ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1201/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1.1. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, anularea Notificării nr. x/03.04.2015 transmisă de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate în data de 08.04.2015, anularea Ordinului Președintelui CNAS nr. 33/10.02.2012 prin care a fost stabilită valoarea procentului "p" indicată în Notificarea nr. x/03.04.2015, anularea Adresei nr. x/17.07.2015, obligarea pârâtei la a-i comunica a) valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV 2011 ca urmare a scăderii reale și efective a: TVA-ului din indicele CTt, a valorii medicamentelor care nu au putut fi puse pe piață, urmare a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauze având ca obiect anularea notificărilor individuale emise pentru trimestrul IV 2011; b) consumul de medicamente suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății în trimestrul IV 2011, aferent vânzărilor sale.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 806 din 10.03.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și prescripției contestării Ordinului nr. 33/2012, ca neîntemeiate, a admis în parte cererea formulată de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anulat în parte Notificarea nr. x/03.04.2015 și în parte Adresa nr. x/17.07.2015, a respins ca neîntemeiat petitul privind anularea Ordinului nr. 33/2012 și a luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 806 din 10.03.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a declarat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea opțiunii sale procesuale pârâta recurentă a susținut următoarele:

În mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității și a apreciat că Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 33/10.02.2012 este un act administrativ în înțelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Acesta nu este act administrativ pentru neîndeplinirea condiției de a produce efecte juridice prin el însuși, în sensul de a naște, modifica sau stinge raporturi juridice.

Ordinul menționat nu are un regim specific, ci doar stabilește, în baza elementelor înregistrate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, valoarea procentului "p" aferent unui anumit trimestru, în baza prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, situație care nu atrage nașterea, modificarea și stingerea raporturilor juridice.

Se mai arată de către recurentă că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, calificând Ordinul președintelui C.N.A.S. nr. 33/10.02.2012 ca act administrativ normativ.

Cu caracter subsidiar, recurenta pârâtă apreciază că în ipoteza în care s-ar considera că acest ordin este un act administrativ, acesta nu are caracter normativ, pentru că nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.

Reclamanta a luat cunoștință de acest ordin odată cu comunicarea Notificării nr. x/10.02.2012, prin care a fost comunicat procentul "p" aferent trimestrului IV 2011.

Indiferent de data de la care s-ar calcula termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dreptul intimatei reclamante de a solicita anularea acestuia este prescris.

Se mai aduc critici instanței de fond și sub aspectul aprecierii acesteia în sensul că Notificarea nr. x/03.04.2015 include în continuare medicamente având ca deținător de APP societățile B. și C., fără ca reclamanta să fie reprezentant al acestora, întrucât în prezent O.U.G. nr. 77/2011 prevede obligația de a plăti contribuția trimestrială clawback incubă în sarcina deținătorilor autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor sau reprezentanților legali ai acestora.

Prin Adresa nr. x/13.01.2014, intimata reclamantă a adus la cunoștință instituției pârâte că societatea D. S.A. a fost absorbită de A. S.A. în baza fuziunii autorizate prin Încheierea nr. 808/25.10.2013 pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2013.

Prin această adresă intimata face precizarea că lista de medicamente cuprinde și medicamente ale căror autorizații de punere pe piață au fost deținute de societatea D. S.A.

Efectul fuziunii prin absorbție constă în transmisiunea universală a patrimoniului D. S.A., în calitate de societate absorbită, către reclamantă.

Ca urmare a fuziunii prin absorbție, Notificarea nr. x/03.04.2015 include în continuare medicamente având ca deținător de APP, societățile B. și C., așa încât se solicită respingerea considerentelor instanței de fond care afirmă contrariul.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală.

1.5. Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 02 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 05 octombrie 2018.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

2.1. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile recurentei pârâtei referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii de anulare a Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 33/10.02.2012 de către instanța de fond sunt întemeiate.

Prin acest ordin s-a stabilit că valoarea procentului "p" pentru trimestrul IV/2011 este de 17,2% și că din elementele CTt și BAt din formula de calcul a fost eliminată taxa pe valoare adăugată.

Întinderea acestui procent "p" a fost comunicată reclamantei intimate prin Notificarea nr. x/03.04.2015, alături de valoarea consumului centralizat de medicamente pentru perioada de referință.

Pentru a-i putea fi contestată legalitatea în fața instanțelor de contencios administrativ, ordinul în discuție trebuie să îndeplinească calitățile unui act administrativ, așa cum sunt ele evidențiate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestei norme actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Acest ordin nu îndeplinește exigențele unui act administrativ pentru simplul motiv că, nu produce prin el însuși efecte juridice, respectiv nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice.

Prin acest act se cuantifică procentul aplicabil trimestrului de referință, pe baza metodei de calcul prevăzută de lege, care aplicat valorii aferente a consumului centralizat de medicamente definitiv, determină întinderea contribuției trimestriale datorate de fiecare contribuabil, prin declarație fiscală asumată, care este un act administrativ fiscal, conform art. 88 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Această funcție nu-l califică ca operațiune administrativă care precede și pregătește un act administrativ, apt de a fi contestat împreună cu actul administrativ pe care-l fundamentează, ci, așa cum s-a remarcat în jurisprudența instanței supreme, de operațiune materială prin care se determină întinderea acestui procent, astfel că, în dezacord cu punctul de vedere al judecătorului fondului, instanța de control judiciar consideră că cererea de anulare a ordinului în discuție era inadmisibilă.

Pe de altă parte, procentul "p", astfel determinat, și în baza căruia se calculează contribuția trimestrială, reprezintă o cotă legală de impozitare, determinată pe baza formulei p = {[(CTt - BAt)]/CTt} x 100, prevăzute la art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, parametrii în funcție de care se determină fiind obiectiv stabiliți, întinderea lor nefiind de natură a vătăma drepturile sau interesele unui particular.

Variațiile acestui procent de la un trimestru la altul, care sunt influențate de diferențele trimestriale ale consumului total trimestrial de medicamente pentru care există obligația de plată prevăzută la art. 1, suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, raportată Casei Naționale de Asigurări de Sănătate de casele de asigurări de sănătate, conform datelor înregistrate în platforma informatică a asigurărilor sociale de sănătate, din care se exclude consumul pentru medicamentele prevăzute la art. 12 pentru care se încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat din sume suplimentare alocate în bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, celălalt parametru fiind constant conform art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, nu-i schimbă natura legală a acestei cote de impozitare, care aplicată bazei de impozitare determină întinderea contribuției trimestriale datorate.

Dată fiind natura legală a acestei cote de impozitare, valoarea ei nu poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ, cererea reclamantei cu acest obiect fiind inadmisibilă și din această perspectivă, conduita procesuală a acesteia fiind similară cu cea a cererilor de contestare pe această cale a oricărei cote de impozit sau taxe fiscale.

Având în vedere soluția preconizată a se da excepției inadmisibilității, prin considerentele precedente, este de prisos a se analiza excepției prescripției dreptului material la acțiunea în anularea Ordinului Președintelui C.N.A.S. nr. 33/10.02.2012.

Sunt întemeiate și criticile pârâtei recurente referitoare la greșita apreciere a instanței de fond referitoare la includerea în consumul de medicamente comunicat prin Notificarea nr. x/03.04.2015 a medicamentelor aparținând altor societăți comerciale, respectiv B. și C.

Sub acest este de menționat că argumentele instanței de fond au valorizat puterea de lucru judecat a aspectelor dezlegate prin Sentința civilă nr. 1214/03.04.2013 a Curții de Apel București, prin care s-a reținut cu această valoare juridică că reclamanta nu a avut niciodată calitatea de persoană autorizată ori de reprezentant legal în România a acestor două societăți.

Însă contrar celor reținute, pârâta prin Notificarea nr. x/03.04.2015 la determinarea consumului trimestrial astfel comunicat nu a avut în vedere calitatea reclamantei de persoană autorizată ori de reprezentant legal în România a societăților B. și C., ci de succesor în drepturi, de continuator al acestora în executarea obligațiilor asumate de cele două societăți prin reprezentantul lor societatea D., persoană juridică care a fuzionat prin absorbție cu societatea reclamantă.

Această procedură de fuziune, presupune potrivit Legii nr. 31/1991, că una sau mai multe societăți sunt dizolvate, iar patrimoniul lor se transferă societății absorbante. Prin urmare, drepturile și obligațiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe, astfel că aceasta din urmă are exercițiul drepturilor și este debitor al obligațiilor astfel transmise de la societatea absorbită.

Nu se contestă în cauză că societatea D. avea autorizație de punere pe piață a unor medicamente și prin urmare datora contribuția lunară reglementată de O.U.G. nr. 77/2011, în măsura în care se înregistra consum trimestrial al acestora, astfel că absorbția acestei societăți presupune și preluarea de către reclamantă a acestei sarcini fiscale.

În raport de aceste argumente, reține instanța de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, care au făcut obiectul controlului de legalitate în cauză, fiind întemeiate criticile formulate de recurenta-pârâtă CNAS asupra soluției pronunțată de prima instanță, judecătorul fondului pronunțând o soluție cu aplicarea și interpretarea eronată a normelor de drept material, fapt ce reclamă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488, pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, va admite recursul formulat de pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva Sentinței nr. 806 din 10 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și, casând sentința atacată, va respinge cererea formulată de reclamanta A. S.A. privind anularea Ordinului nr. 33/10.02.2012, ca inadmisibilă, și celelalte petite ca nefondate, menținând actele atacate ca fiind legal întocmite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, împotriva Sentinței nr. 806 din 10 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.

Casează hotărârea atacată și rejudecând:

Admite excepția inadmisibilității cererii privind contestarea Ordinului nr. 33/10.02.2012.

Respinge cererea formulată de reclamanta A. S.A. privind anularea Ordinului nr. 33/10.02.2012, ca inadmisibilă.

Respinge restul petitelor ca neîntemeiate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 martie 2019.

Opinie separată a doamnei judecător E., în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

Prima instanță a respins în mod corect excepția inadmisibilității privind solicitarea reclamantei de anulare a ordinului CNSAS nr. 33/10.02.2012, invocată de pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, arătând în motivare că actul atacat reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât stabilește un element necesar în determinarea contribuției clawback, prin urmare, are capacitatea de a da naștere unor efecte juridice, contrar opiniei exprimate de pârâtă.

Este neconcludentă critica recurentei pârâtă, în sensul că Ordinul Președintelui CNAS de stabilire a procentului "p" nu este de natură să producă el însuși efecte juridice, prin urmare acesta nu constituie un act administrativ.

Sub aspectul naturii juridice a actului contestat prezintă relevanță faptul că valoarea procentului "p" aferent unui anumit trimestru este stabilită de către o autoritate publică, în regim de putere publică, în vedere organizării executării prevederilor art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, respectarea actului prin care această valoare a fost stabilită fiind obligatorie pentru destinatarii actului. Așa fiind, prin includerea procentului "p" în formula de calcul a taxei clawback pe care este obligat să o achite, efectele acestuia asupra raporturilor de drept fiscal ale contribuabilului sunt incontestabile.

În acest context, trebuie amintit că dreptul la contestație este recunoscut persoanelor obligate la plata taxei clawback în conformitate cu prevederile art. 6 (1) din O.U.G. nr. 77/2011, în ceea ce privește "Datele comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate potrivit prevederilor art. 5 alin. (7)". În consecință, obiectul contestației îl pot constitui datele referitoare la valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente (...) suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, comunicate în temeiul art. 5 alin. (7), cât și valoarea procentului "p", întrucât, în temeiul dispozițiilor art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, aceasta se comunică odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7)". Cu alte cuvinte, dreptul de a contesta datele comunicate potrivit prevederilor art. 5 alin. (7), se referă atât valoarea consumului trimestrial cât și la valoarea procentului "p".

În această ordine de idei trebuie arătat că hotărârea primei instanțe este ferită de critici și în ceea ce privește respingerea excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune privind anularea OCNAS nr. 33/10.02.2012. Astfel, dreptul la împotriva datelor comunicate potrivit prevederilor art. 5 alin. (7), deci atât împotriva valorii consumului trimestrial cât și a valorii procentului "p", s-a născut la data de 08.04.2015 - data comunicării Notificării nr. x/03.04.2015.

Prin urmare, sub aspectul datei de la care curge termenul de contestație în temeiul art. 6 (1) din O.U.G. nr. 77/2011, nu prezintă nicio relevanță împrejurarea că reclamanta ar fi luat cunoștință anterior de Ordinul CNAS nr. 33/10.02.2012 prin intermediul unei notificări anulate de instanța judecătorească.

În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a anulat în parte Notificarea nr. x/03.04.2015, în ceea ce privește includerea în consumul propriu al reclamantei a medicamentelor puse pe piață de B. și C.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că în mod greșit a fost inclus consumul acestor societăți în consumul propriu de medicamente al reclamantei aferent trimestrului IV/2011, întrucât, în această privință, prin Sentința nr. 1214/03.04.2013 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia nr. 264/27.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta nu a avut calitate de persoană autorizată ori de reprezentant legal în România a acestor două societăți, astfel cum prevede art. 2 din O.U.G. nr. 77/2011, și nu există vreun document din care să rezulte că aceasta și-a asumat vreo obligație fiscală generată de activitatea acestora.

Fără a formula critici concludente față de considerentele primei instanțe, recurenta pârâtă a susținut în recurs că prin Adresa nr. x/13.01.2014, intimata reclamantă i-a comunicat că societatea D. S.A. a fost absorbită de A. S.A., în baza fuziunii autorizate prin Încheierea nr. 808/25.10.2013, pronunțată de Tribunalul București în Dosarul nr. x/2013, precizând totodată că a preluat și lista de medicamente ale căror autorizații de punere pe piață a fost deținută de D. S.A.

În legătură cu aceste critici intimata reclamantă a afirmat că includerea în notificarea aferentă trimestrului IV al anului 2011 a medicamentelor aparținând altor societăți comerciale (B. și C.) încalcă autoritate de lucru judecat a hotărârilor judecătorești prin care s-a anulat notificarea inițială, prin care s-a reținut că reclamanta nu a avut niciodată calitatea de persoană autorizată ori reprezentant legal în România a celor două societăți.

În acest context, trebuie reamintit că într-adevăr, prin Sentința nr. 1214/03.04.2013 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia nr. 264/27.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a anulat notificarea transmisă reclamantei la data de 11.02.2012, prin care i s-a comunicat procentul de contribuție clawback aferent trimestrului IV al anului 2012, precum și bugetul de referință pentru medicamente aferent aceluiași trimestru, și s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că reclamanta nu a avut calitate de persoană autorizată ori de reprezentant legal în România a acestor două societăți, astfel cum prevede art. 2 din O.U.G. nr. 77/2011 și nu există vreun document din care să rezulte că aceasta și-a asumat vreo obligație fiscală generată de activitatea acestora.

Având în vedere că Notificarea nr. x/03.04.2015 s-a emis pentru stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale aferente trimestrului IV/2011, în vederea punerii în executare a Sentinței nr. 1214/03.04.2013 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia nr. 264/27.01.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta pârâtă nu avea niciun temei, având în vedere efectele acestor hotărâri judecătorești, să reincludă în valoarea consumului propriu al reclamantei valoarea consumul de medicamente aparținând societăților B. și C.

În această ordine de idei trebuie observat că în cuprinsul notificării nu se face nicio referire la fuziunea prin absorbție a societății D. S.A. de către A. S.A., și nu se menționează distinct valoarea consumului de medicamente ale căror autorizații de punere pe piață a fost deținută de D. S.A.

Având în vedere faptul că efectele fuziunii se produc, în temeiul art. 249 lit. b) din Legea nr. 31/1990 (…), de regulă, de la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operațiunea, (…) iar transferul activelor și pasivelor are loc în conformitate cu regulile de repartizare stabilite în proiectul de fuziune (art. 250 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990), nu se poate susține că acest transfer poate opera în privința unor obligații nepatrimoniale anterioare fuziunii, pentru care la momentul fuziunii nu există un titlu de creanță emis în condițiile O.G. nr. 92/2003.

Fuziunea prin absorbție generează o transmitere a activelor și pasivelor pentru viitor, producând efecte în ceea ce privește acele consumuri de medicamente pentru care societățile absorbite dețineau autorizație și care s-ar înregistra ulterior fuziunii. De asemenea, fuziunea ar putea constitui o modalitate de transmitere a obligațiilor fiscale neachitate constatate prin titlu, însă nu produce efecte în privința obligațiilor ce ar rezulta din consumul de medicamente aferent trimestrului IV al anului 2011 în privința cărora nu există un titlu de creanță fiscală.

Într-o altă ordine de idei, neîndeplinirea obligațiilor stabilite de art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011 în sarcina plătitorilor contribuției clawback, altele decât neplata contribuției, atrage o sancțiune specifică, stipulată de art. 8 alin. (2), după cum urmează:

"Pentru persoanele juridice care nu își îndeplinesc obligațiile prevăzute la art. 4, după expirarea termenului, medicamentele pentru care dețin autorizație de punere pe piață se exclud din lista medicamentelor cu sau fără contribuție personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc și pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate în alte unități sanitare, aprobată prin ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, elaborată pe baza Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, și din lista denumirilor comerciale și a prețurilor de decontare a medicamentelor care se acordă bolnavilor cuprinși în cadrul programelor naționale de sănătate, corespunzătoare denumirilor comune internaționale (DCI) prevăzute în secțiunea C2 a sublistei C din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, și pot fi reincluse la o următoare ediție a acestora în condițiile îndeplinirii tuturor obligațiilor prevăzute de prevederile prezentei ordonanțe de urgență".

În cauză, comunicarea valorii consumului de medicamente generează alte obligații decât cele privind plata contribuției, obligații personale nepatrimoniale născute anterior fuziunii și transmiterii universale a patrimoniului, care nu puteau fi transmise ca efect al fuziunii, întrucât neîndeplinirea acestora produce consecințe specifice, instituite prin art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, și anume, neincluderea medicamentelor rezultate din consum în lista celor care se decontează din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.

Având în vedere aceste considerente, conform prezentei opinii separate, s-ar fi impus respingerea recursului și în ceea ce privește fondul cauzei.

Procesat de GGC - NN