ÎCCJ, Decizia nr. 70/2023

Ședința publică din data de 30 octombrie 2023

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă excepția tardivității recursului formulat de recurentul A., invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Totodată, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", cuprinsă în decizia nr. 1145/A din data de 6 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală în dosarul nr. x/2023.

A fost obligat recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu recurentului, în cuantum de 340 RON, a rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a reținut următoarele:

Prin decizia penală nr. 1145/A din data de 6 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală, în baza art. 476 din C. proc. pen., a fost respinsă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formulată de contestatorul A..

În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a fost respinsă cererea contestatorului persoană condamnată A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la "alte persoane".

Pentru a decide în acest sens, Curtea de Apel București a reținut, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, următoarele:

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, întrucât Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, deoarece instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia. Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Analiza unei cereri de sesizare a Curții Constituționale presupune, așadar, verificarea îndeplinirii următoarelor condiții prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992:

a) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

b) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Ca atare, judecătorul sau instanța de judecată în fața căreia se invocă o astfel de excepție, de către părți sau procuror, își va limita analiza exclusiv la cele trei condiții expuse anterior, fără a se putea substitui instanței de control constituțional, singura îndreptățită să analizeze dacă textul legal criticat este conform normelor constituționale.

S-a reținut că excepția de neconstituționalitate a fost invocată în fața completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei în care inculpatul A. a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 685/A/03.06.2022 a Curții de Apel București – secția I penală, prin care i s-au aplicat două pedepse principale, de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de "cumpărare de influență", fapte prevăzute și pedepsite de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani, 10 luni și 346 zile de închisoare.

De asemenea, Curtea de Apel București a constatat că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 308 din C. pen., denumirea marginală a acestui articol, mai exact sintagma "alte persoane", despre care contestatorul a apreciat că este lipsită de previzibilitate, prin raportare la faptul că acesta face parte din categoria altor persoane, nefiind funcționar public, dispozițiile constituționale încălcate în cauză fiind art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21 și art. 22 din Constituție.

S-a constatat că art. 308 din C. pen. este în vigoare și cu privire la acesta nu s-a pronunțat o soluție de neconstituționalitate până în prezent.

Cu toate acestea, s-a observat că obiectul excepției îl constituie strict denumirea marginală a art. 308 din C. pen., care face referire la "alte persoane", nefiind vorba despre o dispoziție dintr-o lege care să poată forma obiectul controlului de constituționalitate.

Astfel, potrivit art. 47 alin. (5) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative: "La coduri și la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificație proprie în conținutul reglementării."

În ceea ce privește legătura excepției de neconstituționalitate invocate cu cauza, Curtea a reținut că analiza îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie să se realizeze în mod formal, întrucât verificarea admisibilității excepției de neconstituționalitate, de către judecătorul în fața căruia este ridicată, are ca efect evitarea încărcării inutile a Curții Constituționale și eliminarea încercărilor de tergiversare nejustificată a cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Curtea a constatat că, în speță, excepția de neconstituționalitate invocată, respectiv denumirea marginală a art. 308 din C. pen., nu îndeplinește condițiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, întrucât, pe de o parte, textele de lege invocate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei, iar pe de altă parte, nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a dispozițiilor acestora, dorindu-se în realitate modificarea lor, ceea ce ar transforma Curtea Constituțională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituție și nici de legea organică de organizare și funcționare.

S-a mai reținut că numitului A. i-au fost aplicate două pedepse principale de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de "cumpărare de influență", fapte prevăzute și pedepsite de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani, 10 luni și 346 zile de închisoare, neavând nicio legătură cu dispozițiile prevăzute de art. 308 din C. pen.

În plus, față de soluția de respingere pronunțată în cauză, întrucât contestatorul tinde la schimbarea încadrării juridice pentru a putea beneficia de un termen mai mic de prescripție, precum și prin raportare la faptul că acestuia i s-a respins deja o contestație în anulare, pe același motiv, s-a apreciat că o eventuală admitere a excepției de neconstituționalitate nu ar schimba cu nimic situația juridică a acestuia.

Așadar, s-a reținut că, pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Neconstituționalitatea unui text de lege este dată de contradicția dintre dispoziția legală și un principiu sau o prevedere constituțională, iar autorul excepției tinde, de fapt, la modificarea denumirii marginale a articolului, aspecte ce nu au legătură cu prezenta cauză și nu țin de competența instanței de contencios constituțional, fiind atributul puterii legislative.

Totodată, Curtea a arătat că, din interpretarea rațională a dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, rezultă că legătura dintre legile a căror neconstituționalitate se invocă și modul de soluționare a cauzei trebuie să fie evidentă și de natură a produce consecințe directe asupra soluției ce urmează a fi dată în cauză, în eventualitatea admiterii excepției de neconstituționalitate. Aceasta deoarece instrumentul excepției de neconstituționalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părților pentru ca acestea, în raport de interesele lor, să beneficieze de un control de constituționalitate a acelor legi care au un rol hotărâtor asupra modului de soluționare a cauzei, iar nu a oricărei legi ce poate fi incidentă în desfășurarea unui proces, fără a influența însă modul de rezolvare a acestuia.

Așadar, a fost avut în vedere că, deși excepția de neconstituționalitate constituie și un mijloc specific jurisdicției constituționale pentru exercitarea controlului de constituționalitate, trebuie observat că, având ca obiect o lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care are legătură cu soluționarea cauzei, excepția de neconstituționalitate este caracterizată ca fiind o "apărare de fond" (fără să se identifice cu aceasta), aspect ce ilustrează una dintre trăsăturile excepției de neconstituționalitate, și anume ca aceasta să fie pertinentă (să aibă legătură cu soluționarea cauzei), altminteri fiind irelevantă pentru judecarea cauzei.

Prin urmare, s-a constatat că, în speță, nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece motivele menționate în susținerea excepției nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Față de aceste aspecte, Curtea de Apel București, constatând că cererea formulată nu are legătură cu soluționarea cauzei și, în realitate, vizează o chestiune de interpretare și completare a legii, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de contestatorul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la "alte persoane".

Împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", cuprinsă în decizia nr. 1145/A din data de 6 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția I penală în dosarul nr. x/2023, în termen legal, recurentul condamnat A. a formulat recurs.

În esență, a solicitat admiterea recursului formulat și, pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane".

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a constatat că recursul formulat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil, referitor la excepția tardivității căii de atac, invocată de reprezentantul Ministerului Public, s-a constatat că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale: "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

În cauză, dezbaterile în fața instanței de fond au avut loc la data de 19.05.2023, decizia penală nr. 1145/A a Curții de Apel București – secția I penală a fost pronunțată la data de 6 iunie 2023, iar recurentul A. a formulat recurs împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată la data de 7 iunie 2023, astfel cum rezultă din cererea de recurs atașată la dosarul cauzei la dosar.

Susținerile reprezentantului Ministerului Public în sensul că, la calcularea termenului în care se putea formula calea de atac, trebuie reținută data expedierii cererii de recurs, respectiv 09.06.2023, data plicului, nu pot fi primite, având în vedere starea de deținere a recurentului și imposibilitatea acestuia de a expedia plicul în termen.

În raport de aceste considerații, precum și în vederea respectării dreptului la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe judecătorești, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a apreciat că relevantă sub aspectul calculării termenului de promovare a recursului este data inserată pe cererea recurentului, și nu data plicului, recursul fiind formulat în termen legal.

Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale. În acest caz, sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, căci Legea nr. 47/1992 stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerințe, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, di n oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. O asemenea condiție este consecința caracterului general obligatoriu și al efectelor erga omnes al deciziilor Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În analiza condițiilor enumerate anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a constatat că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de recurentul condamnat A., în fața Curții de Apel București și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", fără ca textul criticat să fi fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții.

Din analiza dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional poate fi formulată în orice fază a procesului penal. Legiuitorul nu impune limite referitor la cadrul procesual, prevăzând doar condiția ca excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

În concret, s-a reținut că recurentul A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", apreciind că este lipsită de previzibilitate, prin raportare la faptul că recurentul face parte din categoria altor persoane, nefiind funcționar public, dispozițiile constituționale încălcate în cauză fiind art. 1 alin. (5), art. 11, art. 16, art. 20, art. 21 și art. 22 din Constituție.

Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a constatat că aspectele invocate în susținerea excepției vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, nu o problemă de neconstituționalitate, iar criticile aduse dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a acesteia în raport cu conținutul ei propriu-zis in abstracto.

S-a reținut că, prin demersul promovat, autorul excepției tinde la schimbarea încadrării juridice pentru a putea beneficia de un termen mai mic de prescripție, exprimându-și nemulțumirea și pentru faptul că i s-a respins deja o contestație în anulare pe același motiv.

Deopotrivă, s-a observat că nu există o legătură efectivă și necesară între pronunțarea unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu constituie chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În acest sens, s-a constatat că recurentului A. i-au fost aplicate două pedepse principale, de 3 ani închisoare, respectiv 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de "cumpărare de influență", fapte prevăzute și pedepsite de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani, 10 luni și 346 zile de închisoare, neavând nicio legătură cu dispozițiile prevăzute de art. 308 din C. pen.

Așadar, s-a apreciat că recurentul condamnat nu justifică un interes real în promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Or, pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, dispoziția legală a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată trebuie să producă un efect real, concret, asupra cursului procesului penal și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces. Examinarea acestor aspecte presupune stabilirea existenței unui interes procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, incidența acestuia apreciindu-se din perspectiva relevanței și pertinenței asupra soluționării cauzei.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de recurent nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât, având în vedere cadrul procesual și stadiul concret în care se află litigiul, decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal de față.

Împotriva deciziei penale nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2023, a formulat contestație recurentul A., care a fost înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al instanței supreme sub nr. x/2023.

La termenul din data de 30 octombrie 2023, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității contestației, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Concluziile formulate de reprezentantul Ministerului Public, de apărătorul desemnat din oficiu contestatorului recurent și cuvântul acestuia din urmă au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte – Completul de 5 Judecători constată că prezenta contestație este inadmisibilă, pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție, statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatorul A. a formulat contestație împotriva deciziei penale nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2023 – prin care a fost soluționat recursul declarat de acesta împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 308 din C. pen., privind denumirea marginală a textului de lege care face referire la sintagma "alte persoane", cuprinsă în decizia nr. 1145/A din data de 6 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2023 – hotărâre care, însă, are caracter definitiv, nemaiputând fi supusă niciunei căi de atac.

Or, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac, consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 Judecători, în baza dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2023.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul recurent, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 464 din data de 20 iunie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția penală în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul recurent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2023.