ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2016/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2020, la 25.02.2020, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea care se va pronunța, să fie reinstituită la locul de muncă în condiții adecvate cu toate drepturile de rigoare bazate pe calitățile sale, cu plata daunelor morale și plata cheltuielilor de judecată.

La 12.03.2020, reclamanta a formulat o cerere precizatoare prin care a învederat că solicită instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 450.000 RON și o pensie lunară de 2.400 RON pe lună, pe durata vieții, reprezentând daunele morale și financiare suferite.

Prin sentința civilă nr. 1188/17.02.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca neîntemeiată.

A fost definitivat onorariul avocat din oficiu la valoarea finală totală de 940 RON.

În baza art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat, reprezentând onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 4722 din 6 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat anularea acesteia.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 26.04.2023, care a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., excepția tardivității recursului și excepția nulității recursului pentru lipsa motivelor de nelegalitate.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la 16 mai 2023, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

La 24 aprilie și 11 mai 2023, recurenta-reclamantă a depus la dosar note de ședință, reprezentând motive suplimentare de recurs.

Înalta Curte, făcând aplicarea dispozițiilor art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., a luat în examinare cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, pe care o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Potrivit art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind "conflictele de muncă și de asigurări sociale".

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. statuează că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

Astfel, acțiunea, introdusă pe rolul instanțelor la 25.02.2020, are ca obiect anularea deciziei de concediere și reintegrarea salariatei la locul de muncă în condiții adecvate cu toate drepturile de rigoare bazate pe calitățile sale, cu plata daunelor morale, fiind dedus judecății un conflict de muncă.

În acest sens, art. 214 din Legea nr. 62/2011 prevede că hotărârile prin care se soluționează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului, iar dispozițiile art. 274 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii statuează că "hotărârile pronunțate în fond sunt definitive".

Cum textele de lege anterior evocate exclud dreptul la recurs în litigiile de muncă, rezultă că decizia instanței de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 274 Codul Muncii.

În aceste condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., fiind definitivă de la pronunțare, situație în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Având în vedere soluția ce se va pronunța, instanța supremă constată că nu se mai impune soluționarea excepțiilor tardivității și nulității recursului, invocate de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 4722 din 6 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 4722 din 6 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.