AFFAIRE UĞUZ c. TURQUIE

SECȚIUNEA 3 CU PRIVIRE LA TURCIA RĂSPUNS n 31932/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 decembrie 2007 DEFINITIVF 13/03/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza U 368/uz c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič, președinte, C. Bîrsan, R. Türmen, E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, dnii E. Myjer, David Thór Björgvinsson, judecătorii mei, și al dlui S. Naismith, grefier adjunct al secțiunii, După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 noiembrie 2007, Renunță hotărârea adoptată la această dată procedurală La originea cauzei (n 31932/03) îndreptat împotriva Republicii Turcia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Cengiz U La 29 mai 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului.

În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și fond. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul s-a născut în 1968 și locuiește în Istanbul. La 12 octombrie 1992, reclamantul a fost arestat de către agenți ai Direcției de Securitate de la Istanbul, secțiunea de combatere a terorismului, pentru apartenență la PKK (Parteneriatul Muncitorilor din Kurdistan). La 27 octombrie 1992, reclamantul a fost audiat de către judecător aproape de Curtea de Securitate a statului Istanbul, care a ordonat plasarea sa în detenție provizorie. Printr-un act de acuzare din 10 noiembrie 1992, Parchetul de la Istanbul a intentat o acțiune penală împotriva a 26 de persoane, printre care și reclamantul, pentru separatism.

La 28 noiembrie 1997, Curtea de Securitate a statului a ordonat eliberarea provizorie a reclamantului. La 18 iunie 1999, Marea Adunare Națională a Turciei a modificat art. 143 din Constituție și exclude magistrații militari (de la sediu și de la Parchet) din componența cursurilor de securitate ale statului. La 22 iunie 1999 au fost aduse modificări în același sens la Legea privind cursurile de securitate ale statului. 10. printr-o hotărâre din 11 aprilie 2003, în temeiul articolelor 168 alineatul (2) din Codul penal și 5 din Legea nr. 3713 privind lupta împotriva terorismului, Curtea de Securitate a statului, compusă exclusiv din judecători civili, l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de 12 ani și 6 luni.

11. La 27 iunie 2003, reclamantul a formulat un recurs în casație. 12. printr-o hotărâre din 7 iunie 2004, Curtea de Casație a clasat hotărârea atacată. 13. În același timp, la 7 mai și 16 iunie 2004, art. 143 din Constituție, precum și Legea nr. 2845 privind stabilirea cursurilor de garantare ale statului și procedura în fața acestora au fost abolite prin legile nr. 5170 și, respectiv, 5190. 14. Potrivit elementelor dosarului, la 15 ianuarie 2007, procedura rămânea încă în curs de desfășurare în fața Curții de Assesie din Istanbul, care a înlocuit Curtea de Securitate a statului în urma modificărilor legislative menționate anterior. De asemenea, susține că cauza sa nu a fost audiată de o instanță independentă și imparțială ca urmare a participării unui magistrat militar la o parte importantă a procedurii în fața Curții de Securitate a statului Istanbul.

Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va decide... de temeinicia oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva ei. Cu privire la admisibilitatea Independență și imparțialitate a Tribunalului 16. Curtea constată de la bun început că procedura este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne și rezultă că acest motiv este prematur și trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 1 și al articolului 4 din convenție. Durata procedurii 17. Guvernul ridică două excepții de la neobosirea căilor de atac interne, precum și de la nerespectarea termenului de șase luni și solicită în acest sens ca cererea să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție.

18. Reclamantul se opune acestor argumente. 19. Curtea amintește că a avut deja ocazia să constate că ordinea juridică turcă nu le oferea justițiabililor o cale de atac eficientă în sensul articolului 13 din convenție care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (a se vedea Tendik și alții c. Turcia, nr. 23188/02, § 36, 22 decembrie 2005). Prin urmare, nu s-a stabilit că reclamantul dispune de o cale de atac de natură să ofere un răspuns la obiecția sa și, în plus, trebuie să se constate că acest motiv nu poate fi declarat inadmisibil pentru întârzieri, în măsura în care a fost prezentat atunci când procedura era încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne. În consecință, Curtea constată că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate.

Prin urmare, Curtea declară această parte a cererii admisibile și respinge excepțiile guvernului. Pe fond 21. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 octombrie 1992, data la care reclamantul a fost reținut și nu se încheiase încă la 15 ianuarie 2007. La această ultimă dată, aceasta durase deja 14 ani, trei luni și șapte zile, pentru două instanțe sesizate de trei ori. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999-II).

24. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi citată anterior). 25. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.

Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) al doilea paragraf privind aplicarea articolului 41 din Convenție 26. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părțile contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 000 USD (adică 35 378 EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit.

28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit o eroare morală certă din cauza duratei procedurii pe care nu o compensează suficient constatarea încălcării (a se vedea în special Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, § 165, CEDO 2000 XI și Acunbay c. Turcia, n 61442/00 și 61445/00, § 70, Hotărârea din 31 mai 2005). Statuând în echitate, Comisia consideră că este necesar să se acorde reclamantului suma de 9 500 EUR pentru prejudiciul moral. 30. În plus, Curtea constată că, potrivit informațiilor furnizate de părți, cauza este încă în curs de desfășurare în fața instanțelor interne după mai mult de 14 ani (a se vedea punctele 14 și 20 de mai sus).

În acest caz, în cazul în care este încă cazul, Curtea consideră că o modalitate adecvată de a pune capăt încălcării constatate ar fi să se încheie procesul cât mai curând posibil, ținând seama de cerințele unei bune administrări a justiției, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 31. Reclamantul solicită, de asemenea, 30 000 USD [21] 227 EUR] pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. În această privință, acesta furnizează o recipise de 150 de cărți turce noi [aproximativ 87 EUR] care acoperă costurile de traducere, precum și un tabel care indică costurile minime ale avocaților angajați în fața instanțelor interne și a Curții, întocmit de baroul de la Istanbul.

32. Guvernul contestă aceste pretenții. 33. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). În cazul de față și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 100 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și pentru acordarea acesteia reclamantului. Interese moratorii 34. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 9 500 EUR (9 mii cinci sute EUR) pentru daune morale și 100 EUR (centă EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca impozit, pentru a fi convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului; de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.

Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 13 decembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Boštjan M. Zupančič Grefier adjunct

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE UĞUZ c. TURQUIE ( Requête n o 31932/03) ARRÊT STRASBOURG 13 décembre 2007 DÉFINITIF 13/03/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Uğuz c. Turquie, La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. B.M. Zupančič, président, C. Bîrsan, R. Türmen, M mes E. Fura-Sandström, A. Gyulumyan, MM. E. Myjer, David Thór Björgvinsson, juges, et de M. S. Naismith, greffier adjoint de section, Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 novembre 2007, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE

4. Le requérant est né en 1968 et réside à Istanbul.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

15. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable ». Il allègue également que sa cause n'a pas été entendue par un tribunal indépendant et impartial du fait de la participation d'un magistrat militaire à une partie importante de la procédure devant la cour de sûreté de l'État d'Istanbul. Il y voit une violation de l'article 6 § 1 de la Convention qui, en ses parties pertinentes, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) et dans un délai raisonnable, par un tribunal indépendant et impartial, établi par la loi, qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

» A. Sur la recevabilité 1. Indépendance et impartialité du tribunal

SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

26. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage