ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 857/2023

Ședința publică din data de 21 decembrie 2023

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 din data de 07 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023, s-a respins solicitarea Procurorului General Adjunct al Republicii din Italia cu privire la persoana solicitată A., iar în temeiul art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, s-a refuzat executărea mandatului european de arestare emis la data de 07.06.2023 de către Procurorul General Adjunct din cadrul Parchetului General al Republicii din Catanzaro Italia.

S-a constatat că persoana solicitată A. a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore începând cu data de 22.11.2023, ora 20:07, iar în temeiul art. 109 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, raportat la art. 28 alin. (3) din Legea nr. 141/2010, s-a solicitat Biroului Național Sirene întreprinderea demersurilor necesare pentru adăugarea unui indicator de validitate la semnalarea din Sistemul Informatic Schengen introdusă de autoritățile din Italia în baza mandatului european de arestare privind pe persoana solicitată A..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin sesizarea formulată în dosarul nr. x/2023 din data de 23.11.2023, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a solicitat luarea măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitată A., având în vedere adresa din data de 21.11.2023 transmisă de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național SIRENE ca urmare a semnalării transmise de către Biroul SIRENE Italia privind mandatul european de arestare din data de 07.06.2023 emis pe numele persoanei solicitate A..

S-a constatat că, din cuprinsul semnalării rezultă că la data de 07.06.2023 autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare pe numele persoanei solicitate A. față de împrejurarea că a fost condamnată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 62, art. 69, art. 112 și art. 628 C. pen. italian.

În fapt, s-a reținut că persoana solicitată A., la data de 12.05.2010, împreună cu alți doi coautori, dintre care unul minor, prin exercitarea de violențe (aplicarea de lovituri cu picioarele și pumnii) asupra persoanelor vătămate B. (gravidă în luna a opta) și C., le-au deposedat de bunuri (lanțuri de aur) pe care le-au smuls de la gâtul acestora și apoi au fugit.

Având în vedere și poziția exprimată de persoana solicitată A., care este cetățean român și a declarat că nu este de acord să execute pedeapsa în statul care a emis mandatul european de arestare, respectiv Italia, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că este incident motivul facultativ de refuz a executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, adică răspunderea pentru infracțiunile pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române. Textul legal nu distinge cu privire la stadiul procesual în care se află dosarul în care s-a emis mandatul european de arestare de către statul solicitant (urmărirea penală, judecată sau executare pedeapsă), precum a susținut reprezentantul Ministerului Public.

Autoritățile judiciare italiene au emis mandatul european de arestare la data de 07.06.2023, întrucât persoana solicitată A. este condamnată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 62, art. 69, art. 112 și art. 628 C. pen. italian, infracțiuni care în C. pen. român au ca și corespondent infracțiunile prevăzute de art. 233 alin. (1) C. pen. și art. 234 alin. (1) lit. g) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) și d) C. pen., sancționate cu pedeapsa închisorii de la 3 ani la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Curtea a reținut că, raportat la împrejurarea că persoana solicitată A. a comis faptele în Italia la data de 12.05.2010, iar potrivit art. 153 C. pen. român raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. român și art. 155 C. pen. român, interpretate prin prisma Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele de care a fost acuzată este de 8 ani, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române, iar hotărârea Curții de Apel Catanzaro, secția I - Italia a fost pronunțată la data de 11.09.2019 în dosarul nr. x/2019, aceasta devenind irevocabilă la data de 25.01.2020, deci ulterior datei de 11.05.2018 când faptele ar fi fost prescrise potrivit legii române.

În legătură cu apărarea persoanei solicitate, în sensul că în speță ar fi incidente și dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 ca motiv de refuz, Curtea nu și-a însușit această argumentație, având în vedere că persoana solicitată a fost reprezentată în Italia de către avocat ales, aspect care reiese din acte, dar și recunoscut de aceasta, și a participat la proces, fiind arestată preventiv aproximativ 2 luni, apoi plasată sub o formă de arest la domiciliu, datorită stării de graviditate.

Pe de altă parte, Curtea a avut în vedere și starea precară de sănătate a persoanei solicitate, grav bolnavă de cancer la sân, având o primă operație chirurgicală, cu recomandarea medicală a unei noi operații, conform înscrisurilor medicale depuse la dosar.

Concluzionând, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că sunt incidente motive opționale de neexecutare, iar pe de altă parte, recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine pe cale incidentală nu este posibilă față de existența motivelor de nerecunoaștere și neexecutare, în condițiile în care persoana solicitată A. a arătat clar că nu dorește executarea hotărârii în România.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11.12.2023, având fixat prim termen de judecată la 19.12.2023.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului din oficiu, precum și poziția persoanei solicitate din ultimul cuvânt au fost redate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 425

1

C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, în limitele și pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Reglementând procedura de executare a mandatului european de arestare, art. 104 din Legea nr. 302/2004 prevede că, după verificarea identității persoanei solicitate și a împrejurării dacă acesteia i s-a comunicat, în copie și în limba pe care o înțelege, mandatul european de arestare și, dacă este cazul, hotărârea de condamnare dată în lipsă, judecătorul legal învestit aduce la cunoștința acesteia drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia. În situația în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, potrivit alin. (7) al aceluiași articol, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia, care se limitează la consemnarea poziției sale față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Potrivit art. 109 raportat la art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, judecătorul legal învestit soluționează cauza prin sentință, iar, în situația în care admite cererea formulată de autoritățile judiciare solicitante, emite de îndată un mandat de arestare, al cărui conținut și ale cărui condiții de executare sunt prevăzute de dispozițiile C. proc. pen.. La luarea hotărârii, judecătorul ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare, verificând, în acest sens, dacă faptele imputate se numără printre cele enumerate de art. 97 din Legea nr. 302/2004, dacă mandatul respectă conținutul și forma prevăzute de art. 87 din actul normativ și dacă, în speță, este aplicabil vreunul dintre motivele obligatorii sau facultative de refuz al executării menționate expres de art. 99 din Legea nr. 302/2004, având, totodată, în vedere și poziția persoanei solicitate cu privire la regula specialității, conform art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 84 și următoarele cu cele ale art. 104 și art. 109 din Legea nr. 302/2004, rezultă că, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia și situațiile ce constituie motive de refuz la predare.

În consecință, în această procedură, instanței îi incumbă obligația verificării efective a motivelor de refuz la predare invocate de persoana solicitată, la evaluarea acestora, ca și a celorlalte condiții prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, urmând a fi avute în vedere toate împrejurările cauzei, astfel cum impun dispozițiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent."

Conform art. 99 alin. (3) și (4) din aceeași lege, "(3) În situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin. (2) lit. c), anterior pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate. Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. În cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 109. (4) În cazul prevăzut la alin. (3), dacă persoana solicitată se află în stare de arest și autoritatea judiciară de emitere întârzie transmiterea documentelor solicitate, dispozițiile art. 104 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. În situația în care autoritatea judiciară de emitere nu transmite documentele prevăzute la alin. (3), în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității."

Înalta Curte constată că prin semnalarea Biroului Național Sirene introdusă de autoritățile judiciare italiene privind mandatul european de arestare emis la data de 07.06.2023 pe numele persoanei solicitate A., s-a solicitat arestarea acesteia în vederea predării către autoritățile italiene pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare (pedeapsa care rămâne de executat fiind de 2 ani, 1 lună și 27 zile închisoare) pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 62, art. 69, art. 112 și art. 628 C. pen. italian.

Totodată, Înalta Curte constată că, fiind audiată de către instanța de fond, persoana solicitată A. a precizat că nu dorește să fie predată autorităților judiciare din Italia și dorește să fie lăsată liberă, dată fiind situația sa familială și de sănătate.

În acest context, instanța de fond a solicitat autorității emitente a mandatului european de arestare, respectiv Parchetului General al Curții de Apel Catanzaro, precum și Ministerului Justiției din Italia să comunice hotărârea de condamnare a numitei A., respectiv sentința pronunțată de Curtea de Apel Catanzaro, secția I -pronunțată la 11.09.2019 prin care a fost anulată (modificată) sentința din 24.11.2017 a Tribunalului Castrovillari, definitivă la 13.04.2021, precum și toate informațiile necesare unei eventuale recunoașteri pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare.

Prin urmare, la data de 27.11.2023, autoritățile judiciare din Italia au comunicat sentința din data de 11.09.2029 pronunțată de Curtea de Apel Catanzaro, secția I -Italia în dosarul nr. x/2019, irevocabilă la data de 25.01.2020 prin care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate A. la pedeapsa de 3 ani închisoare (pedeapsa care rămâne de executat fiind de 2 ani, 1 lună și 27 zile închisoare) pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută de art. 62, art. 69, art. 112 și art. 628 C. pen. italian.

În raport de acest context faptic, având în vedere și poziția exprimată de persoana solicitată A., care este cetățean român și a declarat că nu este de acord să execute pedeapsa în statul care a emis mandatul european de arestare, respectiv Italia, Curtea de Apel Alba Iulia a constatat că este incident motivul facultativ de refuz a executării prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, adică răspunderea pentru infracțiunile pe care se întemeiază mandatul european de arestare s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române, iar textul legal nu distinge cu privire la stadiul procesual în care se află dosarul în care s-a emis mandatul european de arestare de către statul solicitant (urmărirea penală, judecată sau executare pedeapsă).

Or, Înalta Curte reține că, din cuprinsul mandatului european de arestare rezultă că acesta vizează executarea unei pedepse privative de libertate de 3 ani, precizându-se că durata pedepsei care rămâne de executat este de 2 ani, 1 lună și 27 de zile.

Având în vedere că, în speță, mandatul european de arestare a fost emis de autoritățile judiciare italiene în scopul punerii în executare a pedepsei de 3 ani la care a fost condamnată persoana solicitată prin sentința pronunțată de Curtea de Apel Catanzaro, secția I -pronunțată la 11.09.2019 prin care a fost anulată (modificată) sentința din 24.11.2017 a Tribunalului Castrovillari, definitivă la 13.04.2021, ceea ce se verifică în această procedură este prescripția executării pedepsei, iar nu prescripția răspunderii penale. Or, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (13.04.2021), se constată că termenul de prescripție a executării pedepsei de 3 ani aplicată persoanei solicitate de autoritățile judiciare italiene, care, potrivit art. 162 alin. (1) lit. b) C. pen., este de 5 ani, nu s-a împlinit până la acest moment.

Astfel, se constată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004. Prescripția răspunderii penale poate constitui un astfel de motiv de refuz de executare numai în cazul mandatului european de arestare emis în vederea urmăririi penale sau a judecății, iar nu în cazul în care, precum în speță, mandatul european de arestare este emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, obiectul mandatului european de arestare fiind o hotărâre judecătorească definitivă care privește condamnarea persoanei solicitate la o pedeapsă cu închisoarea.

Prin urmare, această împrejurare reținută de către instanța de fond constituie un motiv de nelegalitate de natură a impune reformarea hotărârii pronunțate în aceste condiții și rejudecarea cauzei de către prima instanță, în vederea respectării depline a normelor legale invocate și asigurarea dreptului persoanei solicitate la un dublu grad de jurisdicție.

Totodată, Înalta Curte apreciază eronat raționamentul expus de către instanța de fond în sensul că recunoașterea și executarea hotărârii judecătorești străine pe cale incidentală nu este posibilă față de existența motivelor de nerecunoaștere și neexecutare, în condițiile în care persoana solicitată A. a arătat clar că nu dorește executarea hotărârii în România, întrucât motivul de refuz prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 este unul facultativ și este condiționat de îndeplinirea mai multor cerințe, iar în situația în care sunt întrunite toate condițiile pentru incidența sa, instanța română trebuie să urmeze în mod obligatoriu procedura recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii străine de condamnare, dispunând în final ca pedeapsa ori măsura de siguranță să fie executată în România, nefiind necesar acordul persoanei solicitate pentru executarea pedepsei într-un penitenciar din România. Legea prevede o singură excepție, și anume situația în care autoritatea emitentă nu transmite într-un anumit termen documentele necesare recunoașterii pe cale incidentală a hotărârii străine, caz în care instanța română poate refuza executarea mandatului european de arestare, ipoteză care însă nu se regăsește în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, argumentele invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia fiind întemeiate.

Ca atare, față de necesitatea lămuririi situației juridice a persoanei solicitate A. raportat la considerentele ce preced și în vederea respectării dublului grad de jurisdicție, instanța de control judiciar apreciază că se impune rejudecarea cauzei de către prima instanță.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că se impune admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate sub aspectul soluției dispuse cu privire la cererea de executare a mandatului european de arestare și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță în vederea efectuării unei analize concrete și complete, în care persoana solicitată să beneficieze de toate drepturile și garanțiile unui proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În considerarea acestor exigențe, unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca persoana solicitată să poată beneficia, în mod efectiv, de o cale de atac, conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, cu atât mai mult cu cât procedura ce vizează executarea unui mandat european de arestare este o procedură specială, cu caracter de urgență, ce are consecințe directe, printre altele, și asupra libertății persoanei vizate de mandatul european de arestare.

Pentru aceste motive, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004 și art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, va admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 96 din data de 07 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023, pe care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 1098 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței penale nr. 96 din data de 07 decembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Desființează sentința penală contestată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curții de Apel Alba Iulia.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată, în sumă de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 decembrie 2023.