ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1855/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017**/a1, reprezentanții reclamatei DGRFP Iași au solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului A. - administrator statutar al debitoarei falite S.C. B. S.R.L. pentru prejudiciul patrimonial produs creditorului bugetar în sumă de 8.802.199 RON.

Prin sentința civilă nr. 124/2022 din 2 martie 2022, Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului DGRFP Iași, invocată de pârât prin întâmpinare, precum și cererea formulată de reprezentanții reclamatei DGRFP Iași, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta D.G.R.F.P Iași.

Prin încheierea din 23 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei civile înregistrată pe rolul Curii de Apel Iași sub nr. x/2017**/a1, privind cererea de apel formulată de reclamanta D.G.R.F.P Iași împotriva sentinței civile nr. 124/2022 din 2 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență conform art. 169 din Legea nr. 85/2014, intimat fiind pârâtul A., până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Împotriva încheierii din 23 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă a declarat recurs reclamanta D.G.R.F.P Iași.

Prin cererea de recurs, formulată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 si 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru continuarea judecății cauzei.

În raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța nu prezintă "motivele pe care se întemeiază" hotărârea dată în sensul cerut de legiuitor, hotărârea fiind nemotivată.

Astfel, instanța de judecată reține doar că măsura suspendării "poate influența soluția din cauza de față", concluzie ce se impune a fi sancționată cu casarea atâta vreme cât legiuitorul obligă instanța să argumenteze cu aspecte clare și certe în ce măsură "dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți", nicidecum în ce măsura "poate".

Așadar, instanța nu a motivat în fapt soluția dată, rezumându-se la invocarea formală a dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ceea ce nu echivalează cu motivarea potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. ultima teză, care prevede că "hotărârea va cuprinde ... motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", dispoziții legale a căror nerespectare conduce la pronunțarea unei hotărâri nemotivate și nelegale ce se impune a fi sancționată cu casarea, conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În lumina situației de fapt și de drept existentă în cauză, recurenta apreciază incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susținând că instanța a dispus suspendarea judecății cauzei cu ignorarea împrejurării că nu are nicio relevanță în prezenta cauză modalitatea în care va fi soluționată plângerea penală referitoare la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, dar și cu ignorarea obiectului cererii deduse judecații, instanța fiind învestită în prezenta cauza cu analiza îndeplinirii condițiilor pentru aplicarea art. 169 alin. (1) lit. a), b), c), d) și h) din Legea nr. 85/2014, față de fostul administrator statutar a S.C. B. S.R.L..

Atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență se impune a fi soluționată de instanța de judecată în sensul analizării faptelor săvârșite de fostul administrator care au contribuit la starea de insolvență a debitorului în raport cu dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Potrivit situației de fapt, starea de insolvabilitate a debitoarei constatată de judecătorul sindic prin sentința prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței nu este decât urmarea unei gestiuni necorespunzătoare a societății. Această situație de încetare a plăților a prejudiciat creditorul bugetar prin imposibilitatea încasării creanțelor scadente.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., temei de drept al încheierii, se arată că instanța de judecată a apreciat în mod greșit că soluția definitivă ce urmează a fi pronunțată în speță depinde în totalitate de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. x/2022, făcând astfel o aplicare greșită a dispozițiilor evocate.

Așadar, în cauza dedusă judecații, instanța este învestită cu analiza legalității și temeiniciei cererii pentru stabilirea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere, exclusiv în lumina situației de fapt și de drept existentă la data formulării cererii, în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014 "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere/și sau supraveghere din cadrul societății".

Așadar, stabilirea răspunderii personale, în temeiul art. 169 din Legea nr. 85/2014, nu depinde în niciun fel de hotărârea judecătorească definitivă ce se va pronunța în dosarul nr. x/2022 având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, cele două cauze neaflându-se într-un raport de interdependență, acestea reprezentând două proceduri distincte, independente, reglementate de legiuitor separat, fără a se exclude una pe alta.

În acest context, se susține că legiuitorul instituie, la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cerința existenței unei dependențe procesuale între litigiul ce urmează a se pronunța și litigiul ce determină măsura suspendării. Per a contrario, dacă o astfel de dependență procesuală nu există, atunci nu se justifică măsura suspendării judecății, asemeni prezentei cauze.

Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Acumularea unor încălcări de aceeași natură, cu privire la durata procedurii și a măsurilor dispuse, trebuie în mod special evitată. În aprecierea caracterului rezonabil, trebuia avut în vedere, pe lângă complexitatea cauzei, totodată și comportamentul părților. În prezenta cauză, față de condițiile specifice ale acesteia, menținerea măsurii suspendării duce la întreruperea cursului normal al justiției, paralizându-se judecata acțiunii civile și, având în vedere, prioritar, interesul soluționării cauzei, solicită instanței de recurs constatarea că instanța de apel nu a demonstrat interdependența dintre cele două cauze și, casând hotărârea, să se rețină aspectul că nu există un temei justificat, în contextul arătat, pentru întreruperea cursului judecății.

De asemenea, este obligatoriu ca măsura suspendării judecații, cu consecința întârzierii soluționării pe fond a cauzei, să nu prejudicieze părțile.

Având în vedere că suspendarea judecații cauzei este un incident procesual care influențează cursul normal al dezbaterilor, recurenta apreciază că în speță, prin întreruperea pe o perioada nedeterminată a judecății, organul fiscal din prezenta cauza este prejudiciat.

Suspendarea judecării cauzei are consecințe negative în ceea ce privește recuperarea creanțelor statului, prejudiciind în mod direct bugetul general consolidat al statului, ținând seama de cuantumul deosebit de mare al obligațiilor de plata pe care S.C. B. S.R.L. le datorează bugetului.

Pentru aceste considerente, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

În cauză, nu s-a formulat întâmpinare de către intimatul-pârât.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 30.03.2023, constatând întrunite condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului către părțile cauzei, pentru a se depune punctele de vedere asupra acestuia, astfel cum prevede art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 11.05.2023 a fost admis în principiu recursul.

La termenul din data de 28 septembrie 2023, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a luat în examinare recursul și a reținut următoarele:

Recursul este întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că, deși recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., criticile invocate cu privire la neîndeplinirea condițiilor legale pentru dispunerea măsurii suspendării în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din același cod, vizează încălcarea normelor de procedură, prin urmare vor fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

În motivarea suspendării cauzei, instanța a reținut că, prin ordonanța nr. 519/P/2019, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași la data de 27.03.2020, s-a dispus efectuarea urmăririi penale fată de suspectul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. Ulterior, la data de 13.05.2021, prin ordonanța nr. 519/P/2019 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul lași s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă conținuată, în modalitatea de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. (c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., raportat la numărul de facturi din care rezultă achiziții fictive înregistrate în evidența contabilă și jurnale de cumpărări.

Prin Ordonanța din data de 24.02.2022 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus preluarea dosarului nr. x/2019 de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, fiind înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași la data de 24.02.2022 sub nr. x/2022.

Prin încheierea atacată s-a apreciat de către instanță că soluția ce urmează a se pronunța în dosarul penal nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași poate influența soluția din cauza pendinte, motiv pentru care, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., s-a dispus măsura suspendării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel.

Înalta Curte constată că, atât stadiul procesual cât și obiectele celor dosare avute în vedere în ceea ce privește măsura suspendării, sunt diferite.

Astfel, dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel se află în faza urmăririi penale și are ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, în timp ce dosarul în care a fost dispusă suspendarea are ca obiect soluționarea apelului formulat de reclamanta D.G.R.F.P Iași împotriva sentinței civile nr. 124/2022 din 02 martie 2022 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017 având ca obiect atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvență (art. 169 Legea nr. 85/2014), intimat fiind pârâtul A..

Prin urmare, analiza legalității cererii de suspendare trebuie să raporteze atât la stadiul celor două dosare cât și la obiectele acestora.

Astfel cum s-a menționat, dosarul penal are ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de C. pen., în timp ce dosarul pendinte este un dosar civil prin care se urmărește tragerea la răspundere a pârâtului pentru intrarea în insolvență a societății în care a avut calitatea de administrator, temeiul legal fiind art. 169 din Legea insolvenței nr. 85/2014.

În consecință, pe lângă stadiul procesual diferit în care se află cele două dosare, soluția ce se va pronunța în dosarul penal nu poate influența soluția din dosarul pendinte având în vedere că răspunderea penală în cauză vizează aspecte diferite față de răspunderea civilă.

Raportat la aceste considerente, se rețin ca fiind fondate criticile recurentei -reclamante prin care a susținut că încheierea atacată este nelegală întrucât cele două cauze nu se află într-un raport de interdependență, fiind vizate proceduri distincte, independente, reglementate de legiuitor separat, fără a se exclude una pe alta.

Având în vedere că s-au aplicat greșit dispozițiile de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. privind luarea măsurii suspendării judecății, aceasta fiind dispusă nelegal de curtea de apel, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte, va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă D.G.R.F.P. IAȘI împotriva încheierii din 23 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A., va casa încheierea atacată și va trimite cauza pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă D.G.R.F.P. IAȘI împotriva încheierii din 23 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât A..

Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2023.