ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1377/2023

Ședința publică din data de 27 septembrie 2023

Asupra cauzei, constată următoarele:

Cererea de revizuire:

Prin decizia civilă nr. 477A din 20 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 324 alin. (1) teza finală C. proc. civ., formulată de revizuenta A..

A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuentă.

A fost admisă excepția tardivității introducerii cererii de revizuire, invocată de intimata B. S.R.L..

A fost respinsă, ca tardiv introdusă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu intimații C., D. și S.C. B. S.R.L..

Calea de atac declarată:

Împotriva deciziei civile nr. 477A din 20 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, revizuenta A. a formulat recurs, cale de atac înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 25 mai 2023.

În cuprinsul memoriului de recurs, revizuenta a arătat că prima instanță, cu încălcarea legii, a respins cererea de recurs, ca tardiv introdusă, deși, față de motivul concret de revizuire, o astfel de cerere nu putea fi promovată în termenul instituit de art. 324 C. proc. civ.

În continuare, revizuenta a menționat că, pentru asigurarea accesului la justiție, instanța putea face o aplicare directă a dispozițiilor art. 6 din CEDO și a dreptului UE, făcând trimitere la jurisprudența Curții, la principiul proporționalității și la principiul supremației dreptului Uniunii.

În ipoteza în care constată existența motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile potrivnice în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare.

Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate.

Într-o opinie, se consideră că revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii.

Într-o alta opinie, se consideră că, dimpotrivă, noțiunea de lucru judecat (fiind mai ampla decât aceea a autoritarii de lucru judecat) inclusiv considerentele pot face obiectul caii de atac, în măsura în care prin acestea se aduce atingere principiului puterii lucrului judecat.

Neclaritatea legii din această perspectivă, creează un viciu de constituționalitate având în vedere exigențele constituționale minimale impuse oricărei reglementări, ca aceasta să fie clară și univocă.

După redarea dispozițiilor art. 342 C. proc. civ., recurenta-revizuentă a arătat că la ipoteza prevăzuta de pct. 5. în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 6, termenul de revizuire curge de la comunicarea hotărârii definitive făcută statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică sau de la întoarcerea dispărutului ori de la dobândirea capacității - în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de 6 luni.

Apreciază că deși situația este similară, există totuși un tratament diferențiat, fapt ce încalcă art. 16 din Constituție și dreptul Uniunii, caz în care se impunea aplicarea prioritară a acestuia din urmă.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs.

De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Așadar, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivele de recurs limitativ prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac este lovită de nulitate.

În speță, se constată că recursul nu conține critici care să poată fi circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar susținerile recurentei-revizuente din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac în sensul exigențelor textului legal anterior menționat, aceasta prezentând, în mod detaliat, aspecte ce țin de jurisprudența Curții, la principiul proporționalității și la principiul supremației dreptului Uniunii.

Soluția pronunțată de instanța de revizuire viza trei aspecte:

- soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 324 alin. (1) teza finală C. proc. civ. (respinsă ca inadmisibilă);

- soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (respinsă ca inadmisibilă);

- soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865 (respinsă ca tardivă).

Susținerile recurentei-revizuente prezentate în cuprinsul cererii de recurs, astfel cum au fost formulate, nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de instanța de apel în pronunțarea soluției, ci detaliază chestiuni generale legate de jurisprudența CEDO, de aplicarea în dreptul intern a normelor comunitare, iar în final se arată că ar exista un tratament discriminatoriu raportat la momentul de la care justițiabilii pot depune cererea de revizuire întemeiată pe diferite cazuri de revizuire, redând textele de lege referitoare la termenul de revizuire.

Cu privire la termenul în care poate fi exercitată cererea de revizuire, Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, că împrejurarea că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri și nu de la comunicarea acesteia nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire pentru contrarietate de hotărâri nu presupune cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar existența identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

De asemenea, obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Tot astfel, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21 din Constituție.

În ceea ce privește motivarea căii de atac, Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii, în mod generic, față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, în mod concret, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței de revizuire, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept.

În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

În consecință, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 477A din 20 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2023.