ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 857/2022

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a- IX -a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în temeiul art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 împotriva Deciziei C.N.A. nr. 345 din 09.04.2019, solicitându-se ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: în principal: anularea Deciziei ca nelegală și netemeinică, cu consecința anulării sancțiunii amenzii în cuantum de 40.000 RON; în subsidiar: diminuarea cuantumului amenzii spre minimul prevăzut de lege, de 5.000 RON.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 595 din data de 14 octombrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Cererile de recurs Împotriva sentinței civile nr. 595 din data de 14 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin B., și A. S.R.L., prin avocat C., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamanta A. S.R.L., prin B., a arătat în esență, că instanța de fond nu a comunicat hotărârea recurată administratorului judiciar. În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă A. S.R.L., prin avocat C., a susținut că, în mod greșit instanța de fond a respins argumentul reclamantei în sensul în care CNA a emis Decizia 345/09.04.2019 cu încălcarea dispozițiilor art. 91 alin. (2) și (3) din Legea audiovizualului, care impuneau în prealabil somația, și, doar în caz de neintrare în legalitate în termenul și în condițiile impuse în somație, amendarea. Recurenta a arătat că, apărarea CNA din întâmpinare în sensul că televiziunea ar mai fi fost sancționată în trecut prin Decizia nr. 284103.05.2018 pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) si 29 alin. (1) din Legea 504/2002 si ale art. 73, 120 alin. (1), art. 130 alin. (1) litera (a) si (b) din Codul audiovizualului, și astfel Consiliul a considerat ca, "încălcând aceleași prevederi", nu mai este nevoie de somație, nu poate fi validată de către instanța de judecată din următoarele motive: - prevederile alin. (1) si (2) ale art. 91 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 sunt de strictă interpretare și prevăd obligativitatea emiterii somației conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate raportat la faptele pentru care se dorește sancționarea, în cazul nerespectării deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliu; - nu se pot asimila efectele unei decizii anterioare de sancționare, pronunțată cu un an înaintea deciziei contestate în prezentul dosar (respectiv decizia 284103.05.2018 menționată de CNA în întâmpinare), aplicată pentru alte fapte, alte emisiuni, din februarie 2018, cu efectele unei somații de intrare în legalitate, care trebuie să conțină condiții și termene de intrare în legalitate raportate la faptele identificate în luna martie 2019 prin Decizia 345/09.04.2019 și pentru care se dorea amendarea; - nu pot fi asimilate cele doua decizii, deoarece ele au un conținut diferit și sancționări diferite. Prin decizia 284/03.05.2018 se sancționează radiodifuzorul A. S.R.L. pentru încălcarea art. 3 alin. (2) din 29 alin. (1) din Legea audiovizualului, articole nereținute în prezenta decizie 345/09.04.2019. Or, în cazul deciziei din 2018, se indicaseră și alte texte legale din legea audiovizualului ca pretins încălcate, și pentru care nu era necesară o somație, conform art. 91 din Legea audiovizualului. Or, în spetă, prin Decizia 345/09.04.2019 singurele articole pretins încălcate sunt exclusiv cele prevăzute în Codul audiovizualului, caz în care somația era obligatorie; - niciodată CNA nu a emis o somație prin care să îndrume televiziunea A. x, să îi pună în vedere condiții și termene precise de intrare in legalitate, așa cum solicita textul legal, nici în anul 2019, și nici în anul 2018, cu ocazia pronunțării Deciziei 284/03.05.2018; -Decizia 284/03.05.2018 este contestată de A., în dosar x/2018, în prezent aflat în recurs pe rolul ICCJ, în concluzie, nu se puteau opune efectele acestei decizii către A. la data emiterii prezentei decizii în aprilie 2019, dată la care încă nu se pronunțase nici măcar o soluție în fond in litigiul x/2018. Recurenta - reclamantă a arătat că, în sarcina sa au fost reținute mai multe contravenții, iar sancțiunea a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie contravențională, dar și ale art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 privind individualizarea amenzii. Având în vedere invocarea săvârșirii mai multor contravenții prin aceeași măsură de sancționare, cădea în obligația CNA să individualizeze, potrivit algoritmului reglementat de lege, sancțiunea finală care este aplicată. Or, această condiție esențiala a adoptării măsurii administrative de sancționare nu a fost respectată. În speță, prin decizia contestată s-a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea mai multor contravenții, și anume încălcarea mai multor dispoziții ale unei decizii a Consiliului (Codul audiovizualului), la momente diferite, iar pentru acestea a fost aplicată o singură sancțiune, amendă de 40.000 RON. Prin modalitate de sancționare a faptelor abordată de CNA, nu se poate determina dacă au fost sau nu respectate disp. art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 referitor la individualizarea sancțiunilor. De altfel, textul prevede nu doar criteriile de individualizare a sancțiunii, dar și faptul că individualizarea sancțiunii se face pentru fiecare contravenție în parte. Sancțiunea nerespectării art. 10 din O.G. nr. 2/2001 este nulitatea actului administrativ de sancționare, întrucât prin aceasta încălcare se elimină posibilitatea analizei de către contravenient, în mod individual a fiecărei fapte, a fiecărei sancțiuni aplicate și devine astfel imposibilă extragerea din cuantumul amenzii totale aplicate a amenzii individuale aplicate pentru o eventuală faptă despre care instanța ar constata ca nu a reprezentat în realitate o abatere contravențională. Potrivit art. 94 din Legea audiovizualului, este evident ca legiuitorul a înțeles ca O.G. nr. 2/2001 se aplică și amenzilor aplicate de CNA, acolo unde legea audiovizualului nu prevede expres derogări. Pe fond, recurenta - reclamantă a arătat că aspectele reținute în Decizia nr. 345/09.04.2019 nu se încadrează în textele Codului audiovizualului reținute de CNA ca fiind pretins încălcate. Toate exemplele reținute de CNA in Decizia nr. 345/09.04.2019 nu îndeplinesc condițiile cumulative pentru a se putea încadra în textul art. 73, astfel, nicăieri nu se menționează în cadrul emisiunii că ar fi vorba de "vindecări de boli grave". Se poate deduce din fragmentele reținute de CNA în Decizie că este vorba de ameliorarea/înlăturarea anumitor simptome, însă nu se poate reține din niciuna din prezentările verbale ale cazurilor ca s-ar promova cazuri de "vindecări". Conform DEX, vindecarea presupune înlăturarea (definitivă), lecuirea unei boli preexistente. Or, nu reiese din textele reproduse în cadrul deciziei că s-ar promova în cadrul emisiunii "vindecări de boli grave", fapt ce atrage imposibilitatea încadrării faptelor descrise în textul art. 73 și, în mod corespunzător, aceste fapte nu sunt sancționabile cu amenda. În emisiunea "Fabrica de sănătate" nu se stabilesc diagnostice medicale și nici nu se produc în vreun fel acte medicale, în sensul prevăzut de art. 73. În plus, domnul D. nu este și nu a susținut niciodată că este medic și nici nu a susținut că efectuează "acte medicale" sau că ar pune "diagnostice medicale". Or, pentru că "diagnosticul și actele care îl atestă" să fie "certificate de Colegiul Medicilor din România", conform textului art. 73, ar trebui ca tratamentele să poată face obiectul "certificării Colegiului Medicilor". Or, Colegiul Medicilor are în atribuții strict reglementări privitoare la medici și activitatea acestora, așa cum rezultă din Statutul Colegiului Medicilor din România. CNA scoate din context anumite susțineri, imputând terapeutului D. că pune diagnostice de boli grave. Or, este evident că acele diagnostice sunt comunicate de către telespectatori, iar remediile terapeutice recomandate de D. sunt doar recomandate pentru ameliorarea anumitor simptome, comune mai multor afecțiuni, deoarece se axează pe întărirea imunității și detoxifiere, și în nici un caz pe tratarea unor boli grave. Nu se poate interpreta atât de departe, și atât de scos din context, așa cum face CNA, în sensul că D. stabilește diagnostice de boli grave sau tratează boli grave la televizor, doar ascultând un om care își dezvăluie anumite suferințe medicale. Recurenta - reclamantă a susținut că faptele nu se încadrează în art. 120 din Codul audiovizualului, întrucât suplimentele alimentare promovate în cadrul emisiunii sunt avizate și brevetate conform dispozițiilor legale în vigoare în România, rezultă că ele intră în categoria "derogărilor" la care face referire textul 120, și nu cad sub interdicția prevăzută de textul acestui articol. De asemenea, produsele promovate în pauza publicitară a emisiunii nu se încadrează în textul art. 130 "produse și tratamente naturiste", fiind notificate conform dispozițiilor legale ca "suplimente alimentare". Or, textul referitor la suplimente alimentare este cel al art. 131 8 din Codul audiovizualului, text nereținut de CNA în speță. Recurenta - reclamantă arată că și în cazul în care s-ar retine de către instanță că faptele se încadrează în cele 3 texte din Codul audiovizualului, acestea contravin dispozițiilor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, solicitând instanței aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs formulată de recurenta - pârâtă A. S.R.L., prin B., Înalta Curte constată tardivitatea motivării acesteia reținând că sentința nr. 595 din 14 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată acesteia la data de 12 noiembrie 2019, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare a hotărârii . Declarația de recurs a fost depusă la data de 16.10.2019 iar motivele de recurs au fost depuse prin poșta electronică, la data de 17.12.2019. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)." Recurentei-reclamante i-a fost comunicată sentința la sediul indicat în cererea de chemare în judecată, nerezultând că, pe parcursul judecății la prima instanță, și-a ales un alt sediu procesual. De altfel, recurenta-reclamantă a precizat că este în insolvență în cadrul motivelor de recurs. Astfel că, motivarea căii de atac realizată la data de 17.12.2019, este în afara termenului legal de declarare și motivare a căii de atac, care a început să curgă la data de 12.12.2019(data comunicării sentinței recurate) și s-a împlinit la data de 28.11.2019. În consecință, vor fi înlăturate apărările acesteia referitoare la necomunicarea hotărârii față de administratorul judiciar potrivit Legii nr. 85/2014, deoarece recurenta este partea care a declanșat prezentul litigiu și avea obligația de a comunica instanței faptul că se află în insolvență. Instanța de fond a efectuat procedura de citare conform solicitării recurentei-reclamante. Pentru aceste considerente, fiind neîntemeiate susținerile referitoare la comunicarea sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv. Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L., prin avocat C., este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 345/09.04.2019, recurenta - reclamantă a fost sancționată cu amendă în cuantum de 40.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor 73, 120 alin. (1) și 130 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările ulterioare (Codul audiovizualului). Prin decizia contestată, în sarcina recurentei - reclamante s-a reținut săvârșirea contravenției prevăzute de art. 73, 120 alin. (1) și 130 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările ulterioare (Codul audiovizualului), sancționate cu amendă de la 5.000 RON la 100.000 RON (art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002). Pentru această contravenție s-a aplicat sancțiunea amenzii de 40.000 RON. Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, Înalta Curte constatând că, prin argumentele dezvoltate în cererea de recurs, recurenta-reclamantă nu face altceva decât să reia criticile de nelegalitate expuse prin cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte. O primă critică invocată de recurentă se referă la faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, CNA ar fi trebuit să aplice, prealabil emiterii deciziei de amendare, o somație de intrare în legalitate. Înalta Curte constată că așa cum a reținut atât CNA, cât și instanța de fond, la emiterea deciziei, a fost avut în vedere faptul că reclamanta a fost anterior sancționată prin Decizia nr. 284/03.05.2018 pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) și 29 alin. (1) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 73, 120 alin. (1), art. 130 alin. (1) Kt a și b) din Codul audiovizualului, Consiliul constatând că reclamanta a încălcat din nou aceleași prevederi pentru care a fost sancționată prin decizia respectivă. Este nefondată și critica recurentei privitoare la greșita soluționare de către prima instanță a motivului de nelegalitate constând în nerespectarea prevederilor art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că Legea nr. 504/2002 instituie un regim derogatoriu de la reglementarea cu caracter general instituită de O.G. nr. 2/2001 și se aplică prioritar, în conformitate cu principiul ce guvernează concursul dintre legea specială și legea generală - specialia generalibus derogant, nefiind necesară în acest sens o stipulație expresă în legea specială. Prin urmare, decizia de sancționare emisă de CNA, în considerarea caracterului său de act administrativ de autoritate, trebuie să respecte condițiile de formă și fond prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002 și nu cerințele art. 10 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, invocate în mod eronat de recurenta-reclamantă. Nu pot fi primite nici criticile referitoare la faptul că aspectele reținute prin decizia contestată nu se încadrează în textele din Codul audiovizualului, reținute de CNA ca fiind încălcate, argumentând astfel că fapta reținută nu poate fi încadrată conform art. 73 din Codul audiovizualului, deoarece "nu ar fi vorba de vindecări de boli grave", ci doar de simptome și că nu ar fi vorba de diagnostice medicale. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, așa cum rezultă din transcriptul emisiunilor expuse pe larg în expunerea actului sancționator, fapta reținută se încadrează în disp. art. 73 din Codul audiovizualului, în condițiile în care moderatorul emisiunii D. afirmă: "Vedeți doamnă, nu aveți hepatită! Aveți ciroză! Dumneavoastră credeți ce vreți, eu vă dau tratamentul pentru ciroză.".Aceste afirmații nu reprezintă simptome ci diagnostice medicale, contrar susținerilor reclamantei. De asemenea, fapta reținută se încadrează în prevederile art. 120 din Codul audiovizualului. Astfel, realizatorul emisiunii a prezentat un tratament care "curăță ficatul și fierea, și rezultatul este din prima seară", sugerând că acest produs, despre care nu precizează în ce ar consta, ar avea proprietăți de tratare a ficatului și a fierii și fără ca aceste spoturi publicitare să fie însoțite de avertizarea, sonoră și scrisă "Produs neatestat medical" sau "Metodă neatestată medical" astfel cum prevede art. 130 din Codul audiovizualului. Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.