ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 998/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin la data de 12.02.2021, sub numărul x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B. și C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună repunerea părților în situația anterioară semnării promisiunii de vânzare cumpărare nr. x/10.05.2013 privind construcția hală industrială în suprafață de 240 mp, situată în Comuna Șimian, județul Mehedinți, în sensul obligării pârâților la restituirea sumei de 42.000 euro. Prin cererea reconvențională formulată în cauză, pârâții au solicitat obligarea reclamantului la restituirea construcției hală industrială în suprafață de 240 mp, din Comuna Șimian, județul Mehedinți, precum și să se constate inexistența dreptului reclamantului la restituirea sumei de 42.000 euro.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința nr. 53 din 18.02.2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii reconvenționale. A fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. și C.. Au fost obligați pârâții să restituie reclamantului suma de 42.000 euro reprezentând contravaloare hală industrială ce a constituit obiectul promisiunii de vânzare cumpărare nr. x/10.05.2013. A fost respinsă cererea reconvențională. Au fost obligați pârâții către reclamant la plata sumei de 6685 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia nr. 112/2022 de la 24 martie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâții B. și C. împotriva sentinței civile nr. 53 din 18.11.2021, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei nr. 112/2022 de la 24 martie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a declarat recurs pârâta B., invocând incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susține că motivarea contradictorie se naște din oferirea argumentelor de respingere a novației, ca operațiune juridică de natură contractuală prin care părțile sting o obligație veche și o înlocuiesc cu o obligație nouă, dar reținerea implicită a dreptului reclamantului de a primi aparentul preț, cu atât mai mult cu cât Curtea reține și expune fără dubiu că susținerile pârâților sunt reale, că suma de 42.000 de Euro nu a fost remisă și plătită/numărată anterior perfectării promisiunii, ci dimpotrivă, este o parte din creanța inițială de 72.000 de Euro pe care S.C. D. o avea împotriva acestora, pe care A. le-a opus-o. O eventuală repunere a părților în situația anterioară încheierii promisiunii 629 din 10 mai 2013 echivalează cu o renaștere parțială a datoriei către S.C. D., nicidecum către reclamantul A., față de care instanța de apel reține că nu este cel care a achitat efectiv prețul, ci este cel care le-a opus și a depus parte din datoria veche pe care pârâții o aveau către S.C. D.. Consideră că atâta vreme cât aparentul preț de 42.000 de Euro, corect reținut de Curte a fi fost menționat formal, nu a fost remis de persoana fizică, ci reprezintă parte din datoria pârâților către persoana juridică, respingând incidența novației în speță, se realizează o motivare contradictorie. O altă critică potențial a atrage incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. o constituie expunerea vastă făcută de Curtea de Apel față de pretinsul motiv de apel legat de temeiul juridic apreciat ca incident în cauză, ceea ce, în opinia recurentei reprezintă o motivare străină de aspectele cu care instanța a fost învestită. Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că pe calea motivelor de apel a invocat greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 1554 C. civ. alin. (1) teza finală, însă Curtea nu face niciun fel de referire la aceste prevederi, ci dimpotrivă, apreciază că pârâții au la dispoziție o acțiune în revendicare imobiliară, dând ocrotire juridică reclamantului prin faptul păstrării bunului predat de aceștia, încălcând dispozițiile invocate. În continuare, prezintă, pe larg, istoricul contractual generator de litigii între părțile de față, preluând susținerile cererii de chemare în judecată și arată că o eventuala repunere a părților în situația anterioară încheierii promisiunii 620 din 10 mai 2013 echivalează cu o renaștere parțială a datoriei către S.C. D., nicidecum către reclamantul A..

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât C. a formulat, în termen legal, întâmpinare la recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 112 din 24.03.2022, pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, prin care și-a exprimat punctul de vedere, în sensul admiterii căii de atac. Intimatul-reclamant A. a formulat în termen legal întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului. Recurenta-pârâtă B., în termen legal, a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în analiza argumentelor și excepției invocate pe cale de întâmpinare, respingerea excepției nulității recursului și cenzurarea apărărilor invocate de către intimatul reclamant, care nu sunt susținute de probatoriul administrat și de conținutul actelor încheiate în formă autentică ale căror părți sunt. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. În cadrul criticilor fundamentate pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a argumentat un motiv de apel inexistent, legat de temeiul de drept eronat indicat de reclamant. Este adevărat că prin cererea de apel pârâta nu a criticat recalificarea de către prima instanță a temeiului de drept al acțiunii (din art. 1254 C. civ. în art. 1554 C. civ.), ci a arătat, dimpotrivă, că operațiunea recalificării a fost corect realizată, corespunzând faptelor deduse judecății. Cu toate acestea, instanța de apel a argumentat pe larg în sensul corectitudinii recalificării, iar raționamentul dedus din prevederile art. 22 alin. (4) C. proc. civ. nu conține niciun viciu. Existența acestor considerente - corecte, dar străine de calea de atac formulată - nu afectează însă legalitatea deciziei recurate, atât timp cât cazul de casare a cărui incidență poate fi pusă în discuție, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sancționează numai situația când hotărârea cuprinde numai considerente străine cauzei. Or, de vreme ce decizia atacată cu recurs a tratat și motivele de apel dezvoltate prin memoriul depus la dosar, nu se poate reține cazul de nelegalitate invocat. Tot sub cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se invocă în cererea de recurs existența unor considerente contradictorii, respectiv reținerea că în speță nu a avut loc o novație la momentul încheierii promisiunii autentificate de vânzare a halei și respectiv a declarației autentificate din aceeași zi și în același timp a concluziei că rezoluțiunea promisiunii nu a condus la renașterea creanței societății D., ci a dat naștere obligației promitenților cumpărători de a primi prețul plătit, deși acesta nu fusese achitat efectiv, cum a reținut Curtea de apel, ci el a constat în stingerea datoriei vânzătorilor față de societatea menționată, al cărei unic asociat era promitentul cumpărător. Aceste dezlegări nu sunt contradictorii, astfel că motivul de recurs este nefondat. Împrejurarea că în speță nu a avut loc o novație este lipsită de relevanță față de aprecierea cu privire la efectele rezoluțiunii promisiunii de vânzare. În speță, aplicând art. 1554 C. civ. faptelor dovedite, instanța de apel a reținut corect că pârâta a primit în contul prețului de 42.000 euro convenit pentru hala industrială a cărei vânzare a promis-o împreună cu soțul său stingerea propriei obligații (în limita a 42.000 euro din 72.000 euro) pe care o avea la acel moment față de terțul D.. Din această perspectivă este lipsit de relevanță care era relația dintre creditorul obligației stinse concomitent cu plata prețului de 42.000 euro (societatea menționată, al cărei unic asociat era reclamantul intimat, debitorul obligației de plată a prețului), atât timp cât nici unul dintre aceștia (societatea D. sau intimatul reclamant) nu a contestat stingerea parțială a datoriei de 72.000 euro. În consecința acestei operațiuni juridice, desființarea cu efecte retroactive a promisiunii de vânzare și solicitarea reclamantului de repunere a părților în situația anterioară atrag după sine și restituirea către acesta a prețului convenit și achitat odată cu încheierea promisiunii, conform art. 1554 C. civ. De aceea, nu există o contradicție între constatarea instanței de apel în sensul că nu a avut loc o novație (dezlegare necriticată în prezentul recurs) și statuarea în sensul că restituirea prestațiilor presupune și restituirea prețului primit. Totodată, odată ce părțile au acceptat stingerea obligației pârâților de plată a sumei de 42.000 euro (din 72.000 euro) către D. ca efect al depunerii creanței în contul prețului vânzării promise, desființarea retroactivă a promisiunii de vânzare îi pune pe promitenții cumpărători în situația de a restitui prețul către cumpărător, intimatul reclamant. Firește, în aceste coordonate, în măsura prețului vânzării halei (42.000 euro) obligația pârâților Brezoi de plată către D. s-a stins, ca efect al convenției încheiate cu intimatul reclamant. Critica întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. privește soluția dată cererii reconvenționale, recurenta pârâtă susținând greșita aplicare a art. 1554 alin. (1) C. civ. privitor la restituirea prestațiilor, atunci când instanța de apel a arătat că pârâții au calea acțiunii în revendicare pentru a obține restituirea halei a cărei vânzare nu s-a încheiat. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că promisiunea de vânzare (desființată cu efect retroactiv prin rezoluțiune, prin hotărâre judecătorească definitivă) nu a cuprins și obligația pârâților de transmitere a proprietății către reclamantul promitent cumpărător, astfel încât este corectă aserțiunea instanței de apel în sensul că restituirea prestațiilor nu cuprinde și restituirea imobilului. Mai observă instanța de apel că art. 1554 C. civ. a fost temeiul unic și explicit al cererii reconvenționale (astfel cum rezultă din această cerere - fila x la Judecătorie), astfel încât un alt fundament juridic al cererii pârâților nu putea fi valorificat de instanțe, cu atât mai puțin direct în etapa apelului, cu nesocotirea prevederilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ. De aceea, restituirea bunului ce nu a fost transmis prin promisiunea rezoluționată nu se putea dispune în cauza de față în temeiul art. 1554 alin. (1) C. civ., chestiune dezlegată corect de instanțe. Observând că celelalte chestiuni expuse în cererea de recurs nu reprezintă motive de critică, ci cuprind susținerile în fapt ale părții recurente din cuprinsul cererii reconvenționale și al cererii de apel, se reține că acestea nu pot fi calificate ca motive de recurs - nefiind identificate susțineri de nelegalitate privind decizia recurată care să poată fi analizate prin prisma cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 C. proc. civ. În consecință și având în vedere toate argumentele mai sus expuse în analiza motivelor de recurs formulate, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ.