schimbat în mod greșit cauza acțiunii, ignorând apărarea sa și nu a verificat dacă se afla sau nu în vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca verificarea calității sale de lucrător al fostei Securități să poată fi făcută și din oficiu, ori că verificarea s-a făcut ca urmare a cererii concrete a unei persoane fizice.

Principiul rolului activ al judecătorului nu trebuie să afecteze principiul disponibilității, ci trebuie să se armonizeze cu cererile părților în scopul stabilirii adevărului. Judecătorul poate da o altă calificare actelor și faptelor deduse judecății de către părți, însă nu va putea ca urmare a noii calificări să ignore ceea ce s-a dedus judecății, cu încălcarea principiului disponibilității, potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Astfel, instanța a schimbat cauza acțiunii introductive, a încălcat principiul disponibilității și principiul rolului activ al judecătorului considerând că reclamantul CNSAS, prin raportare la cererea nr. x/14.03.2019 a lui B. și la dispozițiile art. 2 lit. a), art. 8 lit. a) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, putea din oficiu să ceară constatarea calității sale de lucrător al Securității.

A mai arătat recurentul că instanța a încălcat obligația judecătorului de a da calificarea juridică corectă faptelor deduse judecății, respectiv principiul iura novit curia, pentru că soluția instanței este rezultatul unei calificări juridice greșite a faptelor deduse judecății, deși judecătorul avea dreptul și chiar obligația să califice juridic în mod corect situația de fapt dedusă judecății, și nu a avut în vedere argumentul că CNSAS și-a depășit competențele când a extins verificările și la persoana sa prin interpretarea greșită a conținutului cererii formulate de persoana fizică B. .

În opinia recurentului, instanța a aplicat greșit normele de procedură privind principiul rolului activ al judecătorului prin raportare la dreptul la un proces echitabil, pentru că judecătorul nu putea da o altă calificare cererii formulate de persoana fizică B. și nu putea ignora apărările sale vizând lipsa mandatului CNSAS de a promova cererea de constatare și depășirea competențelor acestuia.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susținut că instanța a aplicat greșit dispozițiile legale, neluând în considerare că nu erau incidente prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se sesiza din oficiu și a putea astfel promova cererea de constatare a calității de lucrător al Securității, întrucât funcția de secretar general al unui municipiu nu intră în categoria funcțiilor ce pot fi verificate din oficiu.

Nefiind în prezența unei verificări din oficiu și nici a cererii unei persoane urmărite care să solicite verificarea calității de lucrător sau colaborator al celor care au instrumentat dosarul acelei persoane, acțiunea în constatare a CNSAS ar fi trebuit respinsă.

Instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, pentru că, deși în dosarul petentului B. nu au fost identificate înscrisuri sau orice alte materiale referitoare la activitatea sa, care a activat în județul Harghita, reclamantul CNSAS a extins fără drept verificările și cu privire la activitatea sa. Prin urmare, decizia atacată este nelegală și pentru interpretarea greșită a normelor cu privire la limitele cererii petentului B., care nu putea solicita decât informații referitoare la propria persoană, nu ale unui terț fără legătură directă.

A mai susținut recurentul că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 considerând că sunt îndeplinite condițiile cumulative vizând constatarea calității de lucrător al Securității. De o manieră generică și fără referire concretă la conținutul rapoartelor întocmite în dosarele x, instanța a ajuns la concluzia eronată că această activitate nu ar avea legătură cu siguranța națională, că ar constitui acte de poliție politică și că ar fi produs consecințe asupra drepturilor fundamentale ale lui C.. și D.. .

Instanța nu a înțeles faptul că el nu a făcut decât propuneri, fără vreo consecință gravă, care nu echivalează cu o activitate de poliție politică și nu înseamnă săvârșire de fapte de suprimare a drepturilor și libertăților celor doi cetățeni etnici maghiari. De altfel, cele două persoane fizice, C.. și D., nu au formulat cereri de verificare a activității sale în cele două dosare. Trebuie reținut că avea statut de militar activ, primea ordine și își desfășura activitatea strict în limitele regulamentelor militare și jurământului depus, fără ca activitatea specifică a fostei Securități să fi fost declarată nelegală de către legiuitor.

Instanța a pronunțat o sentință nelegală, deși se referă la vătămarea drepturilor și libertăților unor persoane urmărite care însă nu au formulat nicio cerere de identificare a lucrătorilor Securității care au contribuit la urmărirea lor și nici de verificare a calității sale de lucrător al Securității.

Din interpretarea art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că nu orice persoană poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate.

Pe de altă parte, sfera verificării calității de lucrător al Securității este limitată la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului solicitantului, persoana subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, iar nu și a altor persoane, cum este cazul lui B. . Niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu extinde verificarea calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât solicitantul, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Astfel, trebuie avut în vedere că acțiunea în constatare a vizat activitatea sa ca lucrător al Securității în instrumentarea unor dosare în județul Harghita, fără vreo legătură cu activitatea petentului B. din județul Gorj, ce vizau urmărirea unor persoane ce nu au formulat cerere pentru aflarea identității lucrătorilor Securității și nici verificarea calității sale de lucrător al Securității, iar CNSAS nu putea extinde verificările la alte persoane urmărite, dacă nu au fost formulate cereri de către acele persoane.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a apreciat că sentința atacată încalcă standardul de motivare al hotărârilor judecătorești, pentru că, cu privire la cererea reclamantului CNSAS, instanța nu a analizat, în concret și prin raportare la dispozițiile legale incidente, îndeplinirea sau nu a condițiilor cumulative necesare pentru promovarea și admiterea unei cereri de constatare a calității de lucrător al Securității, motivând lapidar și generic și înlăturând apărările sale fără a argumenta în fapt și în drept. Astfel, se poate trage concluzia că hotărârea recurată este nemotivată.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă sau cel puțin a le aprecia (CEDO, cauza Achina c. României, cauza Gheorghe c. României).

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, în raport cu motivele de casare invocate și cu apărările intimatului-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente.

Instanța de control judiciar apreciază că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât privind nemotivarea sentinței recurate, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Recurentul-pârât susține că instanța nu ar fi analizat în concret și prin raportare la dispozițiile legale îndeplinirea sau nu a condițiilor cumulative pentru promovarea unei cereri de constatare a calității de lucrător al Securității și că ar fi motivat lapidar și generic.

Contrar aprecierilor recurentului, lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile cererii cu care a fost învestită.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat actele dosarului și argumentele părții, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii acțiunii, inclusiv în ceea ce privește competența și a atribuțiile CNSAS de sesizare a instanței cu acțiunea în constatare, reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2000.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sub imperiul acestei norme de drept se pot include doar neregularități de ordin procedural, care atrag sancțiunea nulității sentinței în condițiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ș.a.m.d.

Recurentul-reclamant nu a indicat ce normă de procedură ar fi încălcat instanța în adoptarea soluției, întreaga sa argumentație vizând, după cum s-a consemnat la pct. I.3 al prezentei decizii, faptul că instanța ar fi schimbat cauza acțiunii, că nu ar fi verificat dacă se afla în vreuna dintre situațiile prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, pentru ca verificarea calității sale de lucrător al fostei Securități să poată fi făcută din oficiu, și că reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și-a depășit competențele când a extins verificare asupra sa, pentru că autorul cererii nr. x/14.03.2019, B., nu putea solicita decât informații cu referire la propria persoană.

Or, analizând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut, în mod temeinic, faptul că demararea verificării pârâtului A. a avut loc, urmare a cererii nr. x/14.03.2019 formulate de B. cu privire la anumite persoane care ocupau o funcție publică (printre care și pârâtul A.), iar, la momentul formulării cererii, pârâtul ocupa funcția de Secretar al Municipiului Târgu Jiu, funcție care era inclusă în categoria funcțiilor publice de conducere pentru a căror exercitare legea impunea/impune condiția ca persoana vizată să nu fi desfășurat activitate de poliție politică/să nu fi fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia.

Această condiție era impusă de art. 54 lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în vigoare în perioada de referință, conform căruia, printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a ocupa o funcție publică, este și aceea ca aceasta să nu fi desfășurat activitate de poliție politică. De altfel, această condiție a fost preluată și în O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, la art. 465 alin. (1) lit. k).

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu și-a depășit competențele, ci, în raport cu funcția publică de conducere ocupată de pârât, sesizat fiind în condițiile O.U.G. nr. 24/2008 și regăsind documente relevante în arhiva sa sub aspectul desfășurării de activitate de poliție politică, a sesizat instanța de judecată care a soluționat cauza în limitele competențelor sale.

Prin urmare, nu sunt fondate alegațiile recurentului în sensul că instanța ar fi calificat juridic eronat faptele deduse judecății sau că ar fi încălcat principiul disponibilității și al rolului activ al judecătorului.

De asemenea, nu prezintă relevanță jurisprudența depusă la dosar de către recurentul-pârât, odată cu notele de ședință, pentru că circumstanțele de fapt nu sunt aceleași. După cum s-a precizat, CNSAS a extins verificarea sa în virtutea funcției publice de conducere pe care o deținea, pentru care legea impunea/impune în mod expres condiția să nu fi fost lucrător al Securității, în decizia de speță depusă la dosar de recurent nefiind identificată o situație similară. De altfel, fiecare cauză este analizată de către instanța de judecată legal învestită în raport de elementele de fapt și de drept specifice.

Nici criticile recurentului-pârât pe care le-a circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt fondate.

Argumentele sale se referă, în esență, la aspectele reținute anterior, apreciind că instanța ar fi aplicat greșit art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008 pentru că funcția de secretar general al unui municipiu nu intră în categoria celor ce pot fi verificate din oficiu, și că prima instanță a interpretat greșit art. 1 din aceeași ordonanță de urgență, pentru că în dosarul petentului B. nu au fost identificate înscrisuri referitoare la activitatea sa, verificările CNSAS vizând activitatea pe care a desfășurat-o fără legătură cu persoana petentului.

Or, după cum s-a subliniat, verificarea sa nu s-a făcut în temeiul art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, ci ca urmare a funcției pe care o deținea, funcție care era verificabilă și pentru care legea impunea condiția de a nu fi fost lucrător/colaborator al Securității, astfel că nu prezintă relevanță alegațiile recurentului că ar fi desfășurat activitatea în alt județ decât cel în care se afla petentul B., fără nicio legătură cu acesta.

Recurentul mai susține că sentința este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 referitoare la îndeplinirea condițiilor cumulative pentru constatarea calității de lucrător al Securității.

Înalta Curte constată că prima instanță a verificat înscrisurile administrate, prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de lucrător al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 este considerat lucrător al Securității "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv de ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului".

În ceea ce privește prima condiție impusă de lege, și anume aceea ca pârâtul A. să fi avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității, aspect neconstatat, acesta a avut gradul de locotenent (1988) și locotenent major (1988, 1989) în cadrul Inspectoratului Județean Harghita, Serviciul 1 Securitate Oraș Toplița.

Referitor la cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume ca, prin activitățile desfășurate, să se fi suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în cuprinsul hotărârii de fond a fost redat, pe larg, conținutul documentelor din cuprinsul dosarelor de urmărire informativă x-titular C.. și x-titular D.. și măsurile dispuse de pârât.

Instanța de fond a făcut referire la reglementarea convențională și constituțională, în vigoare la momentul evenimentelor, a dreptului la viață privată și de familie, la inviolabilitatea corespondenței, la libertatea de opinie, a conștiinței și a religiei și la libertatea de exprimare, norme pe care pârâtul, în calitatea pe care o avea, trebuia să le dea eficiență, în sensul garantării și respectării în concret a drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel, Înalta Curte nu va mai relua considerentele hotărârii recurate, urmând a se raporta la criticile formulate prin recurs.

Recurentul-pârât apreciază că instanța nu a înțeles că nu a făcut decât propuneri, ceea ce nu echivalează cu activitate de poliție politică, însă nu a combătut argumentele avute în vedere de prima instanță, în ceea ce privește suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului prin acțiunile sale relevate în dosarele respective.

Recurentul mai susține că nu putea să fie verificat de către CNSAS și că hotărârea este nelegală pentru că se referă la vătămarea drepturilor și libertăților unor persoane urmărite care nu au formulat nicio cerere de identificare a lucrătorilor Securității. Astfel, acțiunea în constatare a vizat activitatea sa ca lucrător al Securității în instrumentarea unor dosare din județul Harghita fără vreo legătură cu activitatea petentului B. din județul Gorj, iar CNSAS nu putea extinde verificările la alte persoane urmărite.

Însă, această critică, vizând, în esență, lipsa de competență a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în extinderea verificărilor în privința unor persoane urmărite care nu au formulat cerere pentru aflarea identității lucrătorilor Securității, a mai fost invocată de recurent, fiind analizată deja de instanța de control judiciar la motivul de casare pe care recurentul l-a subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, nu prezintă relevanță aspectul că activitatea sa nu l-a vizat pe autorul cererii adresate CNSAS, ci pe alte persoane care nu au formulat cerere pentru aflarea identității lucrătorilor Securității ce le-au instrumentat dosarele, pentru că verificarea sub aspectul calității recurentului-pârât de lucrător al fostei Securități s-a efectuat în condițiile în care funcția publică de conducere pe care o deținea (secretar general de municipiu) impunea o asemenea verificare, de vreme ce CNSAS a fost sesizat în privința sa.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurent, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1337 din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.