ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.06.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1568/2023

HOTĂRÂRE
21.06.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1568/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 21 iunie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 08.12.2022, reclamanții A., B. și C., prin Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA, au chemat în judecată pârâtele Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA și R.N.P. ROMSILVA - Administrația Parcului Național Buila Vânturărița R.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtele la încadrarea acestora, având calitatea de tehnician silvic, în condiții speciale de muncă, începând cu 16.12.2019 sau, pentru salariații angajați ulterior acestei date, începând cu data angajării lor; a mai solicitat obligarea pârâtei R.N.P. ROMSILVA - Administrația Parcului Național Buila Vânturărița R.A. să încheie acte adiționale la contractele individuale de muncă ale acestor salariați, în sensul modificării, începând cu data de 16.12.2019, a condițiilor de muncă, din normale în speciale, iar pentru cei angajați ulterior acestei date, începând cu data angajării lor, și obligarea pârâtelor la plata contribuției suplimentare de asigurări sociale, în cuantum de 8%, aferentă condițiilor speciale de muncă, începând cu 16.12.2019, iar pentru salariații angajați ulterior acestei date, începând cu data angajării lor și în continuare, pe toată durata desfășurării muncii în condiții speciale.

Prin sentința civilă nr. 895/20.02.2023, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, de litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că reclamanții, membri de sindicat, au domiciliul pe raza jud. Vâlcea și sunt salariați ai pârâtei R.N.P. ROMSILVA - Administrația Parcului Național Buila Vânturărița R.A., și, raportat la dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, aceștia nu pot fi decât membri ai unui sindicat, entitate care, potrivit legii, poate fi membru al federației sindicale. Instanța a arătat că nu este incidentă decizia nr. 1/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat, în interesul legii, că instanța competentă în soluționarea conflictelor individuale de muncă, în cazul acțiunilor formulate de sindicat în numele membrilor săi, este cea de la sediul sindicatului reclamant, în considerarea calității procesuale active pe care acesta o dobândește potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011, întrucât pentru membrii sindicatului putea acționa doar sindicatul, în temeiul dispoziției legale menționate, nu însă și federația, aceasta putând avea cel mult calitate de mandatar, în temeiul art. 83 C. proc. civ. Prin urmare, a apreciat că instanța competentă teritorial este cea de la domiciliul sau locul de muncă al reclamanților persoane fizice.

Astfel învestit, prin sentința civilă nr. 1297/19.05.2023, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Această instanță a reținut că, deși art. 41 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 stabilește că federația sindicală este o formă de asociere a sindicatelor, prin art. 1 din statutul federației reclamante s-a prevăzut că membrii sindicatelor care au constituit federația devin membri ai federației, iar potrivit art. 4 alin. (2) din același statut, federația poate formula acțiuni în justiție în numele membrilor săi, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Astfel, a stabilit că este incidentă decizia nr. 1/2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, instanța sesizată inițial fiind competentă, ca instanța în circumscripția căreia își are sediul federația reclamantă.

Constatând existența conflictului negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, pentru următoarele considerente:

Cererea de chemare în judecată a fost formulată de Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA, în numele și pentru membrii de sindicat indicați în tabelul anexă, astfel că aceștia au calitate de reclamanți.

Nu se poate reține calitatea procesuală activă a federației pe temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, întrucât această dispoziție legală prevede expres că organizațiile sindicale pot introduce acțiuni în justiție în numele membrilor lor, însă membrii sindicatului sunt doar angajați, conform art. 1 lit. w) din Legea nr. 62/2011; așadar această prevedere nu se aplică și federației, care se poate constitui doar din sindicate, potrivit art. 41 alin. (2) din aceeași lege.

Prin urmare, apare ca fiind contra legii mențiunea regăsită în partea finală a art. 1 din statutul Federației Sindicatelor din Silvicultură SILVA, iar decizia nr. 1/21.01.2013 în care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în interesul legii, asupra calității procesuale active a organizației sindicale în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și asupra competenței teritoriale în judecarea unor astfel de acțiuni, nu este incidentă într-un dosar în care nu sindicatul este entitatea care a inițiat demersul judiciar.

Cum între părți s-a declanșat un litigiu de muncă, sunt aplicabile art. 269 alin. (1) din Codul muncii și art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora conflictele de muncă se soluționează de tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Luând act că, la data învestirii instanței, reclamanții aveau domiciliul în jud. Vâlcea și erau angajați ai pârâtei R.N.P. ROMSILVA - Administrația Parcului Național Buila Vânturărița R.A., al cărei sediu este pe raza aceluiași județ, Înalta Curte constată că, prin prisma dispozițiilor legale evocate, competența teritorială aparține Tribunalului Vâlcea; în acest sens, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va fi emis regulatorul de competență.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1537/2023
Ședința publică din data de 20 iunie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 10.11.2
ÎCCJ 2023-11-23
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2528/2023
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 08.12.2022 sub nr. x/2022, reclamanta Federația Sindicatelor
ÎCCJ 2023-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2582/2023
Ședința publică din data de 6 decembrie 2023 Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclaman
ÎCCJ 2023-09-20
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1700/2023
iri, în condiții speciale de muncă, începând cu data de 16.12.2019 sau, pentru salariații angajați ulterior datei de 16.12.2019, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă respectiv; 2. obligarea pârâtei REGIA NAȚIONALĂ A PĂD
ÎCCJ 2023-11-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2501/2023
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023 Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 08.12.2022, Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, în numele membrilor de sindicat A
Sursă