ÎCCJ, decizie (scj.ro #211708)

Acțiune în pretenții având ca obiect valoarea la care a fost adjudecat silit imobilul cu care reclamantul garantase în favoarea băncii obligațiile asumate de pârât prin contract. Aplicarea dispozițiilor art. 1596 lit. c) Cod civil. Condiții și efecte

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Transmisiunea și transformarea obligațiilor. Subrogația

Index alfabetic: Acțiune în pretenții

Subrogare legală

Garant ipotecar

Executare silită

C. civ., art. 1593 alin. (1), art. 1596 lit. c)

C. proc. civ., art. 425 alin. (1) lit. b)

Potrivit dispozițiilor art. 1593 alin. (1) C. civ., „oricine plătește în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă dobândi mai multe drepturi decât acesta”, iar conform celor ale art. 1596 lit. c), „în afară de alte cazuri prevăzute de lege, subrogația se produce de drept în folosul celui care, fiind obligat împreună cu alții sau pentru alții, are interes să stingă datoria”.

Astfel, în cazul în care terțul face plata datoriei pentru altul, acesta se subrogă în toate drepturile creditorului și poate obține de la debitor rambursarea integrală a plății efectuate.

În absența oricărei distincții în text, subrogația operează nu numai în situația în care plata a fost voluntară, ci și atunci când s-a realizat pe calea executării silite.

Prin urmare, în cazul în care reclamanții s-au obligat să garanteze pentru societatea pârâtă obligațiile născute în sarcina acesteia în temeiul contractului linie de credit, iar aceștia au fost executați silit pentru plata creanței născute din contract, în calitate de garanți ipotecari, în mod corect a aplicat instanța de apel prevederile art. 1596 lit. c) C. civ., obligând pârâta să achite reclamanților sumele achitate de aceștia.

Împrejurarea că sumele respective nu ar fi fost de natură să stingă integral datoria pârâtei față de bancă este lipsită de relevanță, întrucât subrogația operează în limita plății efectuate, terțul plătitor îndreptându-se împotriva debitorului numai până la concurența sumei plătite.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1488 din 15 iunie 2023

I. Circumstanțele litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 02.10.2018, sub nr. x/62/2018, reclamanții A. și B. au solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 221.500 lei, în temeiul art. 1596 pct. c) C. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 40/C din 23 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții A. și D. (succesoare a reclamantei B., decedată în cursul judecății), fiind obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 221.500 lei, reprezentând contravaloare debit stabilit în temeiul acordului de garanție/contract de credit nr. 1377 din data de 09.07.2010, precum și suma de 4.784 lei către reclamantul A., cu titlul de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 177/Ap din 09 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/62/2018, Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a cererii și obligării pârâtei la plata către reclamanți a sumei de 171.493,74 lei, reprezentând contravaloare debit stabilit în temeiul acordului de garanție/contract de credit nr. 1377 din data de 09.07.2010, precum și a sumei de 4.534.86 lei către reclamantul A., cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanță, compensând cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta a invocat motivele de casare reglementate de pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., susținând că instanța de apel nu a răspuns în niciun fel criticilor referitoare la faptul că societatea nu datorează bani în baza contractului de credit nr. 1377/09.07.2010, pentru care s-a anulat executarea silită, deși din partea introductivă a deciziei reiese că au fost identificate ambele contracte pe care intimații-reclamanți le-au girat.

Consideră recurenta că intimații aveau posibilitatea să apeleze sentința primei instanțe, care a menționat un alt contract decât cel indicat în hotărârea prin care s-a soluționat contestația la executare, însă aceștia nu au înțeles să procedeze în acest mod.

În aceste condiții, nefiind cunoscut raționamentul pentru care instanța de apel a stabilit că suma datorată de societatea recurentă provine din contractul nr. 1377/09.07.2010, pentru care s-a anulat executarea silită, și nu din contractul linie de credit nr. 1376/09.07.2010, se apreciază că este încălcat dreptul părții la un proces echitabil.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct.8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a aplicat în mod greșit normele de drept material incidente în speță, apreciind că reclamanții au achitat în locul său creditul, ceea ce nu este adevărat, aceștia fiind în realitate executați silit pentru neplata creditului la care s-au obligat în solidar cu recurenta, ca urmare a propriei stări de pasivitate.

În plus se arată că acțiunea subrogatorie are la bază subrogarea fidejusorului în drepturile creditorului pe care l-a plătit, în speță nefiind întrunită această ipoteză, reclamanții fiind executați silit de către bancă pentru neplata sumelor datorate în baza contractului de garanție imobiliară și necontestând niciun act de executare.

Totodată, recurenta învederează că plata efectuată nu a condus la liberarea acesteia de obligație, pe rolul Executorului Judecătoresc E. existând în continuare dosarul de executare silită nr. x/2017, pentru care a fost menținută executarea silită de către Judecătoria Zărnești, așa cum rezultă din hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/338/2017, depuse în apel.

În sfârșit, recurenta consideră că în speță nu sunt întrunite condițiile de subrogare în drepturile creditorului F., având în vedere că imobilul asupra căruia a purtat garanția a fost vândut în cadrul executării bancare, acesta aparținând terților garanți ipotecari, intimații-reclamanți din prezenta cauză.

În privința cheltuielilor de executare silită, care au fost incluse în suma acordată reclamanților, recurenta arată că nu sunt datorate, întrucât aceasta nu a avut calitatea de debitor în dosarul de executare silită în cadrul căruia s-a executat silit imobilul proprietatea reclamanților.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, la data de 18.05.2022, sub nr. x/62/2018.

Apărarea formulată în cauză

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare la recurs, prin care au invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca vădit neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493

C. proc. civ.

, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 2 octombrie 2018, așadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 20 octombrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Acestea nu au formulat punct de vedere scris la raport.

La termenul din 19 ianuarie 2023, s-a respins excepția nulității recursului, invocată de către intimații-reclamanți prin întâmpinare, iar recursul a fost admis în principiu, acordându-se termen de judecată în ședință publică la data de 06 aprilie 2023, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce succed.

În prezenta cauză, instanțele au fost învestite cu soluționarea unei acțiuni în pretenții întemeiate pe dispozițiile art. 1596 lit. c) C. civ., prin care reclamanții A. și B., decedată în cursul judecății și succedată în drepturi și obligații de D., au solicitat obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 221.500 lei, reprezentând valoarea la care a fost adjudecat silit imobilul proprietatea reclamanților, cu care aceștia garantaseră în favoarea F. S.A. obligațiile asumate de pârâtă prin contractul linie de credit nr. 1376/09.07.2010 și acordul de garanție/contractul de credit nr. 1377/ 09.07.2010.

Reținând că executarea silită pornită împotriva pârâtei în cadrul dosarului execuțional nr. x/2017 al B.E.J. E., cu privire la titlul executoriu - acord de garanție/contract de credit nr. 1377/09.07.2010 și actele adiționale aferente, a fost anulată prin sentința civilă nr. 763/24.09.2018, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr. x/338/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 1172A/25.06.2019 a Tribunalului Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, faptul că suma pentru care s-a derulat executarea silită împotriva reclamanților în cadrul dosarului execuțional nr. y/C/2017 al B.E.J.A. G. este de 161.975,36 lei, conform titlului executoriu - contractul linie de credit nr. 1376/09.07.2010, precum și împrejurarea că reclamanții au fost executați silit în dosarul de executare menționat, în calitate de garanți ipotecari ai pârâtei, pentru suma de 161.975,36 lei, plus cheltuielile de executare aferente, instanța de apel a constatat incidența în cauză a prevederilor art. 1596 lit. c) C. civ., referitoare la subrogarea legală, și în consecință a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 171.493,74 lei (debit plus cheltuieli de executare).

Prin recursul declarat, societatea pârâtă a criticat decizia curții de apel, susținând că nu analizează în niciun fel motivul referitor la faptul că partea nu datorează bani în temeiul contractului nr. 1377/09.07.2010 [pct. 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.] și a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la subrogare [pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.].

În ceea ce privește motivul prevăzut de pct. 6 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere, printre altele, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Prealabil, trebuie arătat faptul că obligația judecătorului de a motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., presupune examinarea și oferirea unui răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății.

În prezenta cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel a reținut în cuprinsul considerentelor împrejurarea că executarea silită pornită împotriva pârâtei în cadrul dosarului execuțional nr. x/2017 al B.E.J. E. cu privire la titlul executoriu - acord de garanție/contract de credit nr. 1377/ 09.07.2010 și actele adiționale aferente, a fost anulată prin sentința civilă nr. 763/24.09.2018, pronunțată de Judecătoria Zărnești în dosarul nr. x/338/2017, definitivă prin decizia civilă nr. 1172A/25.06.2019 a Tribunalului Brașov, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, precum și faptul că suma pentru care s-a derulat executarea silită împotriva reclamanților în cadrul dosarului execuțional nr. y/C/2017 al B.E.J.A. G., în cuantum de 161.975,36 lei provine din titlul executoriu - contractul linie de credit nr. 1376/09.07.2010.

Cu toate acestea, constatând îndeplinirea condițiilor subrogării legale, ca urmare a executării silite a reclamanților în cadrul dosarului execuțional nr. y/C/2017 al B.E.J.A. G., instanța de prim control judiciar a obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 171.493,74 lei, în temeiul acordului de garanție/contract de credit nr. 1377/09.07.2010.

Această neregularitate constituie, în opinia Înaltei Curți, o simplă eroare materială cu privire la numărul contractului de credit din care provine creanța executată silit, care nu afectează legalitatea deciziei recurate.

Astfel, răspunsul instanței de apel la critica apelantei-pârâte, în sensul că aceasta nu datorează vreo sumă de bani în temeiul contractului linie de credit nr. 1377/09.07.2010, ca urmare a anulării executării silite pornite în temeiul acestuia, se regăsește în cuprinsul considerentelor, care redau pe larg, cu trimitere la probele administrate în cauză, situația executărilor silite pornite împotriva ambelor părți.

Validarea susținerilor apelantei cu privire la aspectul menționat nu a determinat, însă, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, față de faptul că executarea silită în cadrul dosarului execuțional nr. x/2017 al B.E.J. E. a fost anulată doar în parte, și anume cu privire la titlul executoriu - acord de garanție/contract de credit nr. 1377/ 09.07.2010 și actele adiționale aferente, nu și cu privire la titlul executoriu ­- contractul linie de credit nr. 1376/09.07.2010, în baza căruia reclamanții au fost executați silit.

În consecință, Înalta Curte constată, pe de-o parte, că fundamentul soluției pronunțate de instanța de apel l-a constituit subrogarea reclamanților în dreptul pârâtei ca urmare a executării silite a celor dintâi în cadrul dosarului execuțional nr. y/C/2017 al B.E.J. E., în temeiul titlului executoriu - contractul linie de credit nr. 1376/09.07.2010, în pofida erorii materiale strecurate în cuprinsul hotărârii cu privire la numărul contractului de credit, iar, pe de altă parte, că decizia recurată cuprinde analiza motivelor de apel într-o manieră care răspunde cerințelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs formulat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta invocă aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la subrogare, susținând că aceasta nu a operat, întrucât reclamanții nu au încheiat contracte de fidejusiune cu banca, ci s-au obligat în calitate de garanți ipotecari, reclamanții nu au plătit în mod voluntar creditul, ci au fost executați silit, reclamanții nu au contestat niciun act de executare silită efectuat în cadrul dosarului execuțional nr. y/C/2017 al B.E.J. E., la momentul asumării obligației de garanție societatea recurentă era administrată de fiica reclamanților, executarea silită desfășurată împotriva reclamanților nu a condus la liberarea recurentei de obligație, iar recurenta nu a avut calitatea de debitor în dosarul execuțional nr. y/C/2017 al B.E.J.A. G.

Criticile recurentei nu sunt întemeiate.

Astfel, potrivit art. 1593 alin. (1) C. civ., „oricine plătește în locul debitorului poate fi subrogat în drepturile creditorului, fără a putea însă dobândi mai multe drepturi decât acesta”.

În același timp, art. 1596 lit. c) prevede că, „în afară de alte cazuri prevăzute de lege, subrogația se produce de drept: c) în folosul celui care, fiind obligat împreună cu alții sau pentru alții, are interes să stingă datoria”.

Textele redate reglementează subrogația legală în drepturile creditorului, în favoarea celui care este obligat cu alții sau pentru alții, în ultima categorie incluzându-se nu numai fidejusorul, ci și cel care garantează obligația unei alte persoane cu un bun propriu.

În cazul în care terțul face plata datoriei pentru altul, acesta se subrogă în toate drepturile creditorului și poate obține de la debitor rambursarea integrală a plății efectuate.

În absența oricărei distincții în text, subrogația operează nu numai în situația în care plata a fost voluntară, ci și atunci când s-a realizat pe calea executării silite.

În prezenta cauză, reclamanții și-au asumat prin contractul linie de credit nr. 1376/09.07.2010 obligația de a garanta restituirea împrumutului acordat recurentei, cu ipotecă asupra imobilului proprietate personală, obligându-se să achite F. S.A. orice sumă datorată de recurentă în baza contractului sau în legătură cu acesta și neachitată la scadență, conform art. 6.1 din contract.

În baza titlului executoriu - contractul linie de credit nr. 1376/09.07.2010, F. S.A. a solicitat și obținut încuviințarea executării silite împotriva reclamanților, formându-se dosarul execuțional nr. y/C/2017 al B.E.J.A. G., în cadrul căruia a fost valorificat imobilul obiect al garanției reale imobiliare, proprietatea reclamanților, pentru suma de 221.500 lei.

Prin sentința civilă nr. 13316/10.10.2019, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. y/4/2017, definitivă prin respingerea apelului ca nefondat, s-a stabilit că suma pentru care s-a derulat executarea silită împotriva reclamanților în cadrul dosarului execuțional nr. y/C/2017 al B.E.J.A. G. este de 161.975,36 lei, plus cheltuielile de executare aferente.

Întrucât reclamanții s-au obligat să garanteze pentru recurentă obligațiile născute în sarcina acesteia în temeiul contractului linie de credit nr. 1376/09.07.2010, iar aceștia au fost executați silit pentru plata creanței născute din contract, în calitate de garanți ipotecari, Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a prevederilor art. 1596 lit. c) C. civ., obligând recurenta să achite reclamanților sumele achitate de aceștia.

Împrejurarea invocată de recurentă, în sensul că sumele respective nu ar fi fost de natură să stingă integral datoria recurentei față de bancă, este lipsită de relevanță, întrucât subrogația operează în limita plății efectuate, terțul plătitor îndreptându-se împotriva debitorului numai până la concurența sumei plătite.

De asemenea, aspectele referitoare la administrarea societății la momentul asumării obligației de garanție de către reclamanți și la omisiunea reclamanților de a contesta actele de executare silită efectuate împotriva acestora, sunt nerelevante și nu afectează producerea efectului subrogației, acela de a transfera din patrimoniul subrogantului în cel al subrogatului dreptul de creanță și toate accesoriile acestuia.

În sfârșit, referitor la cheltuielile de executare pe care reclamanții le-au suportat în dosarul execuțional nr. y/C/2017 al B.E.J.A. G., instanța de apel a apreciat în mod corect că sunt datorate de către recurentă, de vreme ce obligația principală născută din contractul linie de credit nr. 1376/09.07.2010, aceea de a restitui împrumutul la scadență, incumba societății înseși.

Față de cele anterior expuse, reținând netemeinicia motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.

În ceea ce privește cererea intimatului-reclamant A., de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, Înalta Curte a constatat că aceasta nu este dovedită, astfel cum impun dispozițiile art. 452 C. proc. civ., motiv pentru care a fost respinsă.

Astfel, la dosar au fost depuse o factură și copia unui ordin de plată

on-line

, care, la detaliile privind statusul tranzacției, poartă mențiunea „pending”, nefiind în măsură să facă dovada procesării plății sumei menționate în ordinul de plată.