ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2510/2023

Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i acorde reclamantei sporul maxim de 15% din salariul de bază calculat de la data de 01.09.2019 și până la semnarea unui act adițional în care se va menționa acest spor conform H.G. nr. 589/2018; a mai solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri echivalente cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță neacordate aferente perioadei 2019-2022, sumă ce se va actualiza cu rata inflației, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data scadenței și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4186/20.06.2022, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1650/15.03.2023, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta B. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În motivare, a susținut că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor din O.U.G. nr. 8/2009 și Legea nr. 153/2017, sens în care a subliniat că sporul de 15% din salariul de bază, pentru condiții vătămătoare de muncă, se aplică tuturor categoriilor de asistenți personali, inclusiv celor neprofesioniști.

În continuare, a mai argumentat că acest spor este unul obligatoriu la nivel național, începând cu data de 30.03.2018. A subliniat că angajatorii au obligația legală de a oferi acest spor tuturor categoriilor de personal care sunt beneficiare ale acestuia, potrivit legii. De asemenea, a evidențiat că această obligație trebuie respectată fără a face discriminări în funcție de zona geografică sau de bugetul anual aprobat de ordonatorii de credite.

Referitor la tichetele de vacanță, recurenta a argumentat că are dreptul de a beneficia de acestea, având în vedere că acest drept este acordat în conformitate cu o lege specială, având o configurație specifică și fiind conferit în condiții expres reglementate.

De asemenea, recurenta a susținut că acordarea tichetelor de vacanță este determinată de efectul forței obligatorii a O.U.G. nr. 8/2009 și că angajatorul nu poate suprima dreptul prevăzut de lege prin nealocarea resurselor bugetare, iar sintagma "pot acorda" din cadrul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 8/2009 se află în contradicție cu "acordă" din alin. (2) al aceluiași articol, în primul caz fiind vizați agenții economici, iar în cel de-al doilea, instituțiile publice.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 13.06.2023, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, și în subsidiar ca nefondat.

Examinând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. la art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Obiectul recursului de față îl constituie decizia civilă nr. 1650/15.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale într-un litigiu de muncă.

Potrivit art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (…) conflictele de muncă și de asigurări sociale (…)".

În consecință, este incident art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", astfel încât hotărârea atacată era definitivă de la data pronunțării și nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac exercitată de recurentă.

Așa fiind, recurenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficiență art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva deciziei civile nr. 1650/15.03.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2023.