ÎCCJ, Decizia nr. 129/2023
ÎCCJ, Decizia nr. 129/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 22 mai 2023
Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:
Hotărârea pronunțată în revizuire
Prin Decizia nr. 1594 din 22 iunie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva sentinței civile nr. 1523/22.03.2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă, și Deciziei nr. 2233/16.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, reținând, în esență, că revizuirea a fost exercitată cu nerespectarea termenului de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și calculat de la data pronunțării deciziei atacate cu revizuire, dată la care această hotărâre a rămas definitivă.
Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Împotriva deciziei menționate la pct. 1, a declarat recurs revizuenta A., fără a invoca expres vreunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și susținând, în esență, că termenul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se calculează de la data comunicării hotărârii, iar nu de la data pronunțării, atunci când se invocă încălcarea autorității de lucru judecat în ceea ce privește considerentele hotărârilor ce formează obiectul cererii de revizuire.
Considerentele Înaltei Curți
Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție este învestit, în temeiul art. 513 alin. (6) din C. proc. civ., cu recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de o secție civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost respinsă, ca tardivă, o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., text procedural care reglementează ipoteza existenței unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Criticile din recurs se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., prin prisma căruia vor fi analizate.
Prin decizia recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire pentru hotărâri potrivnice, reținând că a fost exercitată cu nerespectarea termenului de o lună socotit de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, termen prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În cauză, problema supusă dezlegării pe calea recursului - în condițiile în care recurentul nu critică data rămânerii definitive a ultimei hotărâri și nici data introducerii cererii de revizuire, astfel cum au fost reținute în hotărârea atacată - vizează momentul de la care se calculează termenul de o lună pentru introducerea revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Contrar criticilor din recurs, în cazul motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., termenul de o lună pentru introducerea cererii de revizuire curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, așa cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.:
"Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (...) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri."
Atât timp cât dispozițiile citate sunt lipsite de echivoc, instanța de judecată învestită cu soluționarea unei cereri de revizuire formulate în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are obligația de a aprecia cu privire la regularitatea exercitării revizuirii cu respectarea termenului de o lună calculat de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, în speță, a Deciziei nr. 2233 din 16 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, definitivă la data pronunțării.
Or, în mod corect instanța de revizuire a reținut că, în raport cu data rămânerii definitive a ultimei hotărâri - 16 decembrie 2021 - termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (3) din același C. proc. civ., s-a împlinit la 17 ianuarie 2021, astfel că revizuirea transmisă prin poșta electronică la 10 februarie 2022 a fost formulată cu depășirea termenului imperativ de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
La pronunțarea prezentei decizii, este avută în vedere jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, reprezentată, cu titlu de exemplu, de Deciziile nr. 330/2017, nr. 331/2017, nr. 34/2018, nr. 191/2018, nr. 9/2019, nr. 10/2019, nr. 33/2019, nr. 175/2020, nr. 4/2021, nr. 152/2022 și nr. 221/2022, referitoare la modul de calcul al termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Criticile din recurs referitoare la calcularea termenului de revizuire de la data comunicării hotărârii, atunci când caracterul potrivnic vizează considerentele hotărârilor, nu pot fi primite, având în vedere statuările Curții Constituționale de la par. 28-30 din Decizia nr. 823 din 9 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 martie 2022:
"Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.
Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Însă această ipoteză este valabilă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea. Astfel, după cum a observat Curtea, considerentele decizorii, prin care a fost soluționată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară. Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existența unei alte căi procedurale puse la îndemâna părții interesate încă din timpul soluționării celui de-al doilea proces, și anume posibilitatea acesteia de a invoca excepția autorității de lucru judecat cu referire la soluția dată privind aceeași chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiții de diligență procesuală, se poate preveni apariția unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.
În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nici dreptul la apărare, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită."
În consecință, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul art. 513 alin. (6) coroborat cu art. 496 din același Cod, va fi respins, ca nefondat, recursul ce formează obiectul analizei în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1594 din 22 iunie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 22 mai 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ.