ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.09.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1684/2023

HOTĂRÂRE
20.09.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1684/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SATU MARE și CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI - COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună anularea hotărârii nr. 43123/25.07.2022 emisă de Comisia Centrală de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice București; obligarea pârâtei CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SATU MARE să emită o nouă decizie de pensionare și să procedeze la recalcularea pensiei, prin adiționarea la baza de calcul a veniturilor prevăzute în adeverința nr. x/29.08.2017 și completarea la aceasta nr. x/29.08.2017, emise de S.C. B. S.A. Baia Mare Sucursala Satu Mare și să plătească reclamantei diferențele bănești rezultate în urma recalculării pensiei conform titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 310/LMA din 10 mai 2018, pronunțată în dosar nr. x/2018 de Tribunalul Satu Mare, rămasă definitivă la 01.10.2018; să se constate refuzul nejustificat al CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE PRIN COMISIA CENTRALĂ DE CONTESTAȚII, cât și tardivitatea emiterii hotărârii nr. 43123/25.07.2022 adică peste 3 ani, în urma "examinării" contestației nr. 5965/19.02.2019; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 929/LMA din 29 decembrie 2022, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă, precum și a cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 611/A/2023 din 8 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 929/LMA din 29 decembrie 2022, pronunțate de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. x/2022.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă solicită casarea deciziei civile nr. 611/A/2023 din 8 mai 2023 a Curții de Apel Oradea și a sentinței civile nr. 929/LMA din 29 decembrie, întrucât ambele hotărâri judecătorești îi încalcă dreptul constituțional prevăzut de art. 41 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) din Constituția României, raportat la prevederile art. 47 alin. (2) și la art. 52 alin. (1) și alin. (3) din Constituția României și recalcularea și valorificarea corespunzătoare a perioadelor lucrate conform adeverinței nr. x/29.08.2017, emise de S.C. B. S.A. Baia Mare Sucursala Satu Mare pentru perioada 01.07.1975-01.08.1975; adeverinței nr. x/29.08.2017, emise de S.C. B. S.A. Baia Mare Sucursala Satu Mare pentru perioada 01.10.1977-20.09.1997; adeverinței nr. x/29.08.2017, emise de S.C. B. S.A. Baia Mare Sucursala Satu Mare pentru perioada 15.10.1980-01.11.1980.

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea de către intimata-pârâtă Casa Județeană de Pensii Satu Mare a prevederilor art. 13 din Regulamentul Comisiei de Contestații București.

Recurenta-reclamantă se consideră nedreptățită prin aceste hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu cât a avut câștig de cauză prin sentința civilă nr. 310/LMA din 10 mai 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Satu Mare rămasă definitivă și irevocabilă, reprezentând titlu executoriu, pe care intimatele-pârâte refuză să îl pună în executare, respectiv în aplicare.

Potrivit recurentei-reclamante, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, potrivit cărora, la determinarea punctajelor anuale, se au în vedere și sporurile cu caracter permanent, dovedite prin adeverințe eliberate de unitățile unde era angajată persoana care a solicitat pensia, iar conform prevederilor art. 78 alin. (4) din Legea nr. 19/2000 modificată, punctajul asiguratului se calculează la nivelul salariilor brute realizate, pentru care s-au plătit asigurări.

Recurenta-reclamantă susține și că, potrivit celor trei adeverințe, a achitat pentru veniturile suplimentare, pe toată perioada stipulată, contribuțiile pentru asigurări sociale conform prevederilor art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 57/1974 privind retribuirea după cantitatea și calitatea muncii fără nicio discriminare privind natura acestora.

De asemenea, recurenta-reclamantă precizează că, în raport de decizia nr. 19/17.10.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 824/22.11.2011, adeverințele fac dovada plăților privind inclusiv contribuțiile suplimentare pentru asigurările sociale din perioadele respective.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

Cererea a fost comunicată intimatei-pârâte CASA NAȚIONALĂ DE PENSII PUBLICE BUCUREȘTI la 25 iulie 2023, iar intimatei-pârâte CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SATU MARE la 26 iulie 2023.

La 31 iulie 2023, intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SATU MARE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în secundar, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 31 august 2023.

La 11 septembrie 2023, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat anularea întâmpinării ca tardiv formulată, a anexat înscrisuri.

Înalta Curte, pronunțându-se cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 494, raportat la art. 482 și la art. 248 C. proc. civ., asupra excepției inadmisibilității recursului invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și acesta presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ. în art. 457.

În speță, reclamanta a învestit instanța cu o cerere în materia asigurărilor sociale.

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j

3

), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Pe de altă parte, potrivit art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, împotriva hotărârilor prin care au fost soluționate pe fond cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizații și pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar conform alin. (2) "Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Așadar, raportat la dispozițiile legale sus-evocate, decizia civilă nr. 611/A/2023 din 8 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, împotriva căreia s-a declarat prezentul recurs, este o hotărâre definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel cum este menționat și în dispozitivul acesteia.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII SATU MARE.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 611/A/2023 din 8 mai 2023, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-13
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 309/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă la 19.
ÎCCJ 2023-02-09
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 274/2023
Ședința publică din data de 9 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărâre
ÎCCJ 2024-01-23
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 84/2024
la verificarea competenței sale, a constatat că, din perspectiva dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu art. 141 lit. b) și art. 142 alin. (1) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, este competentă gener
ÎCCJ 2024-11-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2739/2024
Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024 După deliberare, asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin contestația înregistrată la Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de
ÎCCJ 2024-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3887/2024
Ședința publică din data de 17 septembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ca
Sursă