ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2332/2023

Ședința publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.06.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii, ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii și constatarea nelegalității reducerii salariale ce i-a afectat indemnizația aferentă lunii martie 2020 și aprilie 2020 și, în consecință, anularea actelor administrative contestate și plata către reclamantă a sumei în cuantum de 1.414 RON, în vederea întregirii drepturilor salariale ce i se cuvin pentru luna martie 2020, respectiv a sumei în cuantum de 3.110 RON, în vederea întregirii drepturilor salariale ce i se cuvin pentru luna aprilie 2020. A solicitat, de asemenea, acordarea dobânzii legale aferente sumelor pretinse și cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1353 din 7 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior Al Magistraturii.

A fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 4.524 RON reprezentând drepturi salariale aferente lunilor martie și aprilie 2020, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective, precum și suma reprezentând contravaloarea dobânzii legale calculată la debitul principal de 4.524 RON până la data plății efective a acestuia.

A fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 3 alin. (4), art. 4 din Legea nr. 153/2017, raportat la art. 1 pct. a din Anexa V la Legea nr. 153/2017, precum și la art. 60 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

A susținut recurentul că, din interpretarea acestor texte legale reiese clar că ordonatorii de credite stabilesc drepturile salariale ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Or, președintele CSM a delegat sarcina de ordonator de credite secretarului general, aceasta fiind practica, necontestată de reclamantă, în cadrul CSM (decizia Președintelui CSM nr. 6/13.01.2020).

Prin Dispoziția nr. 61/16.03.2020 a Secretarului General al CSM au fost dispuse, printre altele, următoarele măsuri:

"art. 3 - (2) În perioada în care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajații nu beneficiază de sporul pentru condiții de muncă și de diuna de detașare".

A mai menționat recurentul că la 18.05.2020 a fost emisă Dispoziția nr. 123 a Secretarului general al CSM, având următorul cuprins:

"(2) În perioada în care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajații nu beneficiază de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare și de diurna de detașare."

Astfel, dispozițiile Secretarului General al CSM citate anterior au vizat, sub aspectul stabilirii drepturilor salariale în perioada de referință, întregul personal al instituției, inclusiv membrii CSM, fiind emise atât în calitate de conducător al aparatului propriu de lucru din cadrul Consiliului, cât și în calitate de ordonator de credite.

A mai susținut recurentul că, în plus, în dosarul nr. x/2020, instanța de fond a respins cererea reclamantei A. având ca obiect plata către aceasta a drepturilor salariale de care a fost lipsită în luna mai 2020, astfel că a solicitat ca instanța să dea eficiență efectului pozitiv al puterii relative de lucru judecat.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocata, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat să se dispună admiterea plângerii și constatarea nelegalității reducerii salariale ce i-a afectat indemnizația aferentă lunilor martie 2020 și aprilie 2020 și, în consecință, anularea actelor administrative contestate și plata către reclamantă a sumei în cuantum de 1.414 RON, în vederea întregirii drepturilor salariale ce i se cuvin pentru luna martie 2020, respectiv a sumei în cuantum de 3.110 RON, în vederea întregirii drepturilor salariale ce i se cuvin pentru luna aprilie 2020. A solicitat, de asemenea, acordarea dobânzii legale aferente sumelor pretinse și cheltuielilor de judecată.

Soluționând cauza, curtea de apel a admis în parte cererea reclamantei, fiind obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 4.524 RON reprezentând drepturi salariale aferente lunilor martie și aprilie 2020, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație la data plății efective, precum și suma reprezentând contravaloarea dobânzii legale calculată la debitul principal de 4.524 RON până la data plății efective a acestuia.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, Înalta Curte împărtășește argumentul primei instanțe în sensul că este întemeiată susținerea reclamantei, membru al CSM, că dispozițiile prin care s-au stabilit drepturile salariale nu îi sunt aplicabile, acestea fiind prevăzute pentru o categorie anume de personal.

Recurentul a invocat faptul că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 3 alin. (4), art. 4 din Legea nr. 153/2017, raportat la art. 1 pct. a din Anexa V la Legea nr. 153/2017, precum și la art. 60 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

Totodată, a susținut că prin dispoziția nr. x/16.03.2020 a Secretarului General al CSM au fost dispuse, printre altele, următoarele măsuri:

"art. 3 - (2) În perioada în care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajații nu beneficiază de sporul pentru condiții de muncă și de diuna de detașare".

A mai arătat că la 18.05.2020 a fost emisă Dispoziția nr. 123 a Secretarului general al CSM, având următorul cuprins:

"(2) În perioada în care își desfășoară activitatea în regim de muncă la domiciliu, angajații nu beneficiază de sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare și de diurna de detașare."

Astfel, a apreciat recurentul că dispozițiile Secretarului General al CSM citate anterior au vizat, sub aspectul stabilirii drepturilor salariale în perioada de referință, întregul personal al instituției, inclusiv membrii CSM, fiind emise atât în calitate de conducător al aparatului propriu de lucru din cadrul Consiliului, cât și în calitate de ordonator de credite.

Susținerile recurentului sunt nefondate, întrucât dispoziția nr. x/16.03.2020 menționată de acesta face referire doar la modalitatea de desfășurare a activității personalului de lucru din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii.

Nici dispoziția nr. 123 a Secretarului general al CSM invocată de recurent nu conduce către o concluzie contrară, având în vedere și faptul că este datată 18 mai 2020, reclamanta solicitând constatarea nelegalității reducerii salariale ce i-a afectat indemnizația aferentă lunilor martie 2020 și aprilie 2020.

În aceste condiții, este corectă concluzia instanței de fond în sensul că nu există niciun act emis de Președintele CSM ori de Secretarul General al CSM prin care să se stabilească reducerea salariului cu sporul pentru condiții de muncă pentru membrii CSM pentru perioada martie - aprilie, astfel că reducerea salarială este nelegală.

A mai susținut recurentul că, în dosarul nr. x/2020, instanța de fond a respins cererea reclamantei A. având ca obiect plata către aceasta a drepturilor salariale de care a fost lipsită în luna mai 2020, astfel că instanța trebuie să dea eficiență efectului pozitiv al puterii relative de lucru judecat.

Cu privire la acest aspect, instanța de control judiciar reține că prin decizia nr. 1895/04.04.2023 a fost admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1041 din 16 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. A fost casată sentința recurată și, în rejudecare, a fost admisă acțiunea reclamantei și obligat pârâtul la plata sumei de 1556 RON reprezentând drepturi salariale aferente lunii mai 2020, suma urmând să fie actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum precum și cu dobânda legală până la data plății efective a acesteia.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 1353 din 7 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinței civile nr. 1353 din 7 decembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 4 mai 2023.