ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 262/A din 15 decembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 432 C. proc. pen.., a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 42/A din data de 10 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, care a fost desființată în parte, numai în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 C. pen. (faptă comisă în luna decembrie 2012) și, rejudecând în aceste limite:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 116/F din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 42/A din data de 10 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, în pedepsele componente de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 C. pen. (faptă din decembrie 2012) și de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 C. pen. (faptă din perioada octombrie- decembrie 2013), fiind înlăturat sporul de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 C. pen. (faptă din decembrie 2012), ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost menținută pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 C. pen. (faptă din perioada octombrie- decembrie 2013).

Au fost menținute dispozițiile deciziei contestate care nu contravin hotărârii pronunțate în cauză.

S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 163 din 10.02.2021 emis în baza deciziei penale nr. 42/A din data de 10 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018 și emiterea unui nou mandat în baza dispozițiilor deciziei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 116/F din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, s-a constatat că pentru inculpatul A. legea penală mai favorabilă este reprezentată de noul C. pen.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (faptă din luna decembrie 2012). În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și. lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (faptă din perioada octombrie- decembrie 2013). În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen.

Conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale aplicate mai sus, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 1 an și 4 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa în regim de detenție.

Conform art. 45 alin. alin. (3) lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen. Conform art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă accesorie, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) și lit. g) (dreptul de a exercita profesia de avocat, de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații B. și A., căile de atac fiind respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 42/A din 10 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2008.

Inculpatul A. a formulat contestație în anulare împotriva acestei din urmă hotărâri, invocând cazul de contestație în anulare reglementat de art. 426 lit. b) C. proc. pen.., apreciind că acest motiv presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, pentru care existau probe în cauză.

Referitor la fapta de trafic de influență (din luna decembrie 2012), reținută în sarcina sa, contestatorul A. a arătat că a intervenit prescripția anterior condamnării sale prin decizia penală nr. 42/A din 10 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

În acest sens, a arătat că, potrivit art. 291 alin. (1) C. pen., infracțiunea de trafic de influență se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Dispozițiile C. pen., care reglementează instituția prescripției, stabilesc că termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani; e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda. Termenele indicate anterior încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii. În cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor de obicei de la data săvârșirii ultimului act.

S-a susținut că, în cauză, termenul de prescripție a răspunderii penale, de 8 ani, a început să curgă de la data de 01.01.2013.

S-a făcut trimitere la decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022), în cuprinsul căreia, la paragraful 73, se arată că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. au încetat a-și mai produce efectele până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să pună norma în acord cu exigențele legii fundamentale:

"În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale."

În consecință, contestatorul a apreciat că, din moment ce termenul de prescripție generală este de 8 ani, fapta de trafic de influență, prev. de art. 291 C. pen., s-a prescris la data de 01.01.2021.

Având în vedere că a intervenit prescripția răspunderii penale înainte de pronunțarea unei soluții definitive (10.02.2021), prin raportare la dispozițiile art. 5 C. pen. (aplicarea legii penale mai favorabile), contestatorul a considerat că trebuie să se constate incidența prescripției răspunderii penale în cauza de față.

Potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, obligatorie atât în ceea ce privește dispozitivul, cât și în ceea ce privește considerentele, decizia nr. 297/2018 a fost una simplă, lipsind efectiv textul art. 155 alin. (1) C. pen. de expunerea cazurilor de întrerupere a cursului termenului de prescripție. Pe cale de consecință, decizia deși a avut o aparență de legalitate, prin raportare la jurisprudența majoritară, a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile.

Pentru toate aceste considerente, contestatorul a solicitat admiterea contestației în anulare, desființarea deciziei penale atacate și, rejudecând, să se dispună încetarea procesului penal, fapta fiind prescrisă.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, a fost admisă, în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 42/A din data de 10 februarie 2021 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2018.

Examinând contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei penale nr. 42/A din 10 februarie 2021 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, în baza actelor și lucrărilor dosarului și în raport cu criticile formulate, instanța a constatat că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Prealabil, instanța a constatat că, în raport cu criticile invocate de către contestator, cadrul legal este circumscris contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Contestația în anulare este o cale de atac de retractare, instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii anulând-o în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților sau persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanța de judecată. Prin reglementarea strictă a erorilor de procedură care pot justifica exercitarea contestației în anulare se urmărește, pe de o parte, respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de către instanța de judecată).

Potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.., contestația în anulare se declară împotriva hotărârilor penale definitive în următoarele cazuri (...): b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; (...).

Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.. presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j C. proc. pen.. pentru care existau probe în cauză. Nu este permisă anularea caracterului definitiv al deciziei în considerarea unor fapte juridice noi, ci doar în considerarea faptelor juridice existente la data deciziei de condamnare, ale căror efecte nu au fost observate de instanța de apel.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, instanța a reținut că inculpatul A. a fost condamnat, prin sentința penală nr. 116/F din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a-II-a Penală pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență, o faptă din decembrie 2012 și o faptă din perioada octombrie- decembrie 2013.

Prin decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație în anulare, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații B. și A. împotriva sentinței penale nr. 116/F din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Prin motivele formulate, invocând cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.., inculpatul A. a susținut, în esență, că, urmare a deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, la momentul pronunțării instanței de apel, termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de trafic de influență (fapta din decembrie 2012) era împlinit.

În ceea ce privește durata termenului general de prescripție a răspunderii penale, s-a constatat că infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Potrivit art. 154 C. pen. "(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: a) 15 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; b) 10 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani; e) 3 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește un an sau amenda."

În jurisprudența obligatorie și relevantă a Curții Constituționale, concretizată în deciziile nr. 297/2018 (publicată în M.Of. partea I nr. 518 din 25 iunie 2018) și nr. 358/2022 (publicată în M.Of. partea I nr. 565 din 9 iunie 2022), s-a statuat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în varianta normativă în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, au avut conținutul "Cursul termenului prescripției penale se întrerupe prin îndeplinirea", fără a cuprinde vreun caz de întrerupere a cursului termenului de prescripție.

Instanța de control constituțional a reținut că: (...) trebuie stabilit în ce măsură ansamblul legislativ în vigoare este apt să determine o aplicare clară și previzibilă a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., astfel cum acestea au fost sancționate prin Decizia nr. 297/2018 (...) În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (...) Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale (Curtea Constituțională, Decizia nr. 358/2022, par. 60, 73 și 76).

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, de asemenea cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 C. pen.

Astfel, decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, Înalta Curte a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (2) C. pen., "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii."

Așadar, referitor la momentul săvârșirii infracțiunii, s-a constatat că, momentul cu relevanță penală în raport cu care se stabilește legea penală aplicabilă activității ilicite și se calculează termenul de prescripție a răspunderii penale, în cauză, este data săvârșirii faptei, respectiv luna decembrie 2012, când inculpatul a pretins și primit de la numitul C., denunțător în cauză, suma de 23.000 de euro, promițând în schimb că îi va determina pe judecătorii care aveau de soluționat dosarul nr. x/2012 al Tribunalului București (dosar în care la data de 18 decembrie 2012 instanța a admis recursul formulat de către numitul C., a casat sentința Judecătoriei Sectorului 3 București și a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu), judecători asupra cărora a lăsat să se creadă că are influență, să îndeplinească acte care intrau în îndatoririle acestora de serviciu, în vederea încetării stării de arest preventiv a numitului C..

Instanța a constatat că, în raport cu momentul săvârșirii faptei, decembrie 2012, termenul general de prescripție pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-ar fi împlinit în decembrie 2020, anterior pronunțării deciziei penale nr. 42/A din data de 10 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018, care face obiectul căii extraordinare de atac.

De altfel, în practica instanței supreme, ulterioară deciziei instanței de control constituțional și a hotărârii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în mecanismul de unificare a practicii judiciare, s-a dispus admiterea contestației în anulare în cazul împlinirii termenului general de prescripție (decizia nr. 253/A din 06 decembrie 2022, dosarul nr. x/2022; decizia nr. 262 din 15 decembrie 2022, dosarul nr. x/2022).

Înalta Curte a constatat că pe durata termenului de prescripție au intervenit Decretele prezidențiale nr. 195/2020 și nr. 240/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, care au prevăzut în Anexa 1 dispoziții cu privire la termenul de prescripție. Sub acest aspect, s-a constatat că, potrivit art. 43 alin. (2) din decret, procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedura de cameră preliminară se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția celor de la alin. (1) lit. c) apreciate ca atare de judecător sau instanța de judecată, precum și a următoarelor cauze: cele privind infracțiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele referitoare la contestații împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cele care cuprind măsuri de protecție a victimelor și a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical, cele privind infracțiuni contra securității naționale, cele privind acte de terorism sau de spălare de bani.

S-a reținut că, în cauză, la momentul intervenirii decretului prezidențial, dosarul se afla în fond pe rolul Curții de Apel București, cauza fiind amânată de la termenul din 13 martie 2020, în vederea administrării probatoriului.

La termenul din 15 mai 2020, având în vedere Hotărârea nr. 191 din 10.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, Hotărârea nr. 45 din data de 11.03.2020 a Colegiului de conducere al Curții de Apel București și Hotărârea nr. 192 din 12.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători, precum și Decretul nr. 240/14.04.2020 emis de Președintele României, în temeiul art. 353 alin. (10) C. proc. pen.., instanța a dispus preschimbarea termenului de judecată la 12.06.2020.

Înalta Curte a constatat că, în cauză, suspendarea cursului prescripției a intervenit numai pentru perioada 15.05-16.05.2020, până la acel moment cauza fiind amânată, iar inculpatul citat, inclusiv pentru termenul din data de 15 mai 2020.

Instanța a amintit că prin decizia nr. 152/2020 (publicată în Monitorul Oficial nr. 387/13.05.2020), Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență sunt neconstituționale, precum și că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență este neconstituțională, în ansamblul său.

Această decizie obligatorie produce efecte pentru viitor, aspect relevant deoarece a intervenit după suspendarea judecății în cauzele penale pendinte. Efectele suspendării judecății s-au produs, iar decizia Curții Constituționale nu poate înlătura această consecință anterioară pronunțării sale.

Față de aceste considerente, Înalta Curte a constatat că, în raport cu momentul săvârșirii faptei de trafic de influență, decembrie 2012, termenul general de prescripție era împlinit la data de 10 februarie 2021, când instanța de apel a pronunțat decizia care face obiectul căii extraordinare de atac.

În egală măsură, Înalta Curte a constatat că, în cauză, nu este incidentă soluția dispusă cu caracter obligatoriu în unificarea practicii de instanța supremă prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care s-a stabilit că instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii. Sub acest aspect, s-a observat că instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului fără a proceda la o evaluare a prescripției răspunderii penale pentru fapta de trafic de influență (fapta din decembrie 2012).

Față de considerentele anterior evocate, Înalta Curte a constatat că cererea de contestație în anulare este întemeiată, fiind admisă, cu consecința desființării parțiale a deciziei penale de condamnare a inculpatului A., numai sub aspectul comiterii faptei de trafic de influență - săvârșită în decembrie 2012.

Împotriva deciziei penale nr. 262/A din 15 decembrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, la data de 20 martie 2023 .

În cuprinsul cererii de recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a susținut că, în mod greșit, s-a reținut, în hotărârea atacată, cu privire la soluția de încetare a procesului penal în privința inculpatului A., pentru infracțiunea de trafic de influență (reținută ca fiind săvârșită în luna decembrie 2012), că "în raport de momentul săvârșirii faptei, luna decembrie 2012, termenul general de prescripție pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, calculat potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-ar fi împlinit în decembrie 2020, anterior pronunțării deciziei penale nr. 42/A din data de 10 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2018".

S-a învederat că instanța a reținut că, în cauză, nu ar fi operat suspendarea de drept în perioada stării de urgență, ci s-a dispus amânarea judecății de la termenul din data de 13.03.2020 pentru data de 15.05.2020 în vederea administrării probatoriului, dată la care s-a preschimbat termenul pentru data de 12.06.2020. S-a motivat că, în raport cu aceste împrejurări, "suspendarea cursului prescripției a intervenit numai pentru perioada 15.05 - 16.05.2020, până la acel moment cauza fiind amânată, iar inculpatul citat, inclusiv pentru termenul din data de 15 mai 2020".

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a considerat că instanța de apel, în rejudecare, a făcut o greșită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenței cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 lit. f) C. proc. pen.. ["a intervenit (...) prescripția"], cu privire la infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului A. ca fiind săvârșită în luna decembrie 2012.

În acest sens, s-a învederat, în primul rând, că decretele prezidențiale prin care a fost instituită starea de urgență au operat o suspendare de drept a termenelor de prescripție în toate cauzele, cu excepția celor menționate expres în cuprinsul lor (cauza de față nefiind, însă, inclusă în rândul excepțiilor), astfel încât nu prezintă nicio importanță măsurile judiciare de amânare a cauzelor dispuse anterior stării de urgență, fie că amânarea a fost dispusă pentru o dată situată în interiorul stării de urgență, fie că a fost dispusă pentru o dată situată ulterior acestui moment. Spre deosebire de măsura judiciară a amânării cauzelor, care nu este de natură să împiedice îndeplinirea actelor de procedură până la următorul termen de judecată (de exemplu, soluționarea cererilor de preschimbare a termenelor, a cererilor de recuzare și eventuale alte cereri a căror soluționare poate fi considerată urgentă de instanță, precum verificarea temeiniciei menținerii unor măsuri asigurătorii sau preventive ori alte cereri referitoare la acestea), suspendarea de drept în baza legii împiedică în mod obiectiv îndeplinirea oricărui act de procedură, natura celor două instituții fiind diferită. În plus, amânarea îndeplinirii actelor de procedură este doar o măsură judiciară necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, care nu afectează în niciun fel durata termenelor prevăzute de lege în materie de prescripție a răspunderii penale și care operează doar în urma dispoziției organelor judiciare, pe când suspendarea termenelor de prescripție este măsură legală, care operează de drept, pentru durata stabilită de lege, în baza normei legale care o instituie.

Astfel, potrivit art. 41 din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/2020, în perioada în care cauza se afla în faza judecății în primă instanță, "prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență instituite potrivit prezentului decret, dispozițiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziții legale contrare nefiind aplicabile". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (2) din același act normativ, "procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură de cameră preliminară, se suspendă de drept, cu excepția. [...]", iar potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020, "pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează urmărirea penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă".

În egală măsură, potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (5) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020, (prin care s-a prelungit starea de urgență cu 30 de zile începând cu data de 15.04.2020), "procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedura de cameră preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția [...]", iar potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (13) din același act normativ "pe durata stării de urgență, în cauzele în care nu se efectuează acte de urmărire penală sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescripția răspunderii penale se suspendă. Suspendarea operează de drept, fără a fi necesară emiterea unei ordonanțe sau a unei încheieri în acest scop".

Prin urmare, din cuprinsul celor două decrete prezidențiale rezultă că pe durata stării de urgență instituite pe teritoriul României, în perioada 16.03.2020 (data publicării în Monitorul Oficial a primului decret) - 14.05.2020 (data expirării celor 30 de zile cu care a fost prelungită starea de urgență, potrivit art. 1 din cel de-al doilea decret), procesele penale aflate pe rolul instanțelor de judecată, care nu se încadrau în rândul excepțiilor expres stabilite, au fost suspendate de drept, pe aceeași durată fiind suspendată și prescripția răspunderii penale, suspendare care a operat de drept în baza decretelor, fără a fi necesară întocmirea vreunei încheieri.

A fost reglementat, așadar, un caz special de suspendare de drept a termenelor de prescripție a răspunderii penale pentru perioada 16.03.2020-14.05.2020 (corespunzătoare unui interval de 60 de zile), suspendare strâns legată de suspendarea de drept a proceselor penale. Or, câtă vreme suspendarea termenelor de prescripție a operat de drept (cum a operat, de altfel, și suspendarea proceselor penale), nu prezintă nicio relevanță măsurile de amânare care au fost dispuse de către instanțele de judecată anterior instituirii stării de urgență, întrucât măsurile judiciare au fost revocate de drept prin măsura legală (cum este și cazul prezentului dosar, când amânarea a fost dispusă cu numai 3 zile înainte de publicarea primului decret prezidențial).

În sensul suspendării de drept a termenelor de prescripție a răspunderii penale pe toată perioada stării de urgență este și jurisprudența Înaltei Curți, potrivit căreia "în conformitate cu dispozițiile art. 156 alin. (1) și (2) C. pen., în intervalul 16.03.2020 -14.05.2020 termenul de prescripție a răspunderii penale, a fost suspendat, el reluându-și cursul începând cu data de 15.05.2020" (decizia penală nr. 90/A din 01.03.2023 pronunțată în dosarul penal nr. x/2021, filele nr. x). Instanța a reținut că prin considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 152/06.05.2020 a fost evidențiat caracterul executoriu și general obligatoriu al decretelor emise de Președintele României în exercitarea atribuțiilor mandatului constituțional, potrivit art. 100 alin. (1) din Legea fundamentală și cadrului normativ infraconstituțional care reglementează regimul stării de asediu și al stării de urgență, reprezentat de O.U.G. nr. 1/1999. S-a motivat că, prin decizia nr. 152/06.05.2020, instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a art. 28 din O.U.G. nr. 1/1999 care reglementa contravenții și a O.U.G. nr. 34/2020 prin care s-a modificat și completat actul normativ menționat, exclusiv sub aspectul dispozițiilor ce reglementau regimul contravențional și că, în considerentele deciziei amintite, Curtea Constituțională a statuat inclusiv asupra naturii juridice a decretelor în discuție și a poziției acestora în ierarhia actelor normative în sensul că, "din perspectiva conținutului, acestea au rang constituțional și constituie acte administrative cu caracter normativ, subsecvente legii, dar emise potrivit legii care reglementează regimul juridic al stării de urgență, respectiv al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999, Președintele acționând ca organ de stat, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public". S-a stabilit că, atâta timp cât decretele prezidențiale nr. 195/2020 și nr. 240/2020 au fost încuviințate de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 3 din 19 martie 2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, și, respectiv, Hotărârea nr. 4 din 16 aprilie 2020 pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României, în conformitate cu art. 93 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile instituite de acestea se impun atât pentru autoritățile statului, însărcinate cu ducerea la îndeplinire a măsurilor adoptate, cât și pentru persoanele fizice și juridice cărora le revine obligația de a respecta regulile statuate în cuprinsul lor - în acest sens, s-a făcut trimitere și la Decizia nr. 59/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, par. 74.

Ca atare, atâta timp cât decretele menționate, acte administrative normative, au beneficiat de prezumția de legalitate, acestea și-au produs efectul suspensiv asupra proceselor penale în curs, declararea ca neconstituționale a dispozițiilor privind regimul contravențional cuprinse în actele normative în baza cărora au fost emise decretele respective neavând aptitudinea de a afecta obligația organelor judiciare de a respecta măsurile instituite prin acestea. Prin caracterul lor normativ, executoriu și general obligatoriu, dispozițiile din decretele menționate se circumscriu noțiunii de "dispoziții legale", câtă vreme sintagma folosită de art. 156 alin. (1) C. pen. nu restrânge sfera actelor normative la "legea penală" a cărei definiție este explicitată de art. 173 C. pen.

Având în vedere conținutul normelor indicate, din care rezultă că suspendarea termenelor de prescripție a operat de drept pe întreaga durată a stării de urgență, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a apreciat că este greșită teza instanței potrivit căreia suspendarea cursului prescripției ar fi operat numai pe durata unei singure zile (15-16.05.2020) interval care, de altfel, se situează în afara stării de urgență. Dincolo de faptul că nu se înțelege motivul pentru care suspendarea ar fi operat după finalizarea stării de urgență (ultima zi a stării de urgență fiind data de 14.05.2020, când a expirat perioada stabilită de art. 1 din Decretul nr. 240/2020, nicidecum data de 16.05.2020), s-a învederat că măsura preschimbării termenului de judecată din data de 15.05.2020, cu citarea urgentă a inculpatului la această dată, nu afectează în niciun fel suspendarea de drept a cauzei pe durata stării de urgență întrucât preschimbarea a fost dispusă după expirarea stării de urgență (și, deci, după expirarea perioadei în care cauza a fost suspendată de drept la prima instanță). S-a considerat că tocmai suspendarea de drept a cauzei, care a operat de drept până în ziua anterioară termenului de judecată inițial stabilit și a atras imposibilitatea obiectivă a studierii dosarului și îndeplinirii actelor de procedură necesare continuării judecății, a determinat prima instanță să preschimbe termenul din data de 15.05.2020 și să dispună în fapt o nouă amânare până la data de 12.06.2020, astfel încât părțile să fie în măsură să-și pregătească apărarea.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a învederat că din situația de fapt corespunzătoare infracțiunii de trafic de influență, sub aspectul căreia s-a dispus, în mod greșit, încetarea procesului penal, rezultă că aceasta a fost săvârșită la data de 17.12.2012, când, înaintea termenului de judecată din 18.12.2012 stabilit în dosarul martorului C., inculpatul A. a primit suma de 20.000 Euro în schimbul căreia și-a traficat influența. În aceste condiții, un termen general de prescripție a răspunderii penale de 8 ani, care a început să curgă la 17.12.2012 și a fost suspendat timp de 60 de zile, în perioada stării de urgență, ar fi putut fi considerat împlinit, în lipsa întreruperii, numai începând cu data de 15.02.2021 (data de 16.12.2020 fiind corespunzătoare unui termen de 8 ani, la care se adaugă cele 60 de zile de suspendare de drept). Or, cauza a fost soluționată definitiv față de inculpatul A. la data de 10.02.2021, cu 5 zile înainte de expirarea termenului general de prescripție, în măsura în care s-ar considera că acesta nu ar fi fost întrerupt până la data de 25.06.2018 (când a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018).

Drept urmare, s-a apreciat că, în rejudecarea apelului, în mod greșit, instanța a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 C. pen. reținută ca fiind săvârșită în decembrie 2012 (la data de 17.12.2012).

Întrucât s-a făcut o greșită aplicare a legii cu ocazia stabilirii incidenței prescripției răspunderii penale în contextul rejudecării apelului după admiterea contestației în anulare, cu referire la infracțiunea de trafic de influență menționată, faptă sub aspectul căreia a avut loc o judecată efectivă finalizată prin decizia nr. 42/A/10.02.2021 pronunțată de Înalta Curte anterior rejudecării apelului (decizie care a fost, însă, în mod nelegal, desființată în parte printr-o greșită aplicare a legii), s-a solicitat ca, după admiterea în principiu a recursului în casație, în înlăturarea aplicării greșite a legii, în principal, în baza dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen.. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., să fie casată în tot decizia penală nr. 262/A/15.12.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2022, cu menținerea deciziei penale nr. 42/A/10.02.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a considerat că interdicția stabilită de art. 434 alin. (3) C. proc. pen.. nu este incidentă în cauză, întrucât prin hotărârea recurată nu s-a dispus achitarea inculpatului, astfel încât nu se poate considera că s-ar tinde la condamnarea acestuia după o soluție de achitare definitivă. Pe de altă parte, decizia recurată a fost pronunțată cu ocazia rejudecării apelului, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de apel, după ce în prealabil se dispusese condamnarea definitivă a inculpatului la finalul unei judecăți efective, astfel încât desființarea în baza legii a deciziei pronunțată în rejudecarea apelului este de natură a restabili efectele deciziei pronunțată inițial în apel.

În subsidiar, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.., numai în măsura în care se consideră că se impune trimiterea spre rejudecare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat să se dispună casarea în tot a deciziei penale nr. 262/A/15.12.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2022 și rejudecarea de către instanța de apel în privința inculpatului A. doar pentru infracțiunea de trafic de influență sub aspectul căreia s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal, menținându-se toate actele de procedură îndeplinite de instanța de apel până la momentul dezbaterilor.

Prin încheierea din 16 mai 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a fost admisă în principiu.

Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul întrunirii condițiilor de admisibilitate, instanța a constatat că decizia nr. 262/A din 15 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală (dosarul nr. x/2022) poate fi atacată cu recurs în casație, neregăsindu-se printre hotărârile enumerate de art. 434 alin. (2) C. proc. pen.

Deopotrivă, s-a constatat că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește condițiile prevăzute art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.. Referitor la îndeplinirea condiției impuse de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a reținut că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

Instanța a reținut că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Cazul de casare prev. de art. 438 pct. 8 C. proc. pen.., invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, vizează acele situații în care, față de actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.., respectiv: e) lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Astfel cum rezultă din motivarea căii de atac, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a susținut că instanța de apel, în rejudecare, a făcut o greșită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenței cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 lit. f) C. proc. pen.. ["a intervenit (...) prescripția"], cu privire la infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului A. ca fiind săvârșită în luna decembrie 2012.

În acest sens, s-a arătat că din situația de fapt corespunzătoare infracțiunii de trafic de influență, sub aspectul căreia s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal, rezultă că aceasta a fost săvârșită la data de 17.12.2012, când, înaintea termenului de judecată din 18.12.2012 stabilit în dosarul martorului C., inculpatul A. a primit suma de 20.000 Euro în schimbul căreia și-a traficat influența. În aceste condiții, un termen general de prescripție a răspunderii penale de 8 ani, care a început să curgă la 17.12.2012 și a fost suspendat timp de 60 de zile, în perioada stării de urgență, ar fi putut fi considerat împlinit, în lipsa întreruperii, numai începând cu data de 15.02.2021 (data de 16.12.2020 fiind corespunzătoare unui termen de 8 ani, la care se adaugă cele 60 de zile de suspendare de drept). Or, cauza a fost soluționată definitiv față de inculpatul A. la data de 10.02.2021, cu 5 zile înainte de expirarea termenului general de prescripție, în măsura în care s-ar considera că acesta nu ar fi fost întrerupt până la data de 25.06.2018 (când a fost publicată decizia Curții Constituționale nr. 297/2018).

Relativ la cele ce precedă, instanța a apreciat că motivele invocate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pot fi circumscrise, din punct de vedere strict formal, cazului reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În considerarea aspectelor mai sus prezentate, având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.., a fost admisă în principiu și trimisă completului competent, în vederea judecării pe fond, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului reglementat de prevederile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că recursul în casație este nefondat.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.., dispunându-se încetarea procesului penal.

În cauză, prin sentința penală nr. 116/F din 26 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2008(3205/2018), printre altele, în baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (faptă din luna decembrie 2012).

Prin decizia nr. 42/A din 10 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, printre altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 116/F din data de 26 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat contestație în anulare inculpatul A., iar prin decizia penală nr. 262/A din 15 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2022, printre altele, a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul inculpat A., a fost desființată în parte, decizia penală nr. 42/A din 10 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2018, numai în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 C. pen. (faptă comisă în luna decembrie 2012), și, rejudecând în aceste limite:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare aplicată în cauză inculpatului A., în pedepsele componente de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 C. pen. (faptă din luna decembrie 2012) și de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 291 C. pen. (faptă din perioada octombrie- decembrie 2013), fiind înlăturat sporul de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 291 C. pen. (faptă din luna decembrie 2012), ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

Prin motivele de recurs în casație, în esență, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a susținut că, urmare a admiterii contestației în anulare, în rejudecarea apelului, instanța a făcut o greșită aplicare a legii cu ocazia aprecierii asupra incidenței cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 lit. f) C. proc. pen.. ["a intervenit (...) prescripția"], cu privire la infracțiunea de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului A. ca fiind săvârșită în luna decembrie 2012. Sub acest aspect, s-a învederat că din situația de fapt corespunzătoare infracțiunii de trafic de influență, cu privire la care s-a dispus încetarea procesului penal, rezultă că aceasta a fost săvârșită la data de 17.12.2012, când, înaintea ter