ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1684/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A, în contradictoriu cu pârâta Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A." SPRL, a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de asistență juridică FN din 2 mai 2006, perfectat la data de 2 mai 2013 prin prelungirea, în mod nelegal, a duratei de valabilitate, cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare a unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare și, pe cale de consecință, anularea parțială a contractului pentru perioada mai 2013 - mai 2015, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 504.916,61 RON, încasată de aceasta, în mod nelegal, în perioada nevalidă a contractului (mai 2013 - mai 2015). Prin sentința civilă nr. 452 din 20 iunie 2018, Tribunalul Sibiu, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2018*.

Sentința Tribunalului București, secția a IV-a civilă Prin sentința civilă nr. 2970 din 20 decembrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamanta Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A, în contradictoriu cu pârâta Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A." SPRL, a fost constatată nulitatea absolută parțială a contractului de asistență juridică încheiat la 2 mai 2006, ulterior prelungit automat, pentru perioada mai 2013 - mai 2015; a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă; a fost respinsă, ca prescrisă, cererea de restituire a sumei de 384.415,04 RON, aferentă facturilor fiscale emise în perioada 2 iulie 2013 - 09 februarie 2015; a fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 120.501,57 RON, aferentă facturilor fiscale emise în perioada 9 martie 2015 - 7 mai 2015; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.515 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, stabilită conform art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Decizia Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 1719 A din 2 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A, în contradictoriu cu pârâta Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A." SPRL, împotriva sentinței civile nr. 2970 din 20 decembrie 2019, pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă; a fost admis apelul declarat de apelanta - pârâtă Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A." SPRL împotriva aceleiași sentințe, a fost schimbată, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a fost dispusă restituirea prestațiilor constând în serviciile deja efectuate de apelanta - pârâtă, au fost constatate ca stinse datoriile reciproce între părți, prin compensație, și menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate; a fost obligată apelanta - reclamantă la plata sumei de 1.758 RON, către apelanta - pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, reclamanta Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În acest sens, a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 2523 și art. 2526 din C. civ., modalitatea de soluționare a excepției și raționamentul folosit fiind valid doar în situația în care obiectul cererii ar fi fost reprezentat de o obligație de a da sau de a face. Însă, a învestit instanța cu o acțiune mixtă, în constatare și realizare: capătul de cerere principal vizează constatarea nulității absolute a contractului de asistență juridică FN din 2 mai 2006 pentru perioada mai 2013 - mai 2015, iar capătul de cerere subsecvent vizează restituirea plăților realizate în baza contractului lovit de nulitate, ca efect ex tunc a nulității absolute. A susținut că norma de drept incidentă în speță este reprezentată de art. 2525 din C. civ., iar termenul de prescripție pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui act juridic anulat începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care a fost desființat actul. Efectele nulității absolute a contractului de asistență juridică se întind in integrum asupra perioadei mai 2013 - mai 2015 deoarece, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2012, la 12 iunie 2012, nu ar mai fi putut opera, în mod legal, dispozițiile art. 2 din contractul încheiat de părți privind prelungirea automată a duratei de valabilitate cu perioade succesive de câte un an, după expirarea perioadei mai 2012 - mai 2013. Prin urmare, dacă nulitatea absolută parțială a contractului se întinde, în integralitate, asupra perioadelor de prelungire automată, ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 26/2012, termenul de prescripție a dreptului de a cere restituirea prestațiilor ca efect al nulității absolute nu poate curge succesiv, raportat la data efectuării fiecărei plăți în parte, ci de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de desființare parțială a contractului. Recurenta a arătat că, prin modalitatea de formulare a acțiunii, tinde atât la constatarea nulității absolute a contractului, cât și la valorificarea efectelor acestei nulități, respectiv restituirea prestațiilor. Prin urmare, nu a început să curgă termenul de prescripție extinctivă. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de apel.

Apărările formulate Prin întâmpinare, intimata Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A." SPRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața instanței de recurs Prin încheierea din data de 15 iunie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis în principiu recursul declarat de reclamanta Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. împotriva deciziei civile nr. 1719/A din 2 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie și s-a fixat termen de judecată, pentru soluționarea acestuia, la data de 19 octombrie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin cererea cu care a învestit instanța de judecată, reclamanta Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de asistență juridică încheiat, la data de 2 mai 2006, cu pârâta Societatea Profesională cu Răspundere Limitată "A." SPRL, pentru perioada mai 2013 - mai 2015, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 504.916,61 RON, încasată de aceasta, în mod nelegal, în perioada menționată. Instanțele de fond au constatat nulitatea absolută parțială a convenției și au dispus restituirea prestațiilor efectuate în perioada 9 martie 2015 - 7 mai 2015. În ceea ce privește cererea de restituire a sumelor achitate în perioada 2 iulie 2013 - 9 februarie 2015, aceasta a fost respinsă ca prescrisă. Reclamanta Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. a declarat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit cu care se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta "a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material." Circumscris acestui motiv de recurs, recurenta afirmă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2523, 2526 și art. 2525 din C. civ. Criticile sunt nefondate, pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. În primul rând, recursul reprezintă calea extraordinară de atac prin intermediul căreia partea interesată poate solicita instanței de control judiciar, reformarea hotărârii recurate, în condițiile prevăzute de lege și în limitele stabilite prin cererea de recurs. În cauza pendinte, recurenta Societatea Națională de Gaze Naturale Romgaz S.A. a solicitat examinarea legalității hotărârii atacate doar cu privire la soluția de respingere, ca prescrisă, a cererii de restituire a sumei de 384.415,04 RON, aferentă facturilor fiscale emise în perioada 2 iulie 2013 - 9 februarie 2015. Prin urmare, instanța de recurs este învestită să analizeze doar concordanța deciziei recurate cu dispozițiile de drept material invocate, referitoare la instituția prescripției extinctive. Celelalte situații dezlegate de instanța de apel, nefiind contestate sub aspectul legalității lor, au intrat în puterea lucrului judecat. În al doilea rând, Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sancționează hotărârea care a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Aplicarea greșită a legii, susținută de recurentă, presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanță. Recurenta afirmă că, în cauză, norma incidentă în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune este reprezentată de dispozițiile art. 2525 din C. civ. potrivit cu care "prescripția dreptului la acțiune în restituirea prestațiilor făcute în temeiul unui act anulabil ori desființat pentru rezoluțiune sau altă cauză de ineficacitate începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desființat actul, ori, după caz, de la data la care declarația de rezoluțiune sau reziliere a devenit irevocabilă". Incidența acestui text de lege a fost susținută și în fața instanței de apel. Însă, cu privire la această chestiune, Curtea de Apel București a reținut că dispoziția legală și instituția juridică pe care o reglementează nu au fost invocate și puse în discuția părților în fața primei instanțe, astfel că este inadmisibilă invocarea lor direct în apel. Soluția instanței de apel este corectă și se fundamentează pe principiul tantum devolutum quantum iudicatum, reglementat de art. 478 din C. proc. civ.. Potrivit regulii instituite de acest adagiu, poate face obiectul controlului instanței superioare doar ceea ce s-a analizat în prima instanță. Or, recurenta - reclamantă s-a apărat în fața Tribunalului București, față de excepția invocată de intimata - pârâtă, în sensul că demersul său judiciar nu este prescris întrucât termenul de prescripție curge de la data comunicării deciziei Curții de Conturi. În consecință, instanța de fond a examinat această excepție prin raportare la apărările de fapt și de drept ale părților și a apreciat că a intervenit prescripția pentru o parte din sumele de bani pretinse de reclamantă. Prin urmare, prin înlăturarea incidenței dispozițiilor art. 2525 din C. civ. conduita procesuală a instanței de apel se înscrie în limitele stabilite de legiuitor. Recurenta apreciază că efectele nulității absolute a contractului de asistență juridică supus controlului judiciar se întind in integrum asupra perioadei mai 2013 - mai 2015 deoarece după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 26/2012 convenția nu putea produce efecte. Prin urmare, susține că dispozițiile art. 2523 și 2526 din C. civ. nu au aplicabilitate în cauză. Însă, acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic este imprescriptibilă, nu și acțiunea de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului a cărui nulitate a fost constatată, care este prescriptibilă. Recurenta nu neagă prescriptibilitatea cererii sale ci critică modalitatea în care instanța de apel a aplicat dispozițiile legale referitoare la începutul prescripției. Data nașterii dreptului la acțiune reprezintă un aspect esențial al acestei instituții juridice, întrucât momentul de la care începe cursul prescripției determină data la care ea urmează să se împlinească. Acesta este motivul pentru care începutul prescripției are o reglementare legală expresă, legiuitorul neputând lăsa la latitudinea/voința părților fixarea acestei date. Așa cum corect a reținut instanța de apel, în speță se aplică regula generală de începere a curgerii prescripției, reglementată de dispozițiile art. 2523 din C. civ. potrivit cu care "Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui". Această reglementare stabilește un moment obiectiv al începutului prescripției, anume acela la care titularul dreptului a avut cunoștință de nașterea acestui drept și, în subsidiar, un moment subiectiv, respectiv când ar fi trebuit să cunoască faptul că acest drept s-a născut. În cauza pendinte, cele două momente se suprapun, dreptul de a apela la forța de constrângere a statului pentru recunoașterea și apărarea dreptului său pecuniar luând naștere la data achitării facturilor fiscale. Aceasta cu atât mai mult cu cât O.U.G. nr. 26/2012, care reprezintă fundamentul cererii de restituire, era în vigoare la data emiterii și achitării fiecărei facturi fiscale. Astfel, la data achitării facturilor, recurenta cunoștea sau trebuia să cunoască nelegalitatea prelungirii contractului de asistență juridică și, implicit, nelegalitatea plăților efectuate în baza acestui contract. Fiind un contract cu executare în timp (pro rata temporis), care a presupus mai multe prestații, pentru fiecare factură în parte curge un termen de prescripție de 3 ani. Prin urmare, față de data cererii de chemare în judecată și a faptului că nu există cauze de suspendare sau întrerupere a termenului de prescrpție, în mod corect a fost respinsă, ca prescrisă, cererea de restituire a sumelor plătite în perioada 2 iulie 2013 - 09 februarie 2015. În consecință, dat fiind că dispozițiile legale de drept material au fost aplicate, în mod corect, de către instanța de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Națională de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1719/A din 2 decembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă pentru cauze cu minori și de familie.