ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2132/2023

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București la 11 iulie 2018 reclamanta A. a solicitat instanței obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 114.546,72 USD, reprezentând pretenții.

Printr-o cerere completatoare reclamanta a solicitat instanței obligarea pârâtei și la plata sumei de 2.818.893,75 USD reprezentând contravaloarea comisionului de succes, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 105.708,52 USD.

Prin sentința civilă nr. 2859 din 9 octombrie 2019 Tribunalul București admite excepția necompetenței sale teritoriale și declină competența în favoarea Tribunalului Bacău.

Prin sentința civilă nr. 35 din 19 februarie 2020 Tribunalul Bacău, la rândul său, admite excepția necompetenței sale teritoriale și declină cauza în favoarea Tribunalului București, constată conflict negativ de competență, sesizând Înalta Curte de Casație și Justiție pentru regulator de competență.

Prin decizia nr. 708 din 25 martie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău.

Prin sentința civilă nr. 171 din 26 mai 2021 Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și completată. A obligat pârâta la plata către reclamantă a următoarelor sume, cu titlu de debit: 114.546,72 USD, în echivalent în RON la data plății, din care 111.137,24 USD, reprezintă debit principal, iar 3.410,48 USD penalități de întârziere, calculate de la data scadenței facturilor neachitate și până la data ultimei notificări de punere în întârziere comunicată prin executor judecătoresc, precum și la plata penalităților de întârziere care vor fi calculate și percepute până la data achitării integrale a debitului; 2.020.780,25 USD, cu titlu de debit principal, în echivalent în RON la data plății, reprezentând comision de succes datorat de pârâtă în temeiul art. 5.3 din contractul de consultanță nr. x/2015 față de încheierea de către pârâtă a contractului de facilitate credit cu investitorul C. SE, sumă la care se adaugă și penalitățile contractuale de întârziere, de 0,05% pe zi de întârziere aplicate la suma întârziată la plată și calculate conform art. 5.5 din contractul de consultanță nr. x/2015, de la data scadenței facturii emise pentru acest comision și până la data achitării integrale a debitului. A respins capătul de cerere vizând contravaloarea comisionului de succes solicitat și penalitățile aferente în raport de contractul de facilitate credit încheiat de pârâtă cu D., E., ca neîntemeiat. A obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, constând în taxă judiciară de timbru de 106.741,73 RON (8.812,25 RON taxă timbru datorată pentru cererea inițială și admisă în întregime și 97.929,48 RON, datorată pentru cererea completatoare și admisă în proporție de aproximativ 75%) și onorariu avocat redus (față de admiterea în parte a acțiunii), în cuantum de 6.000 euro, în echivalent RON la data plății.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2022 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a reținut, în cursul dezbaterilor referitoare la probe "că reprezentantul pârâtei F. poate pune concluzii în apel, iar prin încheierea de ședință din 23 martie 2022 acest reprezentant este asimilat martorului în condițiile art. 321 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 584/2022 din 3 iunie 2022 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă respinge ca nefondat apelul reclamantei A.; admite apelul pârâtei B. S.A., modifică în parte sentința fondului în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 USD și accesoriile aferente, ca nefondat. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii și a încheierilor de ședință din 26 ianuarie 2022, 23 martie 2022 și 18 mai 2022 declară recurs reclamanta A., solicitând instanței casarea încheierilor și a deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

Recurenta reclamantă precizează că înțelege să conteste decizia curții de apel sub aspectul soluției de respingere a apelului său și de admitere a apelului pârâtei cu consecința schimbării, în parte, a sentinței în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 USD.

Motivele de recurs invocate de recurentă sunt întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., în esență fiind următoarele:

Recurenta invocă încălcarea dispozițiilor art. 9, art. 14, art. 22 și art. 255 alin. (1) C. proc. civ. atunci când se referă la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, prin decizia recurată instanța de apel a precedat la schimbarea naturii juridice a contractului încheiat între părți, fără a pune în discuția contradictorie această chestiune, reținând că, în esență, Contractul de consultanță împrumută în cea mai mare parte caracteristicile unui contract de intermediere, prin raportare la clauzele contractului.

Prin raportare la alte clauze ale contractului instanța de apel reține, în mod greșit, contractul de consultanță ar împrumuta caracteristici ale contractului de comision.

Un alt aspect relevat vizează interpretarea greșită dată de către instanța de apel, efectelor Notificării de reziliere emisă de intimata-pârâtă în 16 mai 2018, înscris pe care și-au construit apărări de fond ambele părți.

În raport de cele învederate, instanța de apel, fără ca acest aspect să facă obiectul dezbaterilor dintre părți și fără ca măcar să pună în discuția contradictorie a părților, a ales să schimbe cauza încetării contractului de consultanță, calificând-o drept o revocare de mandat și refuzând să mai facă vreo analiză a legalității și temeiniciei motivelor exprimate chiar de pârâtă, atât prin Notificarea de reziliere emisă la 16 mai 2018, cât și prin apărările formulate în fața instanței.

Recurenta consideră că instanța de apel a încălcat atât principiul disponibilității (art. 9 C. proc. civ.), cât și principiul contradictorialității (art. 14 C. proc. civ.), decizia recurată fiind rezultatul unei greșite exercitări a rolului activ al judecătorului (art. 22 C. proc. civ.), împrejurare care atrage nulitatea deciziei recurate.

Circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt și susținerile care vizează încălcarea dispozițiilor art. 255 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora probele trebuie să fie admisibile conform legii și să conducă la soluționarea procesului.

Autoarea căii de atac consideră că soluția de admitere a apelului pârâtei se fundamentează, printre altele, pe dovezi inadmisibile, în raport de dispozițiile legii de procedură civilă.

De asemenea, susține recurenta, instanța de apel, prin încheierea de ședință din 26 ianuarie 2022, deși a respins cererea pârâtei privind audierea, în calitate de martor, a domului F., prin aceeași încheiere instanța a dispus ca reprezentantul legal al pârâtei să fie audiat în această calitate cu ocazia dezbaterilor pe fond, reținându-se prin încheierea de ședință din 23 martie 2022 că "dl. F. este asimilat martorului, în condițiile art. 321 C. proc. civ. (...)".

Or, dispozițiile C. proc. civ. nu reglementează posibilitatea "audierii" reprezentantului legal al uneia dintre părțile din proces și cu atât mai puțin posibilitatea ascultării acestuia în calitate de martor, având în vedere interdicția prevăzută de art. 315 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cu atât mai mult în contextul în care recurenta susține că s-a opus solicitării pârâtei de audiere, în această calitate, a reprezentantului său legal.

Din această perspectivă, recurenta consideră că au fost încălcate dispozițiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., împrejurare care atrage nulitatea atât a încheierilor de ședință atacate, cât și a deciziei recurate.

Nelegalitatea încheierii prin care a fost admisă "proba" cu "depoziția" reprezentantului legal al intimatei este însoțită și de nelegalitatea încheierii de dezbateri, în care a fost audiat, fără respectarea regulilor privitoare la depunerea jurământului, același reprezentant - martor și fără ca acesta să-și însușească, prin semnătură, declarația dată în fața instanței.

Un alt argument al recurentei, în dezvoltarea motivului de recurs care vizează încălcarea normelor de procedură, se referă la valorificarea de către instanța de apel a concluziilor unei expertize extrajudiciare depusă de către intimata pârâtă la dosarul cauzei cu câteva zile înainte de ultimul termen de judecată.

Susține recurenta că, deși s-a opus administrării ca probă a acestei expertize, iar instanța de apel a consemnat faptul că nu reprezintă o probă, menționându-se că a fost primit la dosar ca și înscris, cu toate acestea, valorifică concluziile acestui raport în considerentele deciziei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta, invocă, încălcarea dispozițiilor art. 1266 C. civ., mai exact, greșita calificare a contractului de consultanță; aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1481 C. civ. în ansamblul prevederilor Contractului de consultanță și încălcarea dispozițiilor art. 1267 C. civ., greșita aplicare a dispozițiilor art. 1268 alin. (3) și a art. 1269 alin. (1) C. civ. în contextul demersului de interpretare a Contractului de consultanță.

Recurenta apreciază, în esență, că instanța de apel a calificat greșit Contractul de consultanță și a nesocotit voința părților atunci când a reținut că respectivul contract împrumută caracteristici ale Contractului de comision, natura sa fiind în realitate cea a unui contract de intermediere ocazională. Susține că instanța de apel nu a înțeles care sunt obligațiile asumate de reclamantă și de ce aceasta era îndreptățită la plata comisioanelor solicitate.

Intimata pârâtă depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

După primirea și înregistrarea recursului Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus întocmirea raportului cu privire la admisibilitatea în principiu a acestuia, raport care ulterior a fost comunicat părților, iar în ședința de filtru din 14 iunie 2023 recursul a fost admis în principiu, fixându-se termen în ședință publică în vederea soluționării.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Recurenta A. a formulat o cerere de chemare în judecată a intimatei pârâte B. S.A. întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, solicitând obligarea acesteia din urmă la plata unor sume de bani reprezentând obligații contractuale neexecutate.

Se solicită, potrivit cererii inițiale, obligarea la plata contravalorii facturilor și a penalităților aferente, iar ulterior, prin cererea completatoare, a fost solicitată și obligarea pârâtei la plata unei sume reprezentând onorariu de succes.

Pretențiile recurentei reclamante izvorăsc din contractul de consultanță nr. x/2015 încheiat cu intimata pârâtă și din actele adiționale ulterioare.

Recurenta reclamantă își fundamentează întreaga argumentație având în vedere acest contract de consultanță, natura juridică a acestuia și efectele juridice produse, pornind de la voința părților astfel cum a fost exprimată în cuprinsul contractului.

Raționamentul logico-juridic al recurentei, inclusiv tezele probatorii susținute, s-au bazat pe natura juridică a acestui contract de consultanță astfel cum a fost înțeles de către recurentă și căruia i-a fost dat eficiență juridică în raporturile contractuale cu pârâta.

Recurenta reclamantă dezvoltă acest raționament atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel.

Intimata-pârâtă se apără, prin întâmpinările depuse la fond ori apel, precum și prin motivele de apel formulate, pornind de la această realitate factuală și juridică astfel cum a fost construită de către recurentă.

Niciodată pe parcursul procesului intimata-pârâtă nu a contestat natura juridică a contractului, dimpotrivă invocă excepția de neexecutare a contractului de consultanță și rezilierea acestui contract potrivit unei notificări unilaterale emise la 16 mai 2018.

Instanța de fond, dând eficiență principiului disponibilității părților, soluționează cererea de chemare în judecată în aceste limite, considerentele sentinței pronunțate cuprinzând argumente juridice în concordanță cu susținerile părților pe care le analizează, pornind de la contractul de consultanță, de la voința părților astfel cum a fost exprimată în acest contract.

Instanța de apel redă în extenso considerentele din sentința de la fond, motivele de apel regăsite în cererile de apel formulate de ambele părți, toate fiind centrate pe contractul de consultanță nr. x/2015.

În aceste limite instanța de apel era obligată a soluționa căile de atac cu care a fost învestită, să respecte efectul devolutiv al apelului și limitele acestei devoluțiuni, determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță (cauza și obiectul cererii de chemare în judecată nu poate fi schimbată în apel).

Din cuprinsul încheierii din 18 mai 2022, dată la care a avut loc ședința publică în care părțile au pus concluzii pe fond, nu poate fi anticipată intenția ulterioară a instanței cu privire la calificarea naturii juridice a contractului, deși se poate observa exercitarea unui adevărat rol activ al instanței în această fază a dezbaterilor prin interpelările formulate.

Instanța de apel în considerentele ulterioare, procedează prioritar la stabilirea naturii juridice a contractului încheiat de părți reținând că acest contract împrumută în cea mai mare parte caracteristicile unui contract de intermediere astfel cum a fost definit de art. 2096 din C. civ.

Reține instanța de apel și faptul că acest contract împrumută și caracteristicile contractului de comision astfel cum este definit de art. 2043 și art. 2051 din C. civ.

Pornind de la această calificare și dând eficiență efectelor juridice născute din textele legale invocate, instanța de apel își construiește întregul raționament logico-juridic pe care își întemeiază soluția pronunțată.

Recalificarea contractului de consultanță ca fiind un contract de comision ce împrumută caracteristici și de la contractul de intermediere, recalificarea notificării de reziliere ca fiind de fapt o revocare a mandatului acordat de intimată recurentei cu privire la negociere, excedează cadrului procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată, aspect necontestat de către pârâtă prin apărările formulate, încălcându-se astfel limitele efectului devolutiv al apelului, limite determinate de ceea ce s-a supus judecății în prima instanță.

Susținerile intimatei din întâmpinare în sensul că stabilirea naturii contractului de consultanță și a cauzei de încetare a acestuia nu ar sta la baza soluției, nu pot fi reținute.

Astfel, după ce instanța de apel stabilește natura juridică a contractului, făcând trimitere la textele de lege aplicabile potrivit noii calificări juridice, pornind de la această calificare sunt expuse considerentele cu privire la dreptul recurentei reclamante de a pretinde și obține un onorariu de succes.

Instanța de apel precizează că "trebuie stabilită natura juridică a obligațiilor asumate prin acest contract, pentru că numai în funcție de natura lor juridică poate fi apreciată atât îndeplinirea lor cât și contraprestația care se cuvine pentru îndeplinirea obligaților (...)", ceea ce va determina în mod evident o soluție diferită de cea a instanței de fond cu privire la acest capăt de cerere, urmare a greșitei calificări a contractului.

Rolul activ al judecătorului este un principiu fundamental al procesului civil care însă trebuie exercitat în anumite limite stabilite chiar de legiuitor.

Potrivit art. 22 alin. (2) C. proc. civ., în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, judecătorul este îndreptățit, cu privire la situația de fapt și de drept pe care părțile le invocă, să ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare (...).

Un alt aspect circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte urmează a-l reține se referă la încălcarea dispozițiilor art. 255 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului".

În cauză, instanța de apel își fundamentează soluția și pe declarația reprezentantului legal al intimatei-pârâte, dl. F. pe care refuză să îl audieze în calitate de martor apreciind că există o incompatibilitate a acestuia, având în vedere interdicția prevăzută de art. 315 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Deși constată această incompatibilitate, instanța de apel, potrivit încheierii din 23 martie 2022, acordă reprezentantului legal al intimatei statutul de martor "asimilat" și dând eficiență dispozițiilor art. 321 C. proc. civ. dispune îndepărtarea acestuia din sală pe timpul audierii martorilor încuviințați.

Măsura îndepărtării reprezentantului legal din sala de judecată este lipsită de eficiență în condițiile în care acestuia i s-a acordat cuvântul "pentru a-și exprima punctul de vedere ca reprezentant statutar al societății" la un termen ulterior, respectiv cel din 18 mai 2022.

Reprezentantul legal al societății, în această calitate, avea doar dreptul de a pune eventual concluzii orale, alături de avocatul ales, însă instanța de apel a procedat la o veritabilă audiere a acestuia în ședința din 18 mai 2023.

Mai mult, instanța de apel pe parcursul declarațiilor acestuia adresează o serie de interpelări, solicitându-i să facă precizări cu privire la investiția B. S.A., reprezentantul legal conformându-se solicitărilor instanței.

Instanța de apel a acordat valoarea unei veritabile declarații de martor susținerilor reprezentantului legal al intimatei, în considerentele deciziei regăsindu-se parte din această declarație.

În aceste condiții, reținând depoziția unei persoane care nu putea fi audiată în calitate de martor, persoană care nu a depus jurământul cerut de lege și nu a semnat declarația pe care a dat-o, decizia instanței de apel este rezultatul încălcării formelor de procedură care atrag sancțiunea nulității.

Referitor la critica privind valorificarea concluziilor unei expertize extrajudiciare depusă de intimata-pârâtă la dosarul cauzei, probă la administrarea căreia recurenta s-a opus, invocând inadmisibilitatea acesteia, și aceasta este întemeiată.

Raportul de expertiză contabilă extrajudiciară depus la dosar de către intimata-pârâtă, la administrarea căruia apelanta-reclamantă s-a opus invocând excepția de inadmisibilitate, a fost avut în vedere de către instanța de apel, deși precizează că respectivul raport a fost primit ca înscris, nu ca și probă învederând obligația instanței de a primi la dosar toate înscrisurile pe care pârțile înțeleg să le depună.

Expertul contabil care a întocmit acest raport de expertiză realizează o comparație între modelul financiar propus de către recurenta A. și cel elaborat de G., ajungând în final la concluzia că primul model financiar nu ar fi condus la obținerea finanțărilor dorite de către intimata B. S.A.

Instanța de apel valorifică totuși această probă reținând în considerente că există diferențe între cele două modele financiare, în condițiile în care la dosarul cauzei nu se regăsește modelul financiar despre care intimata pretinde că a stat la baza convingerii investitorilor să acorde finanțarea.

Având în vedere cele reținute mai sus, constatând că sunt fondate criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, că caseze decizia atacată și să trimită cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Instanța supremă apreciază că nu este afectat interesul bunei administrări a justiției prin trimiterea la aceeași instanță de apel, contrar solicitărilor recurentei în acest sens.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu va fi analizat câtă vreme vizează fondul cauzei, Înalta Curte constatând încălcarea de către instanță a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv pentru care a și dispus măsura casării cu trimitere spre o nouă judecată.

Întrucât intimata-pârâtă nu a formulat recurs, intrând astfel în puterea lucrului judecat dispoziția cu privire la obligarea pârâtei la plata facturilor (debit principal și penalități de întârziere) instanța de apel va proceda la rejudecarea apelurilor doar în privința capătului de cerere privind acordarea comisionului de succes în sumă de 2.020.780,25 dolari americani echivalent în RON și accesoriile aferente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierilor de ședință din 26 ianuarie 2022, 23 martie 2022 și 18 mai 2022 și a deciziei nr. 584/2022 din 3 iunie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează încheierile și decizia atacate și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 octombrie 2023.