ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 91/2023

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 29.10.2020 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Organizație a Consiliului Județean al Asociațiilor de Pensionari și a Persoanelor Vârstnice a Județului Argeș a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 16/F-CONT din 9 februarie 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția netimbrării cererii;

A admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată și a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Organizație a Consiliului Județean al Asociațiilor de Pensionari și a Persoanelor Vârstnice a Județului Argeș, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României;

A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor în interesul pârâtului;

A respins cererea privind sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 16/F-CONT din 9 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscala declarat recurs reclamanta Organizație a Consiliului Județean al Asociațiilor de Pensionari și a Persoanelor Vârstnice a Județului Argeș, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea litigiului în fond, având în vedere că instanța de fond a omis prevederile Deciziei nr. 1/13 ianuarie 2021, pronunțate de Curtea Constituțională, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 1-6, 8 și 9 din Legea pentru. aprcbarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative și stabilirea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 77 din 25.01.2021.

Invocă dispozițiile art. 9 alin. (3) și (5) din Legea nr. 554/2004 și arată că instanța de fond în mod greșit a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată, câtă vreme Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. I pct. 8 și 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2020 sunt neconstituționale.

Arată că despăgubirile solicitate constau în plata diferențelor începând cu data de 01.09.2020 până în prezent, întrucât art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020, care prevede o valoare a punctului de pensie de 1.442 RON, a fost abrogat, iar în anul 2021 valoarea punctului de pensie a fost de 1.775 RON, așa cum rezultă din interpretarea O.U.G. nr. 8 din 18 februarie 2021 privind unele masuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 168 din 18 februarie 2021, prin care a fost modificat art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019.

Astfel, în anul 2021, valoarea punctului de pensie era de 1.775 RON, valoare ce s-a menținut până în ianuarie 2022, când s-a majorat cu rata medie anuală a inflației.

Mai arată că prin O.U.G. nr. 135/2020, Guvernul a decis modificarea valorii punctului de pensie la 1.442 RON, ținând cont de evoluția principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020, iar ulterior, Parlamentul României a decis modificarea valorii punctului de pensie la 1.775 de RON, dar Guvernul a contestat la Curtea Constituțională legea privind aprobarea O.U.G. nr. 135/2020.

În acest sens, Curtea Constituțională prin decizia nr. 1/2021 a constatat că dispozițiile art. I pct. 8 și 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, sunt neconstituționale.

Precizează că potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004, dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei, iar conform alin. (5) al aceluiași articol, acțiunea prevăzută de art. 9 poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a achitat taxa judiciară de timbru.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

Susține că instanța de contencios administrativ nu poate dispune peste aspectele reglementate prin ordonanță, chiar și în situația în care aceasta ar fi declarată neconstituțională.

4.2. Intimatul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat întâmpinare prin care invocă excepția nulității recursului, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a indicat hotărârea recurată, motivele de casare ce constituie temeiul cererii de recurs, iar criticile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, arată că cererea introductivă vizează anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020.

Astfel, în raport cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 și art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 554/2004, arată că ordonanțele de urgență sunt adoptate de Guvernul României în baza dispozițiilor art. 115 din Constituție, care permit acestei autorități, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unui caz excepțional; fiind emise în baza relațiilor dintre Parlament și Guvern, ele nu sunt acte administrative, ci acte normative cu putere de lege.

În aceste condiții, singura autoritate care poate valida sau invalida o ordonanță/ordonanță de urgență a Guvernului este Parlamentul, printr-o lege de aprobare sau de respingere a acesteia, instanțele de contencios administrativ nefiind în măsură să cenzureze un asemenea act normativ în sensul celor solicitate prin acțiune.

Susține că, deși legiuitorul a reglementat expres cazurile în care pot fi contestate ordonanțele Guvernului, aceste proceduri speciale nu schimbă natura juridică a ordonanțelor de urgență, acestea nefiind incluse în sfera actelor administrative a căror anulare se poate solicita în fața instanțelor de contencios administrativ.

Precizează că, din analiza dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, reiese că acțiunile îndreptate împotriva ordonanțelor Guvernului nu pot avea ca obiect principal dispoziții din ordonanța vizată de acțiune, cum în mod nelegal s-a procedat în cauză, ci acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului (textul privind atât ordonanțele simple, cât și ordonanțele de urgență), anularea actelor administrative emise în baza acestora și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Mai arată că aceste concluzii se află în concordanță cu însăși noțiunea de contencios administrativ, definită la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut în legătură cu un act administrativ tipic sau asimilat, fie prin emiterea sau încheierea unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat e a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. În ceea ce privește excepția nulității recursului formulat de Organizație a Consiliului Județean al Asociațiilor de Pensionari și a Persoanelor Vârstnice a Județului Argeș, invocată de către intimatul-pârât Guvernul României prin întâmpinare, pentru motivul că recurenta-reclamantă nu a achitat taxa judiciară de timbru, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Astfel, prin adresa comunicată recurentei-reclamante la data de 18.03.2021, în etapa prealabilă, acesteia i s-a adus la cunoștință obligația timbrării cu 50 RON a căii de atac formulate, iar prin adresa înregistrată la dosar la data de 25.03.2021, recurenta-reclamantă a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilită de către instanță, potrivit chitanței nr. x/2021 din 22.03.2022, depusă la dosar recurs.

În consecință, reținând că cererea de recurs a fost legal timbrată, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului pentru netimbrare.

2.2. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată de către intimatul-intervenient Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin întâmpinare, Înalta Curte constată că și aceasta este neîntemeiată.

Astfel, intimatul-intervenient a invocat faptul că recurenta-reclamantă nu a indicat hotărârea recurată și nici motivele de casare ce constituie temeiul cererii de recurs, iar criticile formulate prin cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că lipsa indicării în mod expres a hotărârii recurate nu este în măsură să conducă la nulitatea cererii de recurs, câtă vreme aceasta este identificabilă în raport cu alte elemente, cum ar fi numărul de dosar, data pronunțării, părțile sau măsurile dispuse.

Examinând cererea de recurs din speță, reiese că recurenta-reclamantă a indicat numărul dosarului, părțile și soluția pronunțată, elemente ce permit identificarea hotărârii recurate.

De asemenea, se constată că nici neindicarea în concret a motivului de casare din cele prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu reprezintă un element care să conducă la nulitatea cererii de recurs, câtă vreme argumentele formulate sunt susceptibile a fi încadrate în unul dintre motivele de casare.

Referitor la criticile de nelegalitate, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., deși nu l-a invocat în mod expres, arătând propriile argumente pentru care a apreciat că este greșită soluția primei instanțe de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată.

În consecință, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Prin urmare, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

2.3. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, apărările invocate prin întâmpinări și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare, cu substituirea motivării primei instanțe în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, în virtutea atribuțiilor conferite instanței de control judiciar, care poate înlătura argumentele ce nu corespund, în contextul raționamentului logico-juridic aplicabil speței.

În cauză, reclamanta Organizație a Consiliului Județean al Asociațiilor de Pensionari și a Persoanelor Vârstnice a Județului Argeș a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă, reținând că excepția de inadmisibilitate este întemeiată, întrucât reclamanta a solicitat anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020, însă nu a solicitat și acordarea de despăgubiri pentru eventuale prejudicii care i-ar fi fost cauzate, ci doar a solicitat aprobarea de către instanța de contencios a majorării punctului de pensie la 1.775 RON.

De asemenea, instanța de fond a mai reținut că nu poate dispune peste aspectele reglementate prin ordonanță, chiar și în situația în care ar fi declarată neconstituțională, în condițiile în care reclamanta nu a solicitat despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanță, astfel cum prevede art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs au fost formulate critici doar cu privire la respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, fără a fi criticate soluțiile instanței de fond cu privire la cererea de intervenție accesoriei sau cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020.

Înalta Curte, constatând legală soluția pronunțată de prima instanță, aceea de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, va proceda la substituirea motivării, în sensul analizării excepției inadmisibilității din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată.

În cauză, reclamanta a solicitat anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, în ceea ce privește valoarea punctului de pensie.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță".

Cât privește obiectul acțiunii în contencios administrativ, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede că acesta poate consta în "acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

Acțiunea este inadmisibilă sub aspectul petitului referitor la anularea art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020, căci acest act normativ cu putere de lege nu poate face obiectul unei acțiuni în anulare în fața instanței de contencios administrativ, competentă, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, să controleze doar legalitatea actelor administrative, definite la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ drept actele unilaterale cu caracter individual sau normativ emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Legile adoptate de Parlament și ordonanțele emise de Guvern sunt supuse doar controlului de constituționalitate, conform dispozițiilor art. 146 lit. a) și d) din Constituția României, în cazul acestor acte nefiind examinată legalitatea de către instanțele judecătorești de contencios administrativ, în baza Legii nr. 554/2004, ci doar constituționalitatea de către Curtea Constituțională, în baza art. 146 lit. d) din Constituție și a Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Acțiunea este inadmisibilă în contencios administrativ și dacă s-ar considera că obiectul său principal îl reprezintă acordarea despăgubirilor pretinse în considerarea caracterului neconstituțional al actului normativ atacat, căci raportat la dispozițiile art. 1, 8 și 19 din Legea nr. 554/2004, este esențial ca acțiunea în contencios administrativ să aibă ca obiect un act administrativ tipic sau asimilat (actul administrativ propriu-zis, refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau întârzierea în soluționarea unei cereri), iar despăgubirile nu pot fi acordate decât pentru prejudiciile cauzate prin actele administrative tipice sau asimilate supuse cenzurii instanței de contencios administrativ, ceea ce nu este cazul în speță, nefiind atacat un astfel de act.

Cu alte cuvinte, ordonanțele de urgență sunt adoptate de Guvernul României în baza dispozițiilor art. 115 din Constituție, nefiind acte administrative, ci acte normative cu putere de lege, ce nu sunt incluse în sfera actelor administrative a căror anulare se poate solicita în fața instanțelor de contencios administrativ.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

2.4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Organizație a Consiliului Județean al Asociațiilor de Pensionari și a Persoanelor Vârstnice a Județului Argeș împotriva sentinței nr. 16/F-CONT din 9 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile nulității recursului, invocate de Guvernul României și de Statul Român prin Ministerul Finanțelor.

Respinge recursul declarat de Organizație a Consiliului Județean al Asociațiilor de Pensionari și a Persoanelor Vârstnice a Județului Argeș împotriva sentinței nr. 16/F-CONT din 9 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2023.