ÎCCJ, decizie (scj.ro #211707)

Contract de execuție lucrări. Acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de cesiune de creanță. Condiții de admisibilitate în raport cu dispozițiile art. 6 ind. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 121/2010, forma modificată prin Legea nr. 125/2011

Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Contractul

Index alfabetic: Acțiune în constatarea nulității absolute

Contract de execuție lucrări

Contract de cesiune de creanță

Condiții de admisibilitate

O.U.G. nr. 121/2010, art. 6 ind. 1

Legea nr. 125/2011

O.U.G. nr. 146/2002

Potrivit dispozițiilor art.

6^1

din O.U.G. nr. 121/2010, modificată și completată prin Legea nr. 125/2011, „(1) Operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituții publice aferente bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alți operatori economici sau alte instituții de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituției publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate; (2) Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituțiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic nu are obligații de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale; (3) Instituțiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care și-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform art. 112 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plății. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru”.

Din interpretarea dispozițiilor alin. (2) al art.

6^1

din O.U.G. 121/2010 nu rezultă faptul că pentru efectuarea plății este necesar ca existența datoriilor să fie reflectată doar în certificatul de atestare fiscală emis de organele competente ci rezultă faptul că, în esență, este obligatoriu ca operatorul economic să nu aibă obligații de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, indiferent în ce modalitate este constatată existența acestor datorii.

Prin urmare, referitor la condiția impusă de alin. (2) al art.

6^1

din O.U.G. nr. 121/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 125/2011

, instanța de apel în mod corect a constatat că

nu instituie o cerință de valabilitate a cesiunii, ci doar o condiție de plată a sumelor care au făcut obiectul cesiunii, astfel că nerespectarea cerinței respective nu poate atrage nulitatea cesiunii, întrucât privește aspecte ulterioare încheierii acesteia

.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 960 din 26 aprilie 2023

Prin

cererea

înregistrată la data de 12.01.2021 pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/3/2021, reclamanta A. Timișoara S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.I.R. S.A. București - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, B. Arad S.A., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L., constatarea nulității absolute a contractului nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad și C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara, a contractului de cesiune de creanță nr. DJRC/160/05.12.2014, a contractului nr. 335/23.07.2014, încheiate între A. S.R.L., B. Arad și C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara, a contractului de cesiune de creanță nr. 13M/07.08.2014,  încheiat între A. S.R.L., B. Arad și C., a contractului de cesiune de creanță nr. 3298, încheiat între A., B. Arad, D. S.R.L. și a contractului de cesiune de creanță nr. 4044/30.09.2014, încheiat între B. Arad și E. S.R.L., repunerea părților în situația anterioară, precum și obligarea pârâtei C.N.A.D.N.R. S.A. - D.R.D.P. Timișoara la plata sumei de 320.230,30 lei, reprezentând contravaloarea creanței cedate și neachitate potrivit contractului de execuție de lucrări nr. 111/614/09.11.2010.

Prin

cererea adițională

formulată la data de 21.01.2021, reclamanta a modificat capătul al treilea al cererii, solicitând obligarea pârâtei C.N.A.I.R. S.A., prin D.R.D.P. Timișoara la plata sumei de 1.779.144,82 lei, din care 71.739,72 lei reprezintă garanții de bună execuție și 1.707.405,10 lei reprezintă contravaloarea creanței cedate și neachitate.

Prin

sentința civilă

nr. 1144 din data de 26.04.2021

, tribunalul a respins ca nefondate excepția lipsei de interes, invocată de pârâtele C. S.R.L. și D. S.R.L., excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției, invocate de pârâta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat

apel principal

reclamanta, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Intimata pârâtă F. S.R.L. a formulat întâmpinare și

apel incident

împotriva sentinței civile nr. 1144/26.04.2021.

Prin

decizia civilă nr. 1425 din data de 4.10.2022,

Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a admis excepția netimbrării apelului incident formulat de apelanta-pârâtă F. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) împotriva sentinței civile nr. 1144 din data de 26.04.2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2021.

A admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentată prin administrator judiciar G., împotriva sentinței civile nr. 1144 din data de 26.04.2021, pronunțate de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2021, în contradictoriu cu  apelanta-pârâtă F. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) și cu intimații-pârâți C.N.A.I.R. S.A. Bucuresti, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, B. Arad S.A., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea; a constatat nulitatea contractului de cesiune nr. 4044/30.09.2019 și nulitatea parțială a contractelor de cesiune nr. 3298/19.08.2014 și nr. 13M/07.08.2017, doar în ceea ce privește cesiunea intervenită între reclamantă și pârâta D. S.R.L., respectiv între reclamantă și pârâta C. S.R.L. (în prezent F. S.R.L.); a dispus repunerea părților în situația anterioară; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată; a păstrat restul dispozițiilor.

A anulat apelul incident, ca netimbrat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. Timișoara S.R.L., prin administrator judiciar G., solicitând admiterea căii de atac și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii în tot a apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1144/26.04.2021, în sensul constatării nulității contractului intitulat Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad și C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara și a contractului de cesiune de creanță nr. DJRC/160/05.12.2014 - Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad și C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția instanței de apel doar sub aspectul nelegalei respingeri a apelului sub aspectul constatării nulității Agreementului nr. 335/23.07.2014 și a contractului de cesiune de creanță nr. DJRC/160/05.12.2014 - Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad și C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara.

Referitor la motivul de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut greșita aplicare a dispozițiilor art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010.

Potrivit art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, dispoziție legală introdusă prin Legea nr. 125/2011, „(1) operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituții publice aferente bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alți operatori economici sau alte instituții de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituției publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate. (2) Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituțiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic nu are obligații de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale. (3) Instituțiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care și-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform art. 112 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plății. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.”

S-a arătat că scopul avut în vedere de legiuitor în reglementarea condițiilor stabilite de art. 6^1 reflectă preocuparea legislativului ca statul să se asigure că debitorii care au datorii la bugetul de stat nu cesionează creanțele acestora în vederea sporirii sau a adâncirii stării de incapacitate de plată și, mai ales, pentru a se asigura că activitatea economică derulată de cedent conduce cel puțin la acoperirea debitului către bugetul de stat.

Altminteri, nu există nicio rațiune pentru care contractul există, acesta putând fi denunțat în situația în care contractorul prestator de servicii, debitor la stat, nu are capacitatea de a efectua lucrarea. Remediul firesc în această situație ar fi rezoluțiunea/rezilierea contractului și nu menținerea acestuia cu consecința cesionării drepturilor și obligațiilor, finalmente cu consecința asigurării că cedentul nu încasează sume din activitatea economică și ca atare nu poate achita debitele.

Din interpretarea literară și sistematică a dispoziției legale rezultă că o condiție de valabilitate a însuși acordului de cesiune o reprezintă acordul prealabil și, ca atare, este greșită aprecierea acestei dispoziții legale ca reprezentând o intenție a legiuitorului de a interpreta modalitatea de executare a contractului.

De asemenea, aliniatele subsecvente evidențiază că valabilitatea cesiunii este condiționată de lipsa datoriilor.

Ca atare, atât din perspectiva cauzei juridice a actului normativ, cât și din interpretarea literară și teleologică a textului rezultă că legiuitorul a avut în vedere interzicerea operațiunii de cesionare a creanțelor deținute de debitori care au datorii la bugetul de stat. Omisiunea de a respecta această dispoziție legală este sancționată cu nulitatea absolută virtuală, respectiv nulitatea absolută reiese din interpretarea textului de lege incident.

De altfel, interpretarea corectă și pertinentă a textelor de lege incidente, respectiv a art. 6^1  din Legea nr. 125/2011 a fost relevată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a reținut că din dispozițiile legale enunțate rezultă, deci, că valabilitatea cesiunii este condiționată de acordul exprimat în prealabil de instituția publică care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate. Alineatele (2) și (3) ale art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010 reglementează aspecte ulterioare încheierii valabile a contractului de cesiune de creanță, respectiv aspecte care privesc plata creanțelor cesionate, ori, în cauză se pune problema existenței unui element de valabilitate a cesiunii, iar în secundar chestiuni care țin de executarea obligației față de cesionar.

Instanța supremă a reținut că din interpretarea alin. (2) și (3) ale art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010 nu rezultă faptul că pentru efectuarea plății este necesar ca existența datoriilor să fie reflectată în certificatul de atestare fiscală emis de organele competente, ci este obligatoriu ca operatorul economic să nu aibă obligații de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, indiferent în ce modalitate este constatată existența acestor datorii.

În cauză, instanța de apel a realizat o aplicare greșită a dispozițiilor art. 6^1, apreciind, contrar scopului avut în vedere de legiuitor la elaborarea textului, în sensul că doar plata este condiționată de neexistența datoriilor, nu și valabilitatea cesiunii în sine.

Recurenta a susținut că atât Agreementul nr. 335, cât și contractul de cesiune de creanță nr. DJRC/160/05.12.2014 sunt lovite de nulitate absolută, căci nu este îndeplinită în cauză condiția prevăzută de art. 6^1 alin. (2) din O.U.G. nr. 121/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 125/2011, întrucât A. Timișoara, creditoarea primă a creanței, avea datorii la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale în valoare totală de 1.670.527,87 lei, așa cum rezultă din tabelul definitiv de creanțe. A admite o interpretare contrară ar însemna deturnarea de la scopul avut în vedere de legiuitor care a urmărit să împiedice părțile (în special societățile în stare de insolvență) să își mărească starea de insolvabilitate prin cesionarea unor creanțe în vederea încasării acestora de terți în detrimentul bugetului de stat.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a precizat că în mod nelegal instanța de apel a exceptat aceste două acte de la aplicarea sancțiunii nulității absolute.

Față de aceste considerente, având în vedere și faptul că în dosarul nr. x/3/2017, Curtea de Apel București și ulterior Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei 1753/21.09.2021 s-au pronunțat examinând aceeași situație de fapt, aceleași documente și aceeași cauză juridică, deci fiind astfel opozabilă cel puțin puterea lucrului judecat, recurenta consideră că se impune constatarea nulității absolute a următoarelor contracte: Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. Timișoara S.R.L., B. Arad și C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara, contract de cesiune de creanță nr. DJRC/160/05.12.2014, să se dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii acestora, să fie obligată pârâta C.N.A.D.N.R. S.A., prin D.R.D.P. Timișoara la plata sumei de 1.779.144, 82 lei, din care garanții de bună execuție 71.739,72 lei și producție cu TVA 1.707.405,10 lei, reprezentând contravaloarea creanței cedate și neachitate potrivit contractului de execuție de lucrări nr. 111/614/09.11.2010.

Intimata-pârâtă C.N.A.I.R. S.A. Bucuresti - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, reiterând și excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 6816/18.10.2017, pronunțate în dosarul nr. x/30/2015 al Curții de Apel Timișoara.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin recursul dedus judecății, recurenta-reclamantă a susținut nelegalitatea hotărârii instanței de apel doar sub aspectul menținerii valabilității Agreementului nr. 335/23.07.2014 și a contractului de cesiune de creanță nr. DJRC/160/05.12.2014 - Agreement nr. 335/23.07.2014, încheiat între A. S.R.L., B. Arad și C.N.A.D.N.R. - D.R.D.P. Timișoara.

Critica recurentei privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, modificată și completată prin Legea nr. 125/2011, subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.

Art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, modificată și completată prin Legea nr. 125/2011, prevede că, „(1) Operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituții publice aferente bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alți operatori economici sau alte instituții de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu

acceptul prealabil

exprimat în scris al instituției publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate; (2) Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituțiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic

nu are obligații de plată către bugetul de stat

, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale; (3) Instituțiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care și-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform art. 112 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plății. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru”.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a interpretat în mod corect dispozițiile art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 125/2011, reținând că prin Agreementul nr. 335/23.07.2014 a fost exprimat acordul de principiu al C.N.A.D.N.R. S.A. București - D.R.D.P. Timișoara pentru cesionarea de către A. Timișoara S.R.L. către B. Arad S.A. a creanțelor rezultate din contractul de execuție lucrări nr. 111/614/09.11.2010, actul fiind valabil încheiat, neexistând niciun temei pentru a constata nulitatea absolută a acestuia.

Curtea de apel a constatat în mod legal că nu poate fi reținută în privința Agreementului nr. 335/23.07.2014 nerespectarea condițiilor impuse de art. 6^1 alin. (1) din O.U.G. nr. 146/2002, întrucât, pe de o parte, această convenție nu reprezintă o cesiune de creanță, ci cuprinde doar acordul de principiu al debitorului cedat C.N.A.D.N.R. S.A. București - D.R.D.P. Timișoara pentru cesionarea ulterioară a creanțelor născute în favoarea reclamantei în temeiul contractului de execuție lucrări arătat, către un anumit cesionar, și anume B. Arad S.A., iar, pe de altă parte, faptul că, în absența oricărei distincții, alin. (1) al art. 6^1 impune condiția acordului prealabil al instituției publice pentru orice operațiune de cesiune care are ca obiect sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate.

Înalta Curte reține că dispozițiile alin. (2) și (3) ale art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010 reglementează aspecte ulterioare încheierii valabile a contractului de cesiune de creanță, respectiv aspecte care privesc plata creanțelor cesionate. Or, în speță, se pune, în principal, problema existenței unui element de valabilitate a cesiunii, iar în secundar a unor chestiuni ce țin de executarea obligației față de cesionar.

Instanța supremă reține că din interpretarea dispozițiilor alin. (2) al art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010 nu rezultă faptul că pentru efectuarea plății este necesar ca existența datoriilor să fie reflectată doar în certificatul de atestare fiscală emis de organele competente, ci rezultă faptul că, în esență, este obligatoriu ca operatorul economic să nu aibă obligații de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor speciale, indiferent în ce modalitate este constatată existența acestor datorii.

Prin urmare, referitor la condiția impusă de alin. (2) al art. 6^1 din O.U.G. nr. 121/2010, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 125/2011, instanța de apel în mod corect a constatat că nu instituie o cerință de valabilitate a cesiunii, ci doar o condiție de plată a sumelor care au făcut obiectul cesiunii, astfel că nerespectarea cerinței respective nu poate atrage nulitatea cesiunii, întrucât privește aspecte ulterioare încheierii acesteia.

Față de soluția ce se va pronunța asupra recursului, instanța supremă apreciază că nu se mai impune analiza apărării intimatei C.N.A.I.R. privind excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 6816/18.10.2017, pronunțate în dosarul nr. x/30/2015 al Curții de Apel Timișoara.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, decizia atacată apare ca fiind legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.