ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1665/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă la 8 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B. și prin administrator special C., a chemat în judecată pârâții D. S.R.L., E. și F. S.R.L. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună rezilierea în integralitate a contractului de închiriere nr. x/2003 și a actului adițional nr. x/2004, cu privire la întreg imobilul Hotel din București, str. x, începând cu 1 ianuarie 2018; obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata sumei de 873.396,39 euro, cu titlu de daune-interese, ca urmare a rezilierii contractului nr. x/2003 din culpa locatorului (art. 19 din contract); cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 17 septembrie 2018, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a VI-a Civilă a Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018*.

Prin încheierea de ședință din 1 noiembrie 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea de suspendare a judecății cauzei formulată de pârâta D. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 382 din 14 februarie 2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței pronunțate a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin administrator special și prin administrator judiciar B..

Prin decizia civilă nr. 329 din 24 februarie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin administrator special și prin administrator judiciar B., ca nefondat, și a obligat reclamanta la plata sumei de 17.398,04 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator special și prin administrator judiciar B., solicitând instanței să caseze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă a indicat în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susține că a fost încălcată puterea de lucru judecat a deciziei nr. 1712 din 24 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, întrucât această decizie a tranșat și aspectul imposibilității analizei obligațiilor A. S.R.L. de către instanțele de drept comun, acestea urmând a fi analizate de către judecătorul sindic în cadrul dosarului de insolvență nr. w/2017.

Apreciază că au fost încălcate regulile de procedură privind competența materială și că intimata-pârâtă nu poate invoca în fața instanțelor de drept comun apărări/drepturi pe care nu le-a putut obține în procedura insolvenței.

Autoarea căii de atac susține că prin sentința nr. 2154/2020 a judecătorului sindic, pronunțată în dosarul nr. x/2017, menținută prin decizia nr. 175/2015 a Curții de Apel București, s-a reținut că recurenta nu datorează chirii ulterior deschiderii procedurii insolvenței, astfel că nu poate fi primită motivarea din decizia recurată în sensul că recurenta ar fi în culpă pentru neexecutarea totală a obligațiilor, și s-a mai reținut culpa continuă a intimatei-pârâte pentru neexecutarea obligației de a pune la dispoziție un imobil apt de a fi folosit.

Se mai arată că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, deoarece a refuzat să judece, în sensul că nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor și apărărilor recurentei, încălcând dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., și a respins proba cu expertiză tehnică în construcții solicitată de recurentă în apel.

Recurenta susține că nu au fost corect analizate excepția de neexecutare și reaua-credință a intimatei, care a intenționat să ascundă neîndeplinirea obligațiilor prin transferuri succesive de proprietate și nu au fost avut în vedere procesul-verbal de constatare a stării de fapt întocmit de BEJ G. și nici actele din procedura insolvenței.

Autoarea căii de atac apreciază că i s-a creat o situație defavorabilă în propria cale de atac, deoarece curtea de apel a acordat prioritate dispozițiilor Legii nr. 307/2006 față de prevederile contractului, pe care le-a interpretat greșit, și a ignorat drepturile câștigate prin sentința nr. 2154/2020 a judecătorului sindic care a reținut că nu se datorează chirie.

Se susține că decizia recurată nu este motivată deoarece cele reținute de curtea de apel sunt în contradicție cu motivele de apel.

Cererea de recurs a fost comunicată intimaților-pârâți la 28-30 iunie 2021, iar la 28 iulie 2021 intimata-pârâtă D. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității recursului și excepția inadmisibilității motivelor de recurs referitoare la modul de apreciere asupra probelor, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante la 24 august 2021, iar aceasta a depus răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 23 februarie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet de filtru, s-a dispus comunicarea raportului și li s-a pus în vedere părților că pot formula punct de vedere cu privire la raport.

Recurenta-reclamantă și intimata-pârâtă D. S.R.L. au depus puncte de vedere la raport.

La 14 iunie 2023, recurenta-reclamantă a depus cerere de renunțare la recursul declarat, întrucât între părți a intervenit contractul de tranzacție autentificat cu nr. x/16.05.2022 și că, la aceeași dată, intimata-pârâtă D. S.R.L. a solicitat să se ia act de cererea de renunțare la judecată.

Prin încheierea din 15 iunie 2022, a fost respinsă excepția tardivității, a fost admis în principiu recursul și s-a dispus prorogarea discutării cererii de renunțare la judecarea recursului formulată de recurenta-reclamantă.

La 7 decembrie 2022, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator special, a depus concluzii scrise prin care a solicitat să se ia act de faptul că renunțarea la judecată produce efecte numai cu privire la capătul 2 de cerere și a solicitat ca recursul să se judece în contradictoriu cu intimații E. și F. S.R.L., cu privire la petitul principal al acțiunii.

Prin încheierea din 7 decembrie 2022, cauza a fost amânată în vederea încheierii unei tranzacții și cu intimatul E..

Prin încheierea din 1 martie 2023 s-a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La 28 aprilie 2023, recurenta-reclamantă, prin adminstrator special, a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei; a arătat că a încheiat cu intimații-pârâți F. S.R.L. și E. tranzacția autentificată nr. x, pe care a depus-o la dosar în xerocopie, și că înțelege să renunțe la judecarea prezentului recurs.

În temeiul dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, față de cererea de renunțare la calea de atac a recursului formulată de recurenta-reclamantă, constată următoarele:

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum și de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. și constă în faptul că părțile pot determina nu numai existența procesului, respectiv declanșarea acestuia și libertatea de a-i pune capăt, dar și stabili cadrul procesual.

Așadar, principiul disponibilității cuprinde și posibilitatea părților de a efectua acte de dispoziție, acestea fiind desistarea (renunțarea reclamantului), achiesarea și tranzacția judiciară.

Atât renunțarea la judecată, cât și la dreptul subiectiv pretins sunt acte de dispoziție care provin de la reclamant.

Achiesarea la hotărâre este reglementată de dispozițiile art. 463-464 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre constă în renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în speța dedusă judecății, recurenta-reclamantă a încheiat contractul de tranzacție cu intimata-pârâtă D. S.R.L., autentificat sub nr. x din 16 mai 2022 de Biroul Notarilor Publici Asociați H., depus la dosarul cauzei la 14 iunie 2022 - filele x, respectiv contractul de tranzacție încheiat cu intimații-pârâți F. S.R.L. și E., autentificat sub nr. x din 3 aprilie 2023 de Biroul Individual Notarial I., depus la dosarul cauzei la 28 aprilie 2023 - filele x. Prin cererea depusă la 28 aprilie 2023, recurenta-reclamantă a arătat expres că înțelege să renunțe la calea de atac a recursului declarat.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de achiesarea recurentei-reclamante la decizia civilă nr. 329 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurentei-reclamante A. S.R.L., prin administrator special C. și prin administrator judiciar B., la decizia civilă nr. 329 din 24 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.