ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1912/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 26 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și Tribunalul Vâlcea, a solicitat obligarea acestora la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare în dosarele nr. x/2017, nr. y/2017 și nr. 3320/223/2018; la restituirea sumei de 500 RON amendă judiciară din dosarul nr. x/2020, precum și cheltuielile judiciare, a câte 50 RON, la care a fost obligat în dosarele nr. x/2021 și nr. y/2021; contravaloarea asistenței juridice efectuate în dosarul nr. x/2014 al PJ Slatina, în cuantum de 300 RON, plus dobânda/actualizarea; contravaloarea a două drumuri Gușoeni-Drăgășani-Slatina dus-întors și a scrisorii recomandate; suma de 16,5 RON la care a fost obligat prin ordonanța nr. 39/II-2-21 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care a fost respinsă plângerea împotriva ordonanței din dosarul nr. x/2020.

Sentința Tribunalului Sibiu Prin sentința civilă nr. 940 din 29 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Tribunalul Vâlcea.

Decizia Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă Prin decizia civilă nr. 2051 din 27 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, a fost respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 940 din 29 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 2051 din 27 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, neîntemeiat în drept, susținând că hotărârile instanțelor de fond și apel sunt lovite de nulitate întrucât nu cuprind motivele pe care se întemeiază și motivele pentru care au fost înlăturate cererile recurentului. Susține nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză, în raport de faptul că a fost respinsă excepția nulității întâmpinării și a cererilor formulate de Statul Român prin Ministerul Finanțelor, sens în care arată că reprezentarea acestui pârât în judecată este ilegală întrucât directorul general și directorul general adjunct ai Direcției generale juridice nu au calitatea de consilier juridic pentru a formula și semna acte procedurale, fiind încălcate dispozițiile art. 54 și 87 din Statutul profesiei de consilier juridic, ale Legii nr. 514/2003, precum și ale art. 84 C. proc. civ., potrivit cărora persoanele juridice pot fi reprezentate convențional în fața instanțelor de judecată numai prin consilier juridic sau avocat, în condițiile legii. Recurentul învederează că instanțele de fond nu au motivat hotărârile pronunțate, în sensul că nu au arătat motivul pentru care faptele indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată nu constituie erori judiciare. Susține că, în raport de dispozițiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, constituie erori judiciare respingerea abuzivă a cererilor de ajutor public judiciar în dosarele nr. x/2017 și nr. y/2017, cu consecința anulării apelurilor, nesoluționarea cererii de ajutor public judiciar în dosarul nr. x/2018 și anularea recursului, amendarea ilegală în dosarul nr. x/2020, obligarea ilegală la plata cheltuielilor de judecată în dosarele nr. x/2021 și nr. y/2021 Referitor la dosarele nr. x/2021 și nr. y/2014, arată că reprezentanții Ministerului Public au săvârșit infracțiuni, abateri disciplinare și fapte delictuale, respectiv grave erori judiciare, astfel încât se impune obligarea pârâților la plata contravalorii asistenței juridice și a cheltuielilor de judecată la care a fost obligat abuziv.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul Tribunalul Vâlcea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadararea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 9 iunie 2023, a fost fixat termen de judecată la 2 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prima critică invocată de recurent vizează faptul că hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate, nefiind motivată în condițiile prevăzute de art. 425 C. proc. civ., respectiv, nu cuprinde motivele pe care se sprijină și pentru care au fost înlăturate cererile sale, critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Înalta Curte subliniază că motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă una dintre garanțiile esențiale ale procesului echitabil, impusă atât de normele interne ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât și de normele convenționale ale art. 6 par. 1 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar afectarea acestei garanții determină, în mod necesar, reformarea hotărârii atacate. Astfel, deși sub aspectul acestei garanții procesuale, s-a statuat că nu li se poate pretinde instanțelor să răspundă tuturor argumentelor părților și că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o problemă de volum, ci de substanță, instanțele trebuie să expună în mod necesar acele argumente esențiale care formează structura raționamentului logico-juridic ce au determinat adoptarea unei anumite soluții în cauzele deduse judecății. Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituție și, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Obligația pe care art. 6 din Convenția Europeană o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Așa cum a arătat instanța europeană, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță națională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuși, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României). Înalta Curte consideră că este îndeplinită, în cauza pendinte, obligația instanței de a argumenta soluția adoptată, consacrată legislativ de dispozițiile citate, instanța de apel expunând într-o manieră clară și convingătoare argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluției de respingere a apelului reclamantului, urmare a verificării îndeplinirii condițiilor legale referitoare la existența unei erori judiciare. Astfel, curtea de apel a expus considerentele care susțin concluzia silogismului judiciar, prezentând argumentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a statului pentru săvârșirea pretinselor erori judiciare, în conformitate cu art. 96 din Legea nr. 303/2004, respectiv cele pentru care a apreciat că sentința apelată este motivată. Deși recurentul reclamă lipsa motivării îndeplinirii condițiilor privind eroarea judiciară, se constată că în considerentele hotărârii recurate se reține că faptele invocate prin cererea de chemare în judecată și reiterate în cuprinsul motivelor de apel reprezintă critici de netemeinicie și nelegalitate aduse soluțiilor pronunțate în dosarele menționate de apelant, formulate în afara cadrului legal al căilor de atac reglementate de lege, și nu relevă erori judiciare, în sensul prevăzut de art. 96 din Legea nr. 303/2004. Așa fiind, în raport cu probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente speței, nu poate fi reținută critica referitoare la nemotivarea deciziei, hotărârea recurată fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect. Este de reținut, de asemenea, că interpretarea, într-o altă modalitate decât cea agreată de recurent, a întrunirii condițiilor privind eroarea judiciară nu echivalează cu o nemotivare, în sensul prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. Prin memoriul de recurs recurentul a reiterat, totodată, argumentele deduse analizei în apel vizând nulitatea întâmpinării formulate de Ministerul Finanțelor, susținând, pe de o parte, că acest pârât nu poate fi reprezentat de directorul general sau de directorul general adjunct al Direcției juridice, ci de către ministru, respectiv pe de altă parte, că acești directori nu sunt înscriși în tabloul consilierilor juridici. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică, pe baza unor critici circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Drept urmare, această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Instanța de recurs constată că, în speță, argumentele anterior evocate nu vizează raționamentul instanței de apel în pronunțarea deciziei recurate, ci, așa cum a fost menționat deja, reprezintă aceleași apărări deduse deja analizei în apel. În condițiile în care obiectul recursului îl reprezintă decizia instanței de apel, iar, prin decizia civilă recurată instanța de apel a argumentat lipsa de incidență a sancțiunii nulității hotărârii apelate, ca efect al invocării acestei sancțiuni privind întâmpinarea formulată de pârâtul Statul Român, reținând că, potrivit prevederilor art. 10 din H.G. nr. 34/2009, Direcția generală juridică din cadrul Ministerului Finanțelor are printre atribuții și formularea de acțiuni și acte cu caracter juridic adresate organelor statului care realizează activitatea judiciară, precum și faptul că, potrivit fișei postului, directorul general adjunct al acestei direcții are printre atribuții și semnarea actelor cu caracter juridic necesare reprezentării Ministerului Finanțelor în fața instanțelor de judecată, legala învestire a instanței de recurs cu această critică presupunea formularea, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Ca atare, expunerea în etapa procesuală a recursului a unor critici identice cu cele formulate la instanța devolutivă nu permite exercitarea unui control de legalitate specific acestei căi de atac extraordinare, care, așa cum deja s-a menționat, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței de control judiciar examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2051 din 27 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.