Decizia nr. 1345/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 februarie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., au solicitat constatarea/declararea nulității relative a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/19.09.2017, rectificată conform încheierii de rectificare autentificată sub nr. x/19.09.2017 de Notarul Public E. din cadrul BNP "F."; repunerea pârtilor în situația anterioara prin restituirea avansului în sumă de 50.000 euro; obligarea pârâților la plata tuturor costurilor prilejuite și suportate de reclamanți, în vederea perfectării promisiunii, respectiv onorarii notar, avocați, executori judecătorești, taxe, în cuantum total de 11.660,35 RON și la plata cheltuielilor de judecata. La 18 aprilie 2018, pârâții au fomulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. Prin cererea reconvențională formulate, pârâții au solicitat următoarele: să se constate intervenit, în favoarea pârâților reclamanți, a pactului comisoriu de grad IV prevăzut de art. 6 din Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/19.09.2017, obligarea reclamanților pârâți la suportarea de daune interese stabilite convențional la suma de 50.000 euro, achitată cu titlu de avans potrivit art. 7.2. din Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare; radierea notării Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din cartea funciară nr. x a Mun. București, sector l; obligarea reclamanților pârâți la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, la aceeași dată, 18.04.2018, pârâții reclamanți au formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Culturii și Identității Naționale pentru ca, în situația în care cererea de chemare în judecată va fi admisă, să fie obligat chematul în garanție: la plata prejudiciului cauzat pârâților reclamanți ca efect al constatării/anulării promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare și repunerii părților în situația anterioară, prejudiciu evaluat convențional la 50.000 euro, conform art. 7.1 din promisiunea de vânzare; la plata tuturor costurilor prilejuite de perfectarea promisiunii bilaterale de vânzare cumpărare; la plata cheltuielilor de judecată la care ar putea fi obligați ca efect al admiterii acțiunii principale și la plata propriilor cheltuieli de judecată ca efect al admiterii prezentei cereri de chemare în garanție.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 1709 din 5 iulie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a hotărât următoarele: a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D. și chematul în garanție Ministerul Culturii și Identității Naționale, ca neîntemeiată; a admis cererea reconvențională și, pe cale de consecință: a constatat că a intervenit rezoluțiunea de plin drept a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/19.09.2017 de BNP "F.", în condițiile art. 6.1 alin. (2) din contract; în temeiul dispozițiilor art. 7.2 din contract a constatat activată clauza penală negociată de părți și, pe cale de consecință, a validat dreptul pârâților reclamanți de a păstra, cu titlu de daune interese, în patrimoniul lor suma de 50.000 euro, achitată de către reclamanții pârâți cu titlu de avans; a dispus radierea notării promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, autentificată sub nr. x/19.09.2017 de BNP "F.", din CF nr. x, de sub B7 - a II-C; a respins cererea de chemare în garanție formulată de către pârâții reclamanți, ca neîntemeiată; a respins cererea reclamanților pârâți de obligare a pârâților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Împotriva sentinței de primă instanță au formulat apel principal reclamanții A. și B. și apel provocat pârâții C. și D..

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 679A din 9 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins ambele apeluri, ca nefondate, și a obligat apelanții reclamanți la plata către apelanții pârâți a sumei de 2860 RON, cheltuieli de judecată, conform art. 453 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Recursul exercitat în cauză Împotriva deciziei din apel, reclamanții A. și B. au promovat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurenții reclamanți au expus următoarele aspecte: Din probatoriul administrat în fața instanței de apel a rezultat fără putință de tăgadă faptul că terenul este impropriu pentru destinația de curți construcții, respectiv că se află în zona de retragere obligatorie a Lacului Băneasa, în zona de protecție a sitului arheologic Băneasa Lac, și că din certificatul de urbanism emis de către Primăria Municipiului București rezultă că nu se poate construi decât cu mari limitări asupra suprafeței; instanța nu a dat eficiență rolului său activ, respectiv să cerceteze toate susținerile și apărările părților, ci s-a limitat la a achiesa la concluziile primei instanțe, cu toate că probatoriul administrat a fost unul diferit. Recurenții reclamanți au invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., pretinzând că hotărârea a fost dată cu încălcarea și cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Din compararea Planului Urbanistic Zonal Coordonator al Sectorului 1 București, actualizat în 2020, respectiv Planul Urbanistic Zonal al Municipiului București, actualizat în 2020 cu extrasul din Google Maps, rezultă suprapunerea terenului ce face obiectul contractului cu zona 33 - aria sitului arheologic nominalizat în Lista monumentelor istorice din anul 2015, cu codul x - poziția 33, cu denumirea Băneasa Lac, document aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr. 2828/24.12.2015 și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 bis/15.02.2016. Prin urmare, este evident că terenul în suprafață totală de 1540 mp, ce face obiectul contractului, este situat actualmente pe str. x, fosta Aleea x, având număr cadastral x. La momentul redenumirii străzilor, lotul desemnat Aleea x (5000mp) a fost dezmembrat, iar două loturi în suprafața de aproximativ 2000 mp au devenit: str. x, terenul obiect al contractului - și str. x IA - un lot cu privire la care autoritățile și au spus părerea în sensul calității sale de monument istoric, apreciind că este fostul lot Aleea Mateloților 201-207; conform informațiilor cuprinse în extrasul de Carte Funciară, s-a notat avizul Primăriei Sectorului 1 Bucuresti din 2015 cu privire la faptul că imobilul va purta provizoriu numărul 51 pe strada x. În anul 2016 au fost emise mai multe adrese referitoare la terenul în discuție, respectiv adresa nr. x/23.05.2015, emisă de Ministerul Culturii, adresa nr. x/16.06.2016, emisă de Primăria Sectorului 1 Bucuresti către Ministerul Culturii, adresa nr. x/14.07.2016, emisă de Ministerul Culturii. În anul 2017, reclamanții au obținut Certificatul de Urbanism nr. x/12.12.2017, emis pentru imobilul din str. x, de unde rezultă că imobilul poate fi situat în situl arheologic nr. 12 Băneasa Lac, zonă clasată ca monument istoric cu nr. x, aflată la poziția 33 pe Lista Monumentelor Istorice aprobată prin Ordinul Ministrului Culturii și Cultelor nr. 2361/2010, actualizată în 2015 sau în zona de protecție a acestuia, fiind evident că asupra terenurilor sunt instituite sarcini arheologice. S-a mai susținut că prin întâmpinarea și răspunsul la interogatoriu formulate în cursul judecății în apel s-a efectuat o expertiză tehnică judiciară, iar expertul desemnat de către instanță a concluzionat că imobilul în litigiu se află în zona de protecție a sitului arheologic, definit ca având lățimea de 100 m în exteriorul aliniamentului punctelor de contur ale sitului. Având în vedere că cererea introductivă de instanță este întemeiată pe dispozițiile art. 1207 alin. (2) C. civ., ce prevăd că eroarea, ca viciu de consimțământ, este esențială dacă falsa reprezentare cade asupra calităților substanțiale ale obiectului prestației ori altei împrejurări considerate esențiale de către părți, în absența căreia actul juridic nu s-ar fi încheiat, este evident că reclamanții nu au dorit să achiziționeze un teren ce nu poate fi folosit în integralitatea sa pentru scopul pentru care l-au achiziționat. S-a mai susținut că este nefondată afirmația intimaților în sensul că nu au cunoscut scopul pentru care a fost achiziționat terenul și că nu pot fi considerați a fi în culpă față de această împrejurare, întrucât din cuprinsul promisiunii de vânzare-cumpărare, la pct. 7.1, aceștia i-au mandatat pe reclamanți să obțină orice acte administrative, inclusiv certificat de urbanism, avize, autorizație de construire; mai mult decât atât, aceștia au specificat doar că terenul se află la mai puțin de 100 metri de situl arheologic, nu că se află situat cu totul în zona de protecție a sitului, definită ca acea porțiune de teren delimitată și trecută în regulamentul local de urbanism pe care nu se pot face construcții, plantații și alte lucrări care ar pune în pericol, ar polua, ar diminua vizibilitatea, ar pune în pericol eventualele vestigii arheologice subterane aflate sub sau în imediata vecinătate a monumentului. Totodată, recurenții reclamanți au susținut că nu și-au dat acordul cu privire la achiziționarea unui teren asupra căruia planează oricând o incertitudine cu privire la situația sa juridică de natură a determina la un moment viitor declanșarea procedurii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea dreptului de preempțiune a statului, fie de către autoritățile statului sau alte persoane interesate; într-un astfel de context, reclamanții ar ajunge în situația pierderii sumei de 490.000 euro, întrucât nimeni nu îi poate asigura că această sumă le poate fi restituită de către intimați. De asemenea, au susținut că nu și-au dat acordul cu privire la achiziționarea unui bun ce are asupra sa o serie de vicii ascunse care fac bunul vândut impropriu întrebuințării potrivit destinației și scopului urmărit la încheierea actului juridic sau care îi micșorează în asemenea măsură întrebuințarea sau valoarea, încât dacă le-ar fi cunoscut, nu l-ar fi cumpărat sau ar fi oferit un preț mai mic. Restricțiile aferente unui imobil calificat ca fiind în zona de protecție a unui sit arheologic, în sens ląrg, rezultă inclusiv din certificatul de urbanism eliberat pentru suprafața de 1500 mp; or, a plăti suma de 490.000 euro pentru a putea construi doar pe o suprafață de 15%, într-un colț al proprietății, face dovada clară a incidenței art. 1707 C. civ., prețul fiind total disproporționat. Recurenții reclamanți au susținut că nu poartă culpa acestei situații și nu pot fi obligați la daune interese pentru că refuză încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a cărei nulitate absolută este o certitudine la un moment viitor. Răspunsul la interogatoriul formulat în cadrul unui dosar în care autoritatea are un interes direct și personal, aceea de a nu cădea în pretenții pentru suma de 50.000 euro prin admiterea cererii de chemare în garanție formulată de către pârâți, este ușor calificabil ca fiind un act întocmit pro causa; în plus, răspunsul la interogatoriu nu poate fi calificat ca având atributele unui act administrativ de natură a modifica registrele publice, respectiv de natură a invalida adresele anterioare emise de către Ministerul Culturii și nici de a lămuri starea juridică a terenului; fapta reclamanților nu poate fi încadrată în categoria situațiilor de culpă/răzgândire și/sau a altor situații asimilate acestora, ci este vorba de o situație în care elementele esențiale care au format convingerea reclamanților nu sunt întrunite și, în mod obiectiv, această incertitudine a situației juridice a terenului ar determina nulitatea absolută a contractului. Rezilierea contractului cu consecința repunerii părților în situația anterioară este o soluție care trebuie să aibă în vedere eliminarea culpei reclamanților și restituirea avansului achitat. Au fost indicate dispozițiile art. 1204 C. civ. coroborate cu prevederile art. 1206 și 1207 alin. (1) C. civ. și s-a apreciat că nu se poate susține că vânzătorul nu cunoștea calitățile și scopul pentru care cumpărătorul dorea să achiziționeze terenul, iar lipsa oricărei sarcini, inclusiv sarcini arheologice ori limitări ale posibilității de construire, era un aspect esențial; vânzătorul a acordat declarațiile și și-a asumat obligații esențiale în acest sens cu intenția clară de a-l determina pe cumpărător să încheie contractul, care nu și-a asumat niciun risc de a primi un teren cu alte/fără calitățile declarate și garantate de către vânzător. Faptul că la momentul încheierii contractului ambele părți s-au aflat într-o eroare esențială asupra obiectului contractului, respectiv asupra calității acestui obiect este evident și rezultă din cuprinsul contractului, fără a fi necesară o analiză aprofundată. Nu pot fi reținute în sarcina cumpărătorului dispozițiile art. 1208 C. civ., cu referire la eroarea nescuzabilă, întrucât acesta a primit copii ale documentelor relevante referitoare la teren la momentul încheierii contractului, iar nu anterior, vânzătorul mandatând cumpărătorul să întreprindă toate demersurile de obținere a unui certificat de urbanism actualizat și îndeplinirea obligației de diligență în analiza juridică și tehnică a terenului în vederea încheierii contractului de vânzare în formă autentică. Așadar, în cazul error in substantiam interesează nu numai lucrul considerat în materialitatea lui, ci și conținutul prestației (acțiunea sau inacțiunea), iar cum prestația este determinată de părțile actului juridic, rezultă că elementele ce alcătuiesc prestația vor fi privite sau nu ca esențiale după cum părțile au intenționat ori nu să le dea acest caracter; de altfel, în jurisprudență s-a subliniat că substanța obiectului este constituită din acele calităti ale sale care au fost determinante pentru părți sau parte într-o asemenea măsură încât dacă ar fi fost cunoscută lipsa acestora, actul juridic nu s-ar mai fi încheiat. Mai mult decât atât, recurenții reclamanți nu au fost informați de existența unor litigii asupra terenului ce a făcut obiectul promisiunii de vânzare cumpărare; intimații, la momentul semnării contractului, au fost părți într-un dosar demarat de către aceștia în 12.05.2017 împotriva Primăriei Municipiului București ce avea ca obiect obligarea Primăriei Municipiului București la emiterea unui certificat de urbanism, acest litigiu având relevanță dintr-o dublă perspectivă; intimații au ascuns acest aspect la momentul semnării contractului, fiind, astfel, evident că aceștia cunoșteau faptul că existența litigiului era esențială în formarea consimțământului recurenților reclamanți. Prin urmare, instanța de apel coroborând acest aspect cu restul probelor, putea face apel la prezumțiile judiciare și să tragă concluzia că intimații au urmărit inducerea în eroare a recurenților cu privire la calitatea bunului promis. Pentru toate cele expuse, recurenții au solicitat admiterea recursului și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxă judiciară de timbru și onorariu de avocat în cuantumul indicat în cererea de recurs.

Apărările formulate în cauză Intimatul chemat în garanție Ministerul Culturii a depus întâmpinare, în cadrul căreia a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Intimații pârâți C. și D. au invocat, de asemenea, excepția nulității recursului, argumentând că recurenții nu aduc nicio critică de nelegalitate hotărârii atacate, ci reiau întreaga situație de fapt așa cum a fost expusă în fața instanțelor de fond și de apel. În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că motivele de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 16 august 2022 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 4. Prin rezoluția din 22 septembrie 2022, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raportul asupra admisibilității în principiu s-a reținut faptul că hotărârea este susceptibilă de recurs; recursul nu este timbrat; în opinia raportorului, recursul nu este promovat în termen procedural, completul de filtru urmând a examina dacă este întemeiată excepția de tardivitate; în situația depășirii acestor impedimente, magistratul asistent raportor apreciază că susținerile din recurs pot fi circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care nu pun în discuție evaluarea situației de fapt și interpretarea probatoriului administrat în cauză; completul de filtru urmează să aprecieze cu privire la acest aspect și, implicit, asupra excepției de nulitate a căii de atac pentru neîncadrarea criticilor, invocată prin cele două întâmpinări. Raportul a fost comunicat părților la datele de 19, 22 și 24 mai 2023 (dovezi filele x). La data de 31 mai 2023, prin e-mail, intimații-pârâți C. și D. au depus la dosar punct de vedere prin care solicită să se constate că recurenții nu au făcut dovada calității de reprezentant a doamnei avocat G., recursul este tardiv formulat, lovit de nulitate și netimbrat. Prin rezoluția din data de 16 mai 2023, a fost fixat termen la data de 21 septembrie 2023, în camera de consiliu, fără citare părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului, față de cele reținute prin raportul întocmit în cauză, termen la care Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, prin prisma excepției netimbrării recursului. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția netimbrării recursului, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: "(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ.. (2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON." De asemenea, art. 33 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței. În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii. Lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ., cu nulitatea. În speță, prin rezoluția din data de 22 septembrie 2022, s-a stabilit în sarcina recurenților-reclamanți obligația de a achita o taxă judiciare de timbru în cuantum de 16.345 RON, sub sancțiunea anulării cererii, raportat la dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Prin adresele emise la data de 22 septembrie 2022, aflate la dosarul de recurs, comunicate la data de 27 septembrie 2022 (potrivit proceselor-verbale de înmânare către destinatar aflate la filele nr. x și 19 din dosarul de recurs), s-a pus în vedere recurenților-reclamanți să depună la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 16.345 RON, sub sancțiunea anulării cererii. Împotriva modului de stabilire a taxei de timbru a fost formulată cerere de reexaminare de către recurenții-reclamanți, soluționată la data de 3 noiembrie 2022 în sensul respingerii acesteia. Conform dovezilor de înmânare aflate la filele 61și 62 dosar, încheierea de respingere a cererii de reexaminare a fost comunicată recurenților la data de 15 noiembrie 2022. În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că recurenții-reclamanți nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, iar, în situația în care această obligație nu este îndeplinită, în cauză este incidentă excepția netimbrării căii de atac. Raportul întocmit în cauză a fost comunicat recurenților-reclamanți la data de 19 mai 2023, împrejurare ce rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs. Având în vedere că recurenții-reclamanți nu au făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță, deși le-a fost comunicată această obligație la domiciliul procesual ales indicat în cererea de recurs, în raport de prevederile legale anterior menționate, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat, împrejurare față de care nu se mai impune analiza celorlalte aspecte invocate în cauză.