ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.11.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2382/2023

HOTĂRÂRE
15.11.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2382/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 30R din 20 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de A.. împotriva deciziei civile nr. 807 din 13 octombrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata I.S.P.E. PROIECTARE ȘI CONSULTANȚĂ S.A.

Împotriva deciziei civile nr. 30R din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, A. a formulat cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2022, prin care a solicitat schimbarea în tot a deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel.

Prin decizia civilă nr. 46 R din 3 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosar nr. x/2022, a fost respinsă cererea de repunere pe rol formulată de către revizuentă, ca nefondată; a fost admisă excepția perimării revizuirii și s-a constatat perimată cererea de revizuire formulată de revizuenta A.. împotriva deciziei civile nr. 30R din 20 ianuarie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata I.S.P.E. PROIECTARE ȘI CONSULTANȚĂ S.A.

Revizuenta A.. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susținerea recursului declarat, recurenta-revizuentă arată că prin încheierea de ședință pronunțată la data de 10.06.2022, instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1). pct. 2 C. proc. civ., acțiunea fiind repusă pe rol în termenul legal de 6 luni.

Contrar celor afirmate de instanță, în sensul că de la data suspendării judecății (10.06.2022) și până la data constatării perimării (03.02.2023) nu a fost efectuat niciun act procedural cu eficiența prevăzută de lege, adică din care să rezulte intenția de a continua judecata, astfel cum impun dispozițiile imperative ale art. 417 C. proc. civ., recurenta-revizuentă susține că a promovat, în perioada de suspendare, recurs împotriva încheierii nr. 22R din 27 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Recusul a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 2411 din 16 noiembrie 2022 în dosarul nr. x/2022

De asemenea, prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 3 la data de 14.12.2022 sub nr. x/2022/al, a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilite în dosarul nr. x/2022, întrucât reclamanta I.S.P.E. a solicitat executorului judecătoresc B. punerea în executare a sentinței civile pronunțate de la fond care îi era favorabilă, în condițiile în care pe rolul instanței se afla cererea de revizuire.

Mai precizează recurenta-revizuentă că executorul judecătoresc a trecut la executarea silită, terțul poprit Trezoreria Sectorului 3 București în data de 05.07.2022, consemnând la dispoziția executorului judecătoresc suma de 163,73 RON prin recipisa de consemnare nr. x, reprezentând cheltuieli de executare.

Potrivit recurentei-revizuente, faptul ca executorul judecătoresc nu a putut pune în executare silită decât suma de 163,75 RON, dovedește că nu a desfășurat niciun fel de activitate în ultimii 9 ani și că nu are în cont sume care să permită plata taxei de timbru.

Recurenta-revizuentă solicită soluționarea cauzei privind excepția netimbrării din motive obiective legate de lipsa surselor de finanțare ca efect al lipsei totale de activitate în ultimii 9 ani, în consens cu prevederile Curții Europeane a Drepturilor Omului care a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale în Cauza Beian împotriva României.

De asemenea, solicită, trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond la instanța de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata S.C. I.S.P.E. PROIECTARE ȘI CONSULTANȚĂ S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților pentru a depune puncte de vedere.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Înalta Curte, analizând recursul declarat, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Articolele 32 și 33 din același act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege, acestea plătindu-se anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Conform art. 197 și art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancțiunea nulității.

În sarcina recurentei s-a stabilit o taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, obligație ce i-a fost comunicată la data de 20 martie 2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

Prin încheierea din camera de consiliu din 3 mai 2023, pronunțată în dosar nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis cererea de acordare facilități la plata taxei judiciare de timbru și a redus taxa de timbru datorată de recurentă, de la suma de 100 RON, la suma de 20 RON.

Încheierea din camera de consiliu din 3 mai 2023, pronunțată în dosar nr. x/2022 a fost comunicată recurentei la 15 mai 2023, așa cum reiese din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar.

Prin raportul întocmit de magistratul-asistent și comunicat recurentei la data de 3 octombrie 2023, astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosar, s-a meționat că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON.

Înalta Curte, având în vedere că recurenta nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, în baza dispozițiilor art. 197, coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta A.. împotriva deciziei civile nr. 46 R din 3 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca netimbrat.

Anulează recursul declarat de recurenta A.. împotriva deciziei civile nr. 46 R din 3 februarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca netimbrat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-12-06
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2562/2023
-a civilă, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă sub nr. x/2016*. Prin decizia civilă nr. 738 din
ÎCCJ 2023-11-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2380/2023
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cauzei. Prin decizia civilă nr. 932/14.02.2021 pronunțată de Curtea de București, secția a III-a civilă în dosa
ÎCCJ 2024-01-16
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 63/2024
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Decizia pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă Prin decizia civilă nr. 62R din data de 12 martie 2021
ÎCCJ 2024-02-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 274/2024
414 din 16 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2022 s-a anulat cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 10 din 11 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea
ÎCCJ 2024-12-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2869/2024
Ședința publică din data de 11 decembrie 2024 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de revizuire Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă în data d
Sursă