ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2403/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul București sub nr. x/2021 reclamantul A. a chemat în judecată Guvernul României solicitând obligarea acestuia să respecte legea privind majorarea punctului de pensie așa cum prevede art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019. Prin sentința nr. 4380 din 14.06.2021 Tribunalul București a dispus admiterea excepției necompetenței materiale și declinarea judecării cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 262 din 2 decembrie 2021 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității. S-a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și Guvernul României prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței, recurentul - reclamant a formulat recurs arătând că obiectul acțiunii constă în obligarea pârâtului de a respecta prevederile art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind majorarea punctului de pensie, fiind o obligație de a face, si nu o acțiune în pretenții, cum în mod greșit a fost înregistrată cererea. S-a arătat că în speța de față Curtea Constituțională prin decizia nr. 1/2021 a admis obiecția de neconstituționalitate și a constatat ca dispozițiile art. 1 pct. 8 și 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare sunt neconstituționale. Conform celor arătate, obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă obligația de a face, obiect admisibil în raport de cerere, astfel încât excepția inadmisibilității promovării acțiunii este nefondată. A susținut recurentul - reclamant faptul legea permite atacarea unei ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe ale Guvernului considerate neconstituționale, însă art. 9 din Legea nr. 554/2004 a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 660 din 4 iulie 2007, textul de lege fiind modificat în sensul că acțiunea poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative. S-a arătat că are loc o încălcare a prevederilor Constituționale, iar acest lucru se resimte si în activitatea celorlalte instituții care nu pot soluționa favorabil cererile privind drepturile care i cuvin, pensia fiind un drept câștigat. Nu se pot modifica legi organice pe motiv că nu sunt bani la buget, cu atât mai mult cu cât legea a fost adoptata în 2019 si se cunoștea că acel articol intra în vigoare de la 1 octombrie 2020, astfel încât pârâta trebuia să țină cont de acest lucru când a întocmit bugetul. In jurisprudenta CEDO, speranța legitimă este considerata "bun", în sensul Convenției si, în consecința, beneficiază de protecția dreptului de proprietate, conform Protocolului adițional nr. 1 la CEDO. Majorarea punctului de pensie este un drept de proprietate. A mai arătat recurentul - reclamantă că, deși pârâta invoca lipsa banilor, în bugetul pe 2020 au fost alocate sume aferente măririi pensiilor cu 01.09.2020, dar la rectificarea bugetară din 2020 s-au luat sume de la Ministerul Muncii si s-au dat la alte ministere și la fondul de rezerva la dispoziția Primului Ministru. Nu pot fi reținute susținerile pârâtului si respinsă acțiunea din moment ce bani sunt, dar sunt cheltuiți în alte scopuri. Față de motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului și obligarea pârâtului la respectarea prevederilor art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea 127/2019 privind majorarea punctului de pensie la 1775 RON, prin emiterea unui nou act normativ.

Apărările formulate în cauză Intimatul - pârât Guvernul României a depus întâmpinare prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat, aprecind sentința atacată ca fiind temeinică și legală. Intimatul - pârât Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât acesta nu cuprinde motive de nelegalitate a hotărârii atacate, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Soluția instanței de recurs În temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepția nulității, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare. Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului. Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs recurentul - reclamant s-a limitat a relua motivele pentru care apreciază că acțiunea este întemeiată, raportat la considerentele Curții Constituționale prin care s-a admis obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 8 și 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 135/2020 Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenței actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin reiterarea apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de drepturile și obligațiile în discuție, iar nu critici aduse unei hotărâri Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ.. Per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt și de drept nu pot face obiectul recursului. Înalta Curte reține că prima instanță a stabilit că prin art. 9 din Legea nr. 554/2004 se poate solicita doar acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, în timp ce competența legiuitorului delegat de a stabili conținutul unei ordonanțe de urgență, act normativ cu putere de lege, astfel cum solicită reclamantul, nu intră sub controlul specializat al instanței de contencios administrativ. Prin urmare, acesta este raționamentul logico-juridic esențial al judecătorului fondului care a stat la baza pronunțării soluției criticate de reclamant, acesta trebuind să fie combătut prin calea de atac declarată, constatându-se însă că reclamantul nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând argumente care să susțină opinia sa cu privire modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în motivarea soluției de respinge ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată nu au fost contestate pe calea recursului. Din această perspectivă, așa cum s-a arătat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa. În consecință, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.