ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1876/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la 15 septembrie 2014 sub dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele B. și C., a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. x/01.06.2011 și obligarea pârâtelor în solidar la plata sumei de 209.313 RON, reprezentând contravaloarea investiției realizate de reclamantă la imobilul în cauză, precum și a chiriei achitate fără a beneficia de folosința spațiului închiriat.

Prin sentința civilă nr. 1524 din 5 iulie 2022, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. și C..A obligat reclamanta la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată către cele două pârâte, la plata sumei de 3068 RON, cheltuieli de judecată către pârâta B. și la plata sumei de 3067,5 RON cheltuieli de judecată către pârâta C..

Cheltuielile avansate de stat, ca urmare a acordării ajutorului public judiciar în forma reducerii taxelor de timbru, în favoarea reclamantei, au rămas în sarcina statului.

Prin decizia nr. 524/A-COM din 22 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2014 a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1524 din 5 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a I-a civilă în dosarul nr. x/2014, fiind obligată apelanta la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii.

În argumentare se susține că instanța de apel a făcut aplicarea greșită a art. 1426-1428 C. civ. de la 1864.

În acest sens, recurenta arată că obiectul recursului nu îl constituie reaprecierea probelor în sensul stabilirii vreunei alte situații de fapt, ci greșita interpretare de către instanțe a textelor legale aplicabile în speță.

În acest context, recurenta arată că în cazurile în care locatarul este tulburat în folosința sa prin exercitarea de către un terț a unui drept asupra imobilului, intervine răspunderea locatorului pentru pierderea sau reducerea folosinței, chiar dacă dreptul invocat nu este confirmat în justiție. În acest caz, chiriașul are dreptul de a cere rezilierea contractului și obligarea la plata daunelor-interese, care sunt stabilite contractual de către părți ca fiind contravaloarea investiției realizate de către societatea reclamantă.

În acest sens, recurenta susține că a dovedit faptul că a efectuat lucrările de investiții reclamate prin raportul estimativ de expertiză cu privire la întinderea și contravaloarea lucrărilor efectuate de aceasta.

De altfel, nici chiar pârâtele nu neagă faptul că au fost realizate aceste lucrări asupra imobilului închiriat și că s-au făcut amenajări necesare unei activități specifice profesionale, de brutărie și, ca urmare a acestor lucrări s-au acordat autorizațiile pentru desfășurarea activității respective, lucrările realizate existând și în prezent, aspect ce a determinat și starea generală a imobilului raportat la momentul închirierii.

Astfel, trecerea lucrărilor efectuate în proprietatea locatorului fără niciun fel de despăgubire s-ar fi produs în ipoteza în care contractul ar fi fost dus la bun sfârșit, iar societatea reclamantă ar fi putut să folosească imobilul în scopul pentru care l-a închiriat și ar obținut profitul aferent, art. 14 lit. b) din Contract prevăzând obligația locatorului de a asigura "liniștita folosință a spațiului".

În această situație, la sfârșitul perioadei contractuale, îmbunătățirile ar fi rămas câștigate imobilului, fără vreo pretenție de despăgubire, dar când societatea reclamantă a trebuit să-și întrerupă activitatea în decembrie 2013, fără posibilitatea reluării activității, recurenta apreciază că cele două pârâte trebuie să răspundă, pe tărâm contractual, cel puțin pentru restituirea contravalorii investiției efectuate de reclamantă.

Prin întâmpinările depuse la 4 mai 2023, intimatele au invocat excepția nulității recursului, întrucât memoriul de recurs vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, recurenta solicită înlăturarea susținerilor ca fiind nefondate și admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație Justiție la data de 10 martie 2023.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 6 iulie 2023, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La termenul din 28 septembrie 2023, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs; motivele de nelegalitate sunt prevăzute limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3). care se referă la motivele de ordine publică, precum și în situația alin. (2), în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate solicita atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Referitor la acest motiv de recurs recurenta consideră că în cauză au fost aplicate greșit art. 1426-1428 C. civ. de la 1864, întrucât în cazurile în care locatarul este tulburat în folosința sa prin exercitarea de către un terț a unui drept asupra imobilului, intervine răspunderea locatorului pentru pierderea sau reducerea folosinței, chiar dacă dreptul invocat nu este confirmat în justiție, situație în care chiriașul are dreptul de a cere rezilierea contractului și obligarea la plata daunelor-interese, care sunt stabilite contractual de către părți ca fiind contravaloarea investiției realizate de către societatea reclamantă.

În acest sens, recurenta susține că a dovedit faptul că a efectuat lucrările de investiții reclamate prin raportul estimativ de expertiză cu privire la întinderea și contravaloarea lucrărilor efectuate de aceasta.

Contrar aprecierilor recurentei că prin criticile menționate este vizată încălcarea normelor de drept material, în realitate aceste susțineri se referă la modul de interpretare a clauzelor contractuale și a probelor administrate, iar nu la ipotezele legale prevăzute de motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În consecință, deși a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile recurentei nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care ar fi fost încălcate norme de drept material prin decizia atacată.

Prin criticile enunțate recurenta urmărește în realitate o nouă evaluare a situației de fapt, fie interpretarea probatoriului, chestiuni care nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală a recursului, în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie a hotărârii atacate.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat critici care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Sancțiunea nulității recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față din moment ce, așa cum s-a arătat, recurenta nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat la simpla afirmare a netemeiniciei deciziei atacate.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, nefiind o cale de atac de reformare, ci o cale extraordinară de atac prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Pentru considerentele arătate, reținând că în speță nu s-au identificat nici motive de ordine publică, Înalta Curte constată, în conformitate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 524/A-COM din 22 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. și B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2023.