ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2482/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată în data de 29 mai 2018 pe rolul Tribunalului Galați, secția a I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta U.A.T. Comuna Suceveni, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 479.447,84 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat în perioada 2013-2016, și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2019, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins excepția necompetenței funcționale a secției civile, ca nefondată, a unit excepția lipsei calității procesuale pasive cu fondul, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile anterioare datei de 29 mai 2015, în sumă de 410.013,60 RON. Prin sentința civilă nr. 448 din data de 24 aprilie 2019, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N.. A respins acțiunea, formulată de reclamanta U.A.T. Comuna Suceveni, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A admis acțiunea în pretenții formulată de reclamanta U.A.T. Comuna Suceveni în contradictoriu cu pârâtul A.. A obligat pe pârâtul A. să plătească reclamantei U.A.T. Comuna Suceveni, suma de 69.434,24 RON, cu titlu de despăgubiri. A obligat pe reclamanta U.A.T. Comuna Suceveni să plătească pârâților J., K., B., E. și F., câte 500 RON către fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins, ca nefondată, cererea reclamantei U.A.T. Comuna Suceveni de acordare a cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 101A din data de 2 iunie 2022, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 74/2013 a Primarului Comunei Suceveni și, pe cale de consecință, a constatat inopozabilitatea acestui act față de părțile în litigiu. A admis apelurile declarate de reclamanta U.A.T. Comuna Suceveni și de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 448/2019 a Tribunalului Galați. A schimbat în parte sentința civilă nr. 448/2019 a Tribunalului Galați în ceea ce privește cuantumul sumei la care este obligat pârâtul A. către U.A.T. Comuna Suceveni, și anume: 50.098 RON în loc de 69.434,24 RON. A înlăturat mențiunea privind respingerea cererii reclamantei U.A.T. Comuna Suceveni de acordare a cheltuielilor de judecată. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins apelul declarat de U.A.T. Comuna Suceveni împotriva încheierii din 15 ianuarie 2019, ca nefondat. A obligat pe apelanți, în solidar, către intimații F., E., K. și B. la plata a câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. A compensat cheltuielile de judecată din apel ale U.A.T. Comuna Suceveni și apelantul A. între ele.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 101A din data de 2 iunie 2022 a Curții de Apel Galați, secția I civilă au declarat recursuri reclamanta U.A.T. Comuna Suceveni, precum și pârâtul A.. Prin recursul formulat de recurenta-reclamată U.A.T. Comuna Suceveni, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta critică hotărârea instanței de apel din perspectiva soluționării greșite a excepției prescripției dreptului material la acțiune, arătând că au fost reținute în mod trunchiat dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. Sub acest aspect, arată că instanța de apel nu a analizat critica prin care a susținut intervenirea cazului prevăzut de art. 2532 alin. (1) pct. 3 C. civ., de suspendare a cursului prescripției, în considerarea faptului că pârâtul a avut calitatea de primar în perioada 2013-2016. În atare condiții, raportat la prevederile art. 61 și următoarele din Legea nr. 215/2001, atât timp cât acesta avea calitatea de Primar al U.A.T. Comuna Suceveni, prescripția nu a curs în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât A.. Instanța nu a analizat această critică, reținând dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora apărările ce nu au fost invocate în fața instanței de fond nu vor fi luate în considerare. Cu toate acestea, arată recurenta că legiuitorul a statuat în sensul că: "Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri". Or, în speță, instanța de apel a reținut doar prima parte a prevederilor legale anterior enunțate, fără a observa că folosirea conjuncției "sau" oferă o variantă alternativă de construire a apărării - instanța putea și trebuia să analizeze motivul de apel la care a făcut referire. Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate sub acest aspect și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Cât privește recursul promovat de către pârâtul A., acesta a arătat că înțelege să critice hotărârea instanței de apel sub aspectul soluțiilor de obligare la plata sumei de 50.098 RON, reprezentând prejudiciul reținut doar în sarcina sa pentru presupusa neîndeplinire a atribuțiilor funcționale în calitate de primar, precum și cu privire nelegalitatea dispoziției nr. 74/2013 a Primarului Comunei Suceveni, conform art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. În ceea ce privește obligarea sa la plata sumei de 50.098 RON, reprezentând prejudiciul reținut doar în sarcina sa pentru presupusa neîndeplinire a atribuțiilor funcționale în calitate de primar arată că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 2 și art. 13 din H.C.L. nr. 25/2010 a Consiliului Local Suceveni, raportat la atribuțiile specifice date de caracterul de autoritate publică, respectiv conducerea serviciului de alimentare cu apă, acesta din urmă desfășurându-și activitatea sub controlul și conducerea Consiliului Local și al Primăriei. Drept urmare, Consiliul Local avea obligația de control și supraveghere a funcționării serviciului, precum și de control a șefilor organismelor prestatoare de servicii de utilitate publică, potrivit art. 36 alin. (6) lit. f) din Legea nr. 215/2001. Din acest motiv, reținerea răspunderii exclusiv în sarcina acestuia este netemeinică, rezultând astfel o descărcare nelegală a atribuțiilor tuturor membrilor Consiliului Local pentru un act adoptat în exclusivitate de către aceștia. Instanța de apel a interpretat eronat însuși actul normativ H.C.L. nr. 25/2010 a Consiliului Local Suceveni, act ce nu mai poate fi anulat de vreme ce nu a fost contestat în termen. Potrivit art. 55 și art. 56 din Statutul aleșilor locali nr. 393/2004 în vigoare la momentul 2010, răspunderea este una solidară pentru neîndeplinirea atribuțiilor funcționale, motiv pentru care prejudiciul cauzat U.A.T. Comuna Suceveni trebuie suportat în solidar de toți membrii Consiliului Local, pentru neîndeplinirea la timp a hotărârilor și atribuțiilor rezultate din H.C.L. nr. 25/2010; Cât privește nelegalitatea dispoziției nr. 74/2013 a Primarului Comunei Suceveni, arată că, în mod nelegal, s-a reținut nelegalitatea acestei dispoziții prin raportare la dispozițiile art. 68, art. 70 și art. 115 din Legea nr. 215/2001. Această dispoziție a fost adusă la cunoștință publică prin afișare la avizierul Primăriei Suceveni, și reprezintă un act care nu trebuie comunicat către alte persoane interesate. Actualul primar I. (viceprimar la momentul respectiv) a cunoscut situația delegării atribuțiilor și a rațiunilor care au stat la baza acesteia, primind sub semnătură dispoziția nr. x/2013. Față de împrejurarea că în dispoziție se menționează art. 115 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, arată că instanța a luat act că aceasta nu a fost comunicată Prefectului județului Galați, fără a observa că alin. (5) al aceluiași articol prevede că actele autorităților administrației publice locale se efectuează prin intermediul secretariatului U.A.T., care a contrasemnat pentru legalitatea actului administrativ. Prin completarea motivelor de recurs, depusă la data de 20 iulie 2022, recurentul-pârât a mai arătat că instanța de apel avea obligația să constate că în cauză nu exista un raport de cauzalitate între prejudiciul suferit de partea adversă și vinovăția sa, pentru că și expertiza contabilă a stabilit că suma de 50.098 RON, ce îi este imputată, reprezintă contravaloarea apei livrate consumatorilor finali, dar neîncasată de la aceștia din urmă. Consideră că partea adversă trebuia să facă dovada demersurilor făcute pentru încasarea contravalorii apei de la consumatorii finali, prin notificare, somație, acțiune în instanță, executor judecătoresc și, dacă acest lucru se dovedea imposibil de realizat (în sensul că suma nu putea fi încasată din motive obiective de la consumatorii finali), atunci se putea pune în discuție răspunderea primarului sau a consilierilor locali.

Apărările formulate în cauză În termen legal, recurenta-reclamantă U.A.T. Comuna Sucevei a depus întâmpinare la recursul declarat de pârâtul A., prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că susținerile recurentului-pârât nu reprezintă critici de nelegalitate, ci de netemeinicie. Pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul A. ca nefondat. În termen legal, recurentul-pârât A. a depus întâmpinare la recursul declarat de U.A.T. Comuna Sucevei, combătând susținerile formulate de către partea adversă, și apreciind că hotărârea instanței de apel este temeinică și legală prin raportare la criticile formulate de către recurenta-reclamantă. În cauză nu au fost depuse răspunsuri la întâmpinări.

Procedura de filtru. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 octombrie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta U.A.T. comuna Suceveni și de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 101 din data de 2 iunie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția I civilă. A fixat termen de judecată la data de 5 decembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, când instanța instanța a reținut cauza în pronunțare asupra celor două recursuri declarate în cauză. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: În prealabil analizării motivelor de recurs, va fi evocată pe scurt situația de fapt reținută de instanțele de fond (prima instanță și cea de apel), pentru a facilita înțelegerea criticilor formulate. S-a reținut astfel în fapt că în perioada 2013-2016, pârâtul A. a avut calitate de Primar al UAT Comuna Suceveni, iar ceilalți pârâți au avut calitatea de consilier local. Prin HCL nr. 25/25.05.2010 s-a dispus înființarea Serviciului Public de alimentare cu apă, pentru localitățile Suceveni și Rogojeni. Potrivit art. 2 din HCL nr. 25/25.05.2010 acest serviciu își desfășoară activitatea sub controlul și conducerea Consiliului Local și al Primăriei. Totodată, prin aceiași Hotărârea s-a decis ca administrarea serviciului să fie efectuată de aparatul de specialitate al Primarului Comunei Suceveni, pârâtul A.. Prin Anexa nr. 1 la HCL nr. 25/25.05.2010 s-a aprobat Regulamentul de funcționare al acestui serviciu. Urmare acestei hotărâri a consiliului local, s-a încheiat contract de furnizare a apei cu Administrația Națională a Apelor Române. În baza acestui contract s-a achitat contravaloarea apei consumate la nivelul localităților Suceveni și Rogojeni. Prin Decizia nr. 20/05.07.2016 și procesul-verbal de constatare nr. x/17.06.2016, emise de Curtea de Conturi s-a constatat faptul că UAT Comuna Suceveni a efectuat plăți către Administrația Națională a Apelor Române, pentru consumul de apă înregistrat de instituțiile de la nivelul comunei, precum și de persoane fizice, dar nu a recuperat aceste sume de la consumatori. Pe baza recomandărilor Curții de Conturi, reclamanta a inițiat prezenta cerere, îndreptată împotriva aleșilor locali, din perioada 2013-2016 (primar și consilieri locali). Potrivit statuărilor tribunalului, Consiliul Local al UAT Suceveni are putere decizională în ceea ce privește înființarea unui serviciu de utilitate locală, cum este furnizarea serviciului de alimentare cu apă, dar atribuțiile concrete privind organizarea acestui serviciu cu decontările și plățile aferente revin autorității executive, respectiv primarului, în calitate de conducător al aparatului Primăriei. În virtutea atribuțiilor conferite de lege, primarul prezintă consiliului local, în primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale; prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte și informări; exercită funcția de ordonator principal de credite; întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local; coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local; În temeiul HCL 25/25.05.2010, pârâtul A., în calitate de primar, avea obligația să conceapă, funcționarea, organizarea și controlul acestui serviciu, prin intermediul compartimentelor și persoanelor din cadrul Primăriei Suceveni. Era necesară desemnarea unor persoane împuternicite să monitorizeze acest serviciu, în principal în ceea ce privește recuperarea sumelor avansate pentru plata serviciului de furnizare a apei reci. Or, de vreme ce a gestionat deficitar serviciul de furnizare a apei, fără să urmărească recuperarea debitelor de la consumatori, pârâtul răspunde delictual pentru prejudiciul cauzat. În condițiile în care în apel pârâtul A. a invocat în apărare Dispozitia 74/2013 a Primarului Comunei Suceveni, prin care și-a delegat ansamblul atribuțiilor viceprimarului, a fost invocată și admisă în apel excepția de nelegalitate a acestei dispoziții. În esență, instanța de apel a reținut că dispoziția contestată se întemeiază pe un temei legal eronat, chestiune care nu poate fi remediată de instanța judecătorească, precum și faptul că delegarea atribuțiilor conferite de lege primarului nu poate fi totală. S-a arătat astfel că primarul poate delega, prin dispoziție, atribuțiile ce îi sunt conferite de lege și alte acte normative viceprimarului, secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ- teritoriale, conducătorilor compartimentelor funcționale sau personalului din aparatul de specialitate, administratorului public, precum și conducătorilor instituțiilor și serviciilor publice de interes local, în funcție de competențele ce le revin în domeniile respective. Totuși, dispoziția de delegare trebuie să prevadă perioada, atribuțiile delegate și limitele exercitării atribuțiilor delegate. Dispoziția de delegare nu poate avea ca obiect toate atribuțiile prevăzute de lege în sarcina primarului, asa cum s-a întâmplat prin Dispozitia 74/2013, fără o justificare întemeiată, pentru că acest fapt echivalează cu o degrevare de orice responsabilitate, fapt ce contravine menirii acestei functii elective. În aceste condiții, față de caracterul general al delegării, față de constatarea indicării eronate a temeiului legal, s-a constatat că se impune admiterea excepției de nelegalitate a acestei dispoziții. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul A., acesta învederează, referitor la admiterea excepției de nelegalitate a Dispozitiei nr. 74/2013 a Primarului Comunei Suceveni, că aceasta a fost emisă ca urmare a trimiterii sale în judecată, pe durata mandatului, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la lovire sau alte violențe, infracțiune pentru care a fost în final condamnat. Apreciază recurentul că, în aceste coordonate, a fost justificată delegarea tuturor atribuțiilor sale către viceprimar, ceea ce îl exonerează de răspunderea civilă. Înalta Curte constată însă că expunerea circumstanțelor de fapt care l-au determinat pe pârât, la acea dată primar al comunei Suceveni, să-și delege toate atribuțiile către viceprimar nu echivalează cu o veritabilă critică de nelegalitate cu privire la statuarea Curții de Apel Galați, conform căreia nu este legală delegarea tuturor atribuțiilor primarului unei localități, o asemenea delegare echivalând cu o degrevare de orice responsabilitate, fapt ce contravine menirii acestei functii elective. La rândul său, Înalta Curte constată că în mod legal a decis instanța de apel că nu este posibilă delegarea ansamblului atribuțiilor primarului, pe o perioadă nedeterminată și fără nicio circumstanțiere referitoare la conținutul atribuțiilor delegate și la scopul delegării. Procedând astfel, primarul și-a golit practic de conținut toate atribuțiile care îi revin în mod imperativ în virtutea funcției publice ocupate, păstrând însă funcția, ceea ce într-un stat de drept nu poate fi acceptat. În măsura în care aprecia că nu este posibilă exercitarea atribuțiilor conferite de lege primarului pe durata procesului penal în care a avut calitatea de inculpat, soluția consta în renunțarea la funcția publică ocupată, iar nu păstrarea acestei funcții, dar fără exercitarea niciunei atribuții pe care o implică respectiva funcție publică. Potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, în forma în vigoare la data actelor și faptelor litigioase, primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii. Or, aceste atribuții care sunt de esența funcției de primar nu pot fi delegate decât în mod specific, punctual, și pe durate determinate, fără a goli de conținut funcția publică prin delegarea tuturor atribuțiilor, cum în mod legal a statuat Curtea de Apel Galați. De asemenea, sunt fără relevanță aspectele învederate de recurent privitoare la aducerea dispoziției evocate la cunoștința viceprimarului, întrucât soluția de admitere a excepției de nelegalitate nu se raportează la o eventuală necomunicare a dispoziției, ci la imposibilitatea delegării ansamblului atribuțiilor primarului. După cum a reliefat și Curtea de Apel, dispoziția atacată este impropriu întemeiată în drept, textele de lege indicate nefiind de natură a justifica măsura luată în cuprinsul său. Totodată, sunt nefondate și criticile referitoare la culpa consilierilor locali. Pe de-o parte, învederând că sunt responsabili și pârâții consilierii locali, pârâtul nu formulează o critică aptă a determina reformarea deciziei recurate în ceea ce-l privește. Astfel, împrejurarea că, ipotetic, fapta ilicită ar fi imputabilă și altor făptuitori nu înlătură obligarea pârâtului la acoperirea întregului prejudiciu cauzat. Dispozițiile art. 1369 alin. (1) C. civ. prevăd fără echivoc că toate persoanele cărora săvârșirea faptei ilicite le este imputabilă, contribuind în calitate de autori, instigatori, complici ori tăinuitori, răspund solidar, regula fiind acoperirea integrală a prejudiciului cauzat (art. 1.385 C. civ.). Pe de altă parte, astfel cum s-a reținut și prin decizia recurată, prin Hotărârea nr. 25/2010 a Consiliului Local al Comunei Suceveni se constată că la acea dată s-a aprobat înființarea și funcționarea Serviciului public de alimentare cu apă pentru localitățile Suceveni și Rogojeni. La art. 2 al HCL 25/2010 s-a prevăzut ca acest serviciu se desfășoară sub controlul și conducerea Consiliului Local și al primăriei care își exercită atribuțiile legale în calitate de autoritate deliberativă și respectiv- autoritate executivă. La art. 3 este menționat faptul că cel însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestei hotărâri a Consiliului Local este Domnul Primar A. -Primarul Comunei. Or, prin raportare la acest conținut neechivoc al dispoziției evocate, sunt incidente dispozițiile Legii nr. 215/2001, al cărei art. 61 alin. (5) prevede că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), primarul: a) coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local. Rezultă prin urmare că, în virtutea atribuțiilor sale executive, primarul localității era responsabil să ia măsuri concrete pentru organizarea corectă a serviciului public de alimentare cu apă, inclusiv organizarea unui sistem de facturare care să asigure recuperarea costurilor acestui serviciu de la consumatori, în condițiile în care nu s-a aprobat în condițiile legii ca acest serviciu să fie subvenționat, operând fără costuri pentru beneficiarii săi. În raport de cele ce preced, se constată că decizia recurată este legală, nefiind operant motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat de pârât va fi respins, ca nefondat. Prin recursul său, comuna Suceveni critică faptul că instanța de apel nu a analizat critica prin care a susținut intervenirea cazului prevăzut de art. 2532 alin. (1) pct. 3 C. civ., de suspendare a cursului prescripției, în considerarea faptului că pârâtul a avut calitatea de primar în perioada 2013-2016. În atare condiții, raportat la prevederile art. 61 și următoarele din Legea nr. 215/2001, atât timp cât acesta avea calitatea de Primar al U.A.T. Comuna Suceveni, prescripția nu a curs în ceea ce îl privește pe recurentul-pârât A.. Or, după cum rezultă din cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel a înlăturat această susținere a apelantei-reclamante, în considerarea argumentului că art. 478 alin. (2) C. proc. civ. nu permite părților să se folosească înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță. Prin raportare la această statuare a instanței de apel, se constată că dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. au fost greșit interpretate și aplicate, fiind altfel încălcată regula efectului devolutiv al apelului. În aceste coordonate, este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. După cum rezultă și din expunerea recurentei, norma juridică completă edictată în cuprinsul art. 478 alin. (2) C. proc. civ., prevede că "părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri." Or, curtea de apel a omis din analiza sa ipoteza normativă aplicabilă în prezenta cauză, respectiv sintagma "sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare". Rezultă prin urmare că ipoteza normei are caracter disjunctiv, fiind permisă invocarea în fața instanței de apel a motivelor, mijloacelor de apărare și dovezilor invocate la prima instanță sau a unor motive, mijloace de apărare și dovezi noi, arătate în motivarea apelului ori prin întâmpinare. Din dispozițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. rezultă așadar că prin motivele de apel, respectiv prin întâmpinarea la apel depuse în termen pot fi invocate motive și apărări noi și pot fi cerute dovezi noi. Interpretarea sistematică a prevederilor art. 478, în ansamblul său, impune concluzia că motivele noi invocate în apel nu pot echivala cu motive noi de fapt în susținerea cererii de chemare în judecată, având în vedere că modificarea cauzei cererii este posibilă doar în condițiile art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., respectiv la primul termen la care reclamantul este legal citat, iar la un moment ulterior, doar cu acordul expres al tuturor părților. Chiar și acest acord expres nu este însă operant decât în fața primei instanțe, întrucât, în condițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. Dacă, sub aspectul cadrului procesual conturat prin elementele cererii de chemare în judecată nu sunt admise modificări, ci doar explicitări ori unele augmentări expres indicate (art. 478 alin. (4) și (5) C. proc. civ.), nu tot astfel stau lucrurile în privința apărărilor. Astfel, mijloace de apărare noi pot fi invocate și direct în instanța de apel, în măsura în care regulile speciale edictate de legiuitor cu privire la respectivele apărări nu prevăd expres altfel. De altfel, în materia probelor, această chestiune a fost clarificată cu putere obligatorie de Înalta Curte de Casație și Justiție - completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 9/2020, prin care a statuat că. în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 470, art. 478 alin. (2) și a art. 479 alin. (2) din C. proc. civ., prin raportare la art. 254 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., în noțiunea de probe noi ce pot fi propuse și încuviințate în faza apelului se includ atât probele propuse în fața primei instanțe prin cererea de chemare în judecată sau întâmpinare, cât și acelea care nu au fost propuse în fața primei instanțe sau au fost propuse tardiv, iar în privința lor prima instanță de fond a constatat decăderea. În motivare s-a arătat între altele că: "43. Pe de altă parte, enumerarea din textul anterior (este vorba despre art. 478 alin. (2), notează instanța de recurs) citat are un caracter alternativ, prin folosirea conjuncției cu funcție disjunctivă sau, iar prin aplicarea regulilor de interpretare gramaticală, ținând seama de sintaxa și morfologia propoziției, de semantica termenilor sau expresiilor utilizate în textul interpretat, de semnele de punctuație și ortografie, se impune concluzia că este posibilă propunerea prin cererea de apel sau prin întâmpinarea la apel atât a unor probe invocate în fața instanței, admise sau respinse pentru diferite motive, cât și a probelor neinvocate în fața primei instanțe, fără vreo limitare. (...) 47. Ca atare, legea procesual civilă nu impune de plano ca partea să se folosească în apel numai de probele pe care le-a propus la prima instanță și în privința cărora nu s-a aplicat sancțiunea decăderii, ci, dimpotrivă, chiar textele art. 470 alin. (4) și respectiv art. 478 alin. (2) din C. proc. civ. permit propunerea de probe în apel, fără a face distincție sub aspectul pus în discuție prin în prezenta sesizare. (...) 62. Apelantului i s-a creat însă posibilitatea, în scopul justei soluționări a cauzei, concordant cu aflarea adevărului, ca în plus față de aceste probe să aducă în calea de atac dovezi noi față de cele reținute prin hotărârea a cărei cenzură solicită, prin care să își demonstreze susținerile. De asemenea intimatul are aceeași posibilitate pentru a aduce apărări prin care să contracareze cele susținute prin cererea de apel. 63. Dreptul părților de a formula critici de netemeinicie, adică de a contesta modul în care prima instanță a stabilit situația de fapt, nu ar putea fi exercitat în mod efectiv dacă invocarea acestor motive nu ar fi însoțită și de posibilitatea de a dovedi în fața instanței de apel susținerile formulate prin cererea de apel. 64. Apelantul poate invoca prin cererea de apel inclusiv aspecte de fapt noi, în măsura în care prin acestea se încadrează în cadrul procesual stabilit la prima instanță, or, invocarea unor astfel de motive nu ar putea fi eficientă dacă apelantul nu ar putea să le și dovedească, iar în mod corespunzător, intimatul în apel nu ar putea formula o apărare eficientă dacă nu ar putea să propună contra-dovezi ori dovezi noi pentru a-și susține apărările prin raportare la motivele de apel formulate de partea potrivnică." Or, mutatis mutandis, aceste statuări se aplică în mod cert și în privința celorlalte elemente la care se referă art. 478 alin. (2) C. proc. civ., respectiv motivelor și mijloacelor de apărare noi. În cauză, se constată că recurentul-pârât A. a invocat excepția prescripției extinctive prin întâmpinare depusă în fața primei instanțe. După cum rezultă din dispozițiile art. 2513 C. civ., prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate. Așa fiind, în noua reglementare, prescripția extinctivă este o excepție procesuală relativă, care poate fi însă invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, prin derogare parțială de la dispozițiile art. 208 alin. (2) C. proc. civ. În condițiile în care excepția prescripției extinctive a fost invocată în termen legal, recurenta-reclamantă UAT comuna Suceveni era în drept să formuleze, prin motivele de apel, o apărare nouă față de excepția invocată, constând în incidența cauzei de suspendare a prescripției extinctive reglementate de art. 2.532 pct. 3 C. civ., în considerarea faptului că pârâtul A. a avut calitatea de primar al comunei Suceveni în perioada 2013-2016. Potrivit art. 2532 C. civ., prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă: 3. între orice persoană care, în temeiul legii, al unei hotărâri judecătorești sau al unui act juridic, administrează bunurile altora și cei ale căror bunuri sunt astfel administrate, cât timp administrarea nu a încetat și socotelile nu au fost date și aprobate. Chiar dacă reclamanta nu a invocat această cauză de suspendare în fața primei instanțe, trebuie observat că în raport de prevederile explicite ale art. 478 alin. (2) C. proc. civ., era în drept să formuleze această apărare nouă prin motivele de apel. De altfel, Înalta Curte subliniază că, odată invocată excepția relativă a prescripției extinctive, instanța de judecată legal învestită cu această apărare este îndreptățită și obligată să examineze chiar și din oficiu, conform art. 22 alin. (1) C. proc. civ., ansamblul regulilor legale incidente cu privire la termenul și cursul prescripției, stabilind când a început să curgă acest termen, dacă sunt incidente cauze de suspendare ori de întrerupere și să determine motivat dacă și când s-a împlinit termenul de prescripție, neputându-se susține că aceste reguli ori instituții juridice vor fi analizate doar dacă părțile le invocă. Prescripția, odată invocată în condițiile legii, trebuie analizată în ansamblul regulilor sale componente, iar nu fragmentat. În acest scop, instanța este datoare să examineze probele administrate și, la nevoie, să ceară explicații părților, să pună în discuția acestora problemele identificate din oficiu și la care acestea nu s-au referit, pentru a le da posibilitatea să se apere, și să ceară ori să dispună chiar din oficiu administrarea probelor necesare pentru lămurirea completă a raportului juridic litigios (art. 14, 22 C. proc. civ.). Cu alte cuvinte, instanța nu putea să nu examineze în ce măsură calitatea de primar al reclamantei comuna Suceveni, pe care pârâtul A. a deținut-o în perioada 2013 - 2016, a determinat amânarea începutului cursului prescripției, prin raportare la atribuțiile primarului și la dispozițiile art. 2.532 alin. (3) C. civ. Cu atât mai mult, această concluzie se impune în condițiile în care această apărare a fost invocată în termen prin motivele de apel depuse de către reclamantă. Este prin urmare contrară dispozițiilor art. 478 alin. (2) C. proc. civ., care conturează efectul devolutiv al apelului, precum și regulilor generale referitoare la rolul activ al instanței, statuarea instanței de apel, potrivit căreia apărarea referitoare la cauza de suspendare a prescripției extinctive nu putea fi formulată (și ca atare examinată pe fond) direct în fața instanței de apel. Această încălcare a regulilor de procedură evocate a cauzat recurentei-reclamante o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin admiterea recursului și casarea deciziei recurate, în coordonatele art. 488 alin. (1) pct. 5 și ale art. 497 C. proc. civ. Ca efect al casării, va fi trimisă cauza aceleiași curți de apel pentru rejudecarea recursului declarat de reclamanta U.A.T. comuna Suceveni.