ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 449/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucuresti-sectia a VIII-a în data de 10.12.2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naționala de Asigurari de Sănătate, a solicitat anularea adresei nr. x/09.10.2018 emisă de aceasta din urmă. În fapt, reclamanta a afirmat ca prin adresa nr. x/09.10.2018, parata i-a comunicat valoarea vânzărilor individuale de medicamente aferente anului 2011 și trimestrului I 2012, suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății. Reclamanta a afirmat ca adresa conține exact aceleași informații ca cele comunicate anterior pe cale electronica în data de 05.05.2012, cu excepția faptului ca nu a mai fost menționat TVA-ul de 9%. Reclamanta a susținut ca prima comunicare, cea electronica, din data de 05.05.2012, a fost anulată deja de instanța prin sentința civila nr. 1319/25.04.2014 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti-sectia a VIII-a în dosarul nr. x/2012, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 765/23.02.2015 pronuntata de Înaltă Curte de Casatie și Justiție în același dosar. Se sustine ca, în consecinta, termenul de prescriptie a dreptului de a stabili obligatia parafiscala s-a împlinit, fata de prevederile art. 91, alin. (1) și (2) vechiul Codul de procedură fiscală, acest termen începând sa curgă la data de 01.07.2013 și împlinindu-se la 01.07.2018, anterior deci emiterii notificării contestate în prezenta cauza (adresa nr. x/09.10.2018). Reclamanta arată ca, într-adevăr, art. 51, alin. (1) și alin. (2), lit. a) N. Codul de procedură fiscală permite organului fiscal emiterea unui nou act administrativ fiscal, dacă cel vechi a fost anulat, dar cu conditia ca noul act să fie emis în interiorul termenului de prescriptie prevăzut de lege, termen care, în speta, s-a împlinit deja. Se arata ca nu a intervenit nicio cauza de suspendare/intrerupere a curgerii termenului de prescriptie, ca instantele de judecată nu au obligat CNAS să emita un nou act, ci pur și simplu, au dispus anularea primei notificari, considerandu-se deci ca aceasta nici nu a existat vreodată, astfel încât nu se poate pune problema unei puneri în executare de către CNAS a hotararilor judecatoresti anterioare. În subsidiar, în ipoteza în care s-ar inlatura critica privind prescriptia dreptului de a mai stabili obligații fiscale, reclamanta arata ca adresa nr. x/09.10.2018 este nelegala și pe fond, deoarece ignora cele statuate cu autoritate de lucru judecat în ciclul procesual anterior, în sensul ca în dosarul nr. x/2012, instantele au reținut irevocabil faptul ca CNAS nu a pus la dispoziție datele primare din care au fost culese informațiile privind vanzarile de medicamente puse pe piața de reclamanta (facturi, etc.), astfel încât este imposibila verificarea corectitudinii datelor comunicate prin notificarea electronica, nefiind deci demonstrata realitatea datelor din acea notificare, notificare ce este astfel nemotivata. Or, prin comunicarea a exact acelorași date, rezulta ca se mențin aceleași vicii de nelegalitate și în privința noii notificari. Reclamanta a mai criticat includerea de către parata în notificare a unor medicamente care au fost consumate în sistemul public începând cu trimestrul IV 2011, dar care au fost vândute și deci puse pe piața de către reclamanta anterior datei de 01.10.2011, astfel încât deveneau incidente prevederile art. 9, alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 care impuneau ca taxarea să se facă potrivit art. 363 1 din Legea nr. 95/2006. Se mai arata ca noua notificare nu conține valoarea vanzarilor de medicamente individuale trimestriale de referinta ale fiecarui platitor de contributie (Vitr.) potrivit art. 3 1 , alin. (3) și (4) din O.U.G. nr. 77/2011, aceasta fiind necesara pentru calcularea taxei claw back pe trimestrul I 2012. A mai arătat ca exista diferente intre datele raportate de casele judetene de asigurari de sănătate și datele comunicate reclamantei, afirmand ca se impune o verificare a datelor primare referitoare la fiecare medicament și fiecare furnizor în parte. În drept, reclamanta a invocat O.U.G. nr. 77/2011, Legea nr. 207/2015, O.G. nr. 92/2003. 1.

Hotărâtrea instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2010 din 13 iunie 2019, a admis actiunea fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și a anulat adresa nr. x/09.10.2018 emisa de parata CNAS. Totodată, a obligat parata la plata către reclamanta a sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, constand in taxa de timbru. 1.

Calea de atac excercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 2010 din 13 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a promovat recurs pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în condițiile art. 493 C. proc. civ. Susținând că aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Criticile formulate de recurentă au vizat, în esență, următoarele aspecte: Un prim motiv de recurs vizează reținerea eronată de către instanța de fond a faptului că adresa nr. x/09.10.2018 a fost emisă după împlinirea termenului de prescripție. În motivarea hotărârii, instanța de fond invocă în mod greșit prevederile art. 51 alin. (1) și (2) din Noul Codul de procedură fiscală (în vigoare la data emiterii adresei contestate în prezenta cauză), care reglementează efectele anulării actelor administrativ fiscale și condițiile de emitere a unui alt administrativ fiscal. Or, în prezenta cauză, notificarea contestată nu este un act administrativ fiscal, astfel că nu puteau fi aplicate dispozițiile legale anterior menționate. Arată că notificările emise de CNAS privind plata contribuției trimestriale, nu au natura juridică a unor acte administrativ fiscale în înțelesul O.G. nr. 207/2015, ci au caracterul unei corespondențe purtate cu intimata - reclamantă, prin care s-a adus la cunoștința acesteia elementele care stau la baza stabilirii, calculului și declarării contribuției trimestriale, așa cum prevăd dispozițiile O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare. Se susține în continuare că instanța de fond s-a aflat într-o mare eroare invocând incidența codului de procedură fiscală, CNAS neavând calitatea de organ fiscal, iar notificarea privind obligația intimatei - reclamante de a achita contribuția trimestrială aferentă trimestrului I 2012 nefiind emisă de CNAS în aplicarea legislației fiscale privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Raportat la cele menționate anterior, apreciază că, în prezenta cauză, sunt aplicabile prevederile Noului C. civ., care statuează în mod expres la art. 2537, faptul că prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată. Reținerea instanței de fond conform căreia CNAS nu poate invoca ca temei emiterea noii notificări ca urmare a punerii în executare voluntară sau silită a unei hotărâri judecătorești, este una eronată. Situația în care CNAS nu ar fi pus în executare dispozițiile instanțelor de judecată, ar fi echivalat cu o veritabilă scutire de la obligația plății contribuției trimestriale de către reclamantă, atât timp cât instanțele de judecată nu au reținut în mod expres lipsa calității de subiect plătitor al contribuției trimestriale sau lipsa însăși a acestei obligații. Al doilea motiv de recurs vizează reținerea primei instanțe potrivit căreia adresa contestată conține aceleași vicii de formă ca și prima notificare. Recurenta învederează faptul că CNAS a procedat la punerea în executare a sentinței civile nr. 1319/25.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a exclus din valorile comunicate subiectului plătitor al contribuției trimestriale valoarea TVA, așa cum rezultă în mod evident din Notificarea contestată de intimata - reclamantă în prezenta cauză. În ceea ce privește reținerile instanței de judecată cu privire la determinarea în mod netransparent a datelor comunicate de către CNAS, noua notificare fiind emisă în aceeași formă ca și cea inițială, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că sistemul de raportare al consumului de medicamente înregistrat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate este instituit de legiuitor prin O.U.G. nr. 77/2011 și prin legislația derivată. Pe cale de consecință, intimata - reclamantă a contestat în fața instanțelor de judecată chiar sistemul de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările și completările ulterioare și prin legislația derivată, sistem avut în vedere de CNAS la momentul emiterii Notificărilor contestate de către reclamantă. Se mai arată că instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere faptul că CNAS este parte a puterii executive si are obligația legală de a pune în executare prevederile legale incidente, emise de puterea legislativă, în spiritul și litera acestora, fiind ținută de aceste aspecte la modul în care a pus în executare hotărârea judecătorească. Față de toate aceste considerente, solicită să se constate că instituția recurentă a depus toate diligentele în vederea asigurării unor date corecte care să poată sta la baza determinării taxei clawback, în limitele impuse în mod expres de prevederile legale în sarcina sa. Mai mult decât atât, prin decizia civilă nr. 3966/2020 pronunțată de ÎCCJ în cauza nr. x/2017 într-o speță similară instanța supremă a reținut faptul că "îndeplinirea obligației de motivare a actului administrativ trebuie analizată în contextul legislativ în baza căruia actul este emis, iar în speță nu s-ar putea cere CNAS să comunice fiecărui contribuabil datele primare pe baza cărora s-au centralizat consumurile din fiecare trimestru (...)". Totodată, în aceeași decizie de speță curtea supremă a reținut faptul că "recurenta -pârâtă susține în mod corect că noua notificare respectă cadrul normativ întrucât, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, CNAS are obligația de a comunica datele centralizate pe baza sistemului de raportare a consumului de medicamente instituit prin actul normativ, iar nu obligația de a comunica datele primare care au stat la baza raportării. Cu privire la solicitarea reclamantei de obligarea CNAS la plata cheltuielilor de judecată, învederează că fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții "care cade în pretenții". Culpa procesuală aparține pârâtului: în măsura în care dacă nu și-a executat obligațiile acesta va fi obligat la cheltuieli de judecată, or instituția și-a executat toate obligațiile pe parcursul procesului. 1.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. A apreciat că, termenul de prescriptie a dreptului pârâtei CNAS de a emite o nouă notificare nu a fost influențat în niciun fel de acțiunea din dosarul nr. x/2012. Altfel spus, termenul de prescriptie a curs și s-a împlinit la data de 01.07.2018, fără a fi intrerupt/suspendat în vreun fel. Pe cale de consecinta, adresa nr. x/09.10.2018, fiind emisa după implinirea termenului de prescriptie, este lovita de nulitate. 1.

Procedura derulată în recurs. În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ. Prin rezoluția din 9 august 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 1 februarie 2023, cu citarea părților. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar și față de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reține că este nefondat recursul de față, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed: În prealabil, Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului, ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs. Totodată, analizând sentința atacată prin prisma criticilor expuse de către recurentă, referitor la criticile de nelegalitate, prin prisma motivului de casare, cel reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., verificate de către instanța de control judiciar, au un caracter nefondat, nefiind relevată nicio încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material în chestiunea invocată de titularul căii de atac. Considerentele curții de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situația de fapt care se degajă din înscrisurile administrate. Este de necontestat că, așa cum reiese din actele și lucrările dosarului, inițial, la data de 05.05.2012, CNAS a comunicat reclamantei în format electronic, pe email, valoarea vânzărilor de medicamente suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, sub denumirea "date clawback trimestrul 1/2012 si anul 2011". Datele CNAS au fost contestate în termen legal de către reclamantă, cauza formând obiectul dosarului nr. x/2012 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ si Fiscal. Analizând contestația formulată de A., în baza sentinței civile nr. 1319/25.04.2014, Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantei, și a dispus anularea adresei CNAS privind datele clawback aferente trimestrului I/2012 și an 2011, comunicată Societății pe cale electronică, la data de 5.05.2012, precum și a adresei de răspuns la contestația administrative emisă de CNAS sub nr. DMS SM 1788/10.09.2012. Soluția pronunțată de Curtea de Apel București a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 765/23.02.2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în același dosar, prin respingerea recursului declarat de CNAS ca nefondat. Împotriva Notificării CNAS, A. a depus în termenul legal de 10 zile calendaristice, stabilit de prevederile art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, o contestație administrativă, care însă a rămas fără nici un răspuns. Față de această situație, s-a adresat instanței de contencios administrativ competente, pentru înlăturarea încălcărilor drepturilor și intereselor Societății realizate prin emiterea unui act administrativ abuziv și nelegal din partea CNAS. În mod corect și legal Curtea de Apel București a apreciat ca fiind prescris dreptul recurentei CNAS de a reemite Notificarea aferentă contribuției clawback din trimestrul I/2012, peste termenul legal de prescripție de 5 ani, reglementat de legiuitor în privința obligațiilor fiscale. Ca atare nu poate fi primit motivul de recurs al recurentei CNAS. referitor la aspectul ca Notificarea contestată în prezenta cauză nu ar avea natura juridică a unui act administrativ fiscal, ci doar a unei simple corespondențe impusă de prevederile O.U.G. nr. 77/2011, aspect care este contrazis chiar de prevederile legii speciale. Astfel, conform prevederilor art. 5 alin (2) O.U.G. nr. 77/2011 "contribuțiile prevăzute la art. 1 și 12 sunt asimilate obligației fiscale." Prin urmare, însuși actul comunicat de recurenta CNAS, Notificarea care stă la baza calculului, declarării și plății acestei contribuții fiscale, este asimilat unui act administrativ fiscal. Prevederile art. 91 alin. (1) si (2) din vechiul C. proc. civ. Fiscală (actualul art. 110 alin. (1) și (2) din Codul de Procedură Fiscală) stabilesc faptul că termenul de prescripție al unei creanțe fiscale este de 5 ani, termen care începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Or, pentru emiterea Notificării CNAS, în baza căreia se naște obligația reclamantei A. de stabilire, calcul și plată a taxei de clawback aferentă trimestrului I/2012, termenul de prescripție începe să curgă la 01.07.2013, și se împlinește la 01.07.2018. Drept urmare, emiterea Notificării CNAS la data de 09.10.201S, comunicată prin poștă reclamantei, la data de 15.10.2018, este efectuată cu depășirea termenului general de prescripție. De asemenea, conform prevederilor art. 51 din actualul C. proc. civ. Fiscală, "Ori de câte ori se anulează un act administrativ fiscal, organul fiscal competent emite un alt act administrativ fiscal, dacă acest lucru este posibil în condițiile leaii. (2)Emiterea unui alt act administrativ fiscal nu mai este posibilă în situații cum sunt: s-a împlinit termenul de prescripție prevăzut de lege; viciile care au condus la anularea actului administrativ fiscal privesc fondul actului". Practic, în baza sentinței civile nr. 1319/25.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul x/2012, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr. 765/23.02.2015 pronunțată în aceeași cauză de înalta Curte de Casație si Justiție, nicio instanță judecătorească nu a obligat recurenta CNAS să emită sau să reemită Adresa comunicată Societății la data de 05.05.2012. cu privire la datele CNAS necesare stabilirii, calculării și plății taxei de clawback aferenta trimestrului 1/2012. Așadar, raționamentul judecătorului fondului expus prin considerentele sentinței pe acest aspect, respectiv al lipsei întreruperii termenului de prescripție al CNAS de a emite/reemite o noua Notificare privitoare la aceeași perioada - trimestrul I/S012 este corect. De altfel, Înalta Curte a reținut, în cadrul deciziei civile nr. 765/23.02.2015 ca motivul de nelegalitate al Adresei CNAS emisă la 05.05.2012, constând in lipsa elementelor și a documentației care să permită verificarea calculului efectuat de CNAS, a fost reținut corect de prima instanță. În cadrul primului dosar a fost administrata expertiza contabilă, care a reținut cu putere de lucru judecat aspectul că pentru datele CNAS comunicate, nu se poate stabili consumul individual trimestrial al reclamantei A.. Pentru calculul contribuției trimestriale aprobate prin O.U.G. nr. 77/2011, casele de asigurări de sănătate au obligația validării consumului de medicamente pentru medicamentele incluse in programele naționale de sănătate. După validarea acestora, casele de asigurări de sănătate raportează consumul centralizat către CNAS, in baza raportărilor făcute de farmacii cu circuit deschis, unitățile sanitare cu paturi si centrele de dializa care utilizează medicamente si care isi asuma, potrivit legii, raportările efectuate. In baza acestor date, pârâta CNAS calculează valoarea procentului "p" potrivit formulei reglementate de O.U.G. nr. 77/2011. Interpretând aceste dispoziții legale, Înalta Curte observă că, potrivt art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, Casa Națională de Asigurări de Sănătate transmite informat electronic persoanelor prevăzute la art, 1, până la finele lunii următoare expirării trimestrului pentru care datorează contribuția, valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente care include și TVA suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică o asigurărilor sociale de sănătate. In mod greșit, recurenta CNAS mută întreaga sa critică pe tărâmul obligației legale a intimatei A. de a plați taxa de clawback, afirmând că acesta ar fi contestat sistemul de raportare impus de O.U.G. nr. 77/2011, aspect vădit nereal și nesusținut de argumentele expuse prin contestație. Reclamanta A. a susținut doar aspectul ca, in lipsa recomunicării in termen legal, din partea CNAS. a noului act administrativ aferent trimestrului I/2012, nu se naște dreptul de declarare, calcul si plata a acestei taxe pentru A., în condițiile O.U.G. nr. 77/2011. Prin urmare, trimiterile recurentei CNAS la deciziile Curții Constituționale nu au relevanță juridică în cauză pe aspectul prescripției dreptului material al CNAS de a emite Notificarea și al lipsei întreruperii termenului de prescripție. Referitor la motivul de recurs prin care recurenta-pârâtă critică acordarea de către instanța fondului a cheltuielile de judecata în cuantum de 50 RON, reprezentând taxa de timbru, pentru care exista dovada de plată la dosarul cauzei., acestea nu pot fi primite. Instanța de recurs are în vedere că dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. prevăd că "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată." Având în vedere că, așa cum s-a reținut și în precedent, partea care a câștigat procesul, respectiv reclamanta a solicitat și a făcut dovada cheltuielilor de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, în mod corect instanța de fond, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, dispozițiile legale anterior citate, care statuează regula potrivit căreia partea care a câștigat procesul urmează a-și recupera cheltuielile de judecată efectuate, sunt de strictă interpretare, instanța de fond având obligația ca în acest context doar să verifice dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acest sens și să aprecieze dacă se impune reducerea părții din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocațial, fără a fi instituită obligația instanței de a proceda la reducerea onorariului avocațial. Totodată, în ceea ce privește critica privind greșita aplicare și interpretare a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanța de control judiciar amintește că această critică nu poate fi analizată pe calea recursului, reprezentând o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză. III. Temeiul procesual al soluției date recursului Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul autorității pârâte ca nefondat.