ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 597/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la 9 iunie 2020 sub nr. x/2020, și, ulterior, în urma declinării, prin sentința civilă nr. 1057/30.09.2020 a Judecătoriei Caransebeș la Tribunalul Caraș-Severin, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele C. și D., ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că, în executarea obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2018 emis de E. - respectiv plata prețului, s-au înțeles (părțile din litigiu) ca prețul să fie achitat în 3 tranșe egale, la interval de 12 luni fiecare și nu până la termenul de 31.07.2018, așa cum a fost stipulat în contract, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2018 emis de E., repunerea părților în situația anterioară încheierii acestuia, să se constate că între părți nu mai există de restituit prestații, ca urmare a reintrării în proprietatea pârâtelor a ovinelor vândute prin actul juridic anulat. În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 35 C. proc. civ., art. 1178, art. 1179, art. 1207 și art. 1214 C. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin Prin sentința civilă nr. 1054 din 17 iunie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Caraș-Severin, secția civilă a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. și D.. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B..

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara Prin decizia civilă nr. 79 din 30 martie 2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1054 din 17 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2020.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara au declarat recurs reclamanții A. și B., invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții susțin, în esență, că nici instanța de apel nu a luat în considerare faptul că au formulat plângere penală împotriva pârâtelor pentru falsificarea obiectului contractului. Instanța de apel a refuzat să dispună suspendarea în temeiul art. 307 C. proc. civ. pentru înscrierea în fals a contractului de vânzare-cumpărare. Consideră că nici instanța de apel nu a respectat principiul disponibilității în ceea ce privește stabilirea obiectului acțiunii și s-a limitat la a analiza doar aspecte generice ale contractului de vânzare - cumpărare. Instanța de apel, deși a avut răspunsul dat de DNA Timișoara prin care s-a dispus începerea urmăririi penale a pârâtelor pentru fals si uz de fals, s-a limitat la a respingere cererea de suspendare și a judeca cauza neținând cont de suspendarea pe care o putea să o dispună în mod legal. În continuare, recurenții reiau istoricul cauzei și situația de fapt, preluând cele susținute prin cererea de chemare în judecată și apel, făcând referire doar la aspecte privind fondul cauzei și probele administrate în speță.

Apărările formulate în cauză Intimatele-pârâte C. și D. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepția netimbrării și excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și în subsidiar, au cerut respingerea recursului.

Procedura în fața Înaltei Curți Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 iunie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris. Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 9 iunie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. La termenul din 6 aprilie 2023, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului, constatându-se că excepția netimbrării căii de atac nu mai are obiect, întrucât prin încheierea din 22 septembrie 2022 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurenții-reclamanți și dispusă scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4002,5 RON, aferente recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând, cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., încadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 79 din 30 martie 2022, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul formulat de A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1054 din 17 iunie 2021 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin, reținând, în esență, că prin încheierea de ședință din 16 februarie 2022, Curtea a respins cererea apelanților de suspendare a judecății apelului în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru considerentele de fapt și de drept cuprinse în încheiere. Instanța de apel a reținut că nu se impune redeschiderea dezbaterilor, așa cum au solicitat apelanții prin concluziile scrise depuse în termenul de amânare a pronunțării(prin care au solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea de către parchet a plângerii penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/17.04.2018) având în vedere dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei sub sancțiunea neluării lui în seamă. De asemenea, a constatat că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 400 C. proc. civ.. Cu privire la eroarea asupra obiectului contractului de vânzare-cumpărare, instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză, consimțământul părților cu privire la clauza privind plata prețului a fost exprimat în fața notarului public care a autentificat contractul și a consemnat că părțile, după ce au citit cuprinsul actului, au declarat că i-au înțeles conținutul și că cele cuprinse în act reprezintă voința acestora, iar constatările personale ale agentului constatator fac probă deplină până la înscrierea în fals și că în mod legal și temeinic tribunalul a ajuns la concluzia că în speță nu sunt îndeplinite condițiile erorii - viciu de consimțământ, și prin urmare, nici ale dolului. A concluzionat că din probele administrate în cauză și analizate în mod legal și temeinic de tribunal, nu rezultă existența unor manevre frauduloase ale intimatelor-pârâte sau ale mandatarului acestora pentru inducerea în eroare a apelanților reclamanți cu privire la modalitatea de plată a prețului sau la numărul de ovine care a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs. În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc soluționarea pretins greșită a cererii de suspendare și elemente ale situației de fapt contestate de recurenți, probele cerute și încuviințate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanța de apel și de instanța de fond, în sensul interpretării greșite a înscrisurilor de la dosarul cauzei, recurenții-reclamanți susținând interpretarea greșită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs. Criticile astfel invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs. De asemenea, reclamanții au procedat la reproducerea criticilor invocate prin motivele de apel și prin cererea de chemare în judecată, deși trebuiau să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate. În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurenților privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greșelile instanței de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs. Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii atacate, prin raportare la motivele de casare prevăzute în mod expres și limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă și/sau reevaluarea situației de fapt. Or, în prezenta cauză, se constată că argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc fondul pretențiilor deduse judecății și nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Mai mult, recurenții nu argumentează în vreun fel nelegalitatea deciziei civile nr. 79 din 30 martie 2022, prin raportare la soluția de respingere a apelului și la considerentele care o susțin, limitându-se la a prezenta istoricul litigiului și exprimându-și nemulțumirea față de modul de soluționare a pretențiilor lor de către instanțele de fond. Memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise de nelegalitate a deciziei recurate, ci prezentarea unor aspecte care sunt străine de soluția și de considerentele instanței de apel, deși condiția esențială a motivării recursului implică determinarea greșelilor imputate instanței, în raport cu soluția pronunțată în privința cererii cu care a fost învestită, precum și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Această cerință nu este satisfăcută de conținutul cererii de recurs, atâta timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluția și argumentația logico-juridică avută în vedere de către instanța de apel la pronunțarea deciziei civile atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Or, cu privire la cererea de suspendare, instanța de apel a reținut, pe de o parte, că aceasta a fost respinsă prin încheierea din 16 februarie 2022 (ce nu a fost atacată cu recurs), iar reiterarea acesteia cu ocazia concluziilor scrise nu putea conduce la soluționarea acesteia, instanța de apel având în vedere dispozițiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei sub sancțiunea neluării lui în seamă, aceste rețineri ale instanței de apel fiind ignorate de recurenții-reclamanți, ce susțin doar că nu a fost avută în vedere cererea de suspendare ce ar fi trebuit fi admisă, fără a indica în concret greșelile instanței de apel sub acest aspect, prin raportare la considerentele folosite de către instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate. În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestor texte legale, recurenții erau datori să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport cu fiecare motiv de nelegalitate invocat și considerentele reținute de instanța de apel. Din lecturarea cererii de recurs, rezultă însă că recurenții-reclamanți au invocat doar formal dispozițiile legale sus-menționate, fără a dezvolta critici care să vizeze raționamentul adoptat de instanța de apel, susținând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva respingerii greșite a cererii de suspendare și a interpretării greșite de către instanța de apel a situației de fapt, contestate de recurenți, a probelor cerute și încuviințate în cursul procesului și a aprecierii acestora realizate de instanța de apel și de instanța de fond. Astfel, pe de o parte, simpla nemulțumire generică a reclamanților față de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalități a hotărârii atacate din perspectiva respingerii greșite a cererii de suspendare și a interpretării greșite a probatoriului, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului motivelor de apel și a celor invocate la fond, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate. Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.