Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.12.2023

ÎCCJ, Decizia nr. 92/2023

HOTĂRÂRE
28.12.2023
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 92/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 28 decembrie 2023 Asupra apelurilor penale de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 290 din 10 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2015, s-au hotărât următoarele: 1. a). În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (Titlul I, Subtitlul I.1 din rechizitoriu x încheierea celor trei acte adiționale la contractul de asistență juridică nr. x/21.03.2007 dintre S.C.

Complexul Energetic Rovinari S.A. și S.C.A. "B."). b). În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 C. pen. (Titlul I, Subtitlul I.2 din rechizitoriu x încheierea contractului de asistență juridică nr. x/14.02.2008 dintre S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. și S.C.A. "B."). c). În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 297 C. pen.

(Titlul I, Subtitlul I.2 din rechizitoriu x încheierea tranzacției dintre S.C. Complexul Energetic Rovinari S.A. și C.). 2. a). În temeiul art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. (1969) raportat la art. 248 1 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul D. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (Titlul II, Subtitlul II.2 din rechizitoriu x încheierea actului adițional nr. x/01.11.2007 dintre S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. și S.C.A. "B."). În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

(1969) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei închisorii. b). În temeiul art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. (1969) raportat la art. 248 1 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice (Titlul II, Subtitlul II.3 din rechizitoriu x încheierea contractului de asistență juridică nr. x/13.02.2008 dintre S.C.

Complexul Energetic Turceni S.A. și S.C.A. "B."). În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 86 5 alin. (1) C. pen. (1969) raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. (1969), s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 274/01.10.2013 a Tribunalului Gorj, secția penală, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. (1969), art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) și art. 36 alin. (1) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele stabilite în prezenta cauză și pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 274/01.10.2013 a Tribunalului Gorj, secția penală, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 237/24.02.2015 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, urmând ca inculpatul D. să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare. În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. (1969) și art. 36 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

(1969) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. (1969) pe durata executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 36 alin. (3) C. pen. (1969) și art. 88 alin. (1) C. pen. (1969), s-a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului durata reținerii din 18.11.2008 și a arestării preventive din 26.11.2008, până la 04.12.2008, inclusiv. c). În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen.

(1969) raportat la art. 248 1 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen. (Titlul II, Subtitlul II.1 din rechizitoriu x încheierea contractului de asistență juridică nr. x/23.07.2007 dintre S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. și S.C.A. "B." și a actului adițional nr. x/29.12.2007). d). În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 248 C. pen. (1969) raportat la art. 248 1 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. (Titlul II, Subtitlul II.2 din rechizitoriu x încheierea tranzacției dintre S.C.

Complexul Energetic Turceni S.A. și S.C. E.). e). În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen. (Titlul II, Subtitlul II.3 din rechizitoriu x încheierea tranzacției dintre S.C. Complexul Energetic Turceni S.A. și C.).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă