ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2313/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2023
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă la data de 19 martie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE (MApN) și CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MAPN, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care:
- să se constate fapta ilegală săvârșită de pârâți prin care nu i s-a acordat dreptul cu privire la, Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri "/SOSP (Ordinul "Meritul Militar"/OMM), exprimat în sumă de bani în procent de 20% din cuantumul pensiei sale militare de stat, începând cu 17 februarie 2018, prima zi în care a dobândit calitatea de pensionar militar, respectiv a devenit eligibil pentru dreptul menționat;
- pârâtul să fie obligat să-i asigure dreptul cu privire la "Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri", calculat ca procent de 20% din cuantumul pensiei sale militare de stat, începând cu 17 februarie 2018, prima zi în care a dobândit calitatea de pensionar militar, respectiv a devenit eligibil pentru dreptul menționat;
- pârâții să fie obligați ca sumele de bani aferente dreptului cu privire la "Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri" să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și cu dobânda legală aferentă sumelor respective, dobânda care se va calcula începând cu aceeași dată 17 februarie 2018 până la data plății efective;
- pârâtele să fie obligate, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 220/2022 din 21 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet Specializat în litigii de muncă și asigurări sociale a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Casei de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, invocată de reclamant.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Apărării Naționale, invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, prin întâmpinare și, în consecință, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, precum și cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..
Prin decizia civilă nr. 2629 din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021 a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 220 din 21 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a MAPN.
Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat revizuire, înregistrată la 12 decembrie 2022 sub dosar nr. x/2022, prin care a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) cu pct. 1 și 5 din C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a deciziei atacate, respectiv admiterea apelului și a capetelor de cerere din apel.
Prin decizia civilă nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2629 din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/2021.
Împotriva acestei decizii, revizuentul A. a formulat recurs, iar în cadrul memoriului formulat a susținut că, în cadrul procesului nr. 1055/42/2022, completul de judecată de la Curtea de Apel Ploiești a soluționat în fond cererea de revizuire și a pronunțat decizia nr. 844/25.04.2023.
Având în vedere că cererea de revizuire a fost soluționată la fond, revizuentul apreciază că calea corectă de atac este apelul, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
În acest context, solicită instanței să constate că dispozițiile menționate nu fac distincție între căile de atac, respectiv nu specifică că ar trebui să fie numai căi extraordinare de atac, ci doar "căile de atac", apelul fiind tot o cale de atac, dar ordinară și cum, hotărârea revizuită a urmat procedura în fond și apel, rezultă că și hotărârea dată asupra revizuirii, trebuie să urmeze aceeași procedură în fond și apel. În plus, cererea de revizuire este o cale extraordinară de atac, iar decizia pronunțată nu mai poate fi atacată cu o "nouă cerere de revizuire", pentru că altfel nu s-ar mai încheia procesul.
Tot în același context, se invocă și dispozițiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ., care specifică foarte clar că recursul este calea de atac dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, or revizuentul nu a cerut revizuirea pentru hotărâri potrivnice, deci nu putea să exercite calea de atac a recursului.
Intimatul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE a depus, la 20 septembrie 2023, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
Recurentul a depus, la 16 octombrie 2023, răspuns la întâmpinarea intimatului, prin care a solicitat înlăturarea susținerilor acestuia ca fiind nefondate.
La termenul din 2 noiembrie 2023, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului și, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor argumente:
Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2629 din 13 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 220 din 21 februarie 2022 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă - Complet Specializat în litigii de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimații pârâți Ministerul Apărării Naționale și Casa de Pensii Sectorială a MAPN, ce avea ca obiect acordarea unor drepturi bănești referitoare la pensia militară de stat.
Astfel, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (2) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziții "nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs".
Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., la art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".
În speța de față, se constată că obiectul cererii de recurs îl constituie decizia Curții de Apel Ploiești, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 5 C. proc. civ., context în care se reține că sunt incidente dispozițiile art. 513 alin. (5) din același Cod, potrivit cărora, "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită".
În aceste condiții, aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ. impune concluzia că decizia civilă nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă nu poate fi supusă recursului, deoarece este definitivă.
In consecință, este incident art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive (...) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", astfel încât, hotărârea atacată era definitivă de la data pronunțării și nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea extraordinară de atac a recursului exercitată de recurentă.
Așadar, caracterul definitiv al hotărârii împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs este determinat de dispozițiile legale enunțate anterior, motiv pentru care, în aplicarea art. 513 alin. (5), raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este inadmisibil.
În acest context, se reține că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurentul-reclamant A. nu poate fi primită și nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită și, ca urmare a admiterii excepției se va respinge ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 844 din 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MAPN și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2023.