ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1065/2023

Ședința publică din data de 8 iunie 2023

Deliberând asupra cauzei, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă la 21 decembrie 2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. S.A. a solicitat instanței să dispună: - obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 RON, cu titlu de daune morale pentru prejudicii aduse reclamantului prin fapta ilicită constând în "executare silită în dosarul de executare x/2013 al B.E.J.A. C.; - obligarea pârâtului la plata sumei de 2500 RON/lunar, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul viitor, până la încetarea consecințelor negative ale ilicitului; - obligarea pârâtului la plata dobânzii legale cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța; - obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 524 din 1 aprilie 2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

Intimata-pârâtă D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că la 1 august 2019 a avut loc fuziunea prin absorbție între societatea absorbanta B. S.A. și societatea absorbita D. S.A., rezutând o singură entitate juridică care a preluat denumirea de D. S.A.

Prin decizia civilă nr. 807A din 23 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 524 din 1 aprilie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. S.A., ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 807A din 23 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A..

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat aplicarea dispozițiilor art. 1349 raportat la art. 1357 C. civ., art. 1364 și art. 1358 teza finală C. civ.

Fapta ilicită este definită de art. 1349 C. civ. drept o încălcare a regulilor de conduită care, omisivă sau comisivă, aduce atingere unui drept sau interes legitim. Îndeplinirea unei activități permise de lege nu îl exonerează de răspundere pe cel care putea să își dea seama de caracterul ilicit al faptei săvârșite în asemenea împrejuri. Pentru aprecierea vinovăției se ține seama de faptul că prejudiciul a fost cauzat de către un profesionist în exploatarea unei întreprinderi.

Instanța de apel a reținut că nu poate fi vorba de o culpă a intimatei - pârâte, întrucât deși aceasta a pus în executare un contract de credit falsificat, aceasta s-a încrezut în prezumția de legalitate a contractului de credit - titlu executoriu.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că nu există o atare prezumție legală, singurul temei care ar fi îndreptățit intimata - pârâtă să valorizeze ca valid contractul de credit era semnătura celui căruia i se opunea, contractul de credit fiind un înscris sub semnătură privată conform art. 273 C. civ.

Intimata-pârâtă este un profesionist, avea la dispoziție departament juridic și nu se putea prevala de necunoașterea legii, respectiv a dispozițiilor art. 273 C. civ.

Aprecierea instanței de apel în sensul că "intimata-pârâtă care și-a executat obligația asumată în contract, eliberând suma de bani împrumutată, nu avea motive să se îndoiască de legalitatea titlului său, chiar dacă apelanta reclamantă a invocat faptul că nu a semnat ea contractul" nu poate acredita incidența art. 1353 C. civ. (n.n. - producerea prejudiciului în exercitarea dreptului), cât timp creditul - premisă a executării silite delictuale, a fost acordat cu ușurință.

În aprecierea recurentei, executarea silită/înregistrarea la biroul de credit reprezintă o faptă ilicită, grefată pe ilicitul acordării creditului, la momentul 2007, fiind întrunite cerințele de la 1349 C. civ.. Prin executarea silită preț de 5 (cinci) ani și înregistrarea la biroul de credit cu consecința imposibilității obținerii unei creditări, esențiale pentru un tânăr la început de drum, s-a produs un prejudiciu moral, în condițiile art. 1357 C. civ.

Executarea silită a fost permisă de lege, însă creditorul avea posibilitatea să își dea seama că execută un nedebitor, fiind incidentă teza finală a art. 1364 C. civ., în contextul în care fusese avizat prin motivele contestației la executare din 2014 (n.n. - interesează și faptul că orice contact fizic a fost declinat de către I.F.N., deși, recurenta - reclamantă a vrut să se întâlnească cu I.F.N.-ul și să explice situația ei).

Fiind un profesionist, intimata-pârâtă trebuia să întreprindă demersuri legale pentru a clarifica dacă fusese victima unei înșelăciuni, întrucât fapta autorului necunoscut, care uzurpase identitatea reclamantei și obținuse, pe bază de documente false, un credit de la aceasta, întrunea elementele constitutive ale unei infracțiuni de înșelăciune, în dauna intimatei-pârâte. Prejudiciul urma să fie recuperat de la acela care uzurpase identitatea reclamantei și care încasase creditul.

Conform art. 1358 C. civ., constituie un criteriu de evaluare a vinovăției împrejurarea că prejudiciul a fost cauzat de către profesionistul aflat în exploatarea unei întreprinderi.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea principiului contradictorialității, întrucât la soluționarea apelului, nu s-a dat reclamantei posibilitatea de a pune în discuție situația de fapt invocată în cursul procesului, anume că executarea silită a avut ca premisă ușurința cu care pârâta, prin agent, acordase creditul unei persoane care s-a prezentat drept reclamanta.

În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă D. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se dispună admiterea excepției netimbrării cererii de recurs, admiterea excepției nulității cererii de recurs, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Cum în cauză a fost invocată excepția nulității recursului susținându -se că au fost invocate critici de netemeinicie în ceea ce priveste hotărârea instanței de apel, Înalta Curte reține că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.," recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinare, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul cailor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens este de subliniat faptul că prin dispozițiilor art. 489 C. proc. civ., se sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că, noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt exprese și limitativ prevăzute în art. 488 alin. (1) punctele 1-8 C. proc. civ.

Prin urmare, reglementând calea de atac a recursului legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi de atac este acela de a se supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Raportând cele expuse la criticile recurentei-reclamante dezvoltate în cererea de recurs, Înalta Curte reține că acestea se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a se respinge excepția nulității recursului invocată de intimata- pârâtă. Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 300.000 RON cu titlu de daune morale pentru prejudicii aduse prin fapta ilicită constând în "executarea silită în dosarul de executare x/2013 al B.E.J.A. C."; obligarea pârâtului la plata sumei de 2500 RON/lunar, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul viitor, până la încetarea consecințelor negative ale ilicitului; obligarea pârâtului la plata dobânzii legale cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța, aferent petitului daune morale global stabilite; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Cel de-al cincilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.,vizează neregularități de ordin procedural care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți,nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității. Cum recurenta reclamantă a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susținând încălcarea principiului contradictorialității, întrucât la soluționarea apelului, nu s-a dat reclamantei posibilitatea de a pune în discuție situația de fapt invocată în cursul procesului, anume că executarea silită a avut ca premisă ușurința cu care pârâta, prin agent, acordase creditul unei persoane care s-a prezentat ca fiind reclamanta, Înalta Curte verificând mersul dezbaterilor atât din ședința publică din 14 martie 2022, precum și din ședința publică din 23 mai 2022 când instanța de apel a declarat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul asupra apelului, reține că susținerile recurentei sunt nefondate. Astfel, Înalta Curte constată că la termenul de judecată din 14 martie 2022 instanța de apel a încuviințat reclamantei în raport de obiectul acțiunii și de cererea de apel, în ce privește antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei proba cu înscrisuri cu excepția înscrisurilor reprezentate de fișa postului, precum și proba cu interogatoriul intimatei pârâtei. Or, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 14 martie 2022, instanța de apel în raport de obiectul acțiunii precum și în raport de cererea de apel, în respectarea dreptului la apărare, la un proces echitabil și în respectarea principiului contradictorialității a încuviințat probele solicitate de reclamantă, fiind nefondate susținerile legate de încălcarea principiului contradictorialității în raport de art. .488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Cum recurenta reclamantă a invocat incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva greșitei interpretări/aplicări a dispozițiilor art. 1349 raportat la art. 1357 C. civ., Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise motivului de recurs enunțat se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, aspecte ce însă nu se verifică în cauză. Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat raporturile juridice dintre părți în raport de succesiunea actelor și faptelor juridice, din perspectiva dispozițiilor art. 1357, art. 1358, 1364 C. civ. Astfel, Înalta Curte reține că pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în raport de dispozițiile art. 1357 C. civ., este necesară întrunirea cumulativă a celor 4 conditii prevăzute de art. 1357 C. civ., și anume: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, vinovăția faptuitorului, și stabilirea unei legături de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. În ceea ce privește vinovăția, element fundamentul al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, Înalta Curte reține că instanța de apel în urma unei riguroase analize și sinteze a succesiunii faptelor și actelor juridice a constatat lipsa vinovăției reținând că în cauză "Intimata - pârâtă a demarat procedura executării silite în baza unui titlu executoriu care se bucura de prezumția de legalitate până la proba contrară. Această probă a fost făcută de apelanta - reclamantă abia la data de 07.02.2018 când instanța a constatat nulitatea contractului de credit." Din această perspectivă și în analiza vinovăției, condițiie esențială a răspunderii civile delictuale a pârâtei, instanța de apel a mai reținut că " la acel moment executarea silită era suspendată, iar intimata - pârâtă nu a înțeles să formuleze apel împotriva sentinței civile nr. 1019/07.02.2018, chiar dimpotrivă, a renunțat la executarea silită demarată împotriva apelantei - reclamante. Prin urmare, fiind în posesia unui înscris căruia legea îi conferă putere executorie, în mod rezonabil intimata pârâtă a procedat la punerea în executare, fără a i se putea imputa vreo vinovăție în exercitarea drepturilor sale. De asemenea, nu se poate considera că intimata pârâtă avea posibilitatea să își dea seama în mod rezonabil că executa silit un contract care avea semnătura debitorului falsificată. Vinovăția presupune atitudinea subiectivă a autorului față de faptă și de urmările acesteia. În speță însă intimata - pârâtă care și-a executat obligația asumată în contract, eliberând suma de bani împrumutată, nu avea motive să se îndoiască de legalitatea titlului său, chiar dacă apelanta reclamantă a invocat faptul că nu a semnat ea contractul. Curtea apreciază că nici calitatea de profesionist a intimatei nu poate fi reținută pentru evaluarea vinovăției acesteia la producerea prejudiciului prin punerea în executare a titlului executoriu. Astfel, nu se poate pretinde intimatei pârâte să demareze cercetări ori de câte ori se invocă nulitatea unui contract, acest interes aparținând, astfel cum a reținut și instanța de fond, debitorului executat". Or, față de succesiunea actelor și faptelor juridice în raport de care au fost analizate condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, Înalta Curte reține că în cauză nefiind îndeplinită condiția vinovăției, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a dispozițiilor de drept material în ceea ce privește instituția răspunderii civile delictuale.. Cum în recurs o reapreciere a probelor nu este procedural posibilă, și cum niciuna din susținerile recurentei reclamante nu se cirumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 3208 din 21 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă D. S.A..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 3208 din 21 iunie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2023.