ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5121/2023

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.08.2022, sub dosar nr. x/2022, reclamantul A. i-a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Prim-ministrul României, solicitând executarea silită a deciziei nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunțare.

Astfel, prin decizia ÎCCJ nr. 2370/08.05.2019 debitorul a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a disp. art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei menționate și până la executarea obligației.

Debitorul nu a executat până la formularea prezentei cereri de executare silită obligația stabilită în sarcina sa prin hotărârea judecătorească.

Debitorul instituție publică - Guvernul României - nu a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa prin decizia ÎCCJ nr. 2370/08.05.2019, astfel că se impune a se stabili în sarcina acestuia (de fapt, să reconfirme) o penalitate de 1000 RON pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligației.

Totodată, se solicită instanței să aplice Primului Ministru, in calitate de conducător al instituției publice debitoare, o amenda în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la îndeplinirea obligației, amendă care se face venit la bugetul de stat.

Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

În drept, s-a invocat art. 24 alin. (3) al Legii nr. 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 503 din 24 martie 2023, a respins excepțiile necompetenței materiale, lipsei calității procesuale active și inadmisibilității, ca nefondate.

A admis excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Primul Ministru al României - B., ca efect al intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Se susține de către recurent că această hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură menite a li se asigura dreptul la un proces echitabil, fiind incident motivul reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Pe de o parte, se apreciază că, în cauză, instanța, în mod greșit, a respins cererea reclamantului ca fiind prescrisă în condițiile în termenul de prescripție din speța de 3 ani - termenul general de prescripție a început sa curgă la data de 08.06.2019 a fost suspendat 60 de zile pe perioada stării de urgenta generata de pandemia de Covid 19 și s-a împlinit la data de 07.08.2022.

Pe de altă parte, se arată că, potrivit art. 709 pct. 1 C. proc. civ., orice act voluntar de executare anterior executării silite întrerupe prescripția dreptului de a cere executarea silita.

Ca urmare, la data de 08.06.2022, când a fost efectuat actul de executare menționat în precedent, a fost întreruptă prescripția anterioară și a început să curgă un nou termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silita, tot de 3 ani, astfel încât cererea de executare silita, introdusa în data de 08.08.2022, este în mod evident, introdusă in termenul legal.

Prin întâmpinare,intimații-pârâți Guvernul României și Prim-Ministrul României au invocat nulitatea recursului formulat de către recurentul-reclamant întrucât, în opinia acestora, dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ. au fost indicate în mod formal, criticile dezvoltate reprezentând, în realitate, motive de netemeinicie a hotărârii recurate.

Pe fondul cauzei au solicitatat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare, raportat la dispozițiile legale aplicabile, constată fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că soluția de admitere a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor legale incidente.

Este de necontestat că, prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 09.08.2022, sub nr. x/2022, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat să se constate că Guvernul României nu a executat de bunăvoie, în termen de cel mult 30 de zile, decizia nr. 2370/08.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2015. Totodată, a solicitat instanței să aplice Prim-Ministrului României, în calitate de conducător al executivului, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, calculat de la data de 08.06.2019, și să fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, care vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, acordate prin titlul executoriu indicat.

Prin decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Soluționând cauza, prima instanță a respins excepțiile necompetenței materiale, a inadmisibilității și a lipsei calității procesuale active, ca neîntemeiate, și a admis excepția prescripției de a obține executarea silită, respingând acțiunea reclamantului pe acest temei.

Analizând această excepție, instanța de fond a reținut că cererea prevăzută de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având ca obiect aplicarea amenzii și stabilirea de penalități poate fi formulată "în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită". În lipsa unor dispoziții speciale contrare, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită aplicabil în cauză este cel de drept comun, conform art. 28 din Legea nr. 554/2004, prevăzut de art. 706 alin. (1) C. proc. civ., respectiv 3 ani, iar acesta curge, conform alin. (2) teza întâi, "de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită".

A mai arătat instanța fondului că, în cauză, titlul executoriu - decizia ÎCCJ - SCAF nr. 2370/08.05.2019 - nu prevede un anumit termen pentru executarea obligației stabilite în cuprinsul său astfel că, în temeiul art. 24 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, executarea trebuia efectuată în cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, acesta fiind și momentul la care se naște dreptul creditorului de a obține executarea silită, astfel că pârâtul-debitor avea dreptul de a-și executa voluntar obligația chiar la momentul pronunțării hotărârii până la data de 08.06.2019.

Conchide instanța că termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a început să curgă la data de 08.06.2019 și, în lipsa vreunei cauze de întrerupere sau suspendare, ar fi expirat în data de 08.06.2022.

De altfel, a mai reținut că a operat în cauză suspendarea termenului de prescripție, în baza art. 41 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 195/16.03.2020 emis de Președintele României și art. 62 din anexa nr. 1 la Decretul nr. 240/2020 emis de Președintele României (privind instituirea, respectiv prelungirea stării de urgență pe teritoriul României), pentru perioada stării de urgență, anume 16.03.2020-14.05.2020 (60 zile). Prin urmare, față de art. 708 C. proc. civ., termenul de prescripție a încetat să mai curgă în perioada arătată anterior și a fost reluat după încetarea suspendării, socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare, astfel că, în cauză, acesta a expirat în data de 07.08.2022.

Deoarece cererea de executare silită a fost transmisă prin poștă la 08.08.2022, instanța a observat că aceasta a fost formulată după expirarea termenului de prescripție în discuție.

Examinând critica formulată, Înalta Curte constată că, deși recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din cererea de recurs formulată nu rezultă că a dezvoltat critici ce pot fi încadrate în acest caz de casare, fiind invocat formal.

Ca atare, va proceda la examinarea sentinței de fond din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, astfel cum a pretins recurenta în cererea de recurs formulată.

Înalta Curte contrar argumentelor expuse în sentința recurată cu privire la admiterea excepției prescrierii dreptului de a cere executarea silită, al cărei raționament logico-juridic nu îl împărtășește, reține că acest termen nu se calculează în speță prin raportare la data pronunțării hotărârii judecătorești în discuție.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii", iar, (2) "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege."

Alineatul (3) al acestui text de lege stipulează că, "La cererea creditorului, în termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) și care nu au fost respectate în mod culpabil, instanța de executare, prin hotărâre dată cu citarea părților, aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, o amendă de 20 % din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ.."

Dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd o procedură specială de executare a hotărârilor pronunțate de instanțele de contencios administrativ, acestea instituind, pe de o parte, un mijloc de constrângere a autorității publice pentru executarea obligațiilor stabilite în sarcina sa, iar, pe de altă parte, reglementează o formă de răspundere juridică drept sancțiune a atitudinii de pasivitate a autorității publice și a conducătorului acesteia. Altfel spus, mecanismul juridic reglementat în art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 este fundamentat pe premisa neexecutării culpabile a hotărârii judecătorești în termenul prevăzut de lege.

Prima etapă a procedurii de executare silită intervine dacă obligațiile stabilite prin titlul executoriu nu sunt executate de bunăvoie în termenul menționat în textul de lege incident și are semnificația, așa cum s-a precizat, unui mijloc de constrângere a debitorului în vederea executării în natură a obligației.

În a doua etapă a procedurii, așa cum reiese din conținutul alin. (4) al art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă, în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților, debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce se va datora statului cu titlu de amendă și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților, în acest mod definitivându-se procedura de executare.

În speță, Înalta Curte constată că titlul executoriu nu prevede un anumit termen pentru executarea obligației stabilite în cuprinsul său, respectiv aceea prin care pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997. Faptul că, prin titlu executoriu s-a stabilit și sancțiunea aplicării unor penalități de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației, nu înseamnă că autoritatea publică trebuia să execute obligația de a adopta hotărârea de guvern de la momentul pronunțării deciziei.

Întrucât în cauză este vorba despre prescripția executării silite, în lipsa unor dispoziții speciale contrare, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită aplicabil în speța dedusă judecății este, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, cel de drept comun reglementat la art. 706 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv de 3 ani, care curge, conform alin. (2) teza întâi, "de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită".

Procedura de executare silită se declanșează la cererea creditorului, cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani, însă numai după expirarea termenelor prohibitive instituite de art. 24 din Legea nr. 554/2004, astfel că penalitățile nu se stabilesc de la data pronunțării hotărârii judecătorești ce constituie titlu executoriu.

Sub acest aspect se impune a se aminti faptul că prin decizia nr. 12 din 22 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 572 din 4 iunie 2021, dată în interpretarea art. 24 din Legea nr. 554/2004, s-au stabilit următoarele:

"- termenul în care creditorul poate solicita fixarea sumei ce i se datorează de către debitor cu titlu de penalități este termenul de prescripție a executării silite, de 3 ani, reglementat de art. 706 C. proc. civ., termen care curge de la data executării obligației sau, în caz de neexecutare, de la data expirării termenului de 3 luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația;

- penalitățile stabilite în procent pe zi de întârziere se calculează de la momentul indicat în încheierea pronunțată în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, până la executarea obligației, dar nu mai târziu de momentul expirării termenului de 3 luni, înăuntrul căruia debitorul avea posibilitatea să execute în natură obligația, în caz de neexecutare;

- în cadrul procedurii reglementate de art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța de judecată poate stabili valoarea obiectului obligației, la care se aplică penlitățile de întârziere stabilite în procent pe zi de întârziere, în ipoteza în care instanța prevăzută la art. 24 alin. (3) din aceeași lege nu a stabilit acest lucru."

În plus, instanța de control judiciar reține că prin art. 1 din Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României s-a instituit starea de urgență pe teritoriul național, iar prin art. 1 din Decretul nr. 240/2020 s-a prelungit starea de urgență, aceasta existând în perioada 16.03.2020-14.05.2020.

Instituirea stării de urgență prin intermediul acestor decrete a fost generată de evoluția situației epidemiologice naționale și internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, precum și de declararea "Pandemiei" de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020. Prin aceste acte normative au fost stabilite măsurile aplicabile pe perioada stării de urgență în mai multe domenii de activitate, inclusiv în domeniul justiției.

Astfel, în perioada stării de urgență, curgerea termenului de prescripție a fost suspendată timp de două luni, așa cum s-a menționat în art. 41 din Decretul nr. 195/2020 și art. 62 din Decretul nr. 240/2020.

Prin urmare, în contextul în care acțiunea a fost formulată la data de 08.08.2022 (data ștampilei oficiului poștal), în interiorul termenului de prescripție de 3 ani, calculat după expirarea termenelor expres prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că instanța de fond a dat o dezlegare greșită excepției prescripției dreptului la acțiune, aspect de natură a atrage incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu consecința casării sentinței sub aspectul precizat.

De asemenea, în exercitarea rolului activ prevăzut de dispozițiile art. 22 C. proc. civ., cu respectarea principiilor care guvernează procesul civil, instanța de trimitere va lua în considerare și dezlegările date în dosarul nr. x/2023 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material ce reglementează prescripția extinctivă a dreptului de a cere executarea silită, fiind întrunit cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa sentința recurată în ceea ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 503 din 24 martie 2023 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 8 noiembrie 2023.