ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5921/2022

Cererea de chemare în judecată. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 19.11.2018, reclamantul Ministerul Energiei a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea în parte a încheierii nr. 43/30.10.2018 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României-Departamentul IV, în sensul admiterii contestației Ministerului Energiei formulate împotriva Deciziei nr. 08/27.08.2018 emise de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi a României, constatările de la punctele 1.1, 1.2 și 1.7 pentru care a decis măsuri la punctele 1.1, 1.2 și 11.12. La data de 28.01.2019, s-a formulat cerere de intervenție voluntară de către Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, prin care a solicitat admiterea cererii de intervenție, având în vedere calitatea de executant/beneficiar RATEN conform O.G. nr. 144/1999 și O.G. nr. 54/2013, admiterea contestației Ministerului Energiei formulate împotriva încheierii nr. 43/30.10.2018 emise de Departamentul IV al Curții de Conturi a României cu privire la pct. I.2, anularea în parte a încheierii nr. 43/30.10.2018, respectiv constatările de la pct. I.2., pentru care Curtea de Conturi a decis măsuri. A apreciat petenta că cererea de intervenție voluntară este admisibilă în principiu, întrucât RATEN pretinde aceleași drepturi invocate prin cererea principală formulată de Ministerul Energiei. La termenul din 20.05.2019, petenta cu cerere de intervenție a precizat că cererea de intervenție este accesorie în sprijinul reclamantului, fiind o eroare de redactare și neînțelegând să formuleze cerere de intervenție voluntară principală în interes propriu. Prin încheierea de ședință din 3 iunie 2019, Curtea a respins cererea de intervenție voluntară accesorie, ca inadmisibilă. Împotriva acestei încheieri, Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară a formulat recurs, care a fost admis prin Decizia nr. 2511 din 12 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care a fost casată încheierea atacată și, în rejudecare, a fost admisă cererea de intervenție accesorie formulată de RATEN.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 69 din 26 februarie 2021, Curtea a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Energiei în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și cu intervenientul voluntar accesoriu Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară, ca neîntemeiată. A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul voluntar accesoriu Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară în sprijinul reclamantului, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs recurentul-reclamant Ministerul Energiei și recurenta-intervenientă Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară. 3.1. Recurentul reclamant și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, anularea încheierii nr. 43/30.10.2018. În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat, în esență următoarele: În ceea ce privește măsura privitoare la "Neurmarirea intrării în posesia imobilelor expropriate pentru lucrări de utilitate publica si de interes național pentru care s-au plătit despăgubiri și s-a emis decizie de expropriere" intimata-pârâtă a dispus în sarcina Ministerului Energiei la punctul 1.1 din Decizia 08/2018 masuri și urmărirea intrării în legalitate privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Așa cum a arătat și instanței de fond, auditorii Curții de Conturi au reținut că, prin H.G. nr. 900/2017 a fost aprobată declanșarea procedurilor de expropriere în suprafață de 120.548 mp și despăgubirile aferente în cuantum de 187.387 RON, expropriator fiind Ministerul Energiei. Ministerul Energiei a efectuat plata menționată către Hidroelectrica, în data de 22.12.2017, aceasta din urma emițând Decizia de expropriere nr. 130/30.01.2018. Curtea de Conturi a reținut că "Ministerul Energiei nu a urmărit intrarea în posesie și respectiv nu a evidențiat în contabilitate terenul în suprafața de 120.548 mp ce a făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018, pentru care, transferul dreptului de proprietate operează de drept în momentul emiterii acesteia și nici nu a procedat la intabularea precum și la includerea acestuia în Inventarul bunurilor din domeniul public al statului". Constatările sus-precizate sunt neîntemeiate, hotărârea instanței de fond prin care acestea au fost menținute fiind nelegală, întrucât în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările si completările ulterioare, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii. Instanța de fond a constatat în mod eronat că "în mod legal și temeinic pârâta a constatat abaterea și a dispus conducerii Ministerului Energiei să ia măsuri și să urmărească intrarea în legalitate privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local". Recurentul a învederat instanței de recurs că în data de 22 iulie 2020 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 31 iulie 2020 Hotărârea Guvernului nr. 583/2020 privind aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a bunurilor imobile aflate în administrarea Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri și intrate în proprietatea publică a statului ca urmare a exproprierii în baza Hotărârii Guvernului nr. 900/2017 privind aprobarea amplasamentului și declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național "Amenajarea Hidroenergetică Răstolița". Coridorul de expropriere a fost înscris în anexa nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, primind numărul MFP 165.281. Referitor la cele constatate de instanță că "în mod legal și temeinic Curtea de Conturi a constatat abaterea si a dispus Ministerului Energiei să ia masuri și să intre în legalitate" a susținut că, motivarea în drept a instanței nu prezintă justificarea aplicării în cauza supusă judecății a normelor de drept instituite de Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. Invocarea prevederilor alin. (2) art. 9 din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare de către instanță în motivare este eronată, acesta normă juridică neavând legătură cu problema în cauza. Astfel, învederează instanței de recurs că, legiuitorul a instituit această norma juridică pentru situațiile în care există litigii privind cuantumul despăgubirii privind bunul expropriat, problemă care se rezolvă ulterior și nu au legătura cu transferul dreptului de proprietate asupra bunului expropriat. În ceea ce privește motivarea instanței cu privire la așa-zisa obligație a ministerului de a "realiza predarea efectivă a imobilelor expropriate de la proprietarii expropriați, către reprezentantul său", a precizat că, instanța de fond s-a aflat în eroare, în considerarea faptului că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate a operat de drept la data emiterii deciziei de expropriere, iar legiuitorul nu instituie astfel de cerințe, de predare a imobilelor, nici în Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, si nici în normele de aplicare ale acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011. În mod nelegal a reținut instanța de fond că, instituția recurentă a delegat atribuția de înregistrare în domeniul public a imobilelor expropriate, având în vedere că legiuitorul a stabilit prin art. 2 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, că statul român, în calitate de expropriator este reprezentat de Ministerul Energiei, prin operatorii economici producători de energie electrică, care funcționează sub autoritatea sa, deci de SPEEH Hidroelectrica S.A. Legiuitorul nu a stabilit un termen limită pentru înscrierea imobilelor expropriate în inventarul din domeniul public al statului, prin Legea nr. 255/2010, cu modificările si completările ulterioare, având în vedere procedurile legale, etapizate și greoaie, volumului mare de muncă pentru efectuarea măsurătorilor, dar si a aprobărilor care trebuie obținute de la OCPI. Nu există nicio abatere de la legalitate, în considerarea faptului că, Ministerul Energiei de la momentul aprobării H.G. nr. 900/2017 până la momentul înregistrării bunurilor conform H.G. nr. 583/2020 a urmărit modalitatea în care reprezentantul său, Societatea Hidroelectrica S.A. a întocmit documentațiile, le-a înregistrat la OCPI- Mureș în vederea elaborării proiectul de act normativ. De asemenea, referitor la măsura stabilita de Curtea de Conturi privind "nepreluarea și nepredarea bunurilor pentru care s-a emis decizie de expropiere pentru lucrări de utilitate publică și de interes național pentru care a primit sume ca despăgubiri de la bugetul de stat", a arătat instanței de recurs că, și Societatea Hidroelectrica S.A. a întreprins următoarele demersuri: 07.01.2019 - Confirmare BCPI Reghin primire cereri de reexaminare încheieri de respingere documentații pentru intabulare drept de proprietate al statului asupra imobilelor situate în coridorul lucrării "Amenajarea Hidroenergetica Răstolița", documentații depuse inițial în 29.05.2018. Cererile de reexaminare în cauza au fost respinse de BCPI Reghin. 29.01.2019 - Redepunerea unei documentații de intabulare, completată cu actele de proprietate asupra terenurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor prin RNP Romsilva și AN Apele Române, acte solicitate prin referatul BCPI Reghin din data de 28.06.2018, pentru a stabili daăa mai sunt probleme cu admiterea cererii de înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară. 04-05.03.2019 ședința de clarificare cu reprezentanții BCPI Reghin și RNP Romsilva cu privire la conținutul planurilor de amplasament a imobilelor proprietatea statului situate în coridorul AHE Răstolița. 18.03.2019 - Redepunerea restului de documentații pentru intabulare drept de proprietate al statului asupra imobilelor situate în coridorul lucrării "Amenajarea Hidroenergetica Răstolița", completate cu actele de proprietate asupra terenurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor prin RNP Romsilva și AN Apele Romane, acte solicitate în primul referat al BCPI Reghin, din data de 28.06.2018. 05.04.2019 - Emiterea de către OCPI Mureș a extraselor de CF pentru 11 doc. intabulare terenuri situate în coridor AHE Răstolița 3 referate de completare cu actul de transmitere a terenului silvic în baza Ordinului nr. 138 l/1990 emis de Ministerul Apelor si Pădurilor; 23.05.2019 - Emiterea de către OCPI Mureș a extraselor de CF pentru încă 2 doc. intabulare terenuri situate în coridor AHE Răstolița (Captare Visa și Bistra). 11.06.2019 - Emiterea de către OCPI Mureș a extraselor de CF pentru intabulare terenuri lac de acumulare Răstolița, situate în coridor AHE Răstolița. Prin adresa nr. x/02.07.2019, Hidroelectrica a transmis către Ministerul Energiei planurile de amplasament însoțite de încheierile și extrasele de carte funciar emise de către BCPI Reghin, pentru toate imobilele situate în coridorul lucrării de utilitate publică de interes național "Amenajarea Hidroenergetica Răstolița", în vederea includerii în inventarul domeniului public al statului a imobilelor dobândite prin expropriere conform Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 900/2017. Instanța în mod nelegal, nereținând dispozițiile legale în vigoare care dispun, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, cu modificările și completările ulterioare, că documentațiile cadastrale pentru imobilele expropriate se întocmesc prin grija expropriatorului, avându-se în vedere și dispozițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a apreciat că, nu au fost intabulate bunurile expropriate, în speță fiind aplicabile dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8, deși obligația întocmirii documentațiilor cadastrale revine Societății de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica", ca reprezentant al expropriatorului, iar nu Ministerului Energiei. În aceste împrejurări, este evident că nu există nicio fapta neîndeplinită de către instituția recurentă și de altfel niciun prejudiciu produs, acesta acționând în limitele cadrului legal la care s-a conformat, astfel, solicită instanței să constate că, acest motiv de recurs este fondat. În ceea ce privește motivele de recurs susținute de instituția recurentă, aceasta a solicitat, instanței să constate că, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, reiterând, astfel, argumentele dezvoltate în fața instanței de fond cu privire la așa-zisa "Nerespectare a prevederilor legale privind lichidarea cheltuielilor din fonduri publice" (pct. 2 din Decizie). Solicită instanței de recurs să constate că, în ceea ce privește includerea în domeniul proprietății publice a bunurilor rezultate în anul 2017 din activitatea RATEN, a fost aprobat actul normativ privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară-RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, a unor bunuri aflate în domeniul public al statului. În ceea ce privește efectuarea plăților pe baza emiterii de către RATEN a facturilor fiscale, această operațiune nu este posibilă deoarece contractul dintre Ministerul Energiei și RATEN este un contract de finanțare a activității de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei nucleare, suma anuală necesară fiind alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Energiei, fiind prevăzută în bugetul anual al acestuia din urma la capitolul transferuri și nu la capitolul cheltuieli cu bunuri si servicii. Din acest motiv, nefiind un bun sau un serviciu prestat, documentul justificativ pe baza căruia se închide faza de lichidare a cheltuielilor nu este factura, ci alte înscrisuri care devin documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate (ex: situațiile de lucrări de cercetare-dezvoltare, procesele-verbale de avizare internă încheiate de RATEN cu sucursalele, procesele-verbale de recepție parțială privind stadiul lunar al realizării Programului anual, procesele-verbale de recepție finală a lucrărilor încheiate de RATEN cu sucursalele și situația regularizării avansurilor acordate, etc). Pentru operațiunea supusă analizei, RATEN nu este persoană impozabilă și ca urmare nu îi sunt aplicabile prevederile art. 319 alin. (6) Codul fiscal, "persoana impozabilă trebuie să emită factura către fiecare beneficiar, în următoarele situații: a) pentru livrările de bunuri si prestările de servicii efectuate..." În ceea ce privește măsura legată de "Neurmarirea și implicit nerecuperarea cheltuielilor de transport în suma de 44.493 RON pentru participarea salariaților Ministerului Energiei la reuniunile Formațiunilor Consiliului Uniunii Europene" (pct. 7 din Decizie), în mod nelegal, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiate susținerile Ministerului Energiei, cu privire la nelegalitatea măsurii pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora, și intrarea în legalitate privind "rambursarea cheltuielilor de transport pentru participarea delegaților români la reuniunile consiliilor Uniunii Europene și ale Consiliului European". Astfel, învederează instanței ca pentru măsura II.12 "Neurmărirea și implicit nerecuperarea cheltuielilor de transport în sumă de 44.493 RON pentru participarea salariaților ministerului Energiei la reuniunile formațiunilor Consiliului Uniunii Europene" - parțial îndeplinită - a fost elaborată și aprobată procedura "Mecanismul intern de rambursare a cheltuielilor de transport pentru participarea experților/delegaților români la reuniunile Consiliului European și ale formațiunilor Consiliului Uniunii Europene" prin Ordinul ministrului energiei nr. 766/01.11.2018. Apreciază că, instanța de fond a ignorat faptul că, Ministerul Energiei nu este răspunzător pentru ceea ce s-a consemnat în actul contestat întrucât în anul 2017, instituția recurentă nefiind înștiințată cu privire la cheltuielile eligibile aferente reuniunilor la Consiliului European sau ale formațiunilor Consiliului Uniunii Europene, derulate prin intermediul MAE, în baza Ordinului MAE nr. 290/2014. Ca atare nu poate fi ținut răspunzător atât timp cât nu a avut cunoștință despre fapta imputată de auditorii pârâtei. Ceea ce pârâta le impută este consecința inacțiunii unui terț, motiv pentru care nu există o legătură directă între prejudiciul cauzat, pretins a fi cauzat și fapta imputată. Așadar, atât timp cat Ministerul Energiei nu a fost informat cu privire la existenta unor cheltuieli, nu a avut nici posibilitatea de a determina care sunt acele cheltuieli eligibile aferente deplasărilor angajaților Ministerului Energiei la reuniunile Consiliului European sau ale Consiliului Uniunii Europene, pe parcursul anului 2017. Urmare acestui fapt, constatarea Curții de Conturi efectuată direct asupra Ministerului Energiei nu este în măsură să justifice culpa instituției recurente, care, cu bună credință ar fi procedat în mod corespunzător, astfel cum a procedat și în cazul celorlalte măsuri pe care le-a contestat mai sus, motiv pentru care solicită instanței de recurs să constate că, dispozițiile sentinței civile nr. 69/26.02.2021 cu privire la pct. 7 din decizie și pct. II.12 din Decizie sunt netemeinice și nelegale, motiv pentru care solicită instanței admiterea acestui motiv de recurs ca fondat. În drept, au fost invocate prevederile Noului C. proc. civ. (noul C. proc. civ.), precum și celelalte prevederi legale invocate în cererea de recurs. 3.2. Recurenta-intervenientă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii formulate de Ministerul Energiei împotriva încheierii nr. 43/30.10.2018 emise de Departamentul IV al Curții de Conturi a României cu privire la pct. I.2 și anularea în parte a încheierii nr. 43/30.10.2018, respectiv constatările de la pct. I.2. În motivarea recursului, recurenta-intervenientă a arătat, în esență următoarele: Prin Raportul de Audit Financiar încheiat, auditorii Curții de Conturi au constatat neînregistrarea în evidența contabilă și neincluderea în domeniul proprietății publice a rezultatelor obținute în anul 2017, pentru care s-a utilizat suma de 67.416 mii RON, acordată pentru finanțarea activității de cercetare și dezvoltare. Auditorii Curții au reținut că Ministerul Energiei ar fi efectuat către RATEN plăți în suma de 67.416 mii RON, fără a avea la bază facturi fiscale, din care să rezulte pretenția creditorului și realitatea lucrărilor executate. Astfel Curtea de Conturi a dispus în sarcina Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri la punctul 1.2 din Decizia 08/2018, măsuri și urmărirea lichidării cheltuielilor din fonduri publice. În ceea ce privește includerea în domeniul proprietății publice a bunurilor rezultate în anul 2017 din activitatea RATEN, au fost aprobate acte normative privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară-RATEN, regie aflată sub autoritatea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a unor bunuri aflate în domeniul public al statului: H.G. nr. 868/2016 pentru lucrările finanțate în 2013 și 2014; H.G. nr. 623/2017 pentru lucrările finanțate din 2015; H.G. nr. 788/2018 pentru lucrările finanțate din 2017. Astfel, Concluzia auditorilor Curții de Conturi, conform căreia: "s-a stabilit în mod nejustificat la art. 5 (din contract)..." nu poate fi întemeiată. Potrivit prevederilor C. civ., contractul este legea părților, care au obligația să-l respecte. Așa cum s-a exprimat Curtea de Conturi, "efectuarea plăților pe baza emiterii de către RATEN a facturilor fiscale", nu este posibilă deoarece contractul dintre Ministerului Energiei și RATEN este un contract de finanțare a activității de cercetare-dezvoltare în domeniul energiei nucleare, suma anuală necesară fiind alocată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Ea este prevăzută în bugetul anual al RATEN la capitolul transferuri și nu la capitolul cheltuieli cu bunuri și servicii. Din acest motiv, nefiind un bun sau un serviciu prestat, documentul justificativ pe baza căruia se închide faza de lichidare a cheltuielilor nu este factura, ci reprezintă alte înscrisuri care devin documente justificative pentru înregistrarea în contabilitate (ex: situațiile de lucrări de cercetare-dezvoltare, procesele-verbale de avizare internă încheiate de RATEN cu sucursalele, procesele-verbale de recepție parțială privind stadiul lunar al realizării Programului anual, procesele-verbale de recepție finală a lucrărilor încheiate de RATEN cu sucursalele și situația regularizării avansurilor acordate, etc) RATEN consideră că decontarea s-a făcut în mod corect pe baza documentelor justificative analizate de către auditorii Curții de Conturi, fără a fi necesară emiterea de către RATEN a facturii fiscale. Operațiunea în cauza nu este operațiune în sfera taxei pe valoare adăugată efectuată cu plata. Operațiunea nu este operațiune cu plată. Pentru operațiunea supusa analizei, RATEN nu este persoană impozabilă și ca urmare nu îi sunt aplicabile prevederile art. 319 alin. (6) Codul fiscal, "persoana impozabilă trebuie să emită factura către fiecare beneficiar, în următoarele situații: a) pentru livrările de bunuri și prestările de servicii efectuate..." Astfel, este neîntemeiată mențiunea auditorilor Curții de Conturi potrivit căreia, "în mod nejustificat s-a stabilit la art. 5 din contract..."(documente în baza cărora se face plata...), întrucât RATEN nu are obligația emiterii Facturii pentru operațiunea supusă analizei. Mai mult, precizează că, nu este posibilă întocmirea facturii și pentru că acest lucru ar însemna predarea către Ministerul Energiei a lucrărilor efectuate. Rezultatele cercetării obținute urmare derulării contractului nr. x/2016 sunt bunuri publice (art. 6 din O.U.G. nr. 144/1999) și sunt înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și date în administrarea RATEN (H.G. nr. 788/2018). Conform legislației aplicabile bunurilor proprietate publică (art. 20, Legea nr. 213/1998, pct. 411 Ordinul MFP nr. 1802/2014, art. 2 Hotărârea nr. 1705/2006), acestea sunt faptic la RATEN, evidențiate extra balanțier, iar Ministerul Energiei, autoritatea publică sub care RATEN își desfășoară activitatea le are înregistrate în contabilitate, astfel cum prevede legislația bunurilor din domeniul public al statului. În aceste condiții, devine evident faptul că, Ministerul Energiei a efectuat plățile în suma de 67.416 mii RON din credite alocate în buget cu destinația finanțării studiilor de cercetare-dezvoltare către RATEN în mod legal, în baza documentelor prezentate, care atestă realitatea serviciilor/lucrărilor executate. În concluzie, arată că lichidarea cheltuielilor din fonduri publice, urmare a derulării Contractului x/21.12.2016 încheiat între Regia Autonoma Tehnologii pentru Energia Nucleara și Ministerul Energiei s-a făcut în mod corect, pe baza documentelor justificative care atestă realitatea serviciilor/lucrărilor executate. În drept, au fost invocate prevederile art. 10 din Legea 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 487, 488 alin 1 pct. 6 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea cererilor de recurs ca nefondate, cereri formulate de către reclamant și intervenienta accesorie împotriva sentinței civile nr. 69/26.02.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2018, cu menținerea ca fiind legală a hotărârii atacate, prin care Curtea de Apel București a respins acțiunea în anulare și cererea de intervenție accesorie ca neîntemeiate privind măsurile dispuse la pct. I. 1, I. 2 și II. 12 din Decizia nr. 8/2018 și a încheierii nr. 43/2018, arătând în esență, următoarele: Misiunea de audit efectuată la Ministerul Energiei s-a desfășurat în temeiul și cu respectarea prevederilor R.O.D.A.S., act normativ care a fost dat în aplicare și cu respectarea competenței Curții de Conturi a României și în exercitarea atribuțiilor sale constituționale și legale, astfel cum sunt stabilite prin art. 140 din Constituția României și art. 11 alin. (2) - (3) coroborate cu art. 21 - 22 și art. 33, art. 43, art. 62 - 65 din Legea nr. 94/1992, republicată. Temeiul de drept care a stat la baza măsurii dispuse la pct. II.12 din Decizia nr. 8/2018 este art. 33 din Legea nr. 94/1992, republicată, dispoziții potrivit cărora activitatea de valorificare a rapoartelor de control se face în baza regulamentului aprobat conform prevederilor art. 11 alin(2), iar potrivit alin. (3) în situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice verificate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligația conducerii entității auditate. De asemenea, pentru măsurile dispuse la secțiunea I din decizie, respectiv cele de la pct. I.1 și I. 2, temeiul de drept este cel prevăzut de art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată. În lumina celor de mai sus, cu privire la actele atacate se poate constata că, au fost emise în conformitate cu ansamblul de reguli, de fond și formă, prevăzute de R.O.D.A.S., pentru desfășurarea activității Curții de Conturi și valorificarea rezultatelor acțiunilor de control, cu respectarea procedurii de comunicare și contestare, în baza competenței și atribuțiilor specifice stabilite prin art. 22 - 24 din Legea nr. 94/1992, republicată. Decizia nr. 8/2018 a fost emisă în conformitate cu prevederile pct. 171 lit. a) -b), pct. 181 și pct. 188 paragraful 3 din R.O.D.A.S., înscriindu-se în concret neregulile financiar - contabile și abaterile de la legalitate și regularitate constatate, măsurile pe care entitatea verificată trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării deficiențelor constatate și termenele de ducere la îndeplinire. De asemenea, încheierea nr. 43/2018 a fost emisă potrivit dispozițiilor pct. 219 din R.O.D.A.S. "Comisia de soluționare a contestațiilor examinează constestația împreună cu celelalte documente și emite încheiere", conținând toate elementele de formă și fond prevăzute în Anexa nr. 15 la Regulament, prezentându-se motivele de fapt, respectiv argumentele care au determinat comisia să respingă contestația, redarea măsurii contestate și a probelor/documentelor care au stat la baza dispunerii acesteia, motivele invocate în contestație și documentele depuse în susținerea acesteia, motivele pentru care au fost apreciate ca nerelevante. De reținut că textele de lege invocate în motivarea soluției de respingere a contestației sunt cele care au fost încălcate de entitatea verificată și în raport cu care s-au constatat abaterile de către Curtea de Conturi a României. În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 490 alin. (2) și urm. C. proc. civ., art. 1 alin. (1) - (3), art. 21 alin. (1), art. 22 lit. f), art. 23 și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, pct. 170 - pct. 204 și pct. 227 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 155/2014, art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrative, cu modificările și completările ulterioare, art. 1 alin. (1) - (2), art. 2 alin. (1), art. 14 alin. (1) și art. 22 alin. (1) - (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, art. 5 alin. (1), art. 10 și art. 26 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile legale incidente în cauză. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta intervenientă, solicitând admiterea acestuia.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul-reclamant Ministerul Energiei și-a întemeiat recursul pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.- când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, iar recurenta intervenientă Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară și-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. . Cu titlu prealabil, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, cele două cereri de recurs au unele critici comune, astfel, că acestea vor fi analizate împreună. Referitor la critica din recurs invocată de cei doi recurenți, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că este neîntemeiată, astfel că o va respinge, având în vedere următoarele aspecte: Contrar susținerilor recurenților, în speță au fost respectate prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să conțină "expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Totodată, Înalta Curte constată că, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează, astfel cum rezultă din lectura sa, nemotivarea unei hotărâri judecătorești. În concepția legiuitorului, nemotivarea constituie motiv de casare atunci când, nu se arată motivele pe care se sprijină hotărârea judecătorului, ori când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii. Judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele tuturor părților, și a prezentat, în concret, în raport de natura cauzei, motivele de fapt și de drept, care au format convingerea sa. Nu în ultimul rând, Curtea reține că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de Casație și Justiție a precizat că, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă, concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Ca principiu, instanța de judecată nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin cererea de chemare în judecată, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial. Sub acest aspect, din analiza considerentelor de fapt și de drept cuprinse de sentința recurată, se reține că, prima instanță a respectat întrutotul exigențele motivării acesteia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenții având posibilitatea de a evalua conținutul concret al sentinței atacate și a-și formula și structura criticile de nelegalitate împotriva acestor considerente. Totodată, Înalta Curte constată că, în considerentele hotărârii nu se regăsesc motive contradictorii ori străine de natura pricinii, instanța de fond reținând corect starea de fapt. Înalta Curte reține că, susținerile recurenților nu se încadrează în ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ci, în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al articolului menționat, urmând a fi analizate, ca atare. Contrar susținerilor recurentului-reclamant Ministerul Energiei, instanța de fond a constatat în mod corect faptul că, acesta în calitate de expropriator, reprezentând Statul Român, nu a urmărit realizarea atribuțiilor ce îi revin conform art. 9 alin. (2), alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local. S-a constatat că recurentul-reclamant nu a intrat în posesia imobilelor expropriate pentru lucrări de utilitate publică și de interes național pentru care s-au plătit despăgubiri și s-a emis decizie de expropriere, respectiv: Înalta Curte reține că, prin H.G. nr. 900/2017 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor, în suprafață de 120.548 mp, proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național "Amenajarea Hidroenergetică Răstolița", și despăgubirile aferente în suma totală de 187.387 RON, expropriator fiind Statul Român, reprezentat de Ministerul Energiei, prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" -S.A. . Recurentul reclamant a susținut, în esență că, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că, la momentul emiterii Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018, în baza H.G. nr. 900/2017, bunurile imobile expropriate au trecut prin efectul legii în domeniul public al statului și administrarea Ministerului Energiei, care astfel exercită încă de la momentul 30 ianuarie 2018, toate prerogativele dreptului de proprietate a bunurilor imobile expropriate, în numele Statului Român, fără a fi nevoie "să intre în posesie". Atributele dreptului de proprietate, posesia, folosința și dispoziția sunt drepturi ale Ministerului Energiei asupra bunurilor mobile expropriate în temeiul H.G. nr. 900/2017, dar care vor fi exercitate la momente diferite, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare. Sunt neîntemeiate criticile formulate de recurentul-reclamant. Astfel, Decizia de expropriere constituie titlu executoriu pentru predarea bunului imobil, atât împotriva celor expropriați, cât și împotriva celor care pretind un drept legat de bunul imobil expropriat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului legat de proprietatea bunului imobil expropriat, iar transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ - teritoriale și în administrarea expropriatorului, operează de drept la data emiterii actului administrativ de expropriere de către expropriator conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010. În conformitate cu art. 9 din același act normativ, după efectuarea transferului dreptului de proprietate, expropriatorul are obligația intabulării dreptului de proprietate asupra culoarului de expropriere în baza unei documentații întocmite pentru fiecare unitate administrativ - teritorială în parte, iar în vederea clarificării situației juridice a zonelor afectate de expropriere, expropriatorul avea obligația de a întocmi documentațiile cadastrale conform dispozițiilor legale aplicabile. La art. 2 din H.G. nr. 900/2017 privind aprobarea amplasamentului și declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național "Amenajarea Hidroenergetică Răstoliță", a fost definită calitatea de expropriator ca fiind Statul Român, reprezentat de Ministerul Energiei, prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, "Expropriator este statul român pentru obiectivele de interes național, județele pentru obiectivele de interes județean, iar municipiile, orașele și comunele pentru obiectivele de interes local". În raport de cele expuse anterior, reiese că, în mod corect instanța de fond a reținut faptul că, prin H.G. nr. 900/2017 s-a aprobat exproprierea unui obiectiv de interes național, context în care, expropriator este Statul Român reprezentat de Ministerul Energiei. În această calitate, în temeiul dispozițiilor art. 6 din H.G. nr. 900/2017, Ministerul Energiei, prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al obiectivului de investiții, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. Înalta Curte constată că, în procesul-verbal de constatare s-a consemnat faptul că, deși Ministerul Energiei a efectuat plata sumei de 187.387 RON către Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" S.A., în data de 22.12.2017, iar această societate a emis Decizia de expropriere nr. 130/30.01.2018, pentru imobilele proprietate privată în suprafață de 120.548 mp și în valoare de 187.387 RON, nu a evidențiat în contabilitate terenul în suprafață de 120.548 mp ce a făcut obiectul acestei decizii aparținând domeniului public al statului. Astfel, recurentul Ministerul Energiei nu a făcut dovada modului de utilizare a acestei sume de către S.C. "Hidroelectrica" S.A., respectiv dacă această societate a efectuat plata sumelor către expropriați și dacă a intrat în posesia acestui teren care aparține domeniului public al statului, entitatea verificată prezentând echipei de audit doar extrasul de cont emis de A.T. C. pen..M. București și documentele de plată privind plata sumei de 187.387 RON către Societatea "Hidroelectrica" S.A. în data de 22.12.2017. Potrivit art. 52 alin. (5) - (6) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice: "(5) Instrumentele de plată trebuie să fie însoțite la ordonatorul de credite de ordonanțarea la plată, la care se anexează documentele privind recepția cantitativă și calitativă a bunurilor/serviciilor/lucrărilor, după caz, în conformitate cu prevederile din angajamentele legale încheiate, care certifică sumele de plată. (6) Efectuarea plăților, în limita creditelor bugetare aprobate, se face numai pe bază de acte justificative, întocmite în conformitate cu dispozițiile legale, și numai după ce acestea au fost lichidate și ordonanțate potrivit prevederilor art. 24 și 25, după caz". Din textul de lege menționat anterior, reiese că, recurentul-reclamant, Ministerul Energiei, avea obligația de a verifica documentele din care să rezulte recepția cantitativă și calitativă a bunurilor pentru care s-a efectuat plata. Susținerile recurentului-reclamant precum că, exercită încă de la momentul 30 ianuarie 2018, toate prerogativele dreptului de proprietate a bunurilor imobile expropriate, nu poate fi reținută ca motiv de nelegalitate a hotărârii recurate în privința menținerii măsurilor de la pct. I. 1 din Decizia nr. 8/2018, întrucât acestea au fost dispuse în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, în condiții în care, în situațiile financiare încheiate la 31.12.2017 și prezentate echipei de audit, nu se regăsea evidențiat terenul în suprafață de 120.548 mp ce a făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018 și pentru care s-a efectuat acest virament. Totodată, recurentul nu a procedat la intabularea și la includerea acestui teren în Inventarul bunurilor din domeniul public al statului. Potrivit dispozițiilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, în baza constatărilor sale, Curtea de Conturi stabilește înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar - contabilă sau fiscală controlată. Neevidențierea acestui bun în patrimoniul recurentului-reclamant, a condus și la neinventarierea lui, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit acestui text de lege: "(1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește și se modifică, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile administrației publice locale care au în administrare asemenea bunuri". Recurentul-reclamant a susținut că, obligația întocmirii documentațiilor cadastrale revine Societății de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" și nu Ministerului Energiei. Criticile recurentului sunt neîntemeiate. Astfel, în acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că, delegarea atribuției către reprezentantul său, Hidroelectrica S.A. nu conduc la exonerarea de răspundere a recurentului Ministerul Energiei. Potrivit prevederilor art. 9 alin. (5) și (6) din Legea nr. 255/2010: "(5) După efectuarea transferului dreptului de proprietate, expropriatorul solicită intabularea dreptului de proprietate asupra culoarului de expropriere. (6) (...) expropriatorul va întocmi documentațiile cadastrale conform dispozițiilor legale aplicabile". Reiese astfel că, pentru terenul în suprafața de 120.548 mp ce a făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018, exercitarea calității de expropriator prin Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale "Hidroelectrica" - S.A, nu exclude luarea măsurilor privind realizarea lucrărilor de cadastru și intabulare, în temeiul art. 7 din H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare. Așadar, prin modul cum a procedat, recurentul-reclamant nu a urmărit reîntregirea patrimoniului cu terenul în suprafață de 120.548 mp, teren ce a făcut obiectul Deciziei de expropriere nr. 130/30.01.2018, și pentru care, a efectuat plata sumei de 187.387 RON. De asemenea, acesta avea obligația de a urmări includerea acestui teren în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin efectuarea de modificări în condițiile prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului. În conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 ordonatorul de credite răspunde de organizarea și ținerea la zi a evidenței patrimoniului, conform prevederilor legale. Prin urmare, deși transferul dreptului de proprietate în patrimoniul Statului Român a avut loc, recurentul Ministerul Energiei avea obligația de a urmări și realiza predarea efectivă a imobilelor expropriate de la proprietarii expropriați către reprezentantul său și intabularea dreptului său de proprietate pentru a-1 face opozabil terților, pasivitatea sa, ori a reprezentantului său pentru care răspunde, nefiind astfel, justificată. Cu privire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, recurentul-reclamant Ministerul Energiei, și recurenta-intervenientă accesorie, R.A.T.E.N., au înțeles să critice soluția instanței de fond pronunțată cu privire la măsura I. 2 din Decizia nr. 8/2018, susținând în esență că, Ministerul Energiei a efectuat plățile în sumă de 67.416 RON din credite alocate în buget cu destinația finanțării studiilor de cercetare - dezvoltare către R.A.T.E.N. în mod legal, în baza documentelor prezentate, care atestă realitatea serviciilor/lucrărilor executate. De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că, în data de 30 august 2020 s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 21 septembrie 2017, Hotărârea Guvernului nr. 623/2017 privind aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energie Nucleară - RATEN aflată sub autoritatea Ministerului Energiei a unor bunuri aflate în domeniul public al statului. Criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate. Astfel, aspectele învederate anterior, nu probează nelegalitatea hotărârii recurate sau a măsurii dispuse prin decizia atacată, întrucât la data constatării neregulilor financiar - contabile, proiectul de act normativ nu era aprobat, fiind inițiat și transmis spre avizare, privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - R.A.T.E.N., a unor bunuri aflate în domeniul public al statului. Or, ceea ce susține recurentul-reclamant că a întreprins, sunt în fapt demersuri pentru înlăturarea neregulilor constatate. Cei doi recurenți au susținut că, emiterea de către R.A.T.E.N. a facturilor fiscale pentru efectuarea plăților nu este posibilă deoarece în cauză este vorba despre un contract de finanțare a activității de cercetare și dezvoltare, sumele fiind prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli al M.E. la capitolul transferuri și nu la cheltuieli cu bunuri și servicii. Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte reține că, instanța de fond în mod corect a constatat că, indiferent de capitolul din bugetul Ministerului Energiei care prevede suma anuală alocată de stat pentru activitatea de cercetare R.A.T.E.N., subzistă obligația acestuia de a respecta procedura din faza de lichidare a cheltuielilor reglementată de pct. 2 din Anexa 1 la O.M.F.P. nr. 1792/2002. Așadar, sunt nefondate susținerile recurenților întrucât hotărârea atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 19 lit. d) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ale art. 17 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, și cele ale art. 13 din O.G. nr. 119/1999 privind auditul public intern și controlul financiar preventiv, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 301/2002, cu modificările ulterioare. În conformitate cu textele legale mai sus enunțate, instituțiile publice, indiferent de subordonare și de modul de finanțare a cheltuielilor, au obligația să respecte procedurile privind parcurgerea celor 4 faze ale execuției bugetare a cheltuielilor, respectiv angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor, precum și să organizeze, să conducă evidența și să raporteze angajamentele bugetare și legale începând cu anul bugetar 2003. Recurentul-reclamant Ministerul Energiei s-a organizat și funcționează în temeiul H.G. nr. 980/2015, modificată prin H.G. nr. 41/2017, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică în subordinea Guvernului. Astfel, în acest caz, auditorii publici externi în Procesul-verbal de constatare, au consemnat faptul că Ministerul Energiei, din credite alocate în buget, la Cap. 86.01 "Cercetare-dezvoltare în domeniul economic", în baza contractului nr. x/21.12.2016, a efectuat către R.A.T.E.N., plăți în suma de 67.416 mii RON, fără a avea la bază facturi fiscale, din care să rezulte pretenția creditorului și realitatea serviciului/lucrările executate. Decontarea sumelor s-a efectuat în baza următoarelor documente: nota de fundamentare a finanțării programelor de cercetare-dezvoltare pe luna în curs, situația lucrărilor de cercetare dezvoltare, procesul-verbal de avizare internă, procesul-verbal de recepție parțială privind stadiul lunar al realizării Programului anual, procesele-verbale de recepție finală a lucrărilor încheiate și situația regularizării avansurilor acordate. Așadar, prin modul cum a procedat, recurentul-reclamant nu a respectat procedurile din faza de lichidare a cheltuielilor, reglementate prin O.M.F.P. nr. 1792/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidenta și raportarea angajamentelor bugetare și legale, Anexa 1, pct. 2. Faptul că, R.A.T.E.N. nu a întocmit și transmis Ministerului Energiei, facturi, nu exclude răspunderea recurentului-reclamant în decontarea sumelor din fonduri publice, în raport de dispozițiile O.M.F.P. nr. 1792/2002, acesta având obligația ca în faza de lichidare a cheltuielilor, să verifică realitatea sumei datorate, prin