ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 869/2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Horezu la data de 27.01.2020 sub numărul x/2020, petentul BEJ A. a solicitat, pentru creditorul B., în contradictoriu cu debitorii C., D. E., încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de contractul de împrumut nr. x/02.02.2018, pentru realizarea obligațiilor cuprinse în acesta.

Prin încheierea nr. 101/04.02.2020, Judecătoria Horezu a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, reținând că debitoarele C. și E. își desfășoară activitatea în calitate de grefieri la Judecătoria Horezu, situație față de care sunt incidente dispozițiile art. 127 C. proc. civ., astfel încât se impune trimiterea dosarului la o instanță de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate, în speță Judecătoria Târgu Jiu.

Prin încheierea nr. 846/19.02.2020, Judecătoria Târgu Jiu a declinat competența în favoarea Judecătoriei Horezu, a constatat conflictul negativ și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a reținut că ipoteza art. 127 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere o competență alternativă, la alegerea reclamantului, iar în toate cazurile de competență alternativă, potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea instanței, fără ca ulterior să mai poată reveni asupra acesteia.

Totodată, procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, prin care nu se tinde la stabilirea unui drept potrivnic, astfel cum este definită de art. 527 C. proc. civ.., nefiind astfel incident art. 127 C. proc. civ.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Din cererea de încuviințare silită și din titlul executoriu a cărui încuviințare a executării silite se solicită reiese faptul că domiciliile debitorilor sunt în Horezu, respectiv Râmnicu Vâlcea, situație față de care instanța de executare este Judecătoria Horezu.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu, pentru următoarele argumente:

Acțiunea ce face obiectul învestirii instanței este o cerere de încuviințare a executării silite, formulată de BEJ A. la cererea creditorului B., împotriva debitorilor C., D., E., cu domiciliul în raza Judecătoriei Horezu, care este astfel instanță de executare, potrivit art. 651 C. proc. civ.

Se observă că instanța competentă a soluționa cauza potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., respectiv Judecătoria Horezu, și-a declinat competența în considerarea dispozițiilor art. 127 din cod.

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speță, întrucât cererea de încuviințare a executării silite care a făcut obiectul învestirii instanței este una care aparține materiei necontencioase, așa cum rezultă din dispozițiile art. 665-666 C. proc. civ.. Acesta fiind sediul materiei, el se completează cu dispozițiile cuprinse în Cartea a III-a referitoare la Procedura necontencioasă judiciară.

Or, norma art. 127 C. proc. civ. reglementează o prorogare legală de competență, ipoteza acesteia fiind aceea a existenței, ca situație premisă, a unui conflict judiciar, care presupune stabilirea unui drept potrivnic, opus din poziția de reclamant unei alte părți, cu poziție procesuală de pârât.

În acest sens, art. 127 alin. (1) C. proc. civ. face referire la judecătorul care "are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia", respectiv la cererea introdusă împotriva acestuia.

În schimb, art. 527 și urm. C. proc. civ. (care vin în completarea dispozițiilor din materia încuviințării executării) reglementează situația cererilor formulate în procedura necontencioasă, pentru care se cere doar autorizarea/încuviințarea instanței - fără a se urmări stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană - făcând de aceea referire la petenți, respectiv, persoane indicate în cerere și nu la poziții procesuale antagonice (reclamant/pârât), câtă vreme disputa judiciară a fost tranșată, ajungându-se în faza executării silite.

Mai mult, dispozițiile art. 127 C. proc. civ. sunt plasate în Capitolul III. Dispoziții speciale din Titlul III referitor la competența instanțelor judecătorești în procedura contencioasă.

Aceasta înseamnă că norma art. 127 C. proc. civ. are caracter special și, ca orice normă de procedură având un astfel de caracter, ea nu poate fi aplicată prin extensie sau analogie altor situații (cum este aceea a încuviințării executării silite guvernate de procedura necontencioasă).

Pe de o parte, întrucât norma specială are aplicabilitate numai la situația particulară pe care o reglementează, pe de altă parte, întrucât analogia nu poate subzista câtă vreme o procedură contencioasă în care o parte (reclamantul) opune un drept potrivnic celeilalte părți (pârâtul) nu este similară aceleia în care intervenția instanței se limitează la verificări formale, fără a se urmări stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană (și neexistând identitate de situații nu este incident principiul ubi eadem est ratio eadem solutio esse debet).

De aceea, rațiunile legiuitorului care au fost avute în vedere la edictarea normei art. 127 C. proc. civ. - asigurarea imparțialității obiective a instanței, dată fiind calitatea părților, atunci când într-o procedură contradictorie trebuie stabilit, în urma unei dezbateri judiciare, un drept potrivnic - nu subzistă atunci când intervenția instanței se limitează la o autorizare sau încuviințare, fără nicio analiză pe fond a pretențiilor.

O interpretare în sens contrar ar însemna transformarea unei norme de prorogare legală de competență (art. 127 C. proc. civ.) într-o normă de prorogare judiciară (aplicarea dispoziției legale, de către instanță, într-o altă ipoteză decât cea prevăzută de lege).

Or, o asemenea prorogare judiciară își găsește sediul în altă instituție de drept procesual, aceea a strămutării, atunci când partea justifică motive de bănuială legitimă.

De asemenea, dispozițiile art. 528 alin. (2) C. proc. civ. ("în celelalte cazuri, competența instanței și soluționarea incidentelor privind competența sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase") nu pot justifica aplicarea în această materie, a încuviințării executării silite, a normelor din procedura contencioasă, întrucât ipoteza textului este aceea în care nu există o normă care să determine expres competența, făcându-se de aceea, referire la norme din procedura contencioasă. În schimb, în materia ce face obiectul analizei, norma de competență teritorială este expres reglementată prin prevederile art. 651 C. proc. civ.

Nici dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la garantarea dreptului la un proces echitabil - cu motivarea că procesul conține deopotrivă faza cognitio, a procedurii judiciare, cât și executio, aceea a executării silite - nu poate justifica o asemenea prorogare de competență, în faza executării silite, pe temeiul art. 127 C. proc. civ., întrucât dispoziția convențională nu este creatoare de normă pozitivă în dreptul intern și, totodată, potrivit art. 122 C. proc. civ. "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod", iar potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Pentru aceste motive, văzând dispozițiile art. 651 C. proc. civ. și domiciliile debitorilor, Înalta Curte va stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Horezu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2020.

(Cu opinie concurentă asupra considerentelor)

Cu opinie concurentă asupra considerentelor, conform art. 426 alin. (2) C. proc. civ.

Deși consider, ca și ceilalți membri ai completului, că Judecătoriei Horezu îi revine competența teritorială a soluționării cererii de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea B., apreciez că această competență se justifică legal în baza unor cu totul alte considerente decât cele expuse în motivarea majoritară.

Faptul că instanțele judecătorești sunt chemate să se pronunțe asupra cererii de încuviințare a executării silite într-o procedură necontencioasă, nu exclude aplicarea în legătură cu o atare cerere a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. nici din punct de vedere al regulilor instituite prin dispozițiile art. 528 C. proc. civ. și nici din punct de vedere al rațiunilor care au fundamentat consacrarea - pentru prima oară în legislația procesuală civilă - a unui atare caz de prorogare legală de competență, rațiuni care se regăsesc în necesitatea ca imparțialitatea obiectivă a instanței să fie mai presus de îndoieli rezonabile.

Dimpotrivă, observarea atentă a acestor reguli justifică cu mai puternic cuvânt ca imparțialitatea obiectivă a instanței să fie asigurată prin reținerea incidenței art. 127 C. proc. civ. chiar și în cazul procedurilor necontencioase care, e adevărat, nu stabilesc drepturi potrivnice între părți cu interese contrare, dar care, spre deosebire de procedurile contencioase, nu se desfășoară sub privirile sau atenția unei "părți adverse" care să vegheze la respectarea regulilor aplicabile (în aceeași rațiune, deosebit de regulile aplicabile procedurilor contencioase, prin dispozițiile art. 529 alin. (1) C. proc. civ. s-a instituit obligația instanței ce judecă în procedura necontencioasă, de a-și verifica din oficiu competența chiar și atunci când este vorba despre cea de ordine privată).

Astfel, din punct de vedere al regulilor care guvernează competența instanței chemate să soluționeze o cerere necontencioasă, alin. (1) al art. 528 C. proc. civ. prevede că "Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționată deja de o instanță ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe se vor îndrepta la acea instanță".

Această determinare a instanței competente în soluționarea cererii necontencioase (din punct de vedere general, material și teritorial) are loc prin recurgerea la regula "accesorium sequitur principale".

Pentru toate celelalte cazuri, alin. (2) al art. 528 C. proc. civ. stipulează că atât competența instanței, cât și soluționarea incidentelor privind competența sunt suspuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase (fără a distinge după cum e vorba de reguli de drept comun ori de reguli instituite prin dispoziții speciale).

Excluderea - "În celelalte cazuri, (….)" este totală și are în vedere orice altă situație în care instanța competentă nu poate fi determinată potrivit regulii "accesoriul urmează principalul" consacrat la alin. (1), observându-se că alin. (3) al aceluiași articol mai instituie doar reguli de determinare a competenței instanței pentru ipoteza în care competența sa teritorială nu ar putea fi stabilită potrivit regulilor de la alin. (2).

Așadar, "În celelalte cazuri" se cuprind atât situațiile ce nu se înscriu în ipoteza de reglementare a normei de la alin. (1), cât și situațiile în care instanța competentă se determină prin incidența unei norme speciale (ca în cazul art. 651 C. proc. civ.), în acest din urmă caz aplicarea alin. (2) al art. 628 C. proc. civ. fiind relevantă doar sub aspectul reținerii incidenței regulilor din procedura contencioasă în soluționarea incidentelor privind competența.

Or, neîndoielnic, art. 127 C. proc. civ. și situațiile premisă pe care le reglementează, creează un incident privind competența chiar și într-o cerere necontencioasă formulată de unul din subiecții calificați arătați în cuprinsul acestei norme sau care privește darea unei autorizații, cum ar fi încuviințarea executării silite asupra bunurilor unui atare subiect calificat.

Nu mai puțin, reținerea aplicabilității sale în procedurile necontencioase este încurajată și de dispozițiile art. 536 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cu care "Dispozițiile art. 527-535 referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii".

Or, sub niciun aspect nu se poate reține că regulile instituite prin dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu ar fi compatibile cu natura necontencioasă a cererii ori că rațiunile reglementării lor nu s-ar regăsi (și) în cazul cererilor de încuviințare a executării silite, dată fiind natura necontencioasă a procedurii după care acestea sunt soluționate.

Art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ. determină instanța de executare (ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului) și atribuțiile acesteia care presupun deopotrivă soluționarea cererilor de încuviințare a executării silite (proceduri necontencioase), a contestației la executare (proceduri contencioase), precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Principiul unicității instanței de executare (care presupune ca instanța care soluționează contestația la executare să fie, ca regulă, aceeași cu cea care a autorizat executarea silită) reclamă cu atât mai mult observarea regulilor de determinare a competenței teritoriale a instanței care încuviințează executarea, cu luarea în considerare a art. 127 C. proc. civ. încă din această fază tocmai pentru a se evita situațiile de scindare a "instanței de executare" între instanța care a încuviințat executarea silită (determinată prin omiterea/evitarea aplicării art. 127 C. proc. civ. sub pretextul neincidenței sale în procedura necontencioasă) și instanța care judecă, în procedură contencioasă, contestațiile la executarea astfel încuviințată (determinată, de această dată, cu aplicarea art. 127 C. proc. civ.).

Aceasta, mai ales, întrucât, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, în materia executării silite, procedura necontencioasă a încuviințării executării silite este urmată de una sau chiar mai multe proceduri contencioase de soluționare a contestațiilor la executare.

Odată arătate argumentele pentru care dispozițiile art. 127 C. proc. civ. trebuie observate și aplicate încă din această fază procesuală a încuviințării executării, apreciez că Judecătoria Horezu a greșit declinându-și competența prin reținerea dispozițiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și a calității de grefieri la acea instanță a doi dintre debitori, dat fiind că, atunci când calitatea specifică de judecător/procuror/asistent judiciar/grefier îl vizează pe cel împotriva căruia s-a introdus cererea, încrederea în imparțialitatea obiectivă a instanței este lăsată de lege la aprecierea (exclusivă) a titularului cererii, iar nu și a instanței de judecată.

Or, de vreme ce titularul cererii alege să introducă cererea chiar la instanța la care funcționează cel împotriva căruia se îndreaptă (prezumându-se că un creditor - care are încheiat contract de împrumut cu debitorul său, ale cărui date personale, inclusiv cele referitoare profesia și locul său de muncă, le cunoaște - acționează în cunoștință de cauză) se înțelege că el a ales să aibă încredere și să accepte o prezumată imparțialitate obiectivă a acelei instanțe, renunțând la facultatea oferită de legiuitor de a se adresa unei instanțe de același grad dintr-o curte de apel învecinată. Peste această alegere a reclamantului, nicio instanță de judecată nu poate interveni, astfel că, prin aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) și a art. 127 (2) C. proc. civ., Judecătoriei Horezu îi revine competența soluționării prezentei cereri de încuviințare a executării silite, ca instanță de la domiciliul debitorului indicată de creditoare.