ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2247/2023

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț la data de 03 noiembrie 2022, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C. și D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Compania Națională de Transport Aeriene Române Tarom S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 9.870 RON, cu titlu de compensații, conform dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 261/2004, la plata dobânzii legale penalizatoare, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1025-1032 C. proc. civ.

2.1. Prin sentința civilă nr. 33 din 31 ianuarie 2023, Judecătoria Târgu Neamț a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

În fundamentarea acestei soluții, raportându-se la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-204/08), instanța a reținut că în materia despăgubirilor întemeiate pe dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 261/2004, se instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de la locul de plecare sau de sosire a avionului, Suceava fiind locul de decolare a zborului.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Suceava, secția civilă, prin sentința civilă nr. 4329 din 18 septembrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț; a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele 2 instanțe; a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței competente să soluționeze conflictul, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispozițiile art. 1028, art. 107 și urm, art. 113 alin. (1) pct. 8, art. 116 C. proc. civ., la jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-204/08), precum și la art. 4 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215 din 12 decembrie 2012, instanța a reținut că, în cauză, este vorba o competență teritorială de ordine privată, astfel că Judecătoria Târgu Neamț nu putea să invoce din oficiu necompetența sa teritorială, în condițiile în care excepția nu a fost invocată de către pârâtă, prin întâmpinare.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț, în considerarea argumentelor ce succed:

Conflictul de competență s-a ivit între Judecătoria Târgu Neamț și Judecătoria Suceava, ambele instanțe declarându-se necompetente teritorial să soluționeze cererea formulată în cauză, având ca obiect obligarea pârâtei Compania Națională de Transport Aeriene Române Tarom S.A. la plata sumei de 9.870 RON, cu titlu de compensație pentru întârzierea zborului RON6402 din 06 iulie 2022, pe ruta Antalya-Suceava, operat de societatea de transport aerian (pârâta), precum și la plata dobânzii legale penalizatoare.

Înalta Curte reține, cu titlu prealabil, că dispozițiile din cuprinsul Regulamentului CE nr. 261/2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor, au relevanță din perspectiva dreptului material, Regulamentul fiind aplicabil în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. b), aeroportul de destinație fiind Suceava, într-un stat membru al Uniunii Europene.

Litigiul dedus judecății are o natură civilă și prezintă un element de extraneitate determinat de proveniența externă a zborului despre care se pretinde că ar fi întârziat (Antalya). Ca urmare, pentru determinarea competenței internaționale sunt aplicabile prevederile Regulamentului nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

Acest Regulament este aplicabil și când elementul de extraneitate privește un stat terț (cf. în acest sens hotărârea CJUE din data de 1 martie 2005, Owusu v. Jackson, C - 281/02).

Competența de drept comun este stabilită de art. 4 din Regulamentul nr. 1215/2012 în favoarea instanțelor statului membru de la domiciliul ori, în cauză, de la sediul pârâtului.

În măsura în care locul executării obligației se află în alt stat membru decât cel în care este domiciliat pârâtul, art. 7 din Regulament prevede norme de competență speciale (alternative), care determină deopotrivă competența internațională și pe cea teritorială a instanțelor, cu înlăturarea regulilor interne de competență.

În cauza Rehder c. Air Baltic, C - 204/08, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 9.07.2009, s-a statuat că articolul 5 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că, în cazul unui transport aerian de persoane dintr-un stat membru cu destinația într-un alt stat membru, efectuat în temeiul unui contract încheiat cu o singură companie aeriană, care este operatorul de transport efectiv, instanța competentă să judece o cerere de compensații întemeiată pe acest contract de transport și pe Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 este, la alegerea reclamantului, instanța în circumscripția căreia se găsește locul de plecare sau locul de sosire a avionului, astfel cum aceste locuri sunt convenite în contractul respectiv.

Această decizie își păstrează aplicabilitatea în ceea ce privește prevederile art. 7 pct. 1 lit. b) a doua liniuță din Regulamentul nr. 1215/2012, care este formulat într-o manieră identică.

Sub imperiul Regulamentului, competența teritorială ar aparține așadar instanței de la locul de sosire a avionului, în speță Suceava, însă în cauză, art. 7 din Regulament nu este incident în lipsa situației premisă a situării locului de plecare în alt stat membru decât cel în care este domiciliat (își are sediul) pârâtul.

Odată stabilită competența instanțelor române în condițiile art. 4 din Regulamentul nr. 1215/2012, instanța națională competentă teritorial se stabilește potrivit normelor dreptului intern.

Or, în cauză, prima instanță sesizată, respectiv Judecătoria Târgu Neamț, a invocat din oficiu doar excepția necompetenței sale teritoriale, apreciind implicit că instanțelor române le revine competența de soluționare a prezentei cauze (concluzie de altfel corectă, în lumina considerentelor ce preced).

Referitor la competența teritorială de soluționare a cererilor cu valoare redusă, dispozițiile art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că aceasta se stabilește "potrivit dreptului comun".

Conform art. 1027 C. proc. civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă are caracter alternativ în raport cu o acțiune de drept comun, reclamanții manifestându-și opțiunea de a recurge la procedura specială prin învestirea instanței cu o cerere încorporată în formularul tip prevăzut de dispozițiile art. 1029 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Regula generală de drept comun, în materia competenței teritoriale, este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Față de obiectul cauzei, se reține incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., norme de competență de ordine privată, prin care legiuitorul a prevăzut o competență alternativă, în favoarea instanței locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.

Este de menționat că pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar, în situația în care acesta ar sesiza o instanța necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetența teritorială.

În acest sens dispun și prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Cu alte cuvinte, fiind un caz de competență teritorială relativă, de ordine privată, în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenței la una dintre instanțele competente, instanța neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență.

În acest context, dispozițiile art. 131 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâtul nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, instanța inițial sesizată nu mai poate să-și declare necompetența tocmai pentru acest motiv, întrucât, prin lege, s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

În speță, ținând cont că prin întâmpinarea formulată în termen legal, pârâta nu a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Neamț, prin alegerea făcută de reclamanți, soluționarea cauzei rămâne în competența instanței pe rolul căreia a fost înregistrată cererea, care nu mai putea să invoce, din oficiu, necompetența sa teritorială, la primul termen de judecată din 31 ianuarie 2023, și să se desesizeze, în această manieră, de soluționarea pricinii, chiar dacă nu ar fi fost competentă să judece cauza.

Altfel spus, dat fiind impedimentul legal ce operează cu privire la instanța învestită cu soluționarea cauzei în sensul imposibilității invocării din oficiu a necompetenței de ordine privată, prin introducerea cererii de chemare în judecată la una din instanțe, competența teritorială se fixează în favoarea acelei instanțe, orice altă instanță devenind necompetentă.

În această privință, soluția este identică și sub imperiul Regulamentului nr. 1215/2012, la care Judecătoria Târgu-Neamț s-a referit, dar fără a motiva de ce a considerat posibilă invocarea din oficiu a excepției de necompetență teritorială. Doar în condițiile art. 27 alin. (1) (situația în care pârâtul domiciliat în alt stat membru nu se înfățișează în fața instanței dintr-un stat membru diferit și nu formulează apărări) și art. 28 (necompetența internațională exclusivă reglementată de art. 24) din Regulament este posibilă invocarea din oficiu a excepției de necompetență, situații care nu se regăsesc în cauza de față.

În consecință, față de cele ce preced, Înalta Curte constată că Judecătoria Târgu Neamț este instanța competentă să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2023.