AFFAIRE SZMAJCHEL c. POLOGNE

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

17.07.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-3

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE SZMAJCHEL c. POLOGNE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA SZMAJCHEL c. POLONIA (solicitarea nr. 21541/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 17 iulie 2007 DEFINITIVF 17/10/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Szmajchel c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolae Bratza, președinte, dnii J. Casadevall, G. Bonello, K. Traja, S. Pavlovschi, L. Garlicki, L. Mijović, judecători și dlui T.L. Early, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 26 iunie 2007, înmânați hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 21541/03) îndreptat împotriva Republicii Polone, printre care un resortisant polonez, dl Władysław Szmajchel, a sesizat Curtea la 15 decembrie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 22 septembrie 2005, președintele secțiunii a decis să comunice autorităților naționale informațiile menționate la art. 5 alineatul (3). În conformitate cu art. 29 alineatul (3), s-a decis ca, în același timp, să se examineze admisibilitatea și temeinicia cauzei. Reclamantul, născut în 1946, este încarcerat la casa de arest a lui Bydgoszcz. La 13 decembrie 1999, suspectat că s-a predat, în cadrul unui grup organizat, traficului de narcotice, recurentul a fost arestat și pus în arest provizoriu. Judecătorul a considerat că mărturiile colectate și probele confiscate constituie o bază suficientă pentru ca persoana în cauză să fie considerată autorul infracțiunilor reproșate. La 16 decembrie 1999, arestarea cu titlu provizoriu a persoanei în cauză a fost prelungită până la 10 martie 1999; judecătorul și-a motivat decizia prin necesitatea de a asigura buna desfășurare a anchetei; la 17 decembrie 1999, au fost reproșate noi infracțiuni reclamantului, care a fost acuzat în special de producția clandestină de amfetamină. Ancheta a necesitat numeroase expertiză din partea specialiștilor, care s-au desfășurat între 1999 și 2001. Astfel au fost ordonate analizele de substanțe chimice găsite în timpul perchezițiilor, al căutării de droguri în substanțele colectate și al studiilor comparative de ADN. Experții au fost invitați să prezinte concluziile lor pe baza rezultatelor analizelor. Între 7 martie 2000 și 30 septembrie 2001, arestarea provizorie a reclamantului a fost prelungită periodic. Judecătorul a justificat prelungirea măsurii prin marea complexitate a cauzei, precum și prin faptul că trebuiau efectuate numeroase expertize. 10. La 14 iunie 2000 și la 12 martie 2001, reclamantul a fost acuzat de noi încălcări. Printr-un act de acuzare din 20 martie 2001, persoana în cauză a fost acuzată de producție și vânzare de droguri, falsificare de documente și posesie de muniție. 39 de martori au fost chemați și declarațiile altor douăzeci și opt de martori trebuiau să fie adunate în scris. 12. Tribunalul a ținut audieri la 27 septembrie, 29 octombrie, 23 și 30 noiembrie 2001, precum și la 3 și 25 ianuarie, 25 martie și 25 aprilie 2002. În ședința din 3 ianuarie, el a aplicat amenzi martorilor care nu se prezentaseră. 13. Între 7 martie 2002 și 13 august 2002, detenția provizorie a persoanei în cauză a fost prelungită la intervale regulate din aceleași motive ca și cele care au dus la prelungirile anterioare. 14. La 5 martie 2002, poliția a ordonat cercetări pentru a localiza anumiți martori. 15. La 20 martie 2002, un specialist a fost însărcinat să examineze starea de sănătate a reclamantului. 16. La 30 aprilie 2002, tribunalul regional l-a recunoscut pe reclamant vinovat din patruzeci și șase de capete de acuzare și l-a condamnat la 12 ani de închisoare. 17. La 6 noiembrie 2002, Curtea de Apel a respins cererea prin care persoana în cauză solicitase eliberarea sa și-a prelungit detenția până la 13 mai 2003 din aceleași motive ca cele menționate în deciziile anterioare 19. În cadrul ședinței din 26 februarie 2003, Curtea de Apel a infirmat hotărârea Tribunalului Regional și a retrimis cazul pentru reexaminare. 20. La 4 martie 2003, Curtea de Apel l-a exonerat pe cel interesat de acțiunea sa împotriva deciziei de respingere a cererii sale de eliberare. 21. La 23 aprilie 2003, Curtea de Apel a decis să prelungească detenția reclamantului până la 13 august 2003 din cauza probabilității mari ca persoana în cauză să fie autorul infracțiunilor reprobabile, precum și a severității pedepsei suportate. 22 Au avut loc audieri la 5 ianuarie, 4 februarie, 9 martie, 30 aprilie, 28 mai, 5 iunie, 19 august, 21 septembrie, 22 octombrie, 19 noiembrie și 27 decembrie 2004. 23. În 2004, reținerea provizorie a persoanei în cauză a fost prelungită periodic din aceleași motive ca și cele menționate anterior. 24. La 8 iulie 2005, Curtea de Apel l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de infracțiuni și l-a condamnat la o pedeapsă de opt ani de închisoare. (1) lit. (c) din prezentul articol (...) are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberat în timpul procedurii. (...) Cu privire la admisibilitate 26. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că cererea nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond Perioada care trebuie luată în considerare 27. Curtea consideră că arestarea provizorie a reclamantului s-a extins de la 13 decembrie 1999, data plasării persoanei în detenție la 30 aprilie 2002, data condamnării în primă instanță și din 26 februarie 2003, data infirmării acestei decizii, la 8 iulie 2005, data condamnării reclamantului la o pedeapsă de opt ani de închisoare de către instanța de trimitere. Durata totală a detenției reclamantului a fost, prin urmare, de aproximativ patru ani și opt luni. 28. Guvernul consideră că motivul este vădit nefondat. 29. Cu titlu introductiv, el pune accentul pe natura infracțiunilor comise de reclamant, care aparțineau infracțiunii organizate și atrage atenția Curții asupra dificultăților procedurale și logistice care sunt inerente acestui tip de cauze și care le complică, fapt care se adeverește în cazul de față. 30. În ceea ce privește prelungirea detenției persoanei în cauză, guvernul consideră că aceasta se justifica prin motive suficiente și pertinente și subliniază că aceasta era supusă unui control regulat din partea instanțelor, care au furnizat de fiecare dată explicații deosebit de detaliate și bazate pe circumstanțele concrete ale cauzei. 31. Comitetul susține că motivele plauzibile pentru care reclamantul a fost suspectat de comiterea infracțiunilor reprobabile au persistat pe tot parcursul procedurii și că, în opinia sa, s-ar putea crede în mod rezonabil că, odată eliberat, persoana în cauză ar încerca să se sustragă justiției și să împiedice buna desfășurare a procedurii, în special prin influențarea declarațiilor care trebuie colectate. 32. Reclamantul susține, într-o primă etapă, că nu există motive care să necesite prelungirea măsurii privative de libertate și susține, de asemenea, că deciziile de prelungire a detenției sale nu au fost suficient de motivate, iar judecătorul a preluat în fiecare caz aceleași argumente. 33. Curtea amintește că, în primul rând, revine autorităților judiciare naționale obligația de a se asigura că, într-un caz dat, durata detenției provizorii a unui inculpat nu depășește limita rezonabilității. În acest scop, trebuie examinate toate circumstanțele care ar putea dezvălui sau exclude existența unei adevărate cerințe de interes public care să justifice, având în vedere prezumția de nevinovăție, o excepție de la regula respectării libertății individuale și să prezinte un raport în deciziile lor privind cererile de extindere. Curtea trebuie să stabilească dacă a existat sau nu o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din Convenție. 34. Persistența unor motive plauzibile de a suspecta persoana arestată de comiterea unei infracțiuni este o condiție sine qua non Curtea trebuie să stabilească dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. 35. Curtea constată că, în speță, autoritățile au justificat prelungirea detenției prin severitatea pedepsei, prin complexitatea cauzei, precum și prin riscul de evadare și de împiedicare a bunei funcționări a justiției. 36. Curtea consideră că aceste motive puteau fi inițial suficiente pentru legitimarea detenției. Cu toate acestea, în timp, acestea au devenit inevitabil mai puțin relevante și numai din motive imperative ar putea convinge Curtea că lunga privare de libertate (aproximativ patru ani și opt luni) se justifica în temeiul articolului 5 alineatul (3).37. Curtea nu identifică niciun motiv în acest caz și constată că instanțele naționale au respins cererile de eliberare a reclamantului și au prelungit detenția în principal din aceleași motive ca cele menționate anterior. Comisia observă că, pe parcursul întregii proceduri, judecătorii și-au motivat deciziile prin caracterul complex al cauzei, subliniind în special gravitatea pedepsei suferite ca urmare a naturii infracțiunilor reproșate persoanei în cauză. 38. Curtea amintește în această privință că, potrivit jurisprudenței sale constante, existența unei suspiciuni puternice de participare la infracțiuni grave și perspectiva unei hotărâri grave nu pot justifica în sine o lungă detenție provizorie (a se vedea în special Hotărârea Wemhoff c. Germania din 27 iunie 1968, seria A n 7, p. 22, § 14 Matznetter c. Austria din 10 noiembrie 1969, seria A n A se vedea nota de subsol 10. Curtea observă, de asemenea, că faptul că, în acest caz, procedura se referă la un grup criminal organizat este, fără îndoială, un factor care a făcut investigațiile mai complexe și mai lungi; cu toate acestea, acest lucru nu poate justifica o detenție provizorie de patru ani și opt luni (Celejewski c. Polonia, nr. 17584/04, 4 mai 2006, § 40). Prin urmare, Curtea concluzionează că, deși cauza a avut în sine o anumită complexitate, motivele invocate de instanțe în hotărârile lor nu erau suficiente pentru a justifica menținerea în detenție a reclamantului în perioada în cauză. 41. Prin urmare, s-a încălcat art. 5 alineatul (3) din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 42. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită despăgubiri pentru daunele materiale suferite și solicită rambursarea sumei de 85 000 PLN (22 500 EUR). De asemenea, solicită o sumă de 70 000 PLN (18 500 EUR) pentru daune morale 44. În ceea ce privește prejudiciul material, acesta consideră că suma solicitată nu prezintă nicio legătură de cauzalitate cu presupusa încălcare. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul invită Curtea să declare, în cazul în care aceasta ar concluziona că o încălcare este suficientă pentru a asigura o satisfacție echitabilă. Cu titlu subsidiar, acesta solicită Curții să aprecieze valoarea satisfacției echitabile pe baza jurisprudenței sale în cauze similare și în lumina contextului economic intern. 45. Curtea nu percepe nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 1 800 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 46. Reclamantul solicită 5 000 PLN (1 300 EUR). 47. Guvernul consideră această sumă excesivă. 48. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 100 EUR pentru procedura în fața ei și acordul către solicitant. Interese moratoriu 49. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a avut loc o încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 800 EUR (o mie opt sute de euro) pentru daune morale și 100 EUR (o sută de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu fiscal, sume care trebuie convertite în zloți polonezi la rata aplicabilă la data regulamentului că, de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 17 iulie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early Nicolas Bratza Modululer Președinte