SECȚIUNEA A TREIA CAUZA MARTI c. TURCIA (solicitarea nr. 9709/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 iulie 2007 DEFINITIVF 19/10/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Marti c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, R. Türmen, E. Fura-Sandström, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Berro-Lefevre, judecători, și dlui S. Quesada, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 iunie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 9709/03) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Kubilay Marti ( La 26 mai 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis să examineze în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA SPECE Reclamantul s-a născut în 1966 și își are reședința în Izmir. La 15 mai 2000, procurorul Republicii Izmir l-a acuzat pe reclamant de fraudă și fraudă. La 5 aprilie 2001, Curtea de Assesie a lui Izmir l-a acuzat pe reclamant de fraudă, dar l-a condamnat în consecință la un an și opt luni de închisoare în temeiul art. 342 alin. (1) și 59 din Codul penal. La 6 aprilie 2001, reclamantul s-a ocupat de casare. La 1 mai 2002, în avizul său privind recursul, care nu a fost comunicat reclamantului, procurorul general aproape de Curtea de Casație a invitat-o pe aceasta din urmă să confirme decizia de primă instanță. La 17 septembrie 2002, în lumina avizului procurorului general, Curtea de Casație l-a despăgubit pe reclamant cu recursul său și a confirmat decizia de primă instanță. 10. La 29 august 2003, Curtea de Assesie a pronunțat eliberarea condiționată a reclamantului. În acest sens, reclamantul invocă art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (b) din convenție, astfel cum a fost formulat. Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), stabilită prin lege, care va hotărî, (...) temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei (...) (..) Orice acuzat are dreptul, printre altele, la (...) de a dispune de timpul și facilitățile necesare pentru pregătirea apărării sale (...) 12. Guvernul se opune acestei afirmații. Cu privire la admisibilitate13, Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate; prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Curtea amintește că a examinat un motiv identic cu cel prezentat de reclamant și a concluzionat că a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție ca urmare a necomunicarii avizului procurorului general, având în vedere natura observațiilor acestuia și imposibilitatea unui justițiar de a răspunde în scris la aceasta (a se vedea Göçc. Turcia [GC], nr. 36590/97, § 55, CEDH 2002 V și În ceea ce privește punerea în aplicare a articolului 41 din Convenție, Curtea a examinat prezenta cerere și consideră că nu există dovezi sau argumente convingătoare care să conducă la o concluzie diferită în acest caz. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 5 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 19. Guvernul contestă aceste pretenții. 20. Curtea consideră că constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitant. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și pentru cele efectuate în fața Curții. Reclamantul prezintă un tabel al onorariilor de referință ale avocaților din baroul din Istanbul. 22. Guvernul contestă aceste pretenții. 23. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu și-a ventilat pretențiile în măsura în care acesta nu furnizează o numărătoare a activității efectuate de avocatul său și nici nu justifică presupusa cheltuieli angajate. Cu toate acestea, Comisia consideră că reclamantul a suportat, fără îndoială, cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru depunerea cererii sale și consideră că este rezonabil să le ramburseze în valoare de o sumă forfetară de 1 000 EUR și, prin urmare, îi acordă această sumă pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A se vedea faptul că constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamant afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, pentru a fi convertite în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit; că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 19 iulie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președinte
TROISIÈME SECTION
MARTI c. TURQUIE
(Requête n
o
9709/03)
ARRÊT
19 juillet 2007
19/10/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Marti c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
B.M. Zupančič,
président,
M
me
E. Fura-Sandström,
MM.
David Thór Björgvinsson,
M
me
juges,
et de M. S.
Quesada,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 juin 2007,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
9709/03) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Kubilay Marti («
le requérant
»), a saisi la Cour le 30 janvier 2003 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») n'a pas désigné d'agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 26 mai 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant des dispositions de l'article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l'affaire.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
4.
Le requérant est né en 1966 et réside à Izmir.
5.
Le 15 mai 2000, le procureur de la République d'Izmir inculpa le requérant pour faux et escroquerie.
6.
Le 5 avril 2001, la cour d'assises d'Izmir acquitta le requérant du chef d'escroquerie mais le reconnut coupable de faux. Elle le condamna en conséquence à une peine d'un an et huit mois d'emprisonnement en vertu des articles 342 § 1 et 59 du code pénal.
7.
Le 6 avril 2001, le requérant se pourvut en cassation.
8.
Le 1
er
mai 2002, dans son avis sur le pourvoi, non communiqué au requérant, le procureur général près la Cour de cassation invita cette dernière à confirmer la décision de première instance.
9.
Le 17 septembre 2002, statuant à la lumière de l'avis du procureur général, la Cour de cassation débouta le requérant de son pourvoi et confirma la décision de première instance.
10.
Le 29 août 2003, la cour d'assises prononça la libération conditionnelle du requérant.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 DE LA CONVENTION
11.
Le requérant allègue une atteinte à l'équité de la procédure et au principe de l'égalité des armes résultant de l'absence de communication de l'avis du procureur général près la Cour de cassation.
Il invoque à cet égard l'article 6 §§ 1 et 3 b) de la Convention, ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement, (...), par un tribunal (...), établi par la loi, qui décidera, (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle (...)
(....)
3.
Tout accusé a droit notamment à
:
(...)
b)
disposer du temps et des facilités nécessaires à la préparation de sa défense
;
(...)
»
12.
Le Gouvernement s'oppose à cette thèse.
A.
Sur la recevabilité
13.
La Cour constate que ce grief n'est pas manifestement mal fondé au sens de l'article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d'irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
14.
La Cour rappelle avoir examiné un grief identique à celui présenté par le requérant et avoir conclu à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention du fait de la non-communication de l'avis du procureur général, compte tenu de la nature des observations de celui-ci et de l'impossibilité pour un justiciable d'y répondre par écrit (voir
Göç c. Turquie
[GC], n
o
36590/97, §
‑
V, et
Abdullah Aydın c. Turquie (n
o
2)
, n
o
63739/00, §
30, 10 novembre 2005).
15.
La Cour a examiné la présente requête et considère que le Gouvernement n'a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent.
16.
Partant, elle conclut à la violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
17.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
18.
Le requérant réclame 5 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu'il aurait subi.
19.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
20.
La Cour considère que le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral subi par le requérant.
B.
Frais et dépens
21.
Le requérant demande également 3 000 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et pour ceux encourus devant la Cour. Le requérant fournit un tableau des honoraires de référence des avocats au barreau d'Istanbul.
22.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
23.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l'espèce, la Cour constate que le requérant n'a pas ventilé ses prétentions dans la mesure où il ne fournit pas de décompte du travail effectué par son avocat ni ne justifie les dépenses prétendument engagées. Elle considère toutefois que le requérant a indéniablement encouru des frais et dépens pour la présentation de sa requête et estime raisonnable de les rembourser à hauteur d'une somme forfaitaire de 1 000 EUR. Elle lui alloue donc cette somme pour la procédure devant la Cour.
C.
Intérêts moratoires
24.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, majoré de trois points de pourcentage.
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L'UNANIMITÉ,
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
que le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral subi par le requérant
;
4.
Dit
a)
que l
'
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article
44
§
2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d'impôt ;
b)
qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
19 juillet 2007 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Santiago
Quesada
Boštjan
Greffier
Président