ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4768/2023

Ședința publică din data de 24 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 30.05.2023 sub dosar nr. x, reclamanții A. și .C. B. S.R.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău anularea deciziei nr. x/SpI Bc/CA Bacău din 26.04.2023 emisă de către Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, obligarea pârâtei la eliberarea avizului de angajare în muncă/emiterea unui nou permis de ședere, ca lucrător permanent pentru cetățeanul din Bangladesh, A., ca urmare a schimbării angajatorului, precum și suspendarea efectelor deciziei contestate.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 72/3023 din 22 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a deciziei de refuz a eliberării avizelor de angajare pe teritoriul României nr. x/Spl Bc din data de 26.04.2023 formulată de reclamanții A., și S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 72/3023 din 22 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat apel reclamanții A. și S.C. B. S.R.L., invocând generic dispozițiile Legii nr. 554/2004 " precum și orice alte dispoziții invocate în cuprinsul prezentei cereri".

Solicită astfel admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul suspendării efectelor deciziei nr. x/SpI Bc/CA Bacău din 26.04.2023 emisă de către Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău.

În dezvoltarea motivelor de recurs susțin reclamanții că, în fapt, prin sentința nr. 72/2023 a Curții de Apel Bacău s-a dispus respingerea cererii de suspendare a deciziei de refuz a eliberării avizului de angajare pe teritoriul României nr. x din 26.04.2023. Se arată în cuprinsul hotărârii atacate că actul administrativ a cărui suspendare se solicită nu conține vreo dispoziție susceptibilă de a fi executată și că reclamantul A. ar avea oricum alte mecanisme de protecție prevăzute de legislația națională, aspecte cu care recurenții susțin că nu sunt de acord.

În continuare arată că, după cum au susținut și prin cererea inițială și prin înscrisurile depuse, situația de muncă legală legală, de ședere a reclamantului A. a fost una aparte, neavând parte de sprijinul fostului angajator, ba chiar a fost împiedicat și i s-au adus atingeri grave drepturilor și intereselor legitime, prin aceea că fostul angajator a dispărut practic cu actele mele originale și nu a depus la timp, in mod legal, cererea pentru emiterea unui permis nou de ședere.

Prin refuzul de eliberare a avizului de angajare pe teritoriul României nu s-a ținut cont de situația particulară a sa, astfel cum a fost argumentată și motivată cu toate înscrisurile depuse. Intimata nu a efectuat minime verificări față de situația prezentată, față de| vechiul angajator, nu a sancționat inactivitatea și neglijența acestuia în a întreprinde obligațiile | asumate potrivit dispozițiilor legale și nu a efectuat cercetări pentru a concluziona faptul că situația legală vizând șederea subsemnatului a fost una incertă, provocată de lipsa de diligentă vi a angajatorului, situație atipică față de cele prevăzute de articolele de lege invocate în decizia contestată.

Astfel, susțin cu reclamantului A. i s-a creat o pagubă, actul administrativ emis de către intimată, chiar dacă nu are valoarea juridică a unei decizii de returnare, reține faptul că situația șederii sale pe teritoriul României ar fi fost ilegală și ar putea sta la baza unei eventuale decizii de returnare. Din această perspectivă, consideră că cererea de suspendare formulată este întemeiată și se impunea a fi admisă de instanță.

Chiar dacă, așa cum a arătat și instanța, suspendarea acestui act nu ar avea drept consecință automată eliberarea avizului de angajare, având în vedere situația sa particulară, este relevantă suspendarea efectelor oricărui act ce constată o eventuală ședere ilegală pe teritoriul României.

Aceasta cu atât mai mult cu cât legea nu prevede posibilitatea reclamantului A. de a solicita prelungirea perioadei de ședere ori eliberarea avizului de angajare, toate acestea fiind responsabilitatea angajatorului sau potențialului angajator.

Or, situația "ilegală" în care s-ar fi aflat și care a fost reținută în actul administrativ a cărui suspendare au solicitat-o este rezultatul culpei exclusive a fostului angajator, C. S.R.L..

Consideră că, atât timp cât recurentul nu putea întreprinde niciun demers pentru a-și clarifica situația este injust să suporte toate consecințele legate de reaua credință a acestei societăți.

În ceea ce privește existența altor mecanisme de protecție prevăzute de legiuitorul român, consideră că la acest moment și în această situație, acestea nu există ori nu sunt la îndemâna. Având în vedere faptul că cererea de suspendare a fost respinsă din considerentele arătate anterior, existența posibilității formulării unei contestații împotriva unei eventuale decizii de returnare nu reprezintă un mecanism de protecție accesibil la acest moment pentru reclamantul A., iar acesta ar trebui să aștepte ca situația sa să se înrăutățească și abia ulterior să poată apela la alte mecanisme de protecție, ori o astfel de așteptare este improprie unui stat ce a permis unor cetățeni străini să lucreze pe teritoriul său și care pretinde că le asigură o anumită protecție acestora.

Având în vedere aceste considerente, reclamanții solicită admiterea prezentei cereri de apel, modificarea în tot a hotărârii atacare, în sensul suspendării efectelor deciziei nr.

nr. x/SpI Bc/CA Bacău din 26.04.2023 emisă de către Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău.

Apărările intimatei-pârâte

Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, nu a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de reclamant, deși "cererea de apel" astfel formulată de reclamanți, i-a fost comunicată în termenul legal.

Procedura de soluționare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 06.09.2023, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 24 octombrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților.

La acest termen de judecată Înalta Curte a recalificat calea de atac formulată ca fiind recurs și, din oficiu, a invocat excepția nulității.

Luând act de solicitarea recurenților - reclamanți de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise reținând cauza spre soluționare, urmând a analiza mai întâi excepția nulității recursului, invocată din oficiu și, în subsidiar, eventual, fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.

Soluția Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază ca fiind întemeiată, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., reținând următoarele:

Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamanții A. și S.C. B. S.R.L. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău anularea deciziei nr. x/SpI Bc/CA Bacău din 26.04.2023 emisă de către Serviciul pentru Imigrări al Județului Bacău, obligarea pârâtei la eliberarea avizului de angajare în muncă/emiterea unui nou permis de ședere, ca lucrător permanent pentru cetățeanul din Bangladesh, A., ca urmare a schimbării angajatorului, precum și suspendarea efectelor deciziei contestate.

Ca urmare a respingerii cererii de suspendare a deciziei de refuz a eliberării avizelor de angajare pe teritoriul României nr. x/Spl Bc din data de 26.04.2023, de către prima instanță, reclamanții A. și .C. B. S.R.L. a declarat " apel" și, invocând generic dispozițiile Legii nr. 554/2004 a reluat o parte din motivele de nelegalitate invocate în cadrul acțiunii de fond, fără a formula critici la adresa hotărârii recurate.

Examinând cererea de recurs, din perspectiva îndeplinirii condițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui text de lege:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Reține astfel Înalta Curte că recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs din perspectiva dispozițiilor mai sus menționate, se constată că recursul, generic întemeiat în drept pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, nu conține critici care să poată fi încadrabile în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În esență, recurenții- reclamanti formulează critici ce vizează nelegalitatea emiterii deciziei contestate, respectiv refuzul eliberării avizelor de angajare pe teritoriul României, în condițiile în care motivul pentru care prima instanță a respins cererea de suspendare ce face obiectul prezentei judecăți l-a constituit faptul că actul administrativ asimilat nu conține nici o dispoziție susceptibilă de a fi executată iar o soluție de suspendare a adresei nr. x/26.04.2023, intitulată de reclamanți " decizie" nu conduce în mod automat la eliberarea avizului de angajare în muncă.

Așadar, în condițiile în care prin calea de atac promovată reclamanții s-au limitat a reitera aspecte de nelegalitate ale refuzului eliberării avizului de angajare pe teritoriul României, fără a combate raționamentul primei instanțe, ce a respins cererea de suspendare pe considerentul că procedura suspendării executării nu este aplicabilă refuzului autorității publice de a emite un anumit act administrativ iar eventuala suspendare a " deciziei de refuz a eliberării avizelor de angajare nr. x din 26.04.2023" nu are drept consecință eliberarea respectivului aviz, Înalta Curte constată că susținerile recurenților nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinței recurate și, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigențelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte și afirmații, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susțin nelegalitatea hotărârii de fond, instanța de control judiciar neputând încadra susținerile părții în vreunul din motivele de nelegalitate strict și limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Constată, așadar, Înalta Curte că obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluția primei instanțe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Ori, în practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

În speța de față, însă, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

Obligația de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speță și a modului în care aceasta a fost încălcată sau greșit aplicată la situația de fapt reținută de prima instanță, or, recurenții nu au indicat niciun element de natură a contura incidența cel puțin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menționată.

Lecturând cererea de recurs, Înalta Curte nu a putut identifica în cadrul acesteia critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța de fond, recurenții neexpunând în ce constă nelegalitatea hotărârii, care sunt normele de drept încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond și necombătând în vreun fel raționamentul acesteia, motiv pentru care instanța de recurs nu poate exercita controlul judiciar.

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Soluția de anulare a recursului nu aduce atingere Constituției României, care prevede exercitarea căilor de atac în condițiile prevăzute de lege, și nici Convenției Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicție în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO și care are prioritate de aplicare față de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenție), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înțeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înțelesul corect al acestei noțiuni fiind acela de "remediu".

Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanță la situația concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susțineri generale, pur teoretice, din care instanța de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.

Conform art. 488 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru ipotezele prevăzute la pct. 1-8.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8, motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate iar textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au formulat nicio critică concretă împotriva hotărârii recurate, respectiv nu au menționat critici punctuale pe aspectele reținute în considerentele sentinței recurate, susținerile referitoare la situația de fapt neputându-se încadra în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac.

Reținând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ la dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.

Soluția instanței de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse și reținând că recurenții-reclamanți nu s-au conformat exigențelor cerute de lege și nu au formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și, pe cale de consecință, admițând excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va constata nul recursul formulat de reclamanții A. și S.C. B. S.R.L., făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de reclamanții A. și S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 72/2023 din data de 22 iunie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 24 octombrie 2023.