ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 aprilie 2023

Deliberând asupra conflictului de competență care face obiectul prezentei cauze, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de apel Ploiești sub nr. x/2021/a1.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 30.05.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția lipsei de competență teritorială de soluționare a cauzei de către Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Ploiești, excepție invocată de către inculpații B., G., C. și D..

A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București și a trimis dosarul acestei instanțe de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel Ploiești a reținut următoarele:

Referitor la chestiunea competenței instanței sesizate prin rechizitoriu, s-a arătat că este necesară și primează asupra tuturor celorlalte aspecte care alcătuiesc obiectul camerei preliminare. Competenta judecătorului de camera preliminară coincide cu cea a instanței învestită cu soluționarea fondului, motiv pentru care efectuarea verificărilor asupra actului de sesizare și a actelor de urmărire penală nu poate reveni decât unui judecător care și-a stabilit competența în prealabil.

Referitor la competența teritorială pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, aceasta se realizează în funcție dc criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., text de lege potrivit căruia competența după teritoriu este determinată, în ordine, de locul săvârșirii infracțiunii, locul în care a fost prins suspectul sau inculpații, locuința suspectului sau inculpatului persoană fizica ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta, respectiv locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Prin urmare, competența teritoriala nu este atrasă dacă este întrunit oricare dintre criteriile teritoriale alternativ prevăzute de art. 41 alin. (1), ci trebuie aplicata ordinea de prioritate reglementată de lege.

Ordinea de prioritate menționată nu vizează organele de urmărire penală, aplicându-se, totuși, în caz de sesizări simultane ale acestora, dar se aplică la sesizarea de către parchete a instanțelor, procurorul fiind obligat să o respecte chiar dacă ar sesiza o altă instanță decât cea pe lângă care funcționează, aspect arătat și în doctrina juridică.

Doar interpretarea respectivă permite o corelare între ordinea de preferință prevăzută la alin. (1) și dispozițiile art. 41 alin. (5) referitoare la aplicabilitatea ordinii de prioritate în cazul in care urmărirea penală s-a efectuat cu nerespeciarea acestei ordini.

S-a arătat că dispozițiile art. 41 alin. (1) C. proc. pen. stabilesc o ordine de preferință legală care trebuie respectată cu prilejul sesizării instanțelor judecătorești.

Astfel, în vederea identificării instanței căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența teritorială să judece cauza în procedura camerei preliminare și în primă instanță, s-a constatat că este relevant, cu prioritate, locul săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor, adică locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Observând datele concrete ale speței prin prisma dispozițiilor legale care guvernează competența teritorială a instanțelor, anterior menționate, s-a apreciat că locul săvârșirii faptelor reținute în sarcina inculpaților din prezenta cauza este municipiul București și zona limitrofă acestuia, ceea ce atrage competența Curții de Apel București.

Or, în speță, procurorul de caz a reținut competența Curtii de Apel Ploiești față de faptul ca "una dintre firmele beneficiare își avea sediul social în Prahova" (este vorba despre S.C. P. SRL). Prin urmare, acesta a înțeles să întemeieze competența organului de urmărire penala și a instanței sesizate prin rechizitoriu pe disp. art. 41 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În prezenta cauză, în sarcina majorității inculpaților s-a reținut săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și a infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 C. pen. rap. la art. 308 C. pen.

S-a reținut, în esență, că în perioada 2010-2014, reprezentanții mai multor societăți comerciale (beneficiari) au contractat servicii și lucrări fictive de la 17 firme controlate de inculpatul K., firme care atestau în mod nereal, în totalitate sau parțial, execuția serviciilor sau lucrărilor, iar societățile beneficiare au dispus înregistrarea în contabilitate a documentelor justificative cu consecința păgubirii bugetului de stat, au efectuat fraudulos plățile în contraprestație și, în cele din urmă, și-au însușit sumele de bani pe care inculpatul K. le restituia fizic după perceperea unui comision.

Locul săvârșirii faptelor de evaziune fiscală este locul unde s-a desfășurat activitatea de înregistrare în evidențele contabile a unor facturi fictive sau simularea unor tranzacții comerciale prin interpunerea presupuselor societăți fantomă, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia, și anume municipiul București.

În ceea ce privește infracțiunea de delapidare, conform actului de sesizare, sumele de bani în contraprestație erau transferate fraudulos de plătitorii - beneficiari, prin virament bancar, din propriile lor firme către cele administrate de inculpatul K. și li se restituiau acestora în mod fizic după perceperea unui comision. Drept urmare, locul desfășurării presupusei activități infracționale nu poate fi decât locul unde își aveau sediul social societățile comerciale administrate de inculpați, respectiv municipiul București și zona limitrofă.

De asemenea, toți inculpații persoane fizice trimiși în judecata au avut domiciliul în municipiul București sau județul Ilfov la momentul săvârșirii faptelor reținute în sarcina lor, cu excepția inculpatului O., domiciliat pe raza județului Prahova, cu privire la care procurorul reține că ar atrage competența teritorială a Curții de Apel Ploiești.

În plus, toate cele 17 firme administrate de inculpatul K. sunt persoane juridice cu sediul în București și zona limitrofă. Mai mult decât atât, societățile comerciale beneficiare care au contractat servicii și lucrări de la firmele controlate de inculpatul K. au sediul social în municipiul București sau județul Ilfov.

Așadar, raportat la specificul activității infracționale, se apreciază că actele materiale ce intră în conținutul celor doua infracțiuni imputate inculpaților s-au derulat în raza municipiului București și județului Ilfov, adică in circumscripția teritorială a Curții de Apel București.

Împrejurarea că unul dintre inculpații trimiși în judecată și societatea administrată de acesta își are domiciliul, respectiv sediul în zona județului Prahova nu este de natură să înlăture ordinea de preferință reglementată de art. 41 alin. (1) C. proc. pen.

Deși parchetul nu este obligat de ordinea prevăzută de dispozițiile legale anterior citate, instanța nu are opțiunea de a se declara competentă în funcție de oricare dintre criteriile arătate, fiind ținută să respecte ordinea și, astfel, să se raporteze cu prioritate la locul săvârșirii infracțiunii.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 29.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței teritoriale.

În temeiul art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 50 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești.

În temeiul art. 51 C. proc. pen., a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

Asupra excepției necompetenței teritoriale a Curții de Apel București, judedcătorul de cameră preliminară a observat că, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. pen.:

"Competența după teritoriu este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârșirii infracțiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta;

d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

(2) Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Textul citat stabilește criteriile după care este competentă o instanță de judecată, din punct de vedere teritorial, într-o ordine prestabilită.

În cauza pendinte, inculpatul O. și societatea comercială administrată de acesta, respectiv S.C P. S.R.L., își are sediul social în comuna Albești-Paleologu, județul Prahova. În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul O. a înregistrat în evidența contabilă a societății 6 facturi fictive emise de S.C. Q. S.R.L.

Ca atare, în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost competent teritorial să efectueze urmărirea penală, în condițiile în care inculpatul O. domiciliază pe raza municipiului Ploiești, iar presupusa activitate infracțională s-a desfășurat pe raza județului Prahova.

Or, în această situație, este evident că prima instanță sesizată, respectiv Curtea de Apel Ploiești era competentă să soluționeze cauza.

Împrejurarea că, în această cauză, presupusele activități infracționale sunt descrise ca fiind în raza Curții de Apel București, nu prezintă relevanță juridică, atâta timp cât parchetul și prima instanță sesizată sunt competente.

De altminteri, este real faptul că parchetul avea posibilitatea să aleagă oricare dintre cele două Curți de Apel (Ploiești ori București), competența teritorială fiind alternativă, însă odată sesizată instanța, competența își pierde caracterul facultativ și devine absolută.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că este competentă a soluționa cauza Curtea de Apel Ploiești, motiv pentru care, conform dispozițiilor art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanțe.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte are în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 41 alin. (1) din C. proc. pen., competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: a) locul săvârșirii infracțiunii; b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta; d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia.

Conform art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să o judece, iar potrivit alin. (4) al aceluiași articol, când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâi sesizate.

Aplicând aceste dispoziții, care instituie o ordine de preferință legală în stabilirea competenței teritoriale, Înalta Curte notează că ceea ce trebuie stabilit pentru a fi determinată instanța competentă să soluționeze cauza care îi privește pe inculpații mai sus menționați este locul comiterii infracțiunilor.

Lecturând rechizitoriul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că locul comiterii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații este situat pe raza mun. București, a jud. Ilfov și a jud. Prahova.

Astfel, Înalta Curte constată, printre altele, că la fila x a rechizitoriului se arată că societatea comercială administrată de inculpatul O., respectiv S.C P. S.R.L., are sediul social în comuna Albești-Paleologu, județul Prahova, iar în actul de sesizare s-a reținut că inculpatul O. a înregistrat în evidența contabilă a societății 6 cheltuieli/facturi fictive emise de S.C. Q. S.R.L., prin care s-a creat un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 129.756 RON, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată (6 acte materiale).

Așadar, cum locul comiterii infracțiunilor este situat în raza de competentă a Curților de Apel București și Ploiești, se constată existența, inițial, a unei competențe facultative, conform art. 41 alin. (3) din C. proc. pen., oricare dintre cele două instanțe având vocație în a fi sesizată; însă, în condițiile în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a sesizat mai întâi Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte constată că această din urmă instanță rămâne competentă să soluționeze cauza privindu-i pe inculpați, caracterul facultativ al competenței dispărând la momentul sesizării.

Pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe inculpați în favoarea în favoarea Curții de Apel Ploiești, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații F., M. și N., în cuantum de câte 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

În temeiul aceluiași articol, onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații B., C., D., G., I., J., K. și O., în cuantum de câte 85 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe inculpații A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. și O. în favoarea Curții de Apel Ploiești, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații F., M. și N., în cuantum de câte 340 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpații B., C., D., G., I., J., K. și O., în cuantum de câte 85 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18 aprilie 2023.