ÎCCJ, decizie (scj.ro #195517)

Contract de ipotecă. Executare silită. Fideiusiune. Acțiune în regres a garantului ipotecar

Drept civil: Obligații. Transmisiunea și transformarea obligațiilor

Index alfabetic: contract de credit

executare silită

subrogație legală

daune-interese

fideiusor

C.civ. 1864, art. 1108, art. 1109

Dispozițiile art. 1669 din Codul civil din 1864, aflate în cuprinsul Sectiunii a II-a

intitulate Despre efectele fidejusiunii între debitor și cauționator (fidejusor) a Capitolului 2 din cadrul Titlului XIV din cod, referitor la fidejusiune,

nu sunt aplicabile în cazul

formulării acțiunii în regres de către garantul ipotecar împotriva debitorului principal și a fidejusorului.

În lipsa unor dispoziții exprese în cadrul Titlului XVIII al Codului civil, intitulat ”Despre privilegii și ipoteci”, este incident dreptul comun, respectiv normele privind subrogația legală în drepturile creditorului prin plata creanței.

Astfel, Codul civil din 1864 a prevăzut la art. 1106 – 1109 posibilitatea ca o plată să se facă și prin subrogare (înlocuire), caz în care toate drepturile creditorului vor trece asupra celui care plătește (solvens), care era terț față de raportul inițial dintre creditor și debitor, subrogația fiind prin definiție un mijloc de transmitere legală sau convențională a dreptului de creanță, cu toate garanțiile și accesoriile sale, către un terț care a plătit creanța creditorului inițial, în locul debitorului.

Deasemnea, potrivit art. 1108 pct. 3 C.civ., subrogația se face de drept, în folosul aceluia care, fiind obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei, are interes de a o desface, iar conform art. 1109 teza I C.civ. ea operează atât în contra fidejusorului, cât și în contra debitorului.

Prin urmare, câtă vreme garantul ipotecar a plătit o sumă de bani pentru altul, potrivit art. 1108 pct. 3 C.civ., subrogarea acestuia presupune înlocuirea creditorului inițial  strict pentru sumele care au fost încasate de către acesta și nu și pentru alte daune interese, a căror solicitare presupunea temeiuri de drept diferite - cum ar fi răspunderea civilă delictuală.

I.C.C.J., Secția I civilă, decizia nr. 1127 din 19 mai 2022

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 11.07.2018, reclamantul A. a chemat în judecată, în calitate de pârâți, SC B. SRL, C. și D., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 207.000 lei (echivalentul în lei a sumei de 45.000 euro), reprezentând prețul de piață a imobilului apartament - situat în Deva, proprietatea sa, valorificat pe calea executării silite în vederea achitării unui credit bancar angajat și garantat de pârâți, precum și a dobânzilor legale aferente sumei respective, începând cu data valorificării bunului imobil și până la restituirea efectivă a sumei.

Hotărârile Tribunalului Hunedoara, Secția I civilă

Prin sentința civilă nr.914 din 28.07.2020, Tribunalul Hunedoara, Secția I civilă, a admis în parte, acțiunea civilă formulată de către reclamantul A., împotriva pârâților SC B. SRL, C. și D. și, în consecință: a obligat pârâții să plătească reclamantului, în solidar, suma de 90.000 lei, reprezentând valoarea imobilului apartament, situat în Deva, ipotecat și executat silit în dosarul nr. x/2006 al SCP a Executorilor Judecătorești X., plus dobânda legală aferentă acestei sume, pe perioada 21.06.2017 și până la data plății efective, precum și suma de 7.245 lei, cheltuieli de judecată; a respins, în rest, acțiunea civilă.

Decizia Curții de Apel Alba Iulia, Secția I civilă

Prin decizia civilă nr.822 din 20.05.2021, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția I civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 914/2020, pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția I civilă; a schimbat, în parte, sentința atacată, sub aspectul cuantumului sumei acordată reclamantului și rejudecând în aceste limite: a obligat pârâții SC B. SRL, C. și D. să plătească reclamantului A. suma de 103.376,25 lei, precum și suma de 20 euro (echivalentul în lei la data plății) cu dobânda legală aferentă acestor sume calculată de la data de 21.06.2017 până la data plății efective; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate; a obligat intimații SC B. SRL, C. și D. la plata sumei de 389,4 lei, cheltuieli de judecată în apel reprezentând taxa de timbru, în limita pretențiilor admise; a respins apelul declarat de pârâții SC B. SRL, C. și D. împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs, criticând decizia pentru nelegalitate.

Prin cererea de recurs întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., se solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, în principal

,

să se admită în întregime acțiunea introductivă, în sensul de a dispune obligarea pârâților - intimați B. SRL, C. și D., în solidar, la plata în ceea ce-l privește a sumei de 207.000 lei (echivalentul în lei al sumei de 45.000 euro), reprezentând prejudiciu efectiv suferit, cuantificat la nivelul prețului de piață al imobilului - apartament valorificat în procedura executării silite și a dobânzii legale aferente, de la data valorificării la licitație a imobilului și până la data restituirii efective a sumei.

În subsidiar

,

având în vedere că valoarea de circulație a apartamentului, stabilită prin Raportul de evaluare întocmit în cadrul procedurii executării silite a fost stabilită la suma de 40.900 euro (198.365 lei), solicită a se dispune obligarea intimaților la plata acestei sume, la care să se adauge dobânda legală

,

de la data valorificării la licitație a imobilului și până la data restituirii efective a sumei.

Critica deciziei recurate se referă la faptul că instanța de apel a reținut că "

pretențiile referitoare la repararea integrală a prejudiciului nu fac obiectul cauzei, fiind dezvoltate pentru prima dată în cadrul cererii de apel

".

Apreciază recurentul că acest lucru este inexact, câtă vreme acțiunea a vizat, încă de la momentul introducerii ei, obligarea intimaților, în solidar, la plata sumei de 207.000 lei (echivalentul în lei al sumei de 45.000 euro), reprezentând prețul de piață al imobilului, arătând că, potrivit art. 1669 C.civ. "(1)

cauționatorul ce a plătit are regres contra debitorului principal,... (3) fidejusorul are regres și pentru dobânda sumei ce a plătit, chiar când datoria nu produce dobânda, și încă și pentru daune - interese, dacă se cuvine

".

S-a arătat, încă de la prima instanță - Tribunalului Hunedoara -, că, pentru reclamant, valoarea pretinsă prin acțiune reprezintă pierderea efectiv suferită, pentru care se cuvine a fi dezdăunat de intimați, în solidar. Contrar susținerilor acestora, nu ar putea fi vorba despre o îmbogățire fără justă cauză, câtă vreme aceasta este valoarea reală cu care patrimoniul reclamantului a fost diminuat prin executarea silită a unui debit care le aparținea exclusiv.

Apreciază astfel, că subrogația legală nu exclude posibilitatea solicitării și acordării de daune - interese, în limita prejudiciului efectiv suferit, așa cum este cazul în speță, sens în care consideră că instanța de apel, strict sub acest aspect, a aplicat greșit normele de drept material.

Față de cele mai sus arătate, solicită a se dispune admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

4.Apărările formulate

În cauză, părțile nu au depus întâmpinare.

II.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, se constată că situația de fapt stabilită de instanța anterioară, necontestată în prezenta cale de atac este următoarea:

Prin contractul de credit

facilitate revolving plus

nr. 10610/2007 pârâtei SC B. SRL, având calitatea de împrumutat, reprezentantă de administrator/asociat D. i s-a aprobat acordarea de către E. SA a unei facilități de credit pentru capital de lucru în sumă de 90.000 lei. Reclamantul A., în calitate de garant, a consimțit în baza acestui contract de credit la constituirea ipotecii asupra apartamentului aflat în proprietatea sa, situat în Deva, înscris în CF x03, încheind contractul de ipotecă autentificat sub nr. 1890/2007 la BNP Y.

Ulterior, părțile au încheiat acte adiționale prin care a fost prelungită succesiv scadența liniei de credit/perioada în care Banca a pus la dispoziția împrumutatului sumele reprezentând credit, ce au fost semnate atât de pârâții C. și D. (în calitate de asociați ai SC B. SRL, iar începând cu actul adițional nr. 4/12.01.2011 și în calitate de fidejusori), cât și de reclamantul A., în calitate de garant ipotecar.

Întrucât pârâta SC B. SRL nu și-a executat la termen obligația de rambursare a sumelor de care a beneficiat în calitate de împrumutat, banca creditoare s-a adresat executorului judecătoresc, fiind demarată executarea silită ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, în cadrul căreia a fost vândut la licitație apartamentul ipotecat, proprietatea reclamantului A., pentru suma de 25.000 euro, așa cum rezultă din procesul verbal de licitație nr. 2/21.06.2017, fiind emis actul de adjudecare din data de 21.06.2017 în favoarea adjudecatarului F.

Instanța de apel a arătat că reclamantul a chemat în judecată atât debitorul principal, pârâta SC B. SRL, cât și fidejusorii C. și D. (asociații societății), în temeiul dreptului de regres, întrucât a garantat în calitate de terț ipotecar creanța debitorului, care a fost stinsă prin executarea ipotecii.

De asemenea, a constatat că, deși a indicat textele legale de la fidejusiune, temeiul juridic al acțiunii reclamantului este regresul garantului ipotecar al cărui imobil a fost adjudecat la licitație, fiind aplicabile dispozițiile art. 1108 pct. 3 Cod civil de la 1865 – subrogația legală, iar nu răspunderea civilă delictuală, astfel încât pretențiile referitoare la repararea integrală a prejudiciului nu fac obiectul cauzei, fiind dezvoltate pentru prima dată în cadrul cererii de apel.

O primă critică a recurentului vizează concluzia instanței ce se desprinde tocmai din aceste considerente, apreciind că acțiunea a vizat, încă de la momentul introducerii ei, obligarea intimaților, în solidar, la plata sumei de 207.000 lei (echivalentul în lei al sumei de 45.000 euro), reprezentând prețul de piață al imobilului.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, pe de o parte, că instanța de apel a făcut referire la lipsa întemeierii acțiunii pe dispozițile legale privind atragerea răspunderii civile delictuale. Or, reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în regres invocând ca temei juridic dispozițiile art. 1666, art. 1669, art. 1670 și art. 1674 din vechiul Cod civil și nicidecum dispozițiile art. 998-998 și urm Cod civil privind răspunderea pentru fapta delictuală proprie sau a altei persoane, astfel încât concluziile acesteia, redate anterior, sunt corecte.

Pe de altă parte, instanța de apel a explicat că temeiurile juridice cu care reclamantul a învestit instanța de fond referitoare la subrogație operează numai în măsura plății efectuate, subrogatul luând locul creditorului numai pentru ceea ce a plătit efectiv, astfel încât, față de dispozițiile contractuale și temeiul juridic al acțiunii formulate, care determină limitele regresului, a fost respinsă critica vizând neacordarea sumelor pretinse prin acțiune, care reprezintă pierderea efectiv suferită (valoarea reală cu care patrimoniul său a fost diminuat din culpa pârâților).

Instanța de recurs constată că deși este real că suma reprezentând diferența dintre suma achitată băncii ca urmare a executării silite și valoarea de circulație sau de evaluare a apartamentului vândut la licitație, respectiv pierderea efectiv suferită, a fost cerută prin acțiunea inițială, temeiul juridic al cererii a vizat dispozițiile legale aplicabile acțiunii în regres, care nu îi permiteau recuperarea acesteia, instanța de apel explicând în concret raționamentul său cu privire la acest aspect.

Astfel, s-a arătat că în cazul garantului ipotecar al cărui imobil a fost executat silit în vederea acoperirii datoriei debitorului, în lipsa unei convenții încheiate între debitor și garantul ipotecar care să stabilească limitele și condițiile acțiunii în regres, prin subrogație legală conform art. 1108 pct. 3 C.civ., garantul ipotecar este îndreptățit să se regreseze împotriva debitorului numai în limita sumei achitată creditorului ca urmare a executării silite asupra imobilului ipotecat, neavând relevanță valoarea la care a fost evaluat imobilul în cadrul executării silite ori valoarea actuală a imobilului.

Cum în cauză, din încheierea nr. 8 din 25.08.2017 emisă de executorul judecătoresc în dosarul de executare silită nr. x/2016 a rezultat că din suma încasată prin vânzarea la licitație a imobilului apartament proprietatea reclamantului au fost virate în contul creditoarei E. SA suma de 102.033,72 lei, reprezentând debit, suma de 20 euro, reprezentând debit și suma de 1.342,53 lei reprezentând cheltuieli judiciare, instanța de apel a constatat că reclamantul se subrogă în drepturile creditoarei E. SA doar pentru aceste sume, la care pârâții au fost obligați prin decizia recurată.

Recurentul susține că și în baza textului legal invocat prin acțiunea sa, respectiv art. 1669 C.civ. se prevede posibilitatea obținerii de daune interese și că subrogația legală nu exclude posibilitatea solicitării și acordării de daune - interese, în limita prejudiciului efectiv suferit, așa cum este cazul în speță, sens în care consideră că instanța de apel, strict sub acest aspect, a aplicat greșit normele de drept material.

Instanța de recurs constată că dispozițiile art. 1669 C.civ. invocate de recurent se află la Sectiunea II intitulată

Despre efectele fidejusiunii între debitor și cauționator (fidejusor)

a Capitolului 2 din cadrul Titlului XIV al Codului civil de la 1864, referitor la fidejusiune, care prin definiția de la art. 1652 C.civ. presupune garantarea unei obligații de către o persoană ce

se leagă către creditor de a îndeplini însuși obligația pe care debitorul nu o îndeplinește

.

Or, aceste dispoziții nu sunt aplicabile pentru formularea acțiunii în regres de către garantul ipotecar împotriva debitorului principal și a fidejusorilor, ci, cum în mod corect a constatat instanța de apel, în lipsa unor dispoziții exprese în cadrul Titlului XVIII al Codului civil, intitulat ”Despre privilegii și ipoteci”, este incident dreptul comun, respectiv normele privind subrogația legală în drepturile creditorului prin plata creanței, concluzie care nu a fost contestată prin prezenta cerere de recurs.

Astfel, Codul civil a prevăzut la art. 1106 – 1109 posibilitatea ca o plată să se facă și prin subrogare (înlocuire), caz în care toate drepturile creditorului vor trece asupra celui care plătește (solvens), care era terț față de raportul inițial dintre creditor și debitor, subrogația fiind prin definiție un mijloc de transmitere legală sau convențională a dreptului de creanță, cu toate garanțiile și accesoriile sale, către un terț care a plătit creanța creditorului inițial, în locul debitorului.

Potrivit art. 1108 pct. 3 C.civ., subrogația se face de drept, în folosul aceluia care, fiind

obligat cu alții sau pentru alții la plata datoriei

,

are interes de a o desface

, iar conform art. 1109 teza I C.civ. ea operează atât în contra fidejusorului, cât și în contra debitorului.

Câtă vreme garantul ipotecar - reclamantul din prezenta cauză a plătit o sumă de bani pentru altul - debitoarea SC B. SRL, potrivit art. 1108 pct. 3 C.civ., subrogarea acestuia presupune înlocuirea creditorului inițial - E. SA, strict pentru sumele care au fost încasate de către acesta și nu și pentru alte daune interese, a căror solicitare presupunea temeiuri de drept diferite - cum ar fi răspunderea civilă delictuală, care nu au format obiectul prezentului litigiu, art. 1669 C.civ. nefiind aplicabil, astfel cum s-a arătat anterior.

Prin urmare, instanța de apel a aplicat în mod corect normele de drept material, astfel încât nu pot fi primite motivele de recurs încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când „hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Față de cele mai sus arătate, în baza dispozițiilor art. 496 C.proc.civ., a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr.822 din 20.05.2021, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția I civilă.