ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1647/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1647/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 19 septembrie 2023
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea civilă nr. 11/PI/CC din 10 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a fost anulată ca netimbrată cererea petentului A. de strămutare a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Timiș.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs petentul A..
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 30 mai 2022.
La data de 27 iulie 2022 au fost înregistrate notele de ședință formulate de intimata B. S.A., prin care s-a invocat inadmisibilitatea recursului.
Prin încheierea din 18 octombrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a fost suspendată judecarea recursului în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., încheierea fiind comunicată părților la 15 noiembrie 2022.
La data de 19 iunie 2023 grefierul desemnat a întocmit Referatul asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea, conform art. 420 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Prin urmare, s-a fixat termen de judecată pentru repunerea cauzei pe rol în vederea verificării incidenței perimării la data de 19 septembrie 2023.
Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția perimării cererii de recurs, reținând următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ. "Părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia".
Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite în condițiile impuse de lege, în ordinea și cu respectarea termenelor legale sau stabilite de judecător, părțile fiind obligate să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind finalizarea acestuia.
Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni" iar, potrivit alin. (2) "termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".
De asemenea, în acord cu art. 417 C. proc. civ., "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes."
Perimarea este sancțiunea procedurală care intervine în cazul în care nu este respectată cerința de a exista continuitate între actele de procedură și constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găsește, ca urmare a rămânerii în nelucrare, din vina părții, timp de 6 luni.
În plus față de rolul sancționator, perimarea are și natura juridică a unei prezumții de desistare, care reiese din lipsa de stăruință a părților în soluționarea cauzei.
Perimarea operează de drept în momentul întrunirii condițiilor prevăzute de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., respectiv rămânerea în nelucrare a cauzei pentru o perioadă de cel puțin 6 luni și vina părții, instanța putând să o constate și din oficiu, potrivit art. 420 alin. (1) C. proc. civ.
Termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură, care nu a mai fost urmat, din vina părții, de alte acte de procedură, în scopul continuării judecării cauzei, acest moment fiind reprezentat, în speță, de data pronunțării încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei.
Notează astfel, Înalta Curte, că judecata prezentului recurs a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2022, ce a fost comunicată recurentului la data de 15 noiembrie 2022, acesta fiind informat asupra măsurii suspendării judecății.
Așa fiind, încheierea de ședință din 18 octombrie 2022 reprezintă ultimul act de procedură întocmit în cauză, în sensul art. 416 alin. (2) C. proc. civ.
Se constată că, de la momentul dispunerii suspendării, respectiv 18 octombrie 2022, dosarul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de 6 luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de întrerupere, în sensul îndeplinirii de către părți a unui act de procedură în vederea judecării procesului ori de suspendare a cursului perimării, în condițiile art. 417 - 418 C. proc. civ.
Prin urmare, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi constatată perimarea cererii de recurs.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 416 alin. (1) și (2) și art. 421 din același cod, va constata perimat recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii civile nr. 11/PI/CC din 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii civile nr. 11/PI/CC din 10 mai 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 septembrie 2023.